Arhive pe etichete: mama

Iluzie

Am cunoscut-o ca antidot.

Cât mi-a plăcut nu o pot spune.

Cert este, că auzind-o

Am pornit s-o aflu-n lume.

Dar spre a mea amărăciune,

Ca în proverbul “cu pomul lăudat”

Din primele rânduri, m-a dezarmat

Cu o zicere precisă:

(”Nimic nu-i fără interes”)

Şi –o faptă-n ochii mei proscrisă.

(Mama la spital, şi-a ignorat)

Moment simt eu, de neiertat.

Dar în Ajun de Sărbători,

Nu-i bine pentru al cuiva păcat,

Să ai cugetu-ncărcat.

Şi i-am găsit un merit

Ce nu-i adesea întâlnit.

Pentru fetiţa ce şi-a dorit

La un contract generos,

Poate de mulţi invidiat,

Senină a renunţat.

Mustrări de cuget,

Mama să-şi fi supărat?

Nu ştiu cum, dar pentru visul

De a avea şi ea fetiţă

Greşeala cred că-i poate fi iertată.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Poezie

PERLE 2

Părinţii Maiei, s-au gândit, că dacă la grădiniţă există posibilitatea  ca ea să înveţe să schieze, ar fi păcat, să nu valorifice oportunitatea respectivă.

Zis şi făcut, iar după ce au discutat şi cu Maia, au pornit la treabă.

Personal, am aplaudat gestul, în sinea mea. Sunt de părerea că orice facilitate a vieţii trebuie valorificată, mai ales dacă este vorba de dezvoltarea şi consolidarea personalităţii individuale.

O colectivitate alcătuită din indivizi cu personalitate, va fi indiscutabil, una puternică, de suces în viaţă.

Personal, n-am să ascund faptul, că părinţii, deşi crescut în domeniul Împărăţiei Apelor, nu m-au lăsat să învăţ să înot, inculcându-mi teama de moarte, prin înec.

Iar complexul de limitare, faţă de ceea ce pot face mulţi, este cumplit.

 Aşadar, prima lecţie. Totul normal, entuziasm, promisiuni de acţiune reuşită.  La lecţii, este misiunea tatălui, să o ducă.

Într-o zi însă, stop. Maia refuză să-şi mai pună schiurile.  Nici tatăl, nici instructoarea de schi, cu care se şi împrietenise, nici avertizmentele cu pedeapsa închisului în cameră, nu au avut vreun rezultat.

Întorşi acasă, urmează aplicarea pedepsei, încuierea în cameră.

Un gest simbolic, de fapt, pentru că, tatăl, se ascunde în cea mai îndepărtată cameră, să nu audă urletele de plâns, în rafale, ale Maiei, plângându-i de milă.Mama, suportă tot acest supliciu, de partea cealaltă a uşii, plângând la rându-i, în disperare.

 Dar regula e regulă, şi Maia trebuie să ştie că trebuie s-o respecte, chiar pentru binele ei personal.

Iar Maia, intuind parcă jalea de după uşă, îşi continuă recitalul de plâns spasmodic, nuanţat cu nişte acute,  că mama nu mai rezistă, şi-i propune tatălui, să   întrerupă „spectacolul”.

El îi aminteşte regula, dar decid, că poate nu e bine să exagereze.  Se apropie de cameră, şi mama intră, cu lecţia moralizatoare.

Maia, i se aruncă în braţe, aşa că de emoţie, nu vede hainele împrăştiate peste tot. Îi vorbeşte despre faptul că nu a procedat corect,  la lecţie, când observă dezastrul din cameră, şi sare în sus:”măi mamă, ţie-ţi place ce mizerie ai făcut aici?” strânge imediat totul, altfel, mai stai pe atâta, încuiată!”

 -Mai stau!, după care:

”tataaaa, vino să te pup, ca să mă ierţi!”

Pufnind în râs, dezarmată, mama iese val-vârtej,  din cameră.

Mai târziu, cu ajutorul neprecupeţit al Maiei, a încercat puţină ordine, prin camera devastată.

Acu, după ce am încercat să redau povestirea părinţilor Maiei, mă gândesc, puţin invidios, la ce adevăr filozofic, a rostit Mala, în comentariul ei de ieri:

Hehehehe…un cine-verite e viata cu Maia, bag sama ! Meritorie trebusoara pentru spectatorul la distanta!

Ca cel implicat direct in problema, siracu’, stie ce ponoase are de dus!”

 

Într-adevăr, ce ponoase sufleteşti,au de dus părinţii Maiei, din “pedepsirea” ei, este de neînchipuit.

Onu

16 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Poveşti, Univers feminin

UN BOB PROSTIE, IZVOR DE COMUNISM

Deseori, sora mea, mă atenţionează, pentru cuvântul proletar rostit cu un accent de ostilitate, zice ea.

 Aminteşte-ţi de educaţia de respect, şi blândeţe, primită de la părinţi, mai ales de la mama.

Şi în felul acesta, bobul de educaţie, la care ea apelează, devine motiv de ceartă frăţească.

Nu durează, desigur, dar este ca o pală de vânt, care-ţi ciufuleşte coafiura proaspăt făcută.

Îi spun câte ceva, după care ar trebui să urmeze trântirea receptorului în furcă, dar ea, care şi-a însuşit fiziologic educaţia părintească, n-o face.

Şi pentru asta, o consider superioară mie, şi mi-e tare dragă.

Seamănă mult cu mama, care după oricare afront, începea să plângă.

Eu, nu!

Am reţinut  de la tata, care nu suporta prostia celor din jur,  şi izbucnea, trântindu-le în nas, toată obida pe care o acumulase.

Iar de aci, vă imaginaţi, reacţia proletară.

Faţă de sora mea, eu nu procedez aşa, dar tot răbufnesc.

Păi, uite, măi soro, de aceea a prins ticăloşia comunistă, că am tolerat picăturile de prostie, care-au devenit ocean de nenorociri şi condiţie de blam, pentru pieţele care abia aşteaptă să ne înghită. Pentru că, orice prost, oricât ar fi de prost, tot consumă hrană şi îmbrăcăminte, în lăcomie nesăţioasă.

Iar neguţătorul  te îndoapă.., te îndoapă, să-şi burduşească buzunarele nesătule.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

PROFILE

Azi, creierul meu şi-a luat liber. Nu mai ascultă de Nulla dies sine linea.

Aşa ca volens nolens, voi schimba tema poetică, pe una de proză, despre cum s-au consolidat comuniştii aduşi de ruşi, cu ajutorul urmaşilor  urmaşilor strămoşilor noştri.

Abordez tema cu amărăciune, cum probabil un  vameş ar raporta intrarea frauduloasa in ţară,  a unor droguri, pe care nu a reuşit să le stăvilească, deşi fusese prevenit.

 Dar, mă opresc puţin, pentru o secvenţă de viată adorabilă. Aseară, Dana Hugh mi-a da să citesc un text de Geo Bogza .

În urma unei mici dispute virtuale, pe teme poliglote, ea, Dana, mi-a spus, că  transpusă într-o limbă străină, povestea şi-ar pierde farmecul.

Am citit-o, m-a impresionat, şi am rămas cu gândul la scena relatată de autor.

Aşa că ieri, aproape neverosimil, am retrăit-o pe viu, în întruchiparea unei fetiţe.

Scena  a fost cam următoarea.  Pe trotuar, o  mamă, de condiţie economică modestă, cu două fetiţe, de mână.

Cumpărase  de la o patiserie ceva bun.

Ei bine, una dintre fetiţe, probabil cu o personalitate mai puternică, se lipise de mămica ei, şi-i privea insistent mâna în care acceasta, ţinea bunătatea plină de taine.

Realmente, scena cu privirea femeii asupra mărului, fructul visat, pe care doar sensibilitatea lui Geo Bogza, o putea remarca, şi relata nouă.

Printre cumpărături, aveam pentru soţia, o ciocolată albă aerată.

N-am rezistat, am luat-o din sacoşă, şi i-am întins-o.

Sfioasă, şi-a privit întrebător, mama.

„Ia-o, mamă, şi spune sărut mâna!”, a îndemnat-o aceasta, privindu-mă şi mulţumindu-mi, la rându-i, recunoscătoare.

Literatură şi viaţă.

 Onu

12 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză, Univers feminin

VARII

 1.Un comentariu dichisit:cu dus şi întors.

Blogul.., nu ştiu a cui inspiraţie a fost, are un merit fundamental:antrenamentul cerebral, în reciprocitate:prin post şi prin comentariu.

Nu e uşor lucru să scrii un post, şi, de multe ori, tâlcuirea lui.

După cum, şi exprimarea emoţiei pe care ţi-a produs-o, printr-un comentariu. Vizavi de post, trebuie, din respect de sine, să mărturisesc faptul că uneori, sunt devastat de ermetismul pentru mine, al unor subtilităţi ale autorului.

Îndur  frecvent această stare, pe blogurile Alma nahe, Ancapotinteu şi Blog leneş rău.

Cât priveşte comentariul, în reciprocitate, vreau, la rândul meu, să mulţumesc autorului , uneori, pentru corola de emoţii pe care mi-a dăruit-o prin postul respectiv.

Nu ştiu cât reuşesc, dar mă străduiesc.

Asupra unui asemenea comentariu, care spiritual, mie mi-a mers la inimă,voi face referire, în continuare. Citindu-l, am tresărit, speriat, ca apoi, prin întorsătura făcută, să-mi revin, şi să respir, nu doar uşurat, ci şi recunoscător, în sinea mea. Este vorba de perla Aureliei „ecoarta”, la postul „Kuvinte” are dreptate”.

Ea, străluceşte cam aşa:”Sunt profund dezamăgită că trebuie să dau “like” pentru ceva ce, de fapt, nu-mi place!

Îmi place ce-ai scris, dar nu-mi place că ai dreptate!”-ecoarta.

În spirit extrem-oriental, aş spune că este gen:”de la suflet, la suflet!”

2.Nostalgii

Dacă unele bloguri sunt ermetice înţelegerii mele, altele,  în schimb, sunt o oază de emoţii. Dar înainte de a continua, aş vrea să spun, că de ieri, cam de la ora 16, sunt foarte trist. Iar cauza este tot un post: De Ce, Tinere? , de pe blogul Adeenei.

Conceput poetic, tematica sa, a avut darul să mă întoarcă în trecutul, în care entuziasmele tinereţii, se transformă în ingratitudinea indiferenţei faţă de cei dragi. Mama, desigur!

Plecat prin lume, şi inuman de neglijent, primeam scrisori, de la sora mea:

 “dacă ai vedea-o pe mama, cu câtă bucurie întâmpină factorul poştal, şi cît de tristă se întoarce, când  n-a primit  scrisoarea mult aşteptată de la tine! De ce? fecior ingrat !”

Timpul, implacabil în curgerea lui, a făcut  imposibilă, repararea răului.

Ajuns aci, nu mai pot continua. Sunt efectiv răvăşit!

Mamă, ştiu că e prea târziu, dar, te rog  mult, iartă-mă!

Onu

 

8 comentarii

Din categoria De acasă ..., Pagini de Jurnal

OANACLARA SAU „7 ANI DE LÂNGĂ MAMA”

Oanaclara

Motto:” O, mamă, dulce mamă”…M. EMINESCU

Pe profesoara de matematică din Galaţi, OANA DAMIAN,mamă a doi pici adorabili, nu mai ştiu cum am cunoscut-o. Ca în virtual!

Dar pe mămica Oanaclara, n-o pot uita o clipă. Am botezat-o OARA/vezi/, şi-mi umple inima de emoţie, când îi citesc posturile despre „picii”ei.

Îmi amintesc plin de duioşie, de”7 ANI DE LÂNGĂ MAMA”/vezi/.

