Arhive pe etichete: Mircea Vlăduţ

AŞ FI VRUT, DAR…!

Dacă nu eram atât de orgolios, nu mă frământam atât.               

Aşa, l-am confirmat,   volens nolens, pe Mircea Vlăduţ, în „Opinii personale” asupra egoului.

Stare afectivă tipic meschină, egoul ne aduce mult rău în viaţă.

Nu voi încerca o abordare a temei, el, Mircea, făcând-o aproape exhaustiv, în esenţa ei, otrăvitoare pentru liniştea noastră sufletească.

Practic, se exprimă nedorit, în cele mai intime aspecte ale existenţei, de la preprietenie, sub forma fricii, a invidiei şi a geloziei, până la cea supremă, a Iubirii, sub aceeaşi formă monstruoasă a Geloziei, disimulată în diverse pretexte.

În postul GELOZIE, am relatat o parte din amărăciunile pe care ni le poate produce.

Să mă explic. Plăcut impresionat, de descoperirea unor bloguri, cu evidente tendinţe de „Educaţie prin sine însuşi”, ca perspectivă îmbucurătoare de devenire a conaţionalilor mei (excluzând desigur cazurile patologice, din varii cauze), am simţit nevoia remarcării administratorilor acelora, ca pe mărturii, că nu suntem o naţie pierdută, cum s-au bâlbâit unii să ne defăimeze, pe unde le-a ajuns vârful limbii de viperă spurcată.

În această intenţie, azi, era programată bloggeriţa Elena Roxana Neagu.

Faptul că nu mi-a răspuns la un comentariu, m-a otrăvit!Am vrut să nu o mai prezint.

A învins însă tot firea, neadmiţând, să fie la cheremul unor porniri poate atavice.

Şi m-am hotărât să rămân tot la Roxana.

Studentă jurnalistă, pasionată de hairstyling.

Pasiune(modul măiestrit de împletire a părului colegelor sale) asupra căreia, pe blog, îi alcătuieşte  de pe acum, în perspectivă mai îndepărtată, dezvoltarea.

Faptul, mi-a amintit  de celebrul doctor neurochirurg  Constantin Arseni.

Acuzat, ca mai tot românul de confraţi că ia mită,  acesta, într-un interviu, spre onoarea sa, a recunoscut.

A completat însă, că banii respectivi, nu erau destinaţi vreunui scop personal, ci în exclusivitate, dotării sălilor de operaţie ale Spitalului, cu aparatura medicală necesară avansată, la nivel mondial.

Iscodit de arta interviului jurnalistului respectiv, CELEBRUL a mai povestit, cum dezvoltarea profesională, şi-a preconizat-o încă din studenţie, pe etape, pe care le-a urmat fidel.

Ei bine, apreciez, că Roxana, prin blog, şi-a propus în mod relativ, o programare  similară, model”Doctor C.Arseni”.

Cum să rămâi indiferent, faţă de evoluţia spirituală a lui Ceoxy (aşa o dezmiardă prietenele)?

Uite, că tot mi-am dovedit orgoliul! Merit, desigur, felicitări.

La ce-mi folosea gestul?

Madi şi Onu

2 comentarii

Din categoria Educaţie, Pagini de Jurnal

SOLII EXTRATERESTRE

Aseară, pe Statistici site, am observat apariţia a doi noi Followers :mirceavladut
http://mirceavladut.wordpress.com  şi

liviuchrisavram
http://liviuchrisavram.wordpress.com

Că m-am bucurat, şi cât…, n-are rost să mai spun. Ar fi ceva pleonastic, în genul „trăiesc!”. Ca de obicei, a urmat un vis.

Se făcea că mă vizitează vecinul, cu o faţă îngrozită, şi-mi spune:

– Vecine, am avut un coşmar, şi mi-e cam frică; o fi de rău?

-Dar de ce vecine? îl aţâţ eu la destăinuire .

-Ceva groaznic!Parcă m-am transformat într-un nor de ceaţă.

-Şi, care-i baiul?

-Că după aceea, m-am împrăştiat. Oi muri?

-Nu, vecine, stai liniştit! Cu toţii suntem un nor de ceaţă.

O ceaţă agitată, ca şi gândurile care ne frământă.

În timp ce tăifăsuim, aduce o sticlă de coniac Napoleon,  şi adulmecându-i fericit buchetul, spune:

-Şi licoarea asta e tot nor?

–Şi sufletul, vecine.

-Aaa, înţeleg. De-aia se spune în popor, că după ce moare omul, din cadavru, timp de trei zile, iese un abur, ca un nor!

– Nu ştiam asta, îi răspund eu, cu ochii închişi, ca să trăiesc mai bine aroma dulceag-provocatoare a coniacului.

-Dar ştii ceva? Poate nu mă crezi. Şi eu, m-am îndoit, însă după ce am citit cartea asta, parcă s-a produs ceva în mine.Vrei?

-Spune, ştii că te cred cam aiurit, răspunde el, repetând gestul de a savura parfumul licorii.

-Gata, stai să iau cartea!

Mai trag o duşcă de licoare, o savurez,  în stilul meu, deschid cartea, şi-i recit:

”Universul este mult mai complex şi mai minunat decât credem noi”.  Şi noi, ca nisip foarte fin al acestuia, adaug eu, de la mine.

”Să ne privim palma, pe care pretindem că ne-o cunoaştem pe de rost, la microscop. Nu mai vezi pielea şi ridurile ei, ci te trezeşti în faţa unei planete ciudate, acoperită de dealuri şi văi. Dacă măreşti şi mai mult suprafaţa microscopului, astfel încât acesta să mărească suprafaţa pielii de 20.000 de ori, vei vedea o mare de celule. (vezi, glumesc eu, munţii s-au transformat în mare!) (Când l-am privit se uita la mine, ca la Antihrist.) „Dacă privită liber, palma apare solidă, în realitate, există foarte multe spaţii libere. De pildă, spaţiul dintre doi electroni alăturaţi, care se rotesc, este în proporţie de 99,999999999%.

Cu alte cuvinte, mâna ta este în proporţie de 99,9999999999% goală. Dacă ai putea elimina întregul spaţiu gol din mâna ta, aceasta ar deveni atât de mică, încât ai avea nevoie de un microscop pentru a o vedea. Deşi ar continua să conţină acelaşi număr de atomi, şi ar cântări la fel de mult ca acum, ea ar dispărea din faţa ochilor tăi”.- Aşa or fi găurile negre?meditează el.

-După cum vezi, vecine, eu cred că azi noapte, te-ai visat sub un ultramicroscop, fără nici o conotaţie prevestitoare de rău.

Deci, stai domol, şi mai toarnă-mi un coniac,  pentru cele citite.

-Da vecine, cu bucurie, şi pentru că m-ai liniştit,  îţi las şi sticla, s-o goleşti.

Am scris toate acestea, ca urare de bun venit,  noilor mei ”soli Followers”:mircea vlăduţ şi silviuchrisavram, după lucrarea „Codul Emoţiilor”

 Madi şi Onu

2 comentarii

Din categoria Diverse ..., Onu, Proză