Arhive pe etichete: Hidroelectrica

HIDROELECTRICA

Acum 80 de ani, în jurul miezului nopţii, a poposit pe pământul  românesc, Steaua Polară a Spiriatualităţii româneşti, Excelenţa Sa DRAGA OLTEANU- MATEI.

Să îi urăm, cu toată recunoştina Proniei Universale, de a ne-o fi dăruit, toate cele bune, şi strălucire îndelungă, pe Firmamentul Unic, al CULTURII ROMÂNEŞTI.

Scriu, plin de emoţie aceste gânduri-dorinţă, adresate unui model de Artă  şi Omenie, dăruit cu generozitate,Patriei şi poporului său.

După emisiunea-regal, de aseară, de la Sinteza Zilei, când am privit-o fascinat, pe artista-miracol, Doamna Draga Olteanu- Matei, cu o bucurie imensă în suflet, am fost nevoit să gust, din cupa amărăciunii de a a fi aflat, că la Hidroelectrica, există noi suspiciuni de fraudă, cu toate măsurile, pe care presupun că le-a luat Premierul.

Ca om sunt mâhnit, să aflu cum asupra unor concetăţeni, planează, chiar sub prezumţia de nevinovăţie, coşmarul suspiciunii de incorectitudine financiară.

În emisiune s-a tot bătut apa-n piuă, despre contracte beton  şi despre imposibilitatea, de a nu le eradica influenţa incorectă , în instituţia respectivă.

Nu trebuie să fii prea- prea, să ştii, că loviturilor picamerului, nici un beton nu le rezistă.

Sugerez, în consecinţă, Premierului, să utilizeze, fără ezitare, picamerul Legii.

Simplul fapt de a se fi constatat preocuparea tenace respectivă, va fi fost un memento mori pentru borfaşiii respectivi.

În caz că ei există.

Dar eu cred că sunt basme!

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Patria

PÂNĂ CÂND…, PUTERE / Meru ?

Precum toţi căţeii din orice haită, specializată în lătrături demonstrative, m-am repezit şi eu, cu gândul, în FMI, că ar juca rolul unui jandarm  trimis de Marea Finanţă, să pregătească terenul sacrificării ţării mele, profitând de tot ce se poate.

Azi, citesc însă în Alina Neagu | hotnews.ro, .. următoarele: “După ce, în conferinţa de presă susţinută duminică, la finalul misiunii de evaluare, şeful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, a declarat ca acele contracte bilaterale pentru energie negociate direct si de care beneficiaza doar anumite grupuri pe cheltuiala populatiei ar trebui  incetate imediat, din moment ce astfel de intelegeri provoacă numai la Hidroelectrica pierderi de 175-275 milioane euro in fiecare an.”, Fondul cere Guvernului să încheie renegocierea contractelor Hidroelectrica pana la 15 februarie. “

Mi se pare, că înţeleg, dar suspicios, mă întreb: Pe “gaură-n talpă”, îl doare doar de Hidroelectrica, nu şi de mine ? Sau , important pentru el, este să-şi recupereze banii împrumutaţi Puterii, spre o cheltuire incontrolabilă ? Oare, ai noştri, erau acolo ? Sau altu-i tâlcul ?

Mi se pare de neînţeles, pentru Putere, să ştie ce are de făcut, şi să nu facă tot ce trebuie !

Public postul, ca un HELP, pentru înţelegerea mea, să ştiu, pe cine Dumnezeu votez, la Alegerile Parlamentare. Mă poate ajuta cineva, logic economic ?

Sau dacă răuvoitorii  se prevalează de contracte solid încheiate, de ce Puterea, nu-i impozitează prompt,  la cote, care să-i permită sprijinirea populaţiei, prin acoperirea , cu ajutoare de căldură, direct proporţionale acestor pierderi ? Unei O.U.G. în acest sens, nu cred să i se opună cineva, fie şi din Opoziţie.

Afară ninge liniştit şi des, ca în copilărie

Şi tot copilăros, mă-ntreb:

Când ne scapi, Doamne, de urgie ?

Madi şi Onu

4 comentarii

Din categoria Diverse ..., Politică, Râsu/Plânsu