Arhive pe etichete: lunca dunarii

PAT CALD

Motto: : „Trei lucruri nu lasă pe om în pace:  vinul,  femeia şi banul” – proverb englez

De puterea cotropitoare a banului, asupra sufletului omului, îţi dai seama doar când îl vezi în reacţiile directe cu acesta … 

Astfel, îmi amintesc de chipul desfigurat de disperare, al unei mame, cum îşi pipăia copilul peste haine, în căutarea unei bancnote de 100 lei (vechi), dată acestuia,  pentru cumpărături. Copilul, care rătăcise banii prin buzunare, s-a întors fără cumpărături, spre panica nepricopsitei. În sfârşit, banii au fost găsiţi: bietul copil, la îndemnul femeii, îi mototolise, într-un fund de buzunar, şi îi uitase. Reacţia mamei, m-a impresionat, din nou: fericită poate, că s-au găsit banii, dar nu, din căinţa, şi-a îmbrăţişat copilul, şi aproape hohotind, îl ruga s-o ierte. Abia atunci, am realizat, că poate gândise şi rău, despre el, în timp ce înnebunită, îl scotocea peste tot, cu un aer de bolnav de Parkinson. Iar acum, poate, îşi realiza necugetarea maternă !

 Dar, am asistat la un caz mult mai grav de subjugare a sufletului, de către bani ! Controlam activitatea de teren, a unor agenţi hidro, din incintele (terenurile) îndiguite ale Luncii Dunării. Muncă de alergătură, zi şi noapte, slab plătită în raport cu eforturile depuse şi mai ales cu vechimea; îi mai ajuta însă faptul că localnici fiind, se mai acopereau cu veniturile din gospodăria personală, de care se ocupau şi în timpul serviciului de agent hidro. L-am cunoscut pe unul din aceştia, un tânăr ambiţios, tare simpatic.

Proaspăt căsătorit, îi plăcea, fapt impudic după mine, să-mi povestească intimităţile sale, cu soţia: cum o brutalizează, când ea  nu reacţionează în pas alergător, la apelurile lui erotice; cum o dezbracă, rupându-i lenjeria intimă, cum o îmbrăţişează până la sufocare, de-i strigă speriată: ai înnebunit, nu vezi că mă omori ? Mi-o spunea cu un aer de eroism impotent, foarte mândru de sadismul afişat. Din strălucirea stranie, a ochilor săi de un verde spălăcit, deduceam înclinaţii de pervers, capabil până să mă şi invite să-l asist la imaginara lui orgie (nu-l credeam, în tot ce spune). Nu-mi trecea prin minte, ce avea să urmeze, deşi, aveam uneori percepţia, că voia să mă instige, să-i cunosc soţia.  Am încercat să-l evit, genul de poveşti şi atmosferă, nefiind pe gustul meu. Mă uitam cu oarecare milă, la biata fată, destul de modestă în apariţia ei fizică, dar de un magnetism, căruia îi rezistam destul de greu.

Într-o seară, aveam să înţeleg … Din cauza unor pahare de vin, am pierdut maşina de înapoiere acasă. Nu-i nicio problemă, îmi spune el; dacă nu vă deranjează, dormiţi la noi. Soţia vă încălzeşte puţin camera, cina este pregătită şi …mai povestim. La gândul să nu întrerup gustul pornit al băuturii, şi să scutesc zdruncinăturile cursei auto, de transport local, am rămas încântat. Spre neplăcerea noastră, vestea apariţiei unor oi la păşunat pe diguri, l-a chemat la datorie, şi am rămas singur, cu soţia lui, căreia, la plecare, n-a uitat să-i repete autoritar: vezi, să nu-i lipsească nimic domnului inginer… Şi pune-i nişte sticle cu apă caldă, să aibă patul cald. Ai grijă ! A plecat, şi dus a fost …  Noaptea, în timp ce mă uitam prin nişte reviste, intră sumar îmbrăcată, plângând, soţia tipului. Speriat, mă ridic şi o întreb ce s-a întâmplat. S-a aşezat pe pat, lângă mine, şi hohotind disperată, mi-a spus că el, soţul, i-a cerut, să se culce cu mine; dar vede că eu nu dau nici un semn, şi ce se face ea ?  Ce-i spune lui ? Cuprins de o milă revoltată, am luat-o în braţe, şi în timp ce o mângâiam, aproape automat, mi-a venit s-o întreb …dar pentru ce ?

Ca să-i măriţi şi lui leafa ! Vine mai târziu, să vă prindă cu mine-n pat. Dar nu cred că are curaj. Cuprins de furie, doar că n-am scăpat-o din braţe, pe biata femeie. Am citit toată noaptea, şi am plecat cu prima cursă locală.

Ciudat mai este şi sufletul omului. Deşi, femeia respectivă, cu toată mila pe care mi-o inspira, mă atrăgea, în condiţiile date, nu m-am putut apropia de ea. Individului, i-am mărit leafa, dar l-am lăsat cu păcatul în suflet; dacă l-o fi avut. Peste câtva timp  mi-a transmis nişte rapoarte de teren, prin soţia lui. Mi le-a dat şi a plecat. La ieşire însă, răsuceşte cheia-n broască, se întoarce, şi-mi sare de gât.

