Coşmar rusesc

În loc de motto:

”Ţările care adăpostesc pe teritoriul lor formaţii militare NATO, sunt pentru noi ţinte militare!”-Putin,,Ţarul Noii Rusii”.

A fost suficient ca Putin să fi mâncat fasole, că imaginativii noştri, au şi auzit artileria rusă mărşăluind la graniţa cu Ţara noastră.

Iar argumentul irefutabil, tâmpenia din motto, preluată de inteligenţa noastră avidă de a se da mare cu orice preţ.

Nu spun că nu trebuie să fim cu urechile ciulite, şi vorba profesorului Şerbănescu, mai ales faţă de cei cărora le curg balele după rămăşiţa de bogăţie naturală care ne-a mai rămas, ca şi după potenţialul de „piaţă de desfacere pentru produsele lor.”

Bine că dotarea militară americană cu care suntem apăraţi de ruşi, nu este comestibilă, că altfel, cu pofta noastră de mâncare, nu mai intram în vizorul lui Putin: vezi motto!

Pe scurt, după ce am ascultat emisiunea fantasmagorică de la Sinteza zilei, realizată nu mai departe de Mihai Gâdea, ce credeţi că am visat?

Sirena de alarmă, că ne-au invadat ruşii.

Şi cât a urlat afurisita de alarmă a maşinii din parcarea blocului nostru, până când proprietarul maşinii şi-a oprit-o, sugestia subliminal indusă de Mihai Gâdea de la amvonul Antenei 3, s-a transformat în declanşarea celui de al treilea război mondial provocată de americani apărându-ne benevol de ruşi. Ştiu că sunt o fire paranoidă, dar spaima de azi noapte, a întrecut toate crizele. Trebuie neapărat să mă programez la medic pentru o „reevaluare psihiatrică”.

Norocul meu, cu lăptarul, care m-a trezit tocmai în timpul unei canonade de artilerie, dusă pe stradă, în dreptul ferestrei mele.Văzându-mă, când i-am deschis, lăptarul m-a întrebat dacă să cheme Salvarea.

Nu… i-am răspuns stins, m-ai salvat deja dumneata.

Onu

Publicitate

OARE, CARE-I ADEVĂRUL DESPRE ROŞIA MONTANA?

Cred că am destinat temei mineritului de la Roşia Montana, ceva spaţiu, nu pentru a mă afla în atenţie, ci pentru că, în iluzia mea patriotică, sper să mai avem o şansă, la liberalismul: „Prin noi înşine.”

Şi deşi nu sunt pnl-ist decât din convingere, fără vreo încadrare partinică,  îmi fac iluzia, ca actualul pnl, să performeze, cel puţin intenţional, în aspiraţii politico-economice, precum PNL-ul dinainte de cotropirea Ţării de Ruşi, în 1944. Că le-au permis anglo-americanii   la IALTA, NU CRED CĂ POT SĂ-I JUDEC EU, PENTRU ASTA, nici pe unii, nici pe alţii. Cred că şi-a spus cuvântul , un destin fatidic, şi iar nu mă simt în măsură, să mă iau în seamă,  băgându-mă ca păduchele în frunte. Ceea ce mă derutează însă, este ambiguitatea politicii noastre actuale, şi nu mă refer la relaţiile din cadrul aşa zisei coabitări Ponta -Băsescu, ci la cuplul coordonator al USL  Antonescu-Ponta.  Cred că între ei, nu există o sinceritate cuvenită, ci mai degrabă, o  făţărnicie, interpretată în mentalitatea românească, drept deşteptăciune.

Mă duc la această concluzie, aluziile echivoce ale lui Crin Antonescu, vizavi de USL  sau de guvernare.

 Nu pare a fi  corect, şi presupun că Ponta, care nu este un procuror naiv,  receptează neplăcut, să le spunem, aceste imprudenţe tactice ale lui Antonescu.

Dacă mai iau în seamă, faptul că fostul consilier al lui Crin, pe timpul interimatului prezidenţial, publică pe blogul său, tot un gen de ambiguităţi,  la care şeful său de Partid, nu reacţionează, mă duce cu gândul la acel  statu-quo  duplicitar al ”tovarăşilor de drum”, când, la prima ocazie favorabilă unuia, se recurge la „soluţia imorală”, trădarea.

„Cu toată dragostea”, vorba  informatului Bogdan Chireac, le recomand celor doi,  ca în problema Roşiei Montana,  să deschidă supapele sincerităţii, şi să procedeze ca doi patrioţi  veritabili, şi să nu se mai ascundă  unul de altul.

Iar liberalul ferm, Crin, dacă are nişte dubii, ca Preşedinte al Senatului, cameră superioară, după câte am înţeles, să ia atitudinea cetăţenescă, necesară, şi să spună clar, ce ştie, sau ce temeri există, vizavi de această problemă. Să nu lase totul, pe o Declaraţie politică….

Ipoteză personală, desigur.

Sunt convins, că doar o sinceritate politică absolută, ne va scoate din impasul Roşia Montana.

Argumentul cu mediul, mi se pare pentru minţi influenţabile,  şi cred că este penibil pentru cei care îl vehiculează.

Am citit parcă, opinia Preşedintelui Academiei, că ar exista şi alte tehnologii, prin care s-ar peveni degradarea  mediului, iar societăţii Gold Corporation  interesate, să i se spună clar, şi ferm, că dacă nu  acceptă utilizarea lor, să renunţe, şi să lase pe alţiii.

 Sau să ne lase-n pace!

Dar pentru asta, avem nevoie de responsabilitatea  corectitudinii faţă de noi înşine!

Nu ne va invada nimeni, Ţara!

URSS şi IMPERIILE OTOMAN, sau AUSTRO-UNGAR,  nu mai există.

Mai mult, suntem membri NATO!

Onu

California Dreamin'

1999, în timpul războiului din Iugoslavia. Într-o mică aşezare românească, Doiaru (Răzvan Vasilescu), un şef de gară şi în acelaşi timp baron local, opreşte un tren NATO cu echipament militar păzit de soldaţi americani, care traversează România fără acte de transport, dar având aprobarea verbală a guvernului român. Sosirea americanilor scoate din amorţeală mica aşezare, care ţine să le dovedească musafirilor proverbiala ospitalitate românească.

Un tren care transporta armament strategic pentru o intervenţie americană în Kosovo este blocat pentru cinci zile într-un sat românesc, în aşteptarea unor aprobări oficiale solicitate de şeful gării, un mafiot local cuprins de un curios exces de zel. Întâmplarea reactivează o obsesie românească veche din 1944, când toată suflarea aştepta venirea americanilor. Primarul satului se dă peste cap pentru a le face şederea soldaţilor americani cât mai plăcută, organizându-le chefuri câmpeneşti şi programe artistice, dar încercând de fapt să-i caştige de partea lui pentru a-şi regla socotelile cu şeful gării. Fata acestuia din urmă se îndrăgosteşte de unul dintre soldaţi, dar pentru că nu ştie engleza de fel, îl ia pe unul dintre colegii ei de şcoală, îndrăgostit în secret de ea, să-i traducă ce simte pentru american.