Arhive pe etichete: MALA.

PERLE 2

Părinţii Maiei, s-au gândit, că dacă la grădiniţă există posibilitatea  ca ea să înveţe să schieze, ar fi păcat, să nu valorifice oportunitatea respectivă.

Zis şi făcut, iar după ce au discutat şi cu Maia, au pornit la treabă.

Personal, am aplaudat gestul, în sinea mea. Sunt de părerea că orice facilitate a vieţii trebuie valorificată, mai ales dacă este vorba de dezvoltarea şi consolidarea personalităţii individuale.

O colectivitate alcătuită din indivizi cu personalitate, va fi indiscutabil, una puternică, de suces în viaţă.

Personal, n-am să ascund faptul, că părinţii, deşi crescut în domeniul Împărăţiei Apelor, nu m-au lăsat să învăţ să înot, inculcându-mi teama de moarte, prin înec.

Iar complexul de limitare, faţă de ceea ce pot face mulţi, este cumplit.

 Aşadar, prima lecţie. Totul normal, entuziasm, promisiuni de acţiune reuşită.  La lecţii, este misiunea tatălui, să o ducă.

Într-o zi însă, stop. Maia refuză să-şi mai pună schiurile.  Nici tatăl, nici instructoarea de schi, cu care se şi împrietenise, nici avertizmentele cu pedeapsa închisului în cameră, nu au avut vreun rezultat.

Întorşi acasă, urmează aplicarea pedepsei, încuierea în cameră.

Un gest simbolic, de fapt, pentru că, tatăl, se ascunde în cea mai îndepărtată cameră, să nu audă urletele de plâns, în rafale, ale Maiei, plângându-i de milă.Mama, suportă tot acest supliciu, de partea cealaltă a uşii, plângând la rându-i, în disperare.

 Dar regula e regulă, şi Maia trebuie să ştie că trebuie s-o respecte, chiar pentru binele ei personal.

Iar Maia, intuind parcă jalea de după uşă, îşi continuă recitalul de plâns spasmodic, nuanţat cu nişte acute,  că mama nu mai rezistă, şi-i propune tatălui, să   întrerupă „spectacolul”.

El îi aminteşte regula, dar decid, că poate nu e bine să exagereze.  Se apropie de cameră, şi mama intră, cu lecţia moralizatoare.

Maia, i se aruncă în braţe, aşa că de emoţie, nu vede hainele împrăştiate peste tot. Îi vorbeşte despre faptul că nu a procedat corect,  la lecţie, când observă dezastrul din cameră, şi sare în sus:”măi mamă, ţie-ţi place ce mizerie ai făcut aici?” strânge imediat totul, altfel, mai stai pe atâta, încuiată!”

 -Mai stau!, după care:

”tataaaa, vino să te pup, ca să mă ierţi!”

Pufnind în râs, dezarmată, mama iese val-vârtej,  din cameră.

Mai târziu, cu ajutorul neprecupeţit al Maiei, a încercat puţină ordine, prin camera devastată.

Acu, după ce am încercat să redau povestirea părinţilor Maiei, mă gândesc, puţin invidios, la ce adevăr filozofic, a rostit Mala, în comentariul ei de ieri:

Hehehehe…un cine-verite e viata cu Maia, bag sama ! Meritorie trebusoara pentru spectatorul la distanta!

Ca cel implicat direct in problema, siracu’, stie ce ponoase are de dus!”

 

Într-adevăr, ce ponoase sufleteşti,au de dus părinţii Maiei, din “pedepsirea” ei, este de neînchipuit.

Onu

16 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Poveşti, Univers feminin

ÎNGÂNDURARE TRISTĂ

MALA

 E ca un plânset fără lacrimi, ca trăirea necontrolată, a unei drame. Întotdeauna, am fost impresionat de asemenea chipuri! Simţi omul, în toată sinceritatea sa, când trăirea momentului este atât de profundă, încât cuvintele lipsesc, pentru a o descrie.

  Un dramatism sufletesc, generat poate de prospectarea propriilor vise neîmplinite, de nemulţumiri neînţelese de sine.

  E o stare care se transmite empatic, şi care te atrage irezistibil.

 Ai vrea să-i cunoşti posesorul, să-l eliberezi de ea.

 Ciudate înfăţişări, mai poate lua chipul omului, prin trăirile spontane.

 Sunt probabil, unicile momente de puritate inefabilă.

Aşa, am aflat-o pe MALA.

Onu

3 comentarii

Din categoria Proză, Univers feminin