Vreau să-ţi mulţumesc, şi să mă răzbun ! Iar în clipele care au urmat, amândoi, am recuperat tot năduful strâns în timp, de doruri neîmplinite. Într-o descătuşare, ce nu ar fi decât vulgarizată, descriind-o.

Atunci, am realizat, că uneori, femeia, are nobleţea ei sufletească, stranie, căreia, mă înclin, cu pioşenie !

? Ioan Ionescu      

49 comentarii

Din categoria Din lume ..., Univers feminin

Marea cea mare

Motto: ”Dacă ar fi vreun om fără pasiuni, acela nu e urmaş al lui Adam” – Proverb Persan

Nu mai ţin minte anul… Era în timpul bombardamentelor americane şi ruseşti, din cel de-al doilea război mondial. Din Galaţi, unde locuiam, ne-am refugiat la îndemnul unor prieteni de familie, într-un sat uitat de lume, din Lunca Dunării. Luam cunoştinţă despre război, şi bombardamente, numai prin bombardierele noastre, care pe fondul cerului întunecat, datorită luminilor de semnalizare, păreau roşii, iar noi copiii, credeam că era din cauza încărcăturii de bombe, destinate frontului; ce mai auzeam şi noi, din vorbele acoperite de taină ale părinţilor sau sătenilor. Depărtat de obiective economice, care să atragă asupră-i bombardamentele, satul respectiv, îşi desfăşura existenţa paşnic, între zvonuri despre război şi preocupările zilnice, între care, pescuitul era de bază.

Ca în orice comunitate omenească, viaţa nu era lipsită de bucuria plăcerilor şi a păcatelor, iar noi, cu zumzetul hărmălaiei noastre, ne zbenguiam, de la o ştire la alta, spre nedumerirea uneori plictisită a părinţilor, care pentru a ne proteja, nu ne ţineau la curent, sau chiar evitau să discute în prezenţa noastră, evenimente de natură să ne tulbure prea mult creşterea, şi asa marcată de refugiul trăit ca o povara, pe capul celor care ne găzduiau. Pentru că, nicăieri, nu-i mai bine ca acasă, fără sa deranjezi, sau să fii deranjat. Orice s-ar spune, libertatea nestânjenită de mişcare, n-o poţi avea decât în propria-ţi casă, indiferent de confortul asigurat.

Într-o zi  însă, echilibrul distracţiei noastre copilăreşti, a fost tulburat pe neaşteptate. În timp ce forfoteam în colbul drumului, am fost întrerupţi, de o mulţime de oameni alergând agitat spre grupul nostru în plină joacă. În frunte, o femeie cu părul lung, despletit, cu un aer disperat, alerga,  strigând: ”lăsaţi-mă, mi-ajunge; mă duc să mă salveze Marea cea mare!”  Trupeşă, cu ochii albaştri decoloraţi de tulburarea sufletească, de care era cuprinsă, cu părul în vânt, în timpul mişcării, femeia era o apariţie stranie, ca de pe altă lume. Ajunsă din urmă, şi ţinută strâns de braţe ,  de câţiva bărbaţi, să nu scape, femeia, orbită de disperare, fost întoarsă din drumul ei, spre “Marea cea mare”. Cu şoapte ferite, unii copii spuneau că e coana Preoteasă, şi că este supărată, din cauza popii, care o înşeală,  cu o  stricată, pripăşită pe lângă Biserică. Alţii, mai măricei, ştiau că Popa, o şi bătea,  de câte ori ea, îl ruga să n-o mai facă de râsul satului. Cu toată naivitatea aparentă, satul are o vigoare, pe care, doar să fii prea rău intenţionat, să n-o recunoşti şi să n-o apreciezi. Viaţa şi-a reintrat în normal. Popa şi stricata lui, îşi făceau în continuare de cap. Dar asta până într-o zi, când Preoteasa, n-a mai rezistat, şi, şi-a pus capăt zilelor. Nu pot uita lecţia de justiţie, pe care am văzut-o la săteni.

După înmormântare, nişte săteni au pornit spre casa stricatei, au scos-o în stradă, şi au luat-o la bătaie, cu ce le venea la îndemână. Chemat să stingă conflictul, jandarmul, a apucat doar să tragă în aer, câteva focuri de armă; prea târziu însă; lovită întâmplător, în cap, de o piatră aruncată furios, de unul din justiţiari, victima a decedat, în aceeaşi zi în care a fost înmormântată şi Preoteasa. Ce s-a întâmplat cu Popa, nu mai ştiu, dar de mila Preotesei, nici nu cred că m-a interesat să aflu. Sau poate, n-am mai locuit mult în localitate !

? Onu Ionescu

30 comentarii

Din categoria De acasă ..., Univers feminin