Arhive pe etichete: guvern

Eşec

Am incercat zadarnic, sa rebloghez un articol întitulat „Religia în şcoală.”

După doua incercari, nu am reusit si am renuntat.

Poate este mai bine.

Oricum , eu nu agreez idea.

Mi se pare inutila, dar si mercantila.

Asa cum se spune ca unele legi sunt făcute pentru grupuri de interese, şi insistenţa pe aceasta temă, îmi pare meschină, pentru o anume categorie de persoane, care nu cred ca ar mai avea nevoie de aportul salariului minuscul din invatamant.

Mai mult, a-l greva si pe acesta cu plătirea unor preoţi, care slavă Domnului, nu sunt nevoiti sa îngroaşe diaspora, mi se pare echivalentă cu „încălcarea poruncii de a nu râvni la bunul altuia”.

Apoi, nu cred că este necesar să aglomerăm timpul de invatatura al şcolarilor cu exigenţe preoţeşti, pentru că nu prezinta o valoare eficientă formativă si utilă pentru viata.

Să ne amintim că şi Premierul Ponta, în Campania Prezidenţială, a încercat să atragă asupra sa bunăvoinţa Clerului.

Nu a avut efect asupra poporului credincios şi un argument irefutabil este pierderea alegerilor prezidenţiale.

Apreciez mai oportune nişte ore de comportare civica, si de educaţie liberală, în sensul dezvoltării capacităţii antreprenoriale, astfel, ca să nu mai avem nevoie de înclinatia social- democrată, şi să nu ne deformăm personalitatea în spiritul obsesiei de a aştepta ajutoare de oriunde ( de la stat sau de la străini), ci să fim noi înşine, ca o naţiune demnă de trecutul său, care nu este de neglijat.

Apoi, din momentul botezării noastre, am primit Conştiinţa credinţei, care ne poate fi menţinută de către Sfânta Biserică, prin pilda sa zilnică.

Acum, la final de articol, mă gândesc ca ideea o aparţine Guvernului, în vederea creării de noi locuri de munca, iar eu poate căşunez pe bieţii preoţi, cum că ar fi lacomi.

Doamne…, iartă-mă, şi nu mă lua în seamă!

Onu

 

Publicitate

2 comentarii

Din categoria Educaţie, Pagini de Jurnal, Proză.

angelaglobal

În comentariul la postul „Eroare de de studio A3”,bloggerita angelaglobal, a făcut o apreciere, care, de ce să nu recunosc, mi-a mers la inimă.Cui dintre noi, nu-i produce o plăcere deosebită, fie şi o mică laudă?

În desfăşurarea dialogului, Angela a exclamat:
„Asta trebuie sa cauţi singur cu ce rezonezi”.

Mi-a sunat ciudat, şi m-a derutat.

Aseară, frunzăream o carte despre alimentaţie, din care am înţeles rolul fundamental al pH sangvin, pentru viaţa celulelor noastre. Brusc, am realizat, ce a vrut să spună angelaglobal, despre alegerea acelor teme cu care efectiv, rezonezi.

Faptul, a însemnat o decizie de reorientare a conţinutului posturilor, pe tema Miracolului pH sagvin.

Pentru că, dacă tot îmi exersez creierul scriind, măcar s-o fac pentru o cauză nobilă, indiferent că, Parlamentul rămâne sau nu, inert, faţă de aspectele aberante ale existenţei românilor.

Concret,voi aborda, aspectele relevante ale acestui miracol cu impact fundamental asupra vieţii fiecăruia dintre noi. Astfel, ca să nu mai dăm vina pe alţii.

Cu această ocazie, efectul conştientizării responsabilităţii fiecăruia dintre noi, va fi de reciprocitate, şi vom realiza astfel, că şi Parlamentul, şi GuvernulPonta,  şi dreapta şi stânga, ca şi celelalte componenente socio-individuale ale României, depind exclusiv de noi înşine, de modul cum ne raportăm la sine, şi la semeni.

Iar această raportare, este în relaţie strictă, cu felul în care se resimt cele 75 de mii de miliarde de celule ale organismului fiecăruia, în mediul lichid relativ neutru,  asigurat de un sânge, al cărui pH va trebui să fie neutru, respectiv:7,365.

Mediu intern, de care depind: sistemul cardiovascular,obezitatea, zahărul în sânge,sănătatea, frumuseţea, şi responsabilitatea individuală, în general.

Onu

12 comentarii

Din categoria Sănătate

PENTRU INTERESUL NAŢIONAL!

Nu mai ascult tv. Dar din vestea fulgilor de nea, se zvoneşte că sunt dificultăţi în desemnarea Premierului, de către Preşedinte, ca să nu se pericliteze interesul naţional.

Aşa o fi. Nu mă îndoiesc de dreapta cumpănire pentru binele a ce-a mai rămas din Ţară.

S-ar părea că deruta este generală, şi că noi, Ţara, suntem în mare Pericol, fără Premier.

Nu-mi pasă de viitorul Premier, dar dacă  din cele auzite, se pune de-o nouă ticăloşie naţională, sugerez respectuos doctorului Ponta, să prevină amânarea de care vuieşte presa, şi să emită în consecinţă, o Ordonanţă de Urgenţă, pentru prelungirea funcţionării Guvernului.

Iar în Preambul, să fie:

„Iarna-i grea, omătul mare,

Ţara sub troiene altă şanşă n-are

Lupi hămesiţi, cu bale sângerânde, dau buzna-târcoale,

Ţara a ne-o frânge.

Nu se poate , Patrioţi români,  tolera acest iminent scandal,

Cu miză fatală, interesului naţional.”

Madi şi Onu

10 comentarii

Din categoria Proză

CADE ? NU CADE !? CADE ? NU CADE !?

Recunosc spăsit, aseară domnul Gâdea, m-a păcălit, ca şi domnul Băsescu pe alţii, cu „Să trăiţi bine !”  Simplu, genial. A spus ce-mi doream să aud: Căderea Guvernului Boc.

 

A recunoscut, nu era din sursă a-ntâia, dar măcar promitea ceva. Am aşteptat în zadar…, până am adormit. M-a trezit zgomotul căderii unui corp. Am scăpat sticla cu apă minerală, mi-a alunecat din mână, spune soţia, impresionată de tresărirea mea. Dau să strig uraaaa, crezând că, gata, a căzut Guvernul, dar brusc, realizez, cum la dimensiunea Premierului, nu avea de unde atâta zgomot. Clipesc alene, şi adorm iar …poate mâine, îmi spun …

Ca un făcut însă, un ochi, îmi rămâne întredeschis, şi la pâlpâirea ecranului tv-ului, gândurile-mi aleargă halucinant.

De ce nu demisionează oare, Premierul ? Să fie un Cesare Borgia ? Să fie mâna Preşedintelui,  prin Aliodor Manolea, care l-a îmbrobodit şi pe  Geoană, la Prezidenţiale, de s-a dus  vrăjit, călare pe băţ, la chemarea lui  Vântu ?

Azi, întâmplător, văd o poză, în Jurnalul National, în care, Preşedintele, parcă îl atenţionează pe domnul Boc, cu arătătorul, în genul:”să nu te pună păcatul, să demisionezi, că ne ia Gaia, pe toţi !” Am înţeles. Premierul nu-i „cineva”, ci un fricos, conştient de  răspunderea pe care o poartă pentru tot răul făcut Neamului românesc.

Şi, dintr-odată, mi-e clar. Cu cât rezistă mai mult,  cu atât se exacerbează gestul  autopedepsirii, pentru ambiţiile sale, de a fi fost un om mare. Păcat, în momentele extreme, ale cuiva, o milă creştină, mă copleşeşte !

Dumnezeu să-l ierte !

       Madi şi Onu

11 comentarii

Din categoria Politică, Râsu/Plânsu

FRUST. BOC “dezminţit” de CE !

Din cotidianul Naţional de miercuri 20 iulie, aflu că mărimea de 3% a ratei reale de absorbţie a fondurilor europene, comunicată de CE, a fost raportată de către oficialii români de 11-12% ! 😀

Câtă neatenţie, faţă de CE, faţă de Preşedintele Băsescu şi faţă de poporul suveran !

Prompt, eurodeputatul PSD Cătălin Ivan  îi cere premierului Boc, să prezinte de urgenţă, un raport “clar şi exhaustiv” pe temă, pentru fiecare minister în parte, acuzându-l de inducerea în eroare a românilor.

Se va conforma domnul Boc ? Sau poate că inadvertenţa aparţine CE !?  Iar eurodeputatul s-a pripit ? Vor prezenta oare scuze Guvernului României ? Le vom afla şi noi ? Ori, în modestia sa proverbială, premierul va păstra, ca de obicei, discreţie ?

Madi şi Onu

14 comentarii

Din categoria Politică

SULFINA BARBU

Motto: Unii bărbaţi sunt ingraţi!” – Madi şi Onu

Cu aer exotic, indo-european, cu ten smead de creolă bonapartină, cu o tenacitate, demnă de o luptătoare, pentru o cauză mai bună, Sulfina Barbu, mi-a plăcut la început, ca femeia ministru, de la Mediu. Apoi, bruneta cu strălucirile magnetice ale tunsorii bărbăteşti, a dispărut, din gândurile mele feministe.

A reapărut, după sugestia Ralucăi Turcan, dată PDL-iştilor, de a ieşi la confruntarea polemică directă cu Opoziţia. Şi recunosc, s-a integrat mănuşă, sugestiei propagandistice, de mai sus. A apărut, şi apărat asiduu, politica guvernamentală, pe unde a fost invitată. Am văzut-o şi la Convenţia PDL, citind periodic, dintr-o fiţuică. Luată astfel în seamă, mi-am zis că va urma o avansare în Guvern. Post factum am aflat că era predestinată de premier, ca ministru al Muncii.

N-a fost să fie …

Îmi pare rău pentru eforturile doamnei. Şi mă întreb înciudat pe soartă: oare, de ce n-au noroc unele Doamne ? Norica Neculai,  nu a ajuns la Justiţie, Mona Muscă, a dispărut de tot. De Raluca Turcan, nu prea mai aud. Moni Gabor şi-a pierdut fetiţa în Justiţie, Oana Zăvoranu, şi-a pierdut sarcina. Nu mai ştiu cine, au plecat de la Palatul Cotroceni.

OFFF, INGRAT UNIVERS !

Madi şi Onu

13 comentarii

Din categoria Politică

O, tempora ! O, mores !

În ziarul  Gândul, de azi, am …DOVADA !

Preşedintele s-a amestecat în treburile guvernării, dezinteresat, prin sugestii patriotice. O fi încălcare de Constituţie ? O fi …infracţiune  periculoasă de genocid, prin imprudenţă ?

 

Odată scăpat, nu se mai bagă, lasă totul pe …Premierul Boc. Acesta, ca o insectă neputincioasă, se zbate, fără rezultat. Dar, mă bucur. Din aceeaşi sursă, aflu, că principalul vinovat pentru situaţia  în care ne aflăm, este tot BOC, după cum îl apelează predecesorul său, domnul Tăriceanu. Despre ce-ar fi vorba ?  

La începutul anului, Preşedintele, i-ar fi cerut lui BOC, să facă reduceri de cheltuieli, la nivelul cabinetului; dar acesta, nu l-ar fi ascultat, să-şi preseze oamenii, să acţioneze în consecinţă ! Mira-m-aş ! Adevărul este că BOC s-a înţeles cu miniştrii să reducă, dar molima clientelismului PDL-ist, şi-a spus însă cuvântul, în teritoriu, unde reducerea de 20%, aferentă cabinetului, revenea la 80% din administraţia publică locală.

Ce să facă bietul om ? A lăsat-o moartă, cum se zice, banii s-au dus şi azi suferim toţi, iar el, BOC este practic, un muribund politic; un fel de ”mortul din trăsura goală”, cum era cândva o vorbă. Acu, ce vină o avea şi domnul Boc, dacă şi-a apărat scaunul de viitor preşedinte PDL-ist ? Dar, ei drăcie, ce gând chisnovat, mi-a venit: dacă ”Preşedintele mare”, în felul acesta, îi săpa groapa ”preşedintelui mic” ?

Încurcate, mai sunt Doamne, căile PDL-ului ! La început, de stânga (FSN-ist), apoi, nu se ştie (democrat, înscris în Internaţionala  socialistă), apoi, iar ceaţă (prin invazia liberală), azi …feroce de dreapta (la putere).

15 comentarii

Din categoria Politică

ADEVĂRURI ! ÎNCERCĂM ?

 Conform unui adevăr istoric, la curţile monarhice, există expresia, deloc paradoxală: Regele a murit (anunţ trist, dureros), Trăiască Regele (anunţ vesel plin de fast, cu  ocazia noului încoronat; cum va fi Alteţa Regală prinţul Nicolaie I , primul nepot al MS Regelui Mihai).

Conform însă, unui adevăr zoologic, şi aci, nu ne poate combate nimeni, ba chiar suntem siguri de susţinerea savantului Buffon, animalele sălbatice, au o calitate superioară omului cumpătarea ! Se zice , că la lei, Şeful, este primul la ciolan, dar, după ce s-a săturat, pleacă demn şi maiestuos, lăsând restul prăzii, leoaicelor, puilor şi pensionarilor ! Avem confirmarea acestui adevăr natural, prin pisicile maidaneze, din spatele blocului; este drept, mai degenerate ca leii, în ce priveşte bunele moravuri ale cumpătării, dar evident, mai apropiate omului.

Este vorba desigur, despre …motani, pisici mămici, pisici pisoi, pisici vagaboande şi pisici pensionare (bătrâne, bolnave), ne mai bune de nimic – fătat pisoi sau prins şoareci. Ei bine, cine nu ne crede, îl invităm să se convingă de ierarhia strămoşească, a acestor patrupede, dar mai ales de cumpătarea lor exemplară: cum  îşi fac plinul gastric, pleacă, lăsând locul altora , sau pur şi simplu, muştelor, sau vrăbiilor.

Este de-a dreptul duios !

Alt fapt; adevăr politic: Moţiunea a căzut, Trăiască Parlamentul ! Care insă ? Cel  de pe ..Lista Ruşinii ? Nu ! că din cauza lor, a câştigat BOC, cum sonor, ca un poloboc, spunea ex-premierul Tăriceanu ! Atunci, cine, că n-or fi toţi, ca Parlamentul Ruşinii, cum le spunea regretatul ţărănist Ticu Dumitrescu ?

Ei bine, să ne gandim la un experiment, să se delimiteze toţi, de ruşine, încercând …cumpătarea !

La încasat bani bugetari, după nevoile personale: casă, masă, maşină, îmbrăcăminte, vilegiatură în locuri cu ţunami; date antropometrice, şi câte alte bazaconii, le-or mai da, prin mintea aceea specială, politică. Atât ! Şi restul, să lase eşalonului inferior: Guvernul, şi clientela sa. Principiul: acelaşi, că de ce ei să nu fi luat şi alţii să se îndoape ! Desigur, prin modelul pilduitor al şefilor, noi  nu ne vom mai lăcomi, nu vom mai avea burţi şi posterioare, de să cădem în nas, sau pe spate, nu vom mai face greve, şi moţiuni.

Ba chiar, ne gândim, cei mai evoluaţi, care n-au nevoie, să trăiască din simbria de la Parlament sau Guvern et. Comp.,vor  renunţa , chiar şi la aceşti bani; întrucât, campania, şi-au susţinut-o din osânza proprie, Şi, ca nişte politicieni cumpătaţi, şi exemplari, ce sunt, şi-or fi oprit banii pentru zilele de odihnă bine meritată, care urmează diletantismului politic. Se prinde, cineva ? Parlamentari, aşteptăm oferte ! Domnii Preşedinţi de partide, PSD şi PNL ? Ponta şi Antonescu ? Ca prim exemplu ?

Madi şi Onu

12 comentarii

Din categoria Politică

ILUZIE

Azi, până la votarea moţiunii de cenzură, există mari emoţii …

 Pică sau nu pică Guvernul ?

 

Sunt însă şi veşti bune… dacă pică, ar veni liberalii, în frunte cu primarul Sibiului, Klaus Johannis; de fapt, NEAMŢUL. Că, zice lumea,va fi sprijinit de nemţii din Germania: mai buni, mai tehnici, mai întreprinzători. De fapt, nu-s ei printre primii opt mari ai lumii ? Păi dacă-i aşa,  aşa să fie, să ne mai modernizăm şi noi puţin spiritul mioritic; să mai renunţăm, la “căţeluş, cu părul creţ, fură raţa din coteţ…” . Dar, după eşecul Preşedintelui, de a fi schimbat data discutării Moţiunii, slabe speranţe, că-l va accepta ! În caz favorabil, probabil, vor începe cu oprirea hemoragiei bugetare şi recuperarea resurselor financiare,  prin reconsiderarea cheltuielilor guvernamentale  clientelare.

Concomitent cu antamarea colaborării cu Germania în vederea organizării tehnico-ştiinţifice a agriculturii, pe baza principiilor economiei de piaţă şi a principiului liberal ”prin noi înşine”. Nefiind neglijate, fondurile europene de investiţii,  nerambursabile (pentru care, ar trebui exploatată orice şansă). Implementarea spiritului antreprenorial al ideologiei liberale, sub deviza ” îmbogăţire prin noi înşine” , este implicită.

Desigur, o guvernare liberală, nu are nevoie să fie învăţată ce, şi cum să facă. “Ei ştiu tot!” Rămâne cu valoare de principiu, cuvântul de ordine al oricărei administraţii : “AUSTERITATE, de la vârf !” Poate că totuşi, nu trebuie uitată şi tolerată, minciuniada calomniatoare , conform “tendenţiozităţii” căreia  suportăm consecinţele neîmplinirilor guvernărilor anterioare; aspect în care BNR, poate avea un rol decisiv. Şi, poate ca un început al Revoluţiei bunului-simţ, se va porni orientarea tuturor, democratic, către bunul mers al treburilor, inclusiv obişnuirea cu spiritul responsabilităţii personale, şi al respectării LEGII, fără invocarea nici unei scuze, indiferent din ce parte. Altfel spus, “dura lex, sed lex” (Cu LEGEA, nu te joci!). În timp, prin utilizarea armonioasă, înţeleaptă şi durabilă  a bogăţiilor naturale, ne vom redresa economic, şi ne vom lua soarta, în propriile mâini, indiferent de aşa zisa “predestinara geografică”, a României… Un exemplu, edificator: Olanda. Este clar, nu vreo forţă supranaturală, le-a scos olandezilor terenurile fertile agricole, din mare.

PS: Ar trebui poate, să privim o colaborare  cu Germania,  nu doar ca un mijloc de dezvoltare socio-economică, ci şi ca un parteneriat civico-educaţional.

                                Doamne, ajută !                               

Madi şi Onu

24 comentarii

Din categoria Politică

Norocul Prostului !

 Vorbesc de mine , desigur ... 

N-aş face referire asupra altcuiva; surorile mele, mi-ar întoarce spatele.  Am primit de la mama, o educaţie perfectă, dar dupa mine păguboasă. Mă comport însă ca atare, pentru că, “7 ani de la mama” nu se uita niciodată ! (vezi, Postul)

 

De fapt, care-i problema ? Conform titlului, ziarul Gândul de ieri, 7 iunie, mi-a sugerat  ideea unui post, pe marginea Întâlnirii de la Snagov, care în imaginaţia mea înseamnă  de fapt, Întâlnirea înaintea Sfârşitului. Mai precis, primul simptom al Pieirii Răului. Pentru că, marţi 15 iunie  se votează Moţiunea de cenzură, care oricum am lua-o, tot un sfârşit înseamnă al cinismului, al răbdării oamenilor, al existenţei Naţiei. Privitor la răbdare, am un reper infailibil, dat de muza mea mediatică, Gândul, care reproduce esenţialul pentru mine, al cuvântului senatorului PDL de Prahova, Georgică Severin, respectiv: ” sunt ferm convins de onestitatea şi tragedia premierului Boc. Din păcate, şi-a asumat un rol în care regizorul este la Cotroceni …”

 Sunt foarte curios, cum îi clipea ochişorul dezvăluitului. Oricum, sigur, i s-a ivit o lacrimă de tămâie şi otravă, ca la …„dragă Stolo” , asemenea salivei caimanului de Comodore. Referitor la cinism, am mostra mesajului de o prostie sinucigaşă, al fostului PNL-list zburător, Gh. Flutur, respectiv:  ” Celor de la PSD le chiorăie maţele de foame. Le e dor de putere. Nu vă lăsaţi călcaţi în picioare. ” Ne mai trebuie vreo dovadă asupra oportunismului acestui cameleon devenit din galben, portocaliu ? Şi în general asupra acestui spectru ? Cât priveste existenţa Naţiei, prin condamnarea la mizerie, ascult îndemnul Wandei, o fetiţă indigo, care are o vorbă: ”nu mai spune, că se-ntâmplă” mă  limitez doar la ce-am spus în introducere.

 În sfârşit, aş vrea să-mi exprim nedumerirea asupra tăcerii complice, a Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a cărui ieşire la rampă, ar demonta Minciuniada politicianistă, calomniatoare; cea mai recentă, îndatorirea ţării, până la înrobirea actuală, de către ex-premierul Tăriceanu, singurul politician demn, mai puternic decât Preşedintele Băsescu ! Poate că dl. Boc este instrumentul de supremă încercare a răzbunării maladive ?

În sfârşit, apropo de norocul prostului, din lectura comunicatelor, celei de a 4-a Puteri în stat, aflu cu deplină satisfacţie: Legea lustraţiei, a urii şi a dezbinării, cum mi s-a părut mie , a fost declarată neconsituţională.

Motivul: Sunt interzise condamnările colective. Şi când mă gândesc, un specimen, din această abominabilă categorie, recomandă parşiv, la adăpostul glumei, cum fac toţi laşii, aruncarea Curţii Constituţionale, în cocina porcilor, spre a-i proteja de stresul crescătorilor acestora. Probabil, omenirea va avea permanent, bolnavii săi de ură din frustrare !

 PS: Nu vreau să înciudez pe cineva, asupra faptului că mă mândresc de menţionarea unor probleme socio-economice, în posturile mele, pe care le văd preluate de forţe, mult superioare mie. Ce bine ar fi însă, dacă presa ar avea, faţă de societate, o autoritate cutumieră, de genul: veni, vidi, vici ! Adică: am urmărit (sesizările presei), am verificat (corectitudinea lor), am corectat (sesizările obiective). Lapidar spus: citit, verificat, vindecat !

28 comentarii

Din categoria Politică