Arhive pe etichete: Mac Donald

FILING

Nu mă dau în vânt, după neologisme, dar uneori, îmi par atât de sugestive, încât nu mă sfiesc, să le folosesc imediat.

Ieri, fiind vorba de mama domnului prim-ministru, mi-am spus că însăşi noţiunea de mamă, care se va simţi fericită, să vorbească despre fiul său, celebritate autohtonă, este un eveniment, care nu numai că nu trebuie ratat, ci onorat în consecinţă, prin ascultarea emisiunii respective.

Decepţie, însă. Şi aci, intervine neologismul.

Am avut percepţia/filingul unei încercări de a fi prostit.

Şi caut să trec peste începutul romanţat, al vieţii  de ospătar la Paris, a Premierului

(vezi, Doamne, toate celebrităţile au pornit-o de jos; aci, de la ospătar, sau cum s-o fi numind, deserventul de la Mac Donalds).

Nu făceam legătura, dacă,în mod aberant,  onorabila mamă nu asalta pragul politicii.

Mi-a dat senzaţia că încearcăsă mă convingă de faptul, că fiul, deşi este în PSD,  are în suflet, o  mentalitate de dreapta.Cu alte cuvinte, nici în car, nici în teleguţă. Pur şi simplu, politician.Ori de asemrnea mentalităţi duplicitare, cred că am nevoie, să fiu protejat.

Probabil însă, este vorba de un caleidoscop al ipocriziei, căruia, este greu, să-i fac faţă.

Şi aci, elementele se derulează vertiginos, ca la domino:

-au făcut Piaţa Universităţii, element încă stimulant, în imaginaţia actuală.

Interesant însă, nu din convingere, ci ca un protest faţă de dezamăgirea FSN, recte, domnul Ion Iliescu.

Brrrrrrrrrrrrrrrr, nu contează, că graţie tactului politic al acestuia, evenimentele de la Tg. Mureş, nu au escaladat, în detrimentul integrităţii teritoriale a României.

Contau percepţiile cu iz pseudodemocratic, ale doamnei.

Nu mai reţine, dacă şi-a luat şi odrasla, sau aceasta, urmând chemările subtile materne, a mers din proprie convingere.

Interesant caz de ereditate psihologică.

Apoi, cu ton relativ inert, aflăm că odrasla, la început,  s-a înscris în PNL tineret. Dar, stupoare, nu i s-au oferit oportunităţile mizate, pe care tocmai PSD, continuatorul  FSN-ului dezavuat, i le-a promis, şi normal, PNL-ul, n-a mai contat.

Şi uite-aşa, din tatonare-n tatonare, a ajuns băietul mare:Premier, în Ţara Pieţei Universităţii.

Dar, ca nu cumva, să rămână careva cu impresia că feciorul, ar fi adeptul dezavuatului domn Iliescu, distinsa mamă, ne dezvăluie un secret cosmic: anume, că domnia sa, a votat tot timpul cu liberalii, şi nu cu FSN-ul domnului Iliescu.(Pe când destăinuirea feciorului? )

Bombă! Cred că recordul imaginativ al domnului Băsescu, a fost spulberat, iar vorba”trăiesc în România, şi asta, mă prosteşte tot timpul”, este un truism inevitabil.

Îmi amintesc:la candidatura lui Sorin Oprescu pentru Primăria Capitalei, alt domn,Vasile Blaga, pedala obsesiv, pe o ipotetică adeziune, pentru politica lui Ion Iliescu. O făcea probabil,  cu aceeaşi eroare apreciativă, despre discernământul celor cu bun simţ.

Şi aci, cred că Traian Băsescu, îl evaluează corect, pentru postura de lider al PDL.

Vreau să precizez:nu-l divinizez pe Ion Iliescu.

Nenorocirea pe care a atras-o asupra economiei(industria, agricultura şi comerţul, prin ploconirea diplomatică, în faţa străinilor, (fapt pe care văd că îl încearcă şi actualul premier),

 nu cred să poată fi trecută cu vederea.

Dar România este mama. Nu-ţi laşi mama, sfârtecată. Şi faptul, că n-a admis aşa ceva , în evenimentele de la Tg. Mureş, pentru mine, este providenţial.

Sine ira et studio.

 

Madi şi Onu

Reclame

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu