Arhive pe etichete: om

Haiku , după ….

Azi, după ”Udrea”…

Fiare îmi doresc să văd,

Ca om să rămân.

Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Poezie

SINCERITATE !

Eu nu mă lupt pentru un om!

spune Traian Băsescu, la Cluj, în campania de autoapărare, pentru referendumul din 29 iulie.

În sfârşit, sincer!Dar nu până la capăt.

Cine-i neomul pentru care se luptă? Să fie o femeie, Angela Merkel?

Îl putem afla la al 3-lea buton telefonic, de la Cotroceni, recomandat lui Crin Antonescu?

Madi şi Onu

8 comentarii

Din categoria Râsu/Plânsu

Darul Domnului

Moto: ”Mămicile, sunt Darul Domnului, dat Omului, la Facerea Lumii” Onu

Povestea, se doreşte  un omagiu pios, adus mămicăi lui Madi !

După ce Dumnezeu a făcut lumea, s-a uitat mulţumit la Om,  l-a văzut trist, şi l-a intrebat …

Madi si Mami

– Ce ai tu, măi Omule, ce nu-ţi place ?
Iar Omul, a răspuns:
– Mărite Creator, mă uit în jurul meu, câtă mângâiere şi bucurie este  la toate vietăţile.

Şi mă gândesc : mi-ar place să mângâi, şi să fiu mângâiat, să fiu ajutat, la nevoie, şi mai ales, să am puişorii mei,  care să-mi semene, pe care să-i cresc în aceleaşi mângâieri, în care am fost eu învăluit, înainte, ca ei să fi apărut… Domnul Dumnezeu a înţeles dorinţa primului Om, şi i-a dat dreptate, continuându-i gândul început:

– Iar tu, să o mângâi, să o alinţi, respecţi şi să o protejezi, tot aşa cum ţi-ar place să fii tu, iubit de ea.
– Da, Doamne, i-a continuat gândul, primul Om: s-o ajut, s-o apăr, când va avea nevoie de mine, tot aşa, cum ne  vom sprijini, eu şi copilaşii noştri de ea, cu Trupul, Gândul, şi Sufletul !

Atunci, Domnul Dumnezeu crezându-l, a făcut să cadă un somn adânc peste Om şi Omul, a adormit. Apoi, la fel ca pe primul om, a făcut femeia, grăind:

-Vei fi Darul meu special, oferit Omului, dar, mai înzestrată ca el, spre fericirea voastră şi a copiilor voştri.

Eu plec, rămâi, lângă el, te aşteaptă, m-a rugat, promiţându-mi că vrea să fiţi fericiţi, împreună. Primul Om, visează mângâieri şoptite, lângă sărutări calde şi fiori, provocaţi de pletele negre ale darului Domnului, revărsate asupră-i.

Gândeşte: Domnul, m-a ascultat; de-ar fi aşa … !

Madi şi Onucu

44 comentarii

Din categoria Credinţă, Madi

Frumosul din om

Nu există nimic urât la om …

Trebuie privit cu multă atenţie; mai ales expresia; ea spune totul, ea deschide calea către sufletul pitit în ungherele cele mai tainice ale fiinţei.Ceea ce pare urât, este de fapt frumos, retras la pavăza protectoare a aparenţelor. Un surâs, o mirare, un suspin, o clipire furişă, o uşoară încruntare, o privire concentrată pot dezvălui tot atâtea universuri sufleteşti, cât nu ai putea cuprinde cu mintea. De aceea am hotărât, să nu trec niciodată, indiferent, pe lângă splendorile ascunse de cei alături de care,  soarta, îmi poartă paşii.

Fiecare din această descoperire este o poartă sigură, spre bucurie, spre destindere reciprocă. Următoarea întâmplare, sper să releve părerea de mai sus. Eram într-o delegaţie, unde, întâmplător, am cunoscut printre altele o persoană, despre care nu puteai spune că este frumoasă. După  aceeaşi convingere de mai sus, că fiecare are, avem ceva frumos, mi-am zis că trebuie neapărat să găsesc acel frumos. Privindu-i ochii, am văzut în ei o tristeţe fără cuvinte; era tristeţea izolării din cauza complexului de urâţenie. Spontan, m-am apropiat de ea, şi zâmbind, i-am întins mâna, întrebând-o scurt: Cine te-a supărat, te văd necăjită? Mă doare o măsea, mi-a raspuns.

A urmat un schimb formal de cuvinte, şi fiecare ne-am văzut de treaba noastră. Seara,  s-a organizat o mică distracţie: gustări, băutură şi dans. Eu nu prea le am cu dansul, dintr-un complex de timiditate. Am refuