Arhive pe etichete: incarcatura glicemica

ACTUAL

Începând de astăzi, nu renunţ la „Nulla dies sine linea”, dar îmi schimb orientarea. Voi dispreţui în tăcere, turma Domnului, să nu mă ating de oiţele sale, însă  îmi schimb nuanţa socio-politică.

Pentru o mulţime manipulabilă mai uşor ca o cireadă, nu are rost, consumul de energie altruistă.

Mă voi preocupa de pasiunea mea, mai demnă, de nutriţionist amator, şi anume, în prima etapă, despre „alimentaţia cu încărcătură glicemică scăzută”. Dar nu încetez să mă gândesc şi  la cititorii mei consacraţi,  pentru care introduc o nuanţare, şi anume: cine doreşte să participe în mod consecvent, la această temă,  ca la studiul individual, este rugat să mă anunţe, printr-un email, pe adresa onu.ionescu@yahoo.com, în care să menţioneze şi eventuale preferinţe de teme

nutriţionale.

Iar ca înviorare, precum în anunţurile stupide, care precizează  “rog seriozitate”, nuanţez şi eu, că preocuparea fiind pro domo, o vom trata, împreună, cu  cu toată  convingerea.

Am mai încercat abordarea temei, în câteva posturi, dar  m-a întâmpinat răceala indiferenţei neaoşe.

Cât priveşte vizitatorii mei consacraţi, pentru intervalele când nu voi fi publicat, le recomand să caute prin cele1575 de posturi ale blogului,  pe care, cu toate exigenţele mele, le apreciez demne, ca şi pe ei, nu de o simplă lectură.

Cu aleasă preţuire!

Onu

Reclame

4 comentarii

Din categoria Diverse ..., Pagini de Jurnal, Sănătate

PRAGMATISM!

Aşaaaa!

După o porţie de serotonină, cu Lady A, mi-am onorat îndatoririle de gazdă virtuală.

Mădălinei Ciucu, i-am răspuns, destul de emoţionat. În general, fără emoţie, nu răspund. Nu-mi merge mintea.

Înţepăcioasei Lorelei, i-am răspuns, discret -urzicit.

Nexyei, i-am adresat o întrebare de verificare.

Întâmplător, ieri,  am abordat tema sufletelor –pereche,  la care ea, Nexya, cu o sinceritate debordantă,  mi-a răspuns: “eu chiar cred că există ”.

Nu poţi trece indiferent, pe lângă Sinceritate!

Printre emoţii, eu înclin să o plasez mai presus de Iubire sau Prietenie.

Iubirea  este un amalgam din trup/inimă şi suflet. Ceva impur Spiritului.

Pentru mine, Spiritul este Divinul, este Nefăcutul.

Deci, fără ingrediente fiind, exclude orice intruziune.

 Pentru aceasta fărâmă de sinceritate, Nexya, mi-a impus.

Cum spune Sorina, “ a dat tot, dintr-o suflare!”

Dar să nu mă pierd iar, în meteahna mea incurabilă, Logoreea.

Am în vedere ceva strict pragmatic, şi cred că şi lui Lorelei, mă adresez. Mi-au picat sub ochi, expresiile:”indicele glicemic”, şi “încărcătura glicemică,”noţiuni de alimentaţie sănătoasă.

Pentru că, nu ştiu voi: “toate bune, şi iubirea, şi vinul şi şueta”, “dar sănătatea-i mai bună ca toate!”

Nu le-am prea realizat semnificaţia

Am dedus că a doua rezidă din prima, dar practic, în alimentaţie, care-i aplicabilă?

Înclin să cred că “încărcătura  glicemică ar exprima “Indicile glicemic, raportat la porţia din alimentul respectiv.

Aşa să fie, ce părere aveţi? Mulţumesc, pentru intenţiile de răspuns!

Madi şi Onu.

23 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale

OBEZITATEA II

Motto: ”Sfătuindu-i, pe cei care sunt supraponderali să consume glucide cu indice glicemic scăzut (leguminoase,alimente complete, fructe, legume etc…), autorul (Michel Montignac), a obţinut, odată cu scăderea răspunsului insulinic, atât o scădere în greutate, cât şi o  reducere a factorilor de risc (glicemie,trigliceride, colesterol etc) (Dr. Herve’ Robert, medic nutritionist)

 

Autorul dietei Montignac, Michel Montignac, a stabilit, experimentând pe propria persoană, că pentru a slăbi, IG, să fie inferior sau egal cu 35. În motto, se afla deja chintesenţa, metodei valorificării conceptului de indice glicemic (IG), explicat în postul anterior.

Odată realizată greutatea corporală dorită, pentru a preveni creşterea din nou, în greutate, mesele, vor trebui sa aibă fiecare, o “încărcătură glicemică”  în medie, între 35 şi 50. ÎG a fiecărui aliment se calculează înmulţind IG al acestuia, cu cantitatea de CH (carbohidraţi) dintr-o porţie şi împărţind rezultatul la 100. Adică, Încărcătura glicemică (ÎG) = (IG x cantitatea de carbohidraţi la o portie)/100. De exemplu, o porţie de caise uscate, de 60 grame, are IG = 30 şi conţine 27 g. carbohidraţi.

Deci, ÎG = (30 x 27)/100 = 8

Similar, ÎG a fiecărei mese, ne va arăta de câte ori, masa respectivă, va influienţa cererea de insulină şi o va mări, în proporţia raportului, între valorile acelor încărcături glicemice. Caz, în care, secreţia de insulină (insulinemie) va duce la lipogeneză (stocare de grăsimi), şi nu va stimula lipoliza (eliminarea grăsimilor de rezervă). Şansa celor care doresc să aplice metoda indicelui glicemic, pentru scăderea în greutate, constă în efectul reductiv, al diferiţilor factori, asupra acestuia. Decisivă, este consumarea în prealabil, de alimente, cu IG mic, după care, fenomenul de compensare, a glucidelor nefavorabile este mai eficient.

În continuare, se prezintă câţiva factori care duc la scăderea vitezei de golire a stomacului, permiţând astfel, pătrunderea progresivă şilentă a alimentelor, în duoden: starea granulară a alimentelor, prezenţa fibrelor, dată de tărâţe şi celuloză, din legume şi zarzavaturi; aciditatea conţinutului stomacului (fapt ce justifică folosirea oţetului de mere şi a limonadei calde, la sfârşitul meselor; prezenţa grăsimilor). În acest sens, o salată de legume, bine asezonată cu ulei, şi oţet sau zeamă de lămâie servită ca garnitură, la o masă cu un IG mare, ajută ţinerea sigura sub control, a nivelului glucozei din sânge.

PS. Scopul articolului, este de a iniţia, cunoaşterea conceptului de indice glicemic, spre a evita excesul de insulină, care, în final, duce la fenomenul insulino-rezistenţei, urmat de  hiperinsulinism (vezi postul precedent, Obezitatea). Totodată, să realizeze legătura între Dieta individualizată, pe grupe sanguine, în vederea aceluiaşi deziderat, o concepţie alimentară sănătoasă. Astfel, vom transmite, valorile IG, în funcţie de  grupele de sânge.         

Madi şi Onu

65 comentarii

Din categoria De sănătate ...