Arhive pe etichete: om de serviciu

AZI, E TRIST!

Ciudat mai este sufletulul omului. Cade din senin, într-un canion plin de ceaţă, fără să-şi dea seama ce ar vrea, şi ce n-ar vrea, ce-i place şi ce nu, ce înţelege şi ce nu, de ce s-ar ciondăni, şi de ce nu, cu cine, sau dacă ar fi cineva, ce-i lipseşte şi ce şi-ar dori, şi tot aşa, la nesfârşit, între ce da şi ce nu.

Azi, cel căzut astfel, sunt eu.

Şi presupun, de ce.

Acum două zile, omul de serviciu pentru scări al blocului, mi-a dat o cheie de lacăt. Zice:

-E de la casa scării X, unde se aciuaseră nişte vagabonzi şi dormeau, ba chiar se şi drogau. Sunt şi nişte lucruri, pe care o să le arunc, să scăpăm de mizerie.

Mi s-au plâns locatarii, de câteva zile. Sper să nu fi  exagerat.

-Nu cred, îi răspund eu uşor derutat, fără să-mi treacă prin cap, să merg , să mă conving, vizual măcar, de lucrurile pomenite.

Seara, între 9 şi 10, sună cineva. La uşă, o tânără, aparent jenată, mă întreabă dacă ştiu cine are cheia de la casa scării. Îi spun că nu ştiu, dar o întreb ce treabă are  acolo, fiind străină de bloc.

În loc de răspuns, a reacţionat nervos, dar civilizat:

-Domnule, ce mă fac eu, mi s-au încuiat lucrurile şi unde mai dorm?

Pe scurt, mi-a spus că este din provincie, că n-a avut bani de hotel, şi s-a aciuat în casa scării blocului nostru.

Dar prietena ei, care aseară a lipsit de acasă,o va găzdui, până ce rezolvă problemele pentru care venise.

Sub impresia celor relatate de omul de serviciu, cum că se drogau acolo seara, m-am gândit că poate era în apropierea unei crize de sevraj, şi mi s-a făcut teamă, amintindu-mi că omul a spus că  va arunca lucrurile.

Dacă, într-adevăr a făcut-o , şi odată cu ele şi drogurile din porţia de seară?

Am trimis-o la el. Peste câteva minute, revine, că omul, nici nu vrea să-i deschidă uşa. Deja, gluma se îngroaşe, nu găsesc replica. Câteva zile înainte, poliţistul de proximitate, adusese câteva pliante, avertizându-ne să nu ne hazardăm, să lăsăm necunoscuţi, să pătrundă în spaţiul blocului.

Mă gândesc să-l anunţ, dar mă jenez pentru ea.Mă priveşte insistent, poate rugător, dar eu îi urmăresc încordat, mâinile. Poţi să ştii? Îmbrăcată în costum de blugi(geacă şi pantaloni), cu nişte cizmuliţe în picioare,tunsă scurt, cu un breton, de sub care scapără nişte ochi albaştri, expresivi, nu pare a fi genul îndoielnic.

Îmi spune:

– Ce mă fac, domnule? ce mă fac! Unde mă duc?

Şi a plecat dârză, spre ieşirea din bloc.

Vorbele ei, pline de îngrijorare, parcă mi s-au încrustat în minte. Şi nu-mi ies din cap. Îmi reproşez puternic, ezitarea de a nu-i fi deschis.

Şi dacă îi aruncase deja lucrurile? încerc să- mi atenuez autoreproşul. Azi, omul de seviciu, s-a purtat cam bosumflat. N-am reacţionat!Luat cu alte preocupări,nici  nu m-am dus, să văd casa scărilor cu pricina.

Faptul  mă apasă totuşi în mod subconştient.

Madi şi Onu

10 comentarii

Din categoria Diverse ...