Arhive pe etichete: Maia

PERLE 2

Părinţii Maiei, s-au gândit, că dacă la grădiniţă există posibilitatea  ca ea să înveţe să schieze, ar fi păcat, să nu valorifice oportunitatea respectivă.

Zis şi făcut, iar după ce au discutat şi cu Maia, au pornit la treabă.

Personal, am aplaudat gestul, în sinea mea. Sunt de părerea că orice facilitate a vieţii trebuie valorificată, mai ales dacă este vorba de dezvoltarea şi consolidarea personalităţii individuale.

O colectivitate alcătuită din indivizi cu personalitate, va fi indiscutabil, una puternică, de suces în viaţă.

Personal, n-am să ascund faptul, că părinţii, deşi crescut în domeniul Împărăţiei Apelor, nu m-au lăsat să învăţ să înot, inculcându-mi teama de moarte, prin înec.

Iar complexul de limitare, faţă de ceea ce pot face mulţi, este cumplit.

 Aşadar, prima lecţie. Totul normal, entuziasm, promisiuni de acţiune reuşită.  La lecţii, este misiunea tatălui, să o ducă.

Într-o zi însă, stop. Maia refuză să-şi mai pună schiurile.  Nici tatăl, nici instructoarea de schi, cu care se şi împrietenise, nici avertizmentele cu pedeapsa închisului în cameră, nu au avut vreun rezultat.

Întorşi acasă, urmează aplicarea pedepsei, încuierea în cameră.

Un gest simbolic, de fapt, pentru că, tatăl, se ascunde în cea mai îndepărtată cameră, să nu audă urletele de plâns, în rafale, ale Maiei, plângându-i de milă.Mama, suportă tot acest supliciu, de partea cealaltă a uşii, plângând la rându-i, în disperare.

 Dar regula e regulă, şi Maia trebuie să ştie că trebuie s-o respecte, chiar pentru binele ei personal.

Iar Maia, intuind parcă jalea de după uşă, îşi continuă recitalul de plâns spasmodic, nuanţat cu nişte acute,  că mama nu mai rezistă, şi-i propune tatălui, să   întrerupă „spectacolul”.

El îi aminteşte regula, dar decid, că poate nu e bine să exagereze.  Se apropie de cameră, şi mama intră, cu lecţia moralizatoare.

Maia, i se aruncă în braţe, aşa că de emoţie, nu vede hainele împrăştiate peste tot. Îi vorbeşte despre faptul că nu a procedat corect,  la lecţie, când observă dezastrul din cameră, şi sare în sus:”măi mamă, ţie-ţi place ce mizerie ai făcut aici?” strânge imediat totul, altfel, mai stai pe atâta, încuiată!”

 -Mai stau!, după care:

”tataaaa, vino să te pup, ca să mă ierţi!”

Pufnind în râs, dezarmată, mama iese val-vârtej,  din cameră.

Mai târziu, cu ajutorul neprecupeţit al Maiei, a încercat puţină ordine, prin camera devastată.

Acu, după ce am încercat să redau povestirea părinţilor Maiei, mă gândesc, puţin invidios, la ce adevăr filozofic, a rostit Mala, în comentariul ei de ieri:

Hehehehe…un cine-verite e viata cu Maia, bag sama ! Meritorie trebusoara pentru spectatorul la distanta!

Ca cel implicat direct in problema, siracu’, stie ce ponoase are de dus!”

 

Într-adevăr, ce ponoase sufleteşti,au de dus părinţii Maiei, din “pedepsirea” ei, este de neînchipuit.

Onu

Reclame

16 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Poveşti, Univers feminin

PERLE

La trei anişori, de curând împliniţi, vărsătoarea Maia, manifestă deja, un început de personalitate europarlamentară.

Câteva argumente, care mie mi s-au părut evidente, când le-am auzit, sper să vă delecteze în aceeaşi măsură, şi să vă convingă de faptul, că  educaţia este un lucru dificil, şi cere o anumită statură părintească.

 Aşadar, ziua de naştere a Maiei. Mămica ei, Cristinel, se gândeşte să-i organizeze, atât ei, cât şi colegilor de grădiniţă, o mică bucurie. Vorbeşte cu educatoarea, pregăteşte evenimentul şi apoi, povesteşte. Trebuie să menţionez că acţiunea se desfăşoară în Austria, Maia, ca şi mămica ei, fiind la început de drum, în învăţarea  limbii germane.

 – Dar cum se înţelege ea cu copii?

-Ei, nu-ţi face tu griji, că ei se înţeleg şi din priviri.

-Asta, aşa este, mă gândesc eu. Şi concomitent, mă întreb, de ce noi, adulţii nu dovedim în relaţii, înţelepciunea  copiilor de grădiniţă.

Şi-mi răspund, că probabil poluarea subconştientului, cu tot soiul de prejudecăţi, ne afectează armonia comunicării socio-umane.

 Copiii, precum copiii, încântaţi de eveniment, stau roată în jurul Maiei, o felicită, o îmbrăţişează, şi o mângâie gingaşi cu priviri inocente.  Maia, impasibilă, mulţumeşte, parcă ar fi străină de eveniment.

-Mamă, dar tu nu te bucuri, de ce stai aşa, parcă nu ţi-ar place?

Trăgându-şi mama de mânecă pentru a-i răspunde, şi cu o mânuţă în dreptul inimii, Maia îi şopteşte la ureche:

-”Mama, sunt foarte emoţionată!”

 Acasă.., musafirii, încep să apară, dar Maia întârzie în baie. Cristinel, impacientată, intră peste ea, şi o găseşte cu mânuţa umedă plimbând-o prin păr.

–Ce faci mamă? Au venit musafirii, şi te aşteaptă cadourile.

Calmă, de parcă nu era problema ei, Maia, răspunde: „mă relaxez, mama; am fost foarte emoţionată!”

Lasă mamă, când îi vei întâmpina, îţi va trece!”

Crezi, mama?!

 Povestind cele de mai sus, mă gândesc, la cât de repede evoluează copiii. Mâine, alte perle de-ale vărsătoarei Maia.

Ca un „cine-verite”, pe care eu  vărsătorul , la vârsta Maiei, nu-mi amintesc, din povestirile părinţilor, să le fi produs.

 Înainte de final, o trăsătură, meritorie, cred, a pedagogiei austriece.

Educatoarea, de la grădiniţă, a insistat la  părinţii Maiei, să nu încerce ei, s-o înveţe germana. Motivul, unul logic:

i-ar putea induce deprinderi lingvistice greşite, care ar fi mult mai greu de corectat, ulterior.

Onu

12 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Poveşti, Wanda