Arhive pe etichete: MCV

FIE,

Fie şi pentru sclipiri de ECOARTĂ,

 Ce mi-au bătut la Blog în poartă

Fie şi pentru aste mici pusee argheziene,

 Să nu mai spun,

De potriviri de rime, bijuterii carteziene,

Fie şi pentru-acel „Cu preţuire”greu de exprimat,

Cât de româneşte, m-a onorat.

Fie, şi pentru al Tighinei româneşti like,

Ca şi onorabilii cititori, consecvenţi.

Fie şi pentru aste toate,

 Merită astfel de păcate

Precum Băsescu a declarat,

Că-n cinci minute, va fi plecat

Fie şi pentru Acordul FMI,

Contestat, parcă n-ar fi,

Fie şi pentru bugetul ahtiat,

De „câţiva cenţi” să-mi fi luat,

Cu scop benefic, declarat

Fie , şi pentru insulte grele, deochiate,

Dintr-o ocultă coabitare , debitate,

Fie şi pentru efectul lor sperat bun,

Merită, „neserios”, să-mi spun

Onu

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Poezie

Toata Lumea Vrea ‘Mai Bine’. Nimeni Nu Vrea Schimbare

Motto:” Există o voce care nu mă lasă.De câte ori aş vrea să lenevesc mă trezeşte vocea asta.Uneori, aş vrea să îmi pun dopuri în urechi să nu o mai aud, dar asta nu ar însemna decât să mă amăgesc singură”-Theona Bălan(autoarea cărţii „Cum să ai un corp pe care toată lumea să îl invidieze”)

Adevărul este că nu prea am idei de scris, deşi, ieri am aflat despre raportul MCV, în care, dacă nu am înţeles greşit, s-ar sugera revizuirea unor legi, care ar deriva din articolul constituţional 30 privind „libertatea de exprimare”.

Mă salvează însă  Realitatea.ro, de astăzi31 ian. crt., prin citatul Theonei, ca şi prin titlul postului.

Mi se pare potrivit, ca o completare ironică a postului de ieri:”destinul să ne ajute, fără să mişcăm un deget”.

Într-adevăr, în spiritul raportului, mi-ar place multe, cum ar fi:

-să cerşesc, dar să nu mi se spună cerşetor,

-să fur,dar să se uite cuvântul hoţ,

-să trădez, dar să nu mi se spună liftă trădătoare,

-să violez liniştea justiţiei, dar să nu mi se spună violator,

– să fiu fruntea criticării răului (sub orice formă: şi a lui, şi a criticii) dar să nu mi se reproşeze,

-să încalc toate drepturile, invocând insolent, un drept al meu, (care în subsidiar, ar putea fi şi al celor călcaţi în picioare, în compartimentele existenţiale  aferente lor, de consecinţele acestui drept al meu, insidios folosit),

-să beneficiez abuziv, de un drept, fără ca măcar să fiu deranjat, fie şi printr-o atenţionare politicoasă,

– să fiu precum autoreproşul din motto, fără să mi se spună indolent sau imbecil.

Oricum, cred că plagiatorilor conţinutului raportului MCV, fără o altă apreciere, dacă Premierul, ce-mi pare cam complexat al României, nu va avea nici o reacţie, li s-ar cuveni, să se gândească la recomandarea făcută cândva  aceluiaşi  Premier, pentru plagiat.

Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu