Arhive pe etichete: Moscova

PASIUNI, 14 Gând năstruşnic

Dona a rămas pentru mine, un reper al feminităţii . Deşi am cunoscut-o după povestea care urmează, ea întruchipează ambientul unei vieţi sufleteşti bogate, fără curiozităţi şi fără ascunzişuri. Ori, curiozitatea este placa turnantă, de unde se poate ajunge fie în Olimp, fie în Infern. Depinde dacă a fost mânuită cu abilitatea necesară.

Aşadar, Biblioteca Lenin din Moscova. Obosit, mă plimb pe holul larg, care parcă a fost destinat acestui scop benefic. Observ curios, dar discret, chipurile cu care mi se încrucişează paşii. Se pare însă, nu prea detaşat, că mă simt subiectul aceleaşi cercetări. Aşa că ne zâmbim la prima intersectare de priviri.
–Ala, îmi spune ea, întinzându-mi o mână catifelată.

–Onu, îi răspund, plăcut impresionat.
Şi ţinându-ne de mână, de parcă ne ştiam de când lumea, ne-am retras lângă perete.
–Pe chipul tău citesc ceva nedefinit. Ce se întâmplă?
Unii oameni reacţionează cu o sensibilitate impresionantă. Sprijinindu-şi fruntea de umărul meu, Ala murmură:
–Chiar vrei să ştii, Onu?
–Aş vrea, Ala, dar dacă e prea tulburător pentru tine, nu! A tăcut şi apoi a adăugat:
–Când ne revedem, îţi voi povesti. A trecut o săptămână de nerăbdare, ( în care mai mult m-am plimbat pe holul vast al Bibliotecii), până ne-am reîntâlnit. Era studentă şi locuia la cămin. S-a înţeles cu colega ei de cameră, să ne lase în cameră o după amiază plină.

Cu vodcă şi castraveciori muraţi, ne-am depănat amintiri. Mi-a povestit despre neplăcerile pe care i le provoca prietenul ei.Un bărbat mutilat de natură, cu un sex peste normal, că trebuia să folosească nişte artificii, ca să nu o maltrateze.
–Trebuie să fie un coşmar, m-am cutremurat eu.
–Dublu, a continuat ea. Pentru că după durerea începutul actului, urmează aproape instantaneu, descătuşarea, iar eu nu mă aleg decât cu durerea.

Înduioşat de suferinţa Alei, o cuprind gingaş de umeri. Se lasă moluţă, pe braţul meu, şi-mi şopteşte:

–Onu, te superi dacă te întreb ceva?
–Nu, răspund eu pripit, într-o năzuinţă bărbătească!
–Tu cum eşti, crezi că ne vom potrivi?
De natură să mă bucure prin perspectiva oferită, întrebarea mi-a provocat un pufnit de râs. Amuzat, îi răspund :
–Aaaa, cred că mic, de aproape vreo şase centimetri. Se desprinde gânditoare, de braţul meu.
–Nu mă minţi?
Ce a urmat, au fost clipe de coşmar.
A leşinat, şi până să-şi revină, spectrul KGB-ului, mi-a tulburat existenţa, mai mult decât unui „duşman al poporului”.
Cu amprentele mele peste tot, eram un ucigaş incontestabil. Mă plimbam disperat prin cameră. Nu ştiam decât numărul Ambasadei României. Dar ce să le spun?
Într-un târziu de groază, aud:
–Mulţumesc, Onu!
Şi te rog, scuză-mă, că nu te-am prevenit asupra manifestării orgasmului meu. Mi-am şters crispat transpiraţia, şi am încercat să-mi revin cu o gură de vodcă.
Sorbind-o, m-am hotărât să mă las de gânduri năstruşnice!
Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză

XONIA

Azi, mintea o ia razna. Nu se poate desprinde de imaginea Xoniei.

Cântăreaţa australiană, locuind în România de câţiva ani buni.

Şi care , normal, ca tot ce-i echilibrat, intrigă presa de scandal.

De fapt, ea Xonia, este o fată plăcută, de o sinceritate  naivă, cuceritoare.

 Ca un exemplu, afrontul unui refuz, din partea ei, ar fi atât de delicat, încât, nu mi-ar displace, să-l retrăiesc.

Gura ei, mică, de o plinătate care invită gândul, la savoarea unui sărut nevinovat, mă trimite la Eba, fără nimic din vulgaritatea stridentă a silicoanelor  aesteia.

Impresie masculină personală, desigur.( Ador BIO!)

Nu spun că mi-ar displace să sărut o negresă.

Am cunoscut această plăcere,  întâmplător, la Moscova, într-un gest de compasiune, când am văzut –o plângând.

Negresa…, nu Moscova!

Apropo de apelativul fată, eu spun fată, şi unei  centenare.

Credeam că scriind, scap de obsesia XONIA.

Nu reuşesc.

Mai trec puţin pe la Adeena, poate a publicat o nouă poezie. Are bloggeriţa aceasta, un nerv al rimei, încât  citind-o, întregul Cod al emoţiilor, mă înfioară.

Zadarnic, n-a avut timp.

Rămâne coconul  calin al imaginei Xoniei. Nu e rău, deşi,

    „ce-i prea mult, strică”.

Onu

6 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză, Univers feminin

Nimănui…!

În loc de motto:” Moscova nu crede în lacrimi”-Anonim

Sunt mâhnit, de ce voi scrie, pentru că nu mă aşteptam la un asemenea incident.

În buna mea credinţă în demnitatea umană, nu am ezitat să spun cuiva, parola Messenger-ului meu.

A fost bine, un timp, ca ieri, să mă trezesc, fără acces, la propriul Messenger.

Este trist, că până şi în virtual, să ne comportăm atât de meschin.

Rostul postului este acela de a trage un semnal de alarmă, că animalitatea atavică, se  poate manifesta, până şi în virtual.

Şi, să previn, pe cine doreşte să ia în seamă recomandarea mea de prudenţă, să nu se lase amăgit, de nimeni şi nimic.

Să procedeze, precum Moscova!

Alte aprecieri, nu am!

Onu

24 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

1965.

În iulie 1965, m-am înapoiat din Moscova, unde îmi luasem doctoratul în inginerie. Faptul, stârnise multă  invidie, printre jegurile comuniste, activişti politici, nimeni ca ei.

 Asemenea jegului invidios pe Maestrul Arşinel.

Îmi amintesc de un secretar judeţean la agricultură în Slobozia de Ialomiţa.

Tipul, tehnician agricol, făcut din nimeni, pe pile politice, spumega doar cât mă vedea.

Îndrăcit şi eu, nu-l mai scoteam din tovarăşul inginer. Se desfăşura între noi , o luptă neiertătoare, între dispreţul conştiinţei valorii mele de doctor inginer, şi ura sufletului meschin de activist politruc.

Episodul s-a încheiat în modul orânduirii sclavagist socialiste, când tovarăşul inginer, venit cu nişte trepăduşi, care-i susţineau inepţiile, se dădea mare, în locul meu de muncă, iar eu nu l-am mai suportat. M-am dus la uşa biroului, am deschis-o larg, şi i-am spus scurt:un „Ieşi afară!” Şi nu m-am mişcat de lângă uşă, decât după ce am închis-o în urma lui.  Adoua zi, am fost chemat imediat în Centrală, şi după o pedeapsă simbolică, de reducerea salariului, pentru satisfacerea tovarăşului secretar, mi-am continuat nestingherit activitatea. Mi-am amintit episodul, cu ocazia jegului versus Maestrul Arşinel. Pentru că din trăite, am înţeles leprozeria lui sufletească.

Dar oful meu nu era „tovarăşul activist”, ci unul mult mai profund.

Tânjeam acut, după tandreţea feminină slavă, care îmi îmbogăţise  viaţa emoţională, pe durata aspiranturii.

Aşa că în clipele nostalgice, până în decembrie, am căutat, să-mi ostoiesc dorurile, încercând modeste versificări.

Una dintre acestea, ar fi:

Mă-ntreb adesea

De ce în viaţă

Porniri aprinse, îmi trezeşte,

Un glas frumos de cântăreaţă

Mă uit la ea, cu ochi de vultur,

Care nu cruţă,

Cu ochi de înger,

Ce totul iartă

Şi nu-nţeleg, ce se petrece,

Cu mintea mea

E oare-ntreagă?

De se întrece spre a iubi,

Mai mult de înţelege

O lume-ntreagă?

Onu

6 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Poezie, Univers feminin