Arhive pe etichete: iad

STARE

De când public „Dreptul de a zâmbi” al Elei,  sunt într-o stare de iritare continuă. Îmi este de neînţeles, nevoia de bestialitate a unora. Eu o dădeam pe incultură. Nu mare mi-e însă uimirea, să constat, că indivizi cotaţi drept culţi, intelectuali, mai precis, sunt îmbibaţi de acelaşi permanent  sentiment al urii , ca bestia care victimă a genei mamei sale, făcuse din soţia lui, obiectul manifestărilor josniciei caracterului maică-si.

Cum Ela a suportat cu stoicism miasmele iadului sufletesc al soţului său, nu am reuşit să  înţeleg. Mai mult, spunându-i că sunt atât de revoltat, că dacă aş avea posibilităţi financiare aş organiza un act justiţiar, pentru a-l face pe individ, să-şi realizeze fărădelegea, în aceleaşi condiţii, credeţi că Ela a surâs, încântată de pedepsirea bestiei?

Nu! Mi-a spus un lucru, care m-a năucit, pur şi simplu.

Anume, că nu vede necesar, el urmând să-şi primească răsplata divină.Şi ca să mă uluiască definitiv, asupra a ceea ce  poate trăi un mare suflet, cu menajamentele cuvenite, mi-a relatat, că mulţi ani după divorţ, auzind că el este internat în stare gravă, şi-a luat fiica de mână, şi l-au vizitat, să-i uşureze astfel suferinţa internării.

De felul meu, sunt cam aspru, dar în faţa  gestului său, am simţit o stare de înţelegere, care m-a depăşit, efectiv. Am reuşit doar să îngaim:

-”mă gândeam şi eu, dar cred că nu va folosi nimănui!”

Totuşi, nu cred că ar fi rău, ca treptat, societatea să încerce să inducă, în subliminalul fiecăruia, prin măsuri adecvate,  că românii au talent, nu-i aşa? că asemenea rebuturi bipede, ar trebui izolate, iar prin actul izolării, să fim responsabilizaţi cu toţii, ca asemenea manifestări să fie inhibate, chiar în  în momentul răsăririi lor în mintea noastră.

Onu

Reclame

14 comentarii

Din categoria Educaţie, Pagini de Jurnal