NĂRAVUL DIN FIRE…,

Motto:Năravul din fire, n-are lecuire.”-proverb străbun

Trădare(2004), răzbunare (Crin invitat  să se compromită, comentând penibil posteriorul gol, al lui Boc;  Ponta, bălăcărit, la ordin presupun, de unul nu mai bun, dar „nostim”, cu mustaţă ( parcă pe fund o aţă), cu zâmbet şui, de clovn, plătit să muşte om, cu nume Valanta’n, de-nchipuit ce este, a tupeit aseară, visându-se ministru peste Ţară(de externe).

Motivul băloşirii-i profund în legea firii, din gena părintească, transmisă, să cârtească, puternic stimulată, de pe măsură plată.

De vrei, să-i studiezi, in vivo, securist-tupeul, ascultă-i Valanta’n lacheul, trimis la’naintare, după ce adventistul mare, şi-a dato-ntre picioare, făcând pe unul dobitoc, confundându-l cred cu sine.

Dar, despre „măi Ponta”! Şi ca să nu fim chiar „mustaţă”, s-o luăm din cap de aţă, unde Ponta şi cu Crin, puiului de cuc (Voiculescu, în USL) i-au spus pe şleau: ori împreună, ori, ca „până la Năstase”!

Cu nod în gât, şi coada-ntre picioare, puiul de cuc, tăcut, a trecut la rând aşteptând clipa perfidă a răzbunării.

Aşa că, nota bene, USL, 2004, nu-i departe.

O încercare vai, ratată, a fost posteriorul boccian.

Dar iată, la orizont, se-arată, Ponta, vizitându-l pe american, ştiut fiind că gazda, este precum cutra din poveste, apărând, zelos pe zmeu.

Americanul, închipuit deştept, n-a prins poanta decriptării perspectivei disperării, şi blocării fraudării. I-a dat interlocuitori, din cei mici, flecăritori, numai buni de tras de limbă, să spună tot,  până-n vârf de Casă Albă.

Dar se vede,  că „mustaţă”, parcă pe fund gol o aţă, se-nchipuie aşa deştept, că-ncearcă, să-mi impună, vai prolix,  ceea ce eu  eu numesc, fără ocol, româneşte, cârdăşia.

Precizare:

aseară, fără un motiv plauzibil, decât poate acela al dedesubturilor sau al suficienţei clicii, aşa zisul profesor Valentin Stan,s-a năpustit neruşinat, asupra lui Ponta,cu apelativul ireverenţios, intonat,”Măi Ponta”, încercând, a la Iago, să-mi bage prostii, asupra inutilităţii vizitei acestuia, în SUA.

Îl sfătuiesc, pe acest produs al cuibului de antene, rânjind fără hăhăituri, să nu mai atenteze la buna credinţă a discernământului meu politic, iar pe plătitorul lui, să aştepte rezultatul alegerilor, când va reitera poate , din nărav, momentul trădării, faţă de Năstase.

Iar dacă nu-i sigur, să lase  lumea în judecata ei.

Ce bine că nu s-a votat legea prostituţiei!

     Madi şi Onu

 

Publicitate

TUPEU SECURISTO-STALINIST

În loc de motto: ”Slugile imită năravul stăpânului.” – Madi şi Onu

În piaţă, lângă o tarabă, discuţie aprinsă: ”fabulos discursul Regelui. O adevărată lecţie de patriotism. Plin de bun simţ, demnitate şi dragoste, pentru Ţară şi Popor. O lecţie retorică, politicienilor şi generaţiei actuale”.

 După exprimarea aleasă, îmi dau seama că mi-ar prinde bine o discuţie, deşi  cam exagerate, laudele.

  Le zâmbesc uşor complice, în sensul că agreez conversaţia lor, şi gata, grupul de socializare “Marketbook” s-a constituit ad-hoc.

Le spun că n-aş elogia discursul, pe care-l consider  doar cuvenit momentului aniversar,  iar prin lapidaritate, ca o excepţie benefică vizavi de logoreea cotidiană, agramată şi penibilă prin inadvertenţele conţinute.

O lecţie  model pentru politrucii noştri actuali.

Dar, apropo, aţi urmărit aseară Sinteza zilei ? Interesul se reaprinde. Hotărâm să  mergem la o ceainărie învecinată, să continuăm. În drum către local, ne oprim într-un scuar linistit.

– Ei, cum vi s-a părut Sinteza ? sunt întrebat cu subînţeles.

– Păi, nu mi-a plăcut: m-a făcut să mă gândesc de cum s-o fi desfăşurat un monolg communist, la ridicarea unui cetăţean, spre a fi deportat.

 Învinuit de ceea ce ei, justiţiarii noii orânduiri, nu puteau pricepe.

– Care ei…? mă întrupe brusc cineva din grup.

– Cum cine altul decât un frustrat, înrăit, să nu fi înfăptuit ceva, într-o  viaţă  proletară, neîmplinită socio-economic.

