Arhive pe etichete: informaţie senzorială

NUANŢE, PE INTERNET!

TOTUL ESTE la „vederea” simţurilor.

Am citit undeva, cred că am şi pus pe blog, despre circulaţia informaţiei senzoriale, la nivel Universal.

Prin Mădişor, am avut frecvent, astfel de revelaţii. Ieri, încă o dovadă!

„Zâmbetul soarelui”, nu s-a arătat, la apelul meu.

Iar ziua, a fost de-adreptul, sumbră. Parcă toată ceaţa dinaintea ninsorii, mi s-a revărsat în suflet.

Azi dimineaţă, am primit următorul offline,la încheierea unui mess de-al meu, de aseară, care suna:

Onucu: -”cred ca nu te simti bine, efectiv. somn reconfortant!”

chirila_sorina: – „Buna. Da, asa e. Ieri am alunecat pe niste scari, la un pasaj. Si m-am cam lovit la umar. Chiar nu ma simt foarte bine. O zi frumoasa.”

Similar, am avut nişte stări, acum ceva timp, când totul îmi părea insuportabil.

Seara, am primit un telefon, şi printre pauze, cu voce sfâşiată de durere, Mădişor, mi-a spus:

-„Onucu, cred că mama moare!”

Atunci, am simţit, că sintagma”comunicarea universală” nu este o vorbă goală, că noi, oamenii, ne cunoaştem sau nu, suntem indisolubil, părtaşi, unii la suferinţa altora.

Iar cu Mădişor, ne cunoşteam din blogosferă.

Madi şi Onu Blog este creaţia ei! În care, cred că i se simte sufletul!

Madi şi Onu

Reclame

2 comentarii

Din categoria Credinţă, NETU'