Acum, când scriu, îmi amintesc de două comentarii, pe blogul său. Unul, când cu umorul caracteristic, îmi povestea cum sărise ca o leoaică, asupra cuiva, deranjată de veselia nevinovată a „picilor” săi, într-un parc public.

Iar altul, de genul în care i-am spus că nu mi-ar displace să-mi fie mamă, la care replica a fost promptă: „cred şi eu, ai citit, că lor le fac toate poftele!”

O comoară de mamă!

Iar acum, vorbind despre mamă, simt umed cald sub pleoape..

OANACLARA!

Onu

6 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin

MISA, CAPCANĂ PENTRU TÂMPIŢI!

Azi, la un post de tv, nu importă care, o ştire despre Misa.

Că unii din adepţii ei, probabil creduli, rămaşi  îndobitociţi,  din comunism, acceptă privaţiunile de hrană, şi alte inepţii,în iluzia  recăpătării sănătăţii.

Aberaţia, se caută a fi credibilizată, cu ajutorul unui individ, la fel de nevinovat de inteligenţă, ca ştirista respectivă.

Ceea ce m-a şocat, este că un   post de tv. se poate preta la discreditarea a ceva, prin contestarea unei evidenţe, cum  este energia viului.

 Orice mamă  ştie că prin mângâierea copilului, îi transmite acestuia, energia sa liniştitoare. Că acelaşi fenomen, are loc în procesul îmbrăţişerii a doi îndrăgostiţi, a ţinutului de mână a acestora, este un fapt incontestabil.

Iubitorilor de  pisici,  le este cunoscut torsul plăcut, plin de recunoştinţă al acestora, la infuzia de energie, dată prin mângâierea lor pe spate.

 Asta este roata Misa, o modalitate naturistă, de vindecare spirituală,cu ajutorul energiei palmelor, transmisă prin intermediul mâinilor ţinute una de alta.

Ţinerea de mână a participanţilor, nu are valenţele de imoralitate, cu care o pângăresc trepăduşii ahtiaţi de a se băga în seamă, cu orice preţ. Mai ales, cei dornici de rating.

 De mare actualitate, pentru „unii împotriva altora!”

Oricum, este cert, că prostia nu doare, şi dă iluzia de deşteptăciune.

 De aci imprudenţa ştiristei, de la acel  lamentabil post de tv, închipuindu-şi  că dacă ne prezintă un delator despre MISA, a făcut nu ştiu ce gaură-n cer.

Oare să existe persoane care să nu fi auzit despre , despre energia viului, despre „VINDECAREA PRIN ENERGIA PALMELOR”,  despre Reiki, Shiatsu, Do-in, Presopunctură şi Acupunctură?.

Nu pot accepta aşa ceva!

Poate dintre cei care, sunt atât de proşti,  încât Divinul nu există, pentru că ei nu-l văd.

Onu

10 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu, Sănătate

JUSTIŢIE DIVINĂ

În loc de motto: “Consider că fericirea constă în felul în care ştim să trăim clipa”-Adeena

Dimineaţă, în timp ce-mi savurez licoarea matinală, aud zgâlţâituri puternice la uşa de la intrarea blocului.

Unii, bucureşteni, încă se mai află în stadiul primitiv al primului impuls.Se vede treaba, că educaţia/civilizaţia,  se prinde tare greu, de unii.

Sau poate inteligenţa nativă, că orice existenţă/lucru îşi are regula sa , care trebuie respectată.

Până să-i deschid femeiii isteroide , de mai-mai să ne smulgă uşa blocului,  a apărut de la etaj, un bărbat, şi i-a deschis. La întrebarea mea, „unde mergeţi?” tot bărbatul mi-a răspuns, că au venit la tatăl lor, care murise azi noapte.

Şi a dispărut pe scară, cu individa brutală, care dacă n-aş fi un feminist convins, aş califica-o în consecinţă.

Apucasem să-i spun un automat:„Dumnezeu să-l ierte!”

După numărul apartamentului, am dedus că este vorba de Tăsel, un cardiac, fumător convins.

