Arhive pe etichete: mineri

NU CRED !

Motto: ”Când am plecat de-aci, v-am lăsat săraci şi proşti; iar cand am revenit, v-am găsit şi mai săraci, şi mai proşti !” – Constantin Brâncuşi

Pentru mine, geniul lui Brâncuşi, nu se poate înşela. El care a însufleţit piatra, prelucrând-o până la perfecţiunea simţirii. Şi mi-o dovedesc aspectele zilnice ale decăderii civice actuale.

Bazat pe aceste aspecte dramatice, trag concluzia că duşmanii ţării, nu vor cădea. Simplu, au susţinerea duşmăniei noastre intrinseci, născută la fâlfâirea zvonului.

Câteva exemple stradale: în autobuz, un bătrânel revoltat de povestea cu voievodizarea Preşedintelui, strigă revoltat: nu-i ajunge, că ne omoară cu zile,  vrea să ne distrugă şi ţara ?

Alături, în picioare, una cu pretenţii de doamnă, vopsită neglijent,  îi strigă:”ciocu mic, tataie, că ne doare capul; ştie Băsescu ce face !

Bătrânelul, surprins, se opreşte, o cântăreşte din priviri, o citeşte, şi-şi continuă păsul. Interesant, că în toată virulenţa sa repetă cele auzite la televizor, aproape şi intonaţia. Cucoana, se mută ostentativ, doi paşi mai încolo. Poluarea sonoră, deranjează totuşi. Încerc să îl rog să vorbească mai încet, dar nu ajung.

Alt călător, cu aer de domn scăpătat din cauza comunismului, strigă: da de Iliescu, de ce nu sufli o vorbă…, că a adus minerii in Bucureşti, să  lichideze Piaţa Universităţii ?

De ce nu spui că Băsescu, încearcă să repare dezastrul făcut de guvernarea Iliescu ? Bătrânelul vrea să-i răspundă, dar nu apucă; un bărbat cu aer proletar, se adresează scăpătatului cu un accent mai dur ca al mineriilor: “ce dezastru, măi tembelule, că dacă nu era Iliescu, Tokeş, îşi atingea scopul şi Ardealul era pierdut, pe apa sâmbetei !” Ai văzut ce i-a făcut iredentistul lui Avram Iancu ? Eşti chior…, nu vezi ce se zbat ungurii să refacă regiunea autonomă maghiară ?

Şi nu vezi că Băsescu tace, în loc să le dea peste bot ? Mai ales că…, are dreptul, şi obligaţia, prin Constituţie ! Se-ngroaşe gluma, îmi zic. Începe “manifestaţia paşnică” şi poliţiştii daţi afară nu ne pot apăra. Trebuie s-o facem cu mijloace proprii şi-mi strâng convulsiv pumnii a încălzire în vederea unei “încăierări paşnice”. Dacă Doamne fereşte sunt în autobuz şi câţiva, din cei 260 de secui, de care vorbea senatorul Dan Şova ?

Dacă  scăpătatul îndârjit, mai spune ceva., precis proletarul îl pocneşte muncitoreşte, şi porneşte răzmeriţa-n autobuz. Oricum, după proteza care-i dansa de să-i sară din gura, temerea mea nu era departe. Brusc, o mamă cu un copil în braţe, strigă revoltată:

“Da mai potoliţi-vă, şi lăsaţi-i în plata Domnului, pe Iliescu şi Băsescu, cu ungurii lui. Ce, vreţi să-mi speriaţi copilul ? Parcă, sărindu-i în ajutor.., sau speriat de strigătele mamei, copilul se porneşe pe nişte ţipete de plâns, asurzitoare.

S-a făcut linişte…. românul are totuşi un suflet duios.

PS: Tocmai din cauza acestei duioşii, nu cred că vor cădea Băsescu şi-ai lui. De milă, alegătorii văzuţi de Constantin Brâncuşi îi vor realege, dacă cineva specializat în trucuri electorale , îşi va stoarce câteva lacrimi, fie şi de crocodil, ca să-i impresioneze.

Madi şi Onu

10 comentarii

Din categoria Din lume ..., Politică