Am şi avut cadrul propice: un gen de rechizitoriu, încropit pe nepusă masă, lui Mircea Geoană, invitat probabil să fie ciuca batjocurii glumelor proaste.

 – Adică ?

– Aaa, e mai complicat, ar trebui să am mustaţă, să fiu  închipuit, şi să pot râde, satisfăcut de spiritul glumelor mele mereu proaste.

– Dar totuşi ?

– Eeeee, (încep să regret că m-am alăturat grupului). L-a  luat  la rost cineva, numit ”dom profesor”. Dacă nu trebuia ca în retrospectivă istorică,  în Parlament, alături de Simbolurile Naţionale, actuale Stema şi Imnul Republicii, să fi exprimat şi simbolurile României monarhice.

Sau de ce n-au invitat în Parlament, câţiva veterani, de Ziua Armatei. Având semnificaţie implicită cu Instituţia Monarhiei.

Surprins, Mircea Geoană a încercat o reparare a inepţiei ascultate. Eu auzind tupeismele debitate, mă temeam, să nu i se reproşeze, că nu a propus proclamarea Monarhiei.

Mai mult, moderatorul emisiunii, cu o faţă  chinuit- indignată, l-a amintit pe indecentul Culiţă Tărâţă, intrat după începerea dicursului omagial, cu mâna-n buzunar, parcă era la el pe tarla, în Insula Mare a Brăilei (aşa , mi l-am imaginat eu, cel puţin, după indignarea  personajului  respectiv).

 Nu vă mai spun, despre valul de mânie proletară, la adresa Preşedintelui Băsescu, gafeur indiscutabil, prin gestul de a-şi fi căutat o altă preocupare, doar să nu participe.

 Şi ce frumoasă este demnitatea recunoaşterii propriei culpe !

În liniştea lăsată, am hotărât să mai schimbăm asemenea impresii legate de psihologia mulţimilor media.

Madi şi Onu

ROMÂNIA DEFĂIMATĂ

În loc de motto: ”Poţi defăima, compătimind !”– Madi şi Onu

Adevărul supără şi reacţia poate fi necugetată. Mereu m-am întrebat, cine a avansat metoda criticii şi autocriticii, ca mijloc de dezbinare a oamenilor ? Aşa au apărut turnătoriile între tovarăşii ofensaţi de critică, aşa s-a născut Securitatea Comunistă. Mijloc de atac, şi contraatac, năravul criticii şi autocriticii, odată deprins, se perpetuează ca o molimă.

 Statuată de Constituţie, prin „libertatea de exprimare”, conform Articolului 30,  ca ori ce  aspect democratic, tinde să devină un abuz, perturbator de civilizaţie şi progres individual şi social.

Aştern aceste  gânduri, în urma unei emisiuni tv, concepută propagandistic-mercantil (spre a se împuşca doi iepuri, dintr-o dată): atac la Putere şi obţinere de audienţă, la rândul său, aducătoare de bani, prin publicitate. Nu aş fi deranjat, dacă prin aceste acţiuni, nu s-ar  aduce categorice deservicii caracterului meu, şi aşa penibil de slab şi înclinat spre solicitare de compasiune şi ajutoare de mijloace de subzistenţă, gratuite, volens nolens.

Adică, în loc să mă apuc serios şi responsabil de treabă, încep să-mi plâng de milă, în faţa aparatului de filmat, că mă vede şi mă căinează Ţara, aşa de prost ocârmuită de Puterea instaurată şantajist, prin „soluţia imorală”, numită de Traian Băsescu, Dan Voiculescu.

 Pretutindeni, există nefericiţi. Şi vor exista. De aci şi mila religiei creştine, ori genialitatea fatidică  a unui Marx, omologul Domnului pentru  aceştia.

Cine a citit  Misterele Parisului, Germinal, Subteranele Londrei şi  despre viaţa promiscuă de sub podurile  nord americane, ştie că sărăcia e un flagel al lumii moderne şi contemporane, ce nu poate fi combătut decât prin muncă.

Ori, dacă la starea mea de spirit existentă, se vine cu tertipuri de genul: Vaaaai… , câtă  nefericire, câtă neomenie şi indiferenţă din partea celor înavuţiţi „nu se ştie cum”,  inducându-mi-se convingerea hoţiei neprinse, până la statuarea condiţiei de necinste aferente, impresia mea este că mi se joacă o farsă grosolană, profitându-se de înclinarea spre văicăreală şi pricopseală. Şi-mi ajunge atâta ipocrizie, în numele nenorocirilor mele !

De ce dar, să mă mir, că suntem ciuca batjocurii, franceze, italiene şi poloneze ?  Că ne resping din Spaţiul Shenghen ? Suntem exact, ca nenorocitul care-şi face nevasta prostituată, în faţa blocului, şi apoi jignit, se miră ce are lumea cu familia lui.

PS: Oare în câte ţări din lumea asta, unele televiziuni îşi pun poalele-n cap , ca la noi ?  „Într-adevăr, Românii, clovnii trişti ai Europei !”

Madi şi Onu