Până aci, nimic deosebit, în afară de brutalitatea străinei de bloc, în raport cu uşa, şi cu mitocănia ei de a nu –mi răspunde la întrebare.

Mă gândesc la perpetuarea speciei, şi mă întreb ce brute vor rezulta din această creatură.

Să revin la bietul Tăsel, care a scăpat de restricţii, din care, primordială era  atenţionarea expresă a medicului,să nu fumeze.

Cu băutura, se mai stăpânea, câte o berică pe zi, după cum mai reuşea să scoată  mai mult forţat,câte un ban, de la mama sa. Am uitat să spun, că Tăsel era şomer.

Dar dramatismul situaţiei este altul.

 Tăsel îşi bătea mama, drăcuind-o cu invectivele:

” Când dracu mai crăpi odată, că n-o să te aştept toată viaţa pentru apartament!”.

Vă imaginaţi ironia sorţii?

 Mama supravieţuieşte fiului care o bătea, ca să-i rămână lui locuinţa.

Nu ştiu, câtă justiţie divină este în acest caz, dar mă gândesc cu milă, la lăcomia lui Tăsel.

Şi mi-o imaginez pe mama lui, chincită la căpătâiul lui, îngânând disperată:

”Tăsele mamă, îţi dau tot, dar te rog, întoarce-te!”

Mama, uită şi iartă totul, odraslei sale.

După spusele vecinei sale, care i-a luat de câteva ori apărarea, bâtrâna i-ar fi trecut apartamentul ,dar se temea să nu-l dea pe băutură.Acum, l-ar vrea oricum!

E plină de tristeţe viaţa, de aceea, cred, că principiul Carpe diem al Adeenei , din moto, trebuie să fie un imbold către înţelepciunea de a ne bucura de

 Nimicul, care este clipa!

Onu

9 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză

INVIDIE.

Credeti că poate fi invidiat un câine? Şi mai ales unul maidanez?

Ei bine, da!

Am trăit eu însumi, astăzi, această emoţie. Puţin mai complexă, desigur.

Mă trezesc după o noapte, pe care mi-am petrecut-o într-un lirism eminescian, privind extatic, avatarul Adeenei.

Nu mă credeţi motivat, pentru această efuziune sufletească?

Aveţi tot dreptul, dar dacă veţi arunca o privire pe blogul său, îmi veţi da dreptate.

Vă va întâmpina… Dar nu, mai bine constataţi singuri!Nu-mi plac decât emoţiile originale, primite direct de la sursă, fără eteroaprecieri, oricât ar fi ele de valoroase. Nu-mi plac, pentru că în cazul Adinei, am fost atât de viu direct capacitat, încât am devenit dependent de  gândul existenţei sale, oriunde s-ar afla.

Aşadar, în timp ce savuram emoţiile de mai sus, vocea melodioasă a soţiei, mă trimite la cumpărături. Nu aştept altă invitaţie, mă îmbrac, şi plec.

Sunt atât de somnoros, încât disting doar contururi, pe care le evit în ultimă instanţă.Aerul rece mă înviorează, şi în faţă, la câţiva metri un cadru de toată admiraţia.

O fată, cred, mângâia cu o gingăşie aproape maternă, creştetul unui maidanez. O făcea atât de cald, încât pentru o clipă, am simţit nevoia, să-i văd faţa, ca măcar blândeţea expresiei ei,  să-mi dea iluzia, că sunt maidanezul mângâiat.

A plecat, grăbită, şi n-am reuşit s-o ajung. Am distins doar, pe deasupra cizmelor, imaginea armonioasă a unor pulpe artistic  modelate. A dispărut, precum apăruse, şi am rămas cu senzaţia inefabilă a secvenţei de tandreţe, la care asistasem.

Acum, când scriu, percep limpede, nostalgia chipului blând şi mângâietor al mamei.

Mama!

Incomparabila mamă!

Madi şi Onu

8 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin

FILING

Nu mă dau în vânt, după neologisme, dar uneori, îmi par atât de sugestive, încât nu mă sfiesc, să le folosesc imediat.

Ieri, fiind vorba de mama domnului prim-ministru, mi-am spus că însăşi noţiunea de mamă, care se va simţi fericită, să vorbească despre fiul său, celebritate autohtonă, este un eveniment, care nu numai că nu trebuie ratat, ci onorat în consecinţă, prin ascultarea emisiunii respective.

Decepţie, însă. Şi aci, intervine neologismul.

Am avut percepţia/filingul unei încercări de a fi prostit.

Şi caut să trec peste începutul romanţat, al vieţii  de ospătar la Paris, a Premierului

(vezi, Doamne, toate celebrităţile au pornit-o de jos; aci, de la ospătar, sau cum s-o fi numind, deserventul de la Mac Donalds).

Nu făceam legătura, dacă,în mod aberant,  onorabila mamă nu asalta pragul politicii.

Mi-a dat senzaţia că încearcăsă mă convingă de faptul, că fiul, deşi este în PSD,  are în suflet, o  mentalitate de dreapta.Cu alte cuvinte, nici în car, nici în teleguţă. Pur şi simplu, politician.Ori de asemrnea mentalităţi duplicitare, cred că am nevoie, să fiu protejat.

Probabil însă, este vorba de un caleidoscop al ipocriziei, căruia, este greu, să-i fac faţă.

Şi aci, elementele se derulează vertiginos, ca la domino:

-au făcut Piaţa Universităţii, element încă stimulant, în imaginaţia actuală.

Interesant însă, nu din convingere, ci ca un protest faţă de dezamăgirea FSN, recte, domnul Ion Iliescu.

Brrrrrrrrrrrrrrrr, nu contează, că graţie tactului politic al acestuia, evenimentele de la Tg. Mureş, nu au escaladat, în detrimentul integrităţii teritoriale a României.

Contau percepţiile cu iz pseudodemocratic, ale doamnei.

Nu mai reţine, dacă şi-a luat şi odrasla, sau aceasta, urmând chemările subtile materne, a mers din proprie convingere.

Interesant caz de ereditate psihologică.

Apoi, cu ton relativ inert, aflăm că odrasla, la început,  s-a înscris în PNL tineret. Dar, stupoare, nu i s-au oferit oportunităţile mizate, pe care tocmai PSD, continuatorul  FSN-ului dezavuat, i le-a promis, şi normal, PNL-ul, n-a mai contat.

Şi uite-aşa, din tatonare-n tatonare, a ajuns băietul mare:Premier, în Ţara Pieţei Universităţii.

Dar, ca nu cumva, să rămână careva cu impresia că feciorul, ar fi adeptul dezavuatului domn Iliescu, distinsa mamă, ne dezvăluie un secret cosmic: anume, că domnia sa, a votat tot timpul cu liberalii, şi nu cu FSN-ul domnului Iliescu.(Pe când destăinuirea feciorului? )

Bombă! Cred că recordul imaginativ al domnului Băsescu, a fost spulberat, iar vorba”trăiesc în România, şi asta, mă prosteşte tot timpul”, este un truism inevitabil.

Îmi amintesc:la candidatura lui Sorin Oprescu pentru Primăria Capitalei, alt domn,Vasile Blaga, pedala obsesiv, pe o ipotetică adeziune, pentru politica lui Ion Iliescu. O făcea probabil,  cu aceeaşi eroare apreciativă, despre discernământul celor cu bun simţ.

Şi aci, cred că Traian Băsescu, îl evaluează corect, pentru postura de lider al PDL.

Vreau să precizez:nu-l divinizez pe Ion Iliescu.

Nenorocirea pe care a atras-o asupra economiei(industria, agricultura şi comerţul, prin ploconirea diplomatică, în faţa străinilor, (fapt pe care văd că îl încearcă şi actualul premier),

 nu cred să poată fi trecută cu vederea.

Dar România este mama. Nu-ţi laşi mama, sfârtecată. Şi faptul, că n-a admis aşa ceva , în evenimentele de la Tg. Mureş, pentru mine, este providenţial.

Sine ira et studio.

 

Madi şi Onu

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu