INTELECTUALII

Deseori, mă întreb ce este un intelectual. Ce exemple de intelectual român, să dau ?

Mă abordează frontal vecinul meu, înciudat pe mine, că mă crede intelectual. Recunosc, întrebarea mă derutează, şi încep să caut exemple reprezentative pentru noi.

Sursa foto: Curaj.net

Cu greu.., pornesc să curgă, şi zic: Becali, Boc, Lăzăroiu, Udrea, Patapievici, Voinescu, Medicul de familie, Părintele, Tudor Octavian, Cristoiu, Turcescu, Băsescu, Ceauşescu, Turcan, Pleşu, Oprea, Marko Bella, Anastase, Oreste, Gâdea, Răzvan Dumitrescu, Adrian Ursu, Igaş, Ialomiţianu, Funeriu, Directorul de Şcoală, Liderul sindical, Vameşul Şef …şi încerc să-mi trag răsuflarea după atâţia intelectuali, câţi are ŢARA.

Hâtrul, mă priveşte cu arătătorul îndoit. Să te faci matale aşa…, că ăştia “e intelectuali ?”

După ce părere i-ai ales ? După nici una specială, că n-am. Dar cred că ştiu să scrie şi să citească, pentru că-şi dau mereu impresii despre noi, când sunt întrebaţi din senin sau  nu, să spună  vrute şi nevrute  de câte ori apar la a televizor.  Ce, matale ai fi în stare să nu-ţi pese dacă ai rostit sau nu ceva fără cap ?

Şi, încă ceva, sunt tare miloşi de omul obidit; îl apără, şi-or să-l voteze, că cică nu-i drept să sară toţi mogulii de presă, pe el. Că, zic ei şi la box, după ce-i numără sfârşitul, îl iau pe cel căzut, ş-il oblojesc, să mai  poată să dea cu pumnii. Că-i creştineşte, să ajuţi păcătosul, să-i acorzi  declară ei ritos, circumvoluţiuni recidivante.

Apoi, intelectualii ăştia gândesc politic şi pentru noi, cum ar fi să ne ferim să alegem alţi comunişti, care să ne aducă în sapă de lemn. Că dacă ştiau ei, de la început, nu lăsau prostimea să-l aleagă pe Iliescu. Acu,  după ce ”s-au şcolit în anticomunişti”, “de parcă au fost avortaţi”  pe circuitul turistic al „ororilor comunismului”, pentru siguranţa Neamului, n-or să voteze cu USL, care ce-i decât comunistul PSD al lui Iliescu şi rătăcitul PNL, intrat la remorca primului ?

Vai de capul nostru: “se duce dreapta”, atâtea suflete liberaliste pure-s pe calea pierzaniei, în complicitatea cu PSD.

Ei, mă crezi, vecine, că-s intelectuali ? Că poţi nici să nu mergi la vot, că-ţi fac ei treaba de să te ducă de râpă ?

Încurajat de perspectiva oferită idolului său, şi ca să fie sigur, vecinul, îmbunat, mă iscodeşte: dar parcă nu te pricepeai aşa de bine, la cine nu trebuie votat!? Ei, vecine, vecine, tot omul învaţă. Şi intelectualul Pleşu, cu câtă cunoaştere are, n-a aflat la Cotroceni, de unde-a venit pe lume ?

Am ascultat şi eu de la moguli. Dacă-l auzeai pe ăla, de la A2 (de-i zice Oreste Teodorescu),  (intelectual mare, că trăieşte în “lumi paralele”, şi de acolo află ce, şi cum trebuie gândit şi votat), erai lămurit ca şi mine, ce să votezi la anul, să nu dea iar pacostea  comunistă peste noi. Da unde-l pot asculta şi eu, ciuleşte vecinul urechile.

Păi nu ştiu nici eu, că de nu-l invitau la A3, habar n-aveam că pot vota greşit. O fi şi-n seara asta ? Cred că da, că A3 are nevoie de rating, ş-il face trăgând pe Băsescu. Cum să nu-ţi fie milă de bietul om, şi să nu-i votezi ciracii ? Aşa reflectează pe blogul lui, şi prisăcarul băcăuan, zis profesorul Ursu Ion. Alt nedreptăţit, de colegi, care l-au dat afară din şcoală, pe motivul că trebuie să-şi verifice sistemul  nervos.

Da, vecine, e greu să fii intelectual azi ! Pericole numeroase. Poţi să-ţi trădezi Ţara, închipuindu-ţi că o  aperi de comunişti.

Madi şi Onu

Publicitate

Conflict intelectual

Prefata. A zi, spre jena mea, nu am imaginatia adecvataSfintei Sarbatori aNasterii Domnului. Sper ca ilustrarea magistrala a postului reblogat, opera lui Madisor, sa va transpuna in ambianta traditiei de Craciun. Sarbatori fericite! Onu

Dimineaţă însorită, caldă. Frumuseţea vremii, îmi aşterne un zâmbet larg, pe faţă. Surâd tuturor, aerului cald, razelor de soare, care-mi mângâie aproape matern  faţa. Absorbit de reveria mângâierii, nu observ tânărul cu trup sculptural, ca dăltuit parcă, de Michelangelo. Surprins, îmi amintesc de David, şi un zâmbet larg, admirativ, îmi inundă chipul. Nu pentru mult timp,  însă. Tânărul, ameninţător, se proţăpeşte belicos în faţa mea şi mi-o trânteşte:

– Ce te hlizeşti, bă; ce ai de râs ?

– Nu râd, îti admiram frumuseţea de corp; parc-ai fi sculptat de   …, şi ezit o clipă, dacă să spun Michelangelo, Rodin sau Paciurea.

– Zii…. mă,  şi simt strânsoarea pumnului ameninţătoare, pe gulerul cămăşii mele. Prevăd pericolul, iar comanda instinctivă: ”atacă şi fugi”, se declanşează; îi bag degetele în ochi, dar nu mai apuc să fug; orbit de durere, se freacă la ochi, înjurându-mă. Al meu eşti, îmi zic, trecut de şocul spaimei iniţiale. Şi mă pregătesc să-i trag un pumn, în tâmpla stângă, care-mi vine la îndemână. Salvator, îmi amintesc, de lectiile de judo, când, printre altele, ca divertizment, la explicaţiile pentru autoapărare, ni se indicau  punctele de pe corp, a căror lovire poate fi fatală, şi, în consecinţă, să le evitam. Il lovesc scurt, sec, peste urechea dreaptă, ameţeşte, şi cade ,  ghemuit de durere. Am timp, să părăsesc în linişte, locul disputei. Puţinii trecători, de pe lângă noi, n-au catadixit să intervină, nici când m-a luat ameninţător de guler, nici când se zvârcolea de durere, ţinându-se  cu mâinile de cap !

PS: Conflictul s-a petrecut azi dimineaţă, în timp ce mergeam paşnic, civilizat, spre Piaţă ! Intelectual, pentru că, desfăşurarea, autoapărării, o prevăzusem /conştientizasem, prin exerciţii repetate de vizualizare, ca o practică de stăpânire a pălăvrăgelilor minţii.