Arhive pe etichete: marionete

CÂHHH!

Este printre primele cuvinte învăţate de copil, de la părinţi sau educatori.

În mintea lui, cuvântul echivalează cu ceva impur, de respins, din motive de pericol pentru sănătate.

Repetat şi repetat, el capătă valoare cutumiară.Dacă-i câhhh, e câhhh!

Ajunge să fie auzit, că aspectul  asupra căruia se adresează, devine ceva de valoare „câhhh”.

Unora, adulţi fiind, faţa li se schimonoseşte,  precum feţele marionetelor de la bâlci, de crezi că au crampe,  şi-i apucă voma.

Interesant, că la firile uşor manevrabile, cum este cazul celor manipulaţi, este suficient, la sfârşitul unei mistificări  facile, de genul unor bufonerii, să le aplici pe subliminal cuvântul câhhh!,  că la orice reluare a bufoneriei, faţa li se strepezeşte, de parcă ar bea soluţie de piatră acră.

Dar şi alte noţiuni, nu doar cea de alimentaţie periculoasă, au devenit funcţie de (câhhh!).

Una, pe deplin justificată în raport cu suferinţele sufleteşti produse omenirii, este şi comunismul, sub forma intelectuală nouă de „anticomunism” paravan arivist, multora, pentru parvenitism.

Dar nu numai!

Eu cred că în spatele acestui câhhh, se ascunde o încercare mârşavă de a fi distrus România, nu doar economic.

De aci, agricultura noastră este la pământ, industria o mai găseşti în articolele istorice ale academicianului Giurăscu, comerţul prin Pieţele şi Silozurile gemând de importuri, iar Subsolul, vai de mama lui, în ce-or mai scrie Rapoartele ultrainteresate ale marilor companii industriale internaţionale.

De fapt, ideea acestui articol, mi-a dat-o soţia  lui Victor Surdu, Angela Similea, auzind-o vorbind despre condiţiile de autovigilenţă faţă de vicisitudinile la care ar fi fost supuşi, de ororile cenzurii comuniste,  cântăreţii de muzică uşoară, din acele timpuri,  vitrege nu chiar pentru ei.

Vezi, Doamne, „autovigilenţa”, le-a permis să  evolueze în condiţii limită.

GREŢOS gestul, celei care nu s-a sfiit să-l ia de soţ, pe un exponent politic activ al comunismului, despre  care vorbea probabil, cu piele de gâscă.

Mi-a părut rău pentru memoria lui Victor Surdu, blamat postmortem cu un câhhh anticomunist, indirect, de cine, de soţia sa, care l-a luat „de bunăvoie, şi nesilită de nimeni!” , în ciuda trecutului  lui comunist.

Acu, aşa o fi fost????

Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

CE-I DE CREZUT?

Obişnuiesc, să vorbesc singur, contrazicându-mă.

De aci, necazul de a prinde muşte, când îmi alung gândurile neplăcute. Uneori, sunt atenţionat, într-o manieră delicată,

prin întrebarea dacă m-am adresat, respectivului!

M-am obişnuit cu mine însumi, şi nu mă mai  deranjează asemenea intervenţii.

Deunăzi, povestea s-a repetat. Eram în tramvai. Cineva a crezut

că am vrut să-l lovesc.

M-am simţit obligat să mă justific.  Spun:

-Ce credeţi, care dintre cei doi, e mai aparte?

-Cum adică?, mi se răspunde.

–În sensul bunei credinţe, a respectării promisiunii făcute.

Uite, cei doi, Antonescu şi Ponta, au promis, că vor reîntregi salariile, că vor repara nedreptatea cu CASS-ul, mă explic eu.

–Da, dar n-au prevăzut pustiul ce-l vor găsi. Şi atunci, Ponta s-a gândit în extremă urgenţă, la taxa de solidaritate, empatizează tipul cu mine.

– A uitat însă, grăbit să fie parolist, să se consulte  şi cu orgoliul liberal, îi continui, poate gândul.

-Într-adevăr, deşi avea păţania cu Geoană, care-l şifonase, „vezi doamne”, pe Antonescu, că plecase în America, fără el.

-Ce vrei, orgoliul creşte direct proporţional cu iluziile. Va fi, speră, Preşedinte, nu? îi cânt eu  în strună.

-În  fapt,  ce te frământa, omule, de era să mă loveşti, gesticulând?

–Păi, nu vezi, că Antonescu nu e de acord cu taxa de solidaritate, bălmăjind, nu ştiu ce principii liberale?

Ca şi cum promisiunea dată, nu ar trebui să fie  principiul suprem pentru omul politic!

-Vrei să insinuiezi, că Ponta, nu e din categoria”să trăiţi, bine?”

– Nu domnule, vreau să spun, că îmi miroase a oportunism, dacă nu chiar a lipsă de loialitate, faţă da Ponta, şi de USL!

Şi enervat, îl salut, şi dau să plec spre ieşire.

-Stai, domnule, ce sari aşa? Că ai dreptate! Nu vezi cum se întreabă, jubilând,  amatorii de ape tulburi, dacă nu se rupe alianţa?

-Nuu…, nuu…, o ameţesc eu, ca  Stela  Popescu, faţă de Arşinel, în reclama pentru farmaciile Catena.

Ştiu că sunt exploziv, în discuţiile politice, în contradictoriu.

Spre deosebire de Ponta, care i-a prezentat scuze lui Antonescu, pentru catastrofa(sâc!) de a nu-l fi consultat.

Plăcându-mi, l-am invitat la o bere, şi nu m-a refuzat. Acolo, ne-am amuzat copios, amintindu-ne de emisiunea lui Tatulici,  cu nişte marionete nostime, care spuneau, nătâng,  :”vreau să fiu Preşedinte!”

 Madi şi Onu

3 comentarii

Din categoria SARCASM