Arhive pe etichete: Hitler

De groază….

Adeseori, îl ascult îngrozit pe Radu Tudor, cum analizează discursul aproape silabisit al domnului Klauss. Rămâi trăznit de imaginaţia fertilă a acestui băiat de antenă. Dar nu, mai bine mă opresc, poate nu l-am înţeles, şi atunci, de ce să-i atribui nişte merite destul de departe de realitatea frustă. Oricum, nu cred că domnul Iohannis să fie atât de zorit să aibă un guvern pentru “noul PNL.” Ar fi în contra Naturii constituţionale şi săseşti. Pildă vie a “graba strică treaba” îmi stă “sărmanul Hitler”, şi el un german naturalizat. De fapt, un nativ evreu-austriac , după cum spuneau despre el, gurile rele ale agenturilor bolşevice. Concret, nu cred că Preşedintele ar fi dat de înţeles, că soarta lui Ponta ca Premier este pecetluită. Din două motive clare de moralitate.

Primul, îl cred pe Ponta ambiţios, dar nu lacom de bani  deci, merg pe prezumţia de nevinovăţie.

Apoi, exclud aprioric, perspectivele trădării generalului Gabriel Oprea , oricât de senzual mi le-ar prezenta Radu.

Pilda “soluţiei imorale” este încă prea vie, ca să fie ignorată.

Rămâne ca timpul istoric, să decidă, dar eu aş încheia un pariu cu Tudor, că se înşeală, iar doamna Alina va îmbătrâni furtunos, aşteptând căderea “Premieratului Ponta”.

La final, aş recomanda entuziastului RaduTudor, ceva “Festina lente”

Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Pamflet.

GLUMA

În peregrinările mele cărturăreşti, am găsit ceva foarte interesant.

Oamenii care spun bancuri, nu dispun de un plus de inteligenţă, ci de un flux de memorie, specializat pe reţinerea acestora.

 Aşa cum este spre pildă, cazul actorilor, spionilor, contraspionilor,demonstranţilor de asemenea aptitudini, ca şi calculatorilor din minte.

Lectura, dădea exemplul unui lucrător din circul francez, căruia, dacă i se spunea numele persoanei , el îţi dădea numărul de telefon din cartea de telefoane, din Paris.

Sau invers, îi spuneai numărul, iar el îţi pronunţa numele aparţinătorului.

Sau un alt caz, care purta un bicorn, şi-şi spunea Napoleon. Bine, ăsta, cred că era sonat.

Tipul însă, avea meritul fe a fi memorat toate bătăliile lui Napoleon, cu datele lor calendaristice.

Cu o acurateţe, pe care, însăşi memoria prodigioasă a lui Napoleon, nu o reuşea.

Nu mai reţin, dacă nu era şi cazul poligloţilor, printre exemplele date.

 Mie, mi-au plăcut, şi-mi plac  povestitorii de bancuri, fără a mă prăpădi după valoarea lor.

Un  fel de actori de amuzament, pentru pierderea timpului.

La fel şi pontoşiii, care o dau pe glumă, când nu au ieşire  pentru răspunsurile la problemele de a căror nerezolvare sunt responsabili.

Aci este cazul expres al politicienilor de duzină.

Mai spunea psihologul respectiv, că dacă-i întrerupi, aceştia, se pierd, precum tocilariii.

Şi, că preocuparea de a fi pontos, este mare consumatoare de timp.

Deci, acelor lideri, în a căror responsabilitate, intră sarcini importante, nu le stă bine să fie pontoşi, faptul fiind un act de iresponsabilitate, faţă de îndatoririle pe care şi le-au asumat.

Nici Alexandru, nici, Cezar, nici Napoleon, nici Hitler, nici Majestăţile noastre regale, nu simţeau nevoia să să fie băncoşi, mintea lor fiind prea  plină, de responsabilităţile pe care şi le asumaseră.

Bogăţia lor spirituală, nu le făcea însă prezenţa dezagreabilă.

Aveau ce spune, fără a bârfi sau să se dea în spectacol de circari, pentru amuzamentul celorlalţi. Valoarea lor implicită, nu simţea nevoia unor măscări  populiste.

Mi-au venit în minte aceste aspecte, zilele trecute, când Premierul era în mare vervă, de glume, deşi problemele Roşiei Montana, sau  gazelor de şist, după unele opinii docte, sunt departe de a se fi lămurit,  spre binele nostru  al tuturor.

De aceea înclin să le recomand liderilor USL, să se lase de glume/zeflemea , până ce nu vor fi rezolvat problemele majore curente, ale actualităţii noastre economice.

Glumoşenia lor răsuflată, mi se pare o dovadă penibilă de lipsă de respect, faţă de cei cărora le este adresată.

Iar aceştia, se complac, râzând complezent, încurajând dispreţuirea lor oficială.

Problemele Ţării necesită preocupare şi timp afectat exclusiv lor, aşa cum pentru a mânca, trebuie să şi mesteci.

Onu

24 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

LIMBAJUL MINCIUNII

In postul Minciuna, în formă anecdotică, era relatat un caz de minciună neruşinată, chiar în lăcaşul Domnului, în faţa exponentului acestuia, preotul.

Consecutiv, primirii emailului respectiv, am găsit , la Richard Wiseman, un capitol purtând titlul postului.

În care, autorul, spune:

”Minciunile au schimbat cursul istoriei mondiale. Minciunile spuse de Adolf Hitler, prim ministrului  britanic, Neville Chamberlain, în timpul  întâlnirii lor din septembrie 1938 chiar înaintea izbucnirii războiului, sunt celebre.

Hitler se pregătea în secret să invadeze Cehoslovacia -prin urmare, dorea  să-i împiedice pe cehoslovaci să-şi adune forţele militare.

Furerul l-a asigurat pe premierul  britanic că nu avea absolut nicio intenţie de a ataca Cehoslovacia, iar liderul englez l-a crezut.

Istoria celui de al doilea război mondial, început cu atacul  “onorabilului pervers” Hitler, asupra Cehoslovaciei., ar fi arătat complet diferit, dacă Chamberlain ar fi putut citi minciunile lui Hitler, în timpul întâlnirii lor fatidice”

Este o altă pildă despre ravagiile aduse de “nevinovata minciună”.

 Cu ea, se poate declanşa un război mondial, se poate ajunge preşedinte  de ţară, sau premier, se poate păcăli conducerea unei Uniuni Europene, se poate încheia o coabitare, şi asta, pentru că, ne este jenă, să dăm peste nas minciunii, spunându-I un NU hotărât. Şi, pentru că, nu ne pricepem să recunoaştem minciuna.

Poate că, toate “porcăriile media de divertisment de gust îndoielnic”, ne vor ajuta, să recunoaştem minciuna  din noi înşine şi mincinoşii, “măcar pentru viaţa socio-politică”.Ca un mijloc, de auto educaţie permanentă. Pentru că Necuratul Păcatului, ne atrage fără jenă.

Cred că  minciuna este o afecţiune psiho-mentală, precum cleptomania, şi trebuie să aibă simptomele ei diagnostice ,vizibile, prin formele de limbaj, verbal sau  corporal.

Iar pacienţii ştiindu-se vizibili, precum râioşii sau sifiliticii, ori s-ar lecui, ori şi-ar evita apariţia în lume.

Onu

 

8 comentarii

Din categoria Educaţie, Pagini de Jurnal

MARII BOLNAVI

 Una din cărţile bibliotecii mele, scrisă de Pierre Accoce şi Dr.Pierre Rentchwick este: “Aceşti bolnavi care ne guvernează”. Interesant, ca o primă impresie asupra cărţii,  Marile Puteri precum America, Germania, Franţa, au avut în fruntea lor, la guvernare, şi mari bolnavi. America, i-a avut pe Franklin, Roosevelt, într-un cărucior cu rotile şi pe J.F.Kennedy, cu o coloană vertebrală susţinută de atele. Germania, pe un Hitler, impotent şi complexat, dar pe care multe nemţoaice, îl doreau, în intimitate, poate cine ştie, îl vor retrezi la viaţă, deşi, aflaseră probabil, că starea respectivă, l-a şi dus la perversiuni sexuale.

Probabil,  respectivele, frigide de felul lor, aşteptau senzaţii mai tari. Franţa, pe Richelieu, care recunoştea că avea crize de slăbiciune, după specialişti, asemănătoare crizelor de epilepsie. Ei bine, aceşti mari bolnavi, au făcut dovada unei sincerităţi absolute, faţă de medicii lor, care au reuşit astfel, sa-i trateze şi îngrijească, sfârşind conform evoluţiei bolii respective. Cu anumite excepţii, de care istoria nu cruţă pe nimeni. Kennedy a fost împuşcat, Hitler s-a otrăvit în bunkerul, de unde a nenorocit Europa. A mai fost un Stalin, bolnav de ură şi de răzbunare, căruia se pare că i-a venit de hac, Beria. Ca şi un sensibil, precum Boris Elţân, care, din paharele date pe gât, pentru a-şi stinge focul eşecurilor politice din Rusia, a căpătat dependenţă şi apărea într-un echilibru instabil din cauza băuturii, chiar în societate; o secvenţă a şi fost imortalizată pe peliculă de film.

Aflu, de curând, că sinceritatea bolii, a atins cinismul, nu de a ieşi beat, în public. Un alt aşa zis Preşedinte, din nu ştiu ce ţară a Spaimei de comunism, ales tocmai în acest scop, într-o discuţie cu unul de-ai săi, ar fi declarat că în momentul unei afirmaţii socio-economice, era entuziasmat bachic. A facut-o în dispreţul ideii,  că probabil, dacă infractorul, acţionând sub influenţa băuturii, beneficiază de circumstanţe atenuante, el, de ce n-ar fi avut acest drept civic, mai ales într-o constituţie care oricum, trebuie schimbată pentru asemenea lacune privind normalitatea ! Faptul, este mort, cum în curând vor fi morţi, ca într-un genocid şi cei care şi-au ales personajul să-i scape de molima comunistă.

De fapt, nu contează dacă mori din cauza unui inconştient beat, care dă cu maşina  peste tine, de foame, din decizia unui dementizat alcoolic, sau din cauza şocului anafilactic, provocat de înţepătura unei albine. Important este să mori  ca luptător anticomunist, abrutizat de resentimente, moştenite sau induse. Nu ştiu, dacă se va sesiza cineva de această anomalie, dar sunt foarte curios, cum va acţiona determinismul istoric !

Dacă J.F.Kennedy a murit împuşcat, Hitler s-a otrăvit, Stalin a murit fără asistenţă medicală, interzisă de apropiatul său, micuţul Beria, cum va sfârşi cinicul autor al declaraţiei, sus amintite ? Ce vor zice atotsperiaţii de comunism ? Vor da ortul popii, aplaudând la fel de încântaţi legea urii şi a dezbinării ?

24 comentarii

Din categoria Politică