Arhive pe etichete: iasi

O VORBĂ

Uneori, o simplă vorbă,
Ne schimbă parcursul vieţii,
Chiar dacă ea ne apare
La începutul dimineţii.

Nu ştim de are pentru noi un tâlc,
Ne simţim atraşi orbeşte,
De parcă vorba respectivă
Cu ochi şăgalnic ne priveşte.

Mi s-a întâmplat la Iaşi, odată,
Când am cunoscut o fată…
Era frumoasă, nu era?
Sensibilă, sau poate rea?

E foarte sigur
Că urzeala vieţii
Ne-a cuprins într-un cocon
Până să prindem de ştire
Dacă e bine astfel strânşi
În ţesătura mătăsoasă
A firului ei lucios – numit iubire…
Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Poezie

NOROCOS DIN NAŞTERE?

Acelaşi Richard Wiseman a cercetat problema norocului şi a ghinionului, din punctul de vedere atitudinal, faţă de evenimente.

Concluziile lui, ar fi cam următoarele: ”Diferenţele dintre vieţile oamenilor norocoşi şi cele ale ghinioniştilor sunt atât logice, cât şi remarcabile.

Norocoşii par să se găsească întotdeauna în locul potrivit, la momentul potrivit, par să cadă întotdeauna în picioare şi să aibă capacitatea stranie de a duce o viaţă magică.

 Ghinioniştii sunt exact opusul, Vieţile lor au tendinţa de a fi o listă de eşecuri şi dezamăgiri, iar ei sunt convinşi că nu joacă niciun rol  în crearea ghinionului lor”

 Pentru a răspunde , dacă psihologia personală, joacă vreun rol, în ghinion şi noroc, autorul a iniţiat un experiment,  relativ hazardat: le-a dat unor voluntari un ziar, şi i-a rugat să spună câte fotografii conţine.

Dar nu le-a spus,  că pe la mijlocul ziarului, introdusese o şansă de câştig.

Această „şansă” acoperea jumătate de pagină şi anunţa, cu litere mari:”Câştigi 100 de lire, dacă îi spui experimentatorului că ai văzut anunţul.”

 Oamenii ghinionişti erau atât de concentraţi să numere fotografiile, încât nu au remarcat anunţul.

În schimb, persoanele mai norocoase au fost mai  relaxate, au văzut imaginea de ansamblu şi au remarcat şansa de a  câştiga 100 de lire.

Experimentul a demonstrat evident, „că în mare parte, voluntarii la cercetare, şi-au creat norocul şi ghinionul, prin modul în are au gândit, şi s-au comportat”.

 Oamenii norocoşi au fost optimişti,, energici şi receptivi la noile şanse şi experienţe.

În schimb, oamenii  ghinionişti au fost mai retraşi, neîndemânatici, îşi făceau griji, în privinţa vieţii, şi nu erau dispuşi să tragă maximum de folos din oportunităţile care le ieşeau în cale.

Ajuns aci, mă gândesc la faptul că meditaţia ne poate predispune către noroc, prin relaxarea minţii, şi deschiderea ei, către observarea unor şanse, de noroc.

Sau la poanta, care pare neinspirată, dar probabil, conţine acelaşi adevăr al efectelor relaxării minţii, şi predispunerii ei, să întrevadă şansele norocoase.

Anume: „fereşte-te de puturos, că are mintea odihnită!”.

Poate că un dram  de adevăr, nostim nuanţat, există, în mod evident!

Personal, mă consider un mare norocos, dacă nu făceam prostii/imprudenţe echivalente proverbului:”norocul calcă în urma minţii”.

Trei exemple, consumate la Iaşi, vor  sugera , sper, cum nu trebuie să dăm cu piciorul norocului.

Unul: întors de la aspirantură, rectorul Institutului Politehnic din Iaşi, academicianul Cristofor Simionescu, mi-a propus funcţia de decan al Facultăţii de Hidrotehnică agricolă, din institut. Molima Bucureştiului, m-a determinat să-l refuz.Tâmpenie mai mare, nici că se putea.

Altul, o fată care mă plăcea, mi-a propus să colaborez, plătit, la o gazetă locală. Ba chiar s-a oferit, să mă ajute decisiv.

Am refuzat-o prosteşte, nici nu ştiu, de ce.

Ultimul, prin nu ştiu care relaţii, mi s-a propus să activez în contrainformaţii militare, sub acoperire diplomatică. Pe motiv de frică, am declinat oferta.

  Şi unul din Bucureşti, pe care l-am relatat în postul”OARA

 Când am dat cu piciorul şansei unei cariere diplomatice,  oferite pe tavă. Acelaşi deznodământ.Continuarea, în funcţie de  dispoziţie!

Onu

2 comentarii

Din categoria Diverse ..., Pagini de Jurnal

NOSTIMADE

Aseară, Sorina mi-a dat like pe postul scris dimineată. Într-o pornire de recunoştinţă, am tras o fugă pe blogul ei, Blogul Soarelui. Aşa, am presupus că ar fi ieşancă. M-am bucurat, şi eu, fiind moldvean, prin mama,  bârlădeancă.

N-am scris un cuvânt pe blog. M-am mulţumit  cu clipele de a-i fi admirat  fotografia din postul „Despre”.

Pictura şi fotografia, au darul, ca fără vorbe, să-ţi decripteze orizontul estetic- sufletesc  al subiectului prezentat.

E frumoasă Sorina. Are o expresie interiorizată, care te duce cu gândul la tainele Universului feminin. Trandafiraşul galben din păr, îţi zâmbeşte şăgalnic, ca o invitaţie la Carpe diem.

Noaptea, cu sufletul înseninat de  priveliştea fotografiei Sorinei, somnul mi-a fost lin, plimbat pe aripile copilăriei. Se făcea că eram în comuna Azaclău-Tulcea, (unde mi-am început clasa întâia), în ziua când ne- vizitat cineva. N-am aflat cine a fost, decât că era un „bandit”, care profitând de ospitalitatea părinţilor mei, i-a furat tatei, o căciulă  brumărie, cu insigna de ofiţer. Atât i-a trebuit tatei, când a observat dispariţia ei. A chemat doi vlăjgani din sat, şi i-a trimis la bac, pe unde, nenorocitul putea pleca la Galaţi. În scurt timp, s-au întors mândri. Gata, Domnu învăţător!Şi-i întind tatei, un soi de blană brumărie, ce mai rămăsese din biata căciulă. N-a vrut să ne-o dea, dar i-am tras-o noi.În viaţa lui, n-o să mai pună căciulă pe cap.

Tata, cu simţul umorului, nu le răspunde, se uită perplex la căciulă, şi o întreabă pe mama:

”ce zici, nu mai bine i-o lăsam „dobitocului”? Păcat de asemenea frumuseţe distrusă!”

La care  mama, o pacifistă în felul său, zâmbind reţinut,  îl mângâie pe fosta căciulă, şi-i zice blând:

” lasă…, mai bine cinsteşte-i pe băieţi, că ţi-au recuperat-o!”

Madi şi Onu

3 comentarii

Din categoria Diverse ...