Arhive pe etichete: invazia

INVAZIA

Motto: ”Fiecare îşi urmează natura sa” – Propertius

Zilele trecute pe marginea unei demonstraţii a unor grupuri minoritari, împotriva Proiectului de Lege, care propunea să nu se mai spună rommi ci ţigani, un gură-cască, întâmplător la fel ca mine, îmi relatează următoarea păţanie, căreia nu-i dădeam crezare dacă nu era completată, pe alocuri, de soţia lui.

Încerc s-o redau întocmai

Într-adevăr, nu aduce anul, ce aduce clipa” …

Stă omul liniştit în casă, soneria zbârnâie, deschide uşa civilizat şi o brunetă cu cărnurile revărsate prin strânsoarea hainelor ţipător colorate, i se adresează cu o voce dorit mieroasă şi autoritară: suntem pentru dezinsecţia în apartamente, din partea Primăriei; este gratuită ; vă rugăm, ne grăbim, mai avem multe blocuri de rezolvat !

Şi fără să aştepte un răspuns, îi stropeşte picioarele goale în papucii de casă. Nu este toxic, te linişteşte; nici pentru om şi nici pentru animale; dezgustat de contactul cu soluţia uşor mirositoare, te retragi din calea jetului care este insistent proiectat asupră-ţi la observarea neplăcerii pe care ţi-o produce. Matahala tuciurie profită de spaţiul creat şi se insinuează în bucătărie. Nu îndrăzneşti nici o opoziţie, cu toată insistenţa intempestivă a gestului; ai în faţă făptura delicată, care este femeia; o urmezi din grija de a evita şi alte neplăceri.

Foarte concentrată, stropeşte cu sârg tot ce-i iese în cale; înţeleg însă că sunt urmărit cu coada ochiului când, cu aceeaşi voce mieroasă îmi cere o sticlă cu apă să mai completeze rezevorul; o servesc şi nu văd cum vreo şapte-opt balabuste din holul blocului s-au şi strecurat în apartament.

Pe nesimţite, organizat cu talent; pentru că între timp un confrate de-al lor, sub pretextul obţinerii unor informaţii privind adresa Blocului, mi-a distras şi el atenţia de la uşa apartamentului. Aşa că, fără să fi sesizat invazia hoardei din holul blocului, m-am trezit, dintr-o dată, cu opt- nouă persoane în apartament, câte una-două în fiecare camera; abia atunci, m-am speriat de o eventuală agresiune, despre care văzusem destule la TV; şi m-am lăsat aparent, copleşit de moment.

Îndrumat însă de intuiţie, care-mi spunea că pericolul pluteşte în toată casa, am încercat, să fiu calm şi cu ochii pe ei. Zadarnic, însă; îmi distrăgeau atenţia, cu tot felul de solicitări şi întrebări: ba să le mai dau apă pentru rezervoare, ba dacă să mai pulverizeze pe ici şi colo, ba dacă sunt mulţumit de calitatea prestaţiei; acum, detaşat de eveniment, nu pot să nu admir măiestria în diversiune a haitei.

Călăuza lor mi-a cerut un talon de pensie, după care, mi-a precizat că fiind pensionar, mă costă dezinsectizarea doar zece lei (n-am sesizat că la început m-au anunţat că lucrarea este gratuită, şi nu mi-a dat prin cap că pe el îl interesa unde-mi ţin actele şi banii). Foarte ciudat, după câteva minute, mi-a restituit, cu o oarecare dezamăgire, şi talonul şi banii; pentru că a înţeles că avem un trai modest (eu şi soţia, desigur), nu se îndură să ne mai ia bani. Cauza amabilităţii era, ciudat, dezamăgirea că nu aflase ce-şi dorise.

M-am făcut că nu observ, i-am mulţumit şi am continuat pe aceeaşi linie de acceptare a situaţiei. Toata vizita (a se citi invazia) a durat cred, cam un sfert de oră; şi, ca la un semnal, au dispărut tot aşa de neobservat, cum s-au şi strecurat. Scăpat ca prin minune, mi-am aşteptat “foc şi pară” soţia, care întârziase la cumpărături; de fapt, era pretextul disperării şi al mustrării de cuget, că mă lăsasem în felul acela prostit, mai ceva ca un copil mic; oricine mi-ar fi putut reproşa că “dacă eram mai tânăr, nu m-ar fi fraierit astfel”.

Obişnuit să-mi alung gândurile neplăcute, printr-un simplu, dar ferm: ”anulează !”, “anulează !”, m-am redresat din starea apăsătoare şi am început să-mi aştept în linişte soţia, ca pe un salvator. Cufundat în căutarea de gânduri pozitive, n-am auzit imediat, vocea melodioasa a acesteia, când s-a întors de la magazin.

Liniştit, mai degrabă, spăsit, i-am povestit cu sufletul la gură păţania amar-arămie, trăită în timpul plecării sale. Alertată de ştire, a început să caute înfrigurat, prin locurile unde ne ţinem actele: personale şi ale casei; de bani nu se punea problema, fiind uşuraţi de ei de către nişte investiţii recente.

Abia atunci am înţeles dimensiunea dezastrului invaziei; nimic nu rămăsese nerăscolit: biroul meu, posibile locuri de ascuns obiecte de preţ, fuseseră întoarse şi cotrobăite. În şifoniere, se controlase cu disperare furioasă: lucrurile erau scoase şi aruncate pe jos, pe unde nimereau; o canapea, fusese trasă de la perete atât de brutal, încât nu se mai închidea cum trebuie. Speriaţi, am verificat să nu se fi ascuns cineva prin şifoniere, sau să nu fi lăsat intenţionat ferestrele deschise, pentru o vizită nocturnă. Ne-am panicat puţin, amintindu-ne că în timp ce mă ţinea de vorbă, acelaşi individ, m-a întrebat dacă ferestrele se închid bine; că …“ştiţi, gândacii roşii migrează (sic!) de la vecini şi pot pătrunde prin acele spaţii libere“. Aşa că, ne-am baricadat cu toate resursele unor oameni cinstiţi.

Au trecut câteva zile până să ne revenim din spaima latentă trasă. Atunci, am înţeles ce înseamnă dezastrul sufletesc al unui viol asupra femeii şi, mai mult, gravitatea decăderii Puterii Administrative actuale, în prezenţa căreia, asemenea specimene, îşi pot permite să organizeze astfel de acţiuni, fără teamă de consecinţele cuvenite.

Culmea tupeului şi sarcasmului, invadatoarele mi-au promis că vor reveni peste câteva luni, pentru urmărirea efectului dezinsectizării. N-au mai apărut. Acum, după ce totul a trecut cu bine, realizez cât de periculoşi pot fi aceşti indivizi, şi ce uşor am scăpat. Mă înfior la gândul că dacă nu eram cooperant în timpul INVAZIEI, lucrurile ar fi scăpat de sub control şi ar fi degenerat într-o tragedie.

PS: Interlocutorul meu a oftat prelung, şi, parcă retrăind momentele de groază ale Invaziei, şi-a făcut cu un gest larg, semnul Crucii,spunând: “Doamne, scapă-ne de ăştia!” Apoi, cuprinzând-o atent pe soţie pe după umeri, a plecat cu o înclinare de respect …

N-am înţeles, de cine să ne scape Doamne – Doamne !

Onu Ionescu

Reclame

25 comentarii

Din categoria De acasă ..., Politică