Arhive pe etichete: Loredana Milu

AVATAR.

 În postul „KUVINTE” ARE DREPTATE!”, m-am izbit de cea mai leproasă racilă a pseudoculturii  post socialiste, senzaţia de a avea dreptul să ne dăm cu părerea, în virtutea auto închipuirii.

Prilej de slăbiciune din partea mea, de a nu mătura un comentariu mentalitar acestei autoînchipuiri, şi anume, aceea,de a se băga în faţă, ca păduchele în frunte.

De aci, ideea moralizatoare a postului, s-a transformat în ostilitate, adresată celor care mi-au intuit gândul.

Nu mai comit asemenea erori.

Pentru aceasta,  am luat două decizii.

Una de moderare a comentariilor, şi alta, de a crea un post de foto/avataruri ale celor pe care  îi apreciez , şi pe care, să le rebotez, în baza percepţiilor  proprii.

Pentru azi, m-am oprit la Loredana Milu, supranumită de mine, ca percepţie: Contesa/ Mona Lisa/Graiul zâmbetului.

Noul nume exprimă reacţia mea estetică intimă, la vederea chipului respectiv.

O succintă caracterizare fiziognomică.

Dat fiind că sunt adeptul „Frumosului din om”, sper ca această iniţiativă, să nu fie pătată de iniţiative pseudocultiste, care-mi displac aprioric. Aşadar….: Contesa/ Mona Lisa/Graiul  zâmbetului

Onu

30 comentarii

Din categoria Diverse ..., Pagini de Jurnal

A TRECUT…!

A trecut şi Paştele!Liniştit, fără suprasolicitarea stomacului, cumpătat, în respect de sine, şi de semeni.

Cu o singură rezervă. Am citit pe Blogul Lalei/Loredana Milu, un mesaj, care mi s-a părut sfâşietor.

Începe cam aşa:Am24 de ani, (degeaba), şi nici o speranţă….

Neputinţa de a ajuta pe cineva la nevoie, îmi dă o stare asemănătoare. Toată euforia Paştelui, s-a spulberat.

Nici vizita pe blogul Adeenei, nu m-a redresat.

Îmi place blogul- foişor, al Adeenei. În el mă reculeg, aproape renasc.

Sunt încântat de frumuseţea care mă întâmpină: fizică, cerebrală, sufletească, eleganţa delicată a răspunsurilor la comentarii, simplitatea demnă a gazdei.Simplitatea, prin ea însăşi, este genială”, spunea entuziasmat Einştein. Este întocmai ambianţa pe care o respiri pe blogul Adeenei.

Şi mai este ceva: avalanşa de Like-uri, pe care o primesc posturile ei , ca o confirmare,a felului său, deosebit, special. Acum, când scriu, realizez, că vizitatorii, dau Like, şi pentru starea de bine sufletesc, izvorât poate, din fiinţa specială, unică, a gazdei.

De multe ori, furat de peisaj, uit să mai dau like, aşa că nu mă pot include încategoria entuziaştilor, fericiţi de a fi fost ei înşişi.

Îmi trag, însă, ca un român care se respectă, obolul de bunăstare sufletească.Cu toată bucuria vizitei, în acest foişor al Spiritului, amărăciunea pentru oful Lalei, nu-mi trece.Reiau scrisul, dar soneria de la intrare, mă întrerupe. Un personaj, către adolescentin, fâstâcit, încearcă să mă întrebe:ceva, ce uitase. Nu se descurcă, dar cu un rânjet care-i expune o dantură ca de Hollywood, îmi arată cu degetul: pentru dinţi!

Îl îndrum la scara vecină, unde avem un medic stomatolog, şi dau să îmă retrag.  Staţi, devine el îndrăzneţ,dând să pătrundă în apartament. Mi-e sete, îmi daţi vă rog o cană cu apă?

Mi se pare ciudat, şi prevenitor, încui uşa, până îi aduc apa. Aparent, în faţa unui refuz, îl aud, scâncind.Vă rog muult, mi-e taare sete!

Îi dau o sticlă de Borsec, plină pe jumătate. O ia, şi fară o vorbă, se uită parcă nemulţumit. Dacă nu-ţi place, dă-mi-o înapoi!Nuuu, mulţumesc, s-a înviorat el, ştergând-o din loc.

Atunci, mi s-a părut, că personajul, de fapt, nu era interesat de apă sau dentist, ci pornise, în prospectare.

O şti el ceva, poliţistul de proximitate, când ne spune să fim atenţi, cu asemenea indivizi.

Revenit la scris, de la Lala, gându-mi zboară la Premier.

Trebuie să-i fie tare greu. Cu coabitarea, cu Oltchim, cu insuficienţa locurilor de muncă, şi cine ştie ce programări  socio-economice, în perspectivă apropiată, sub privirea de Argus a UE.

 Onu Ionescu

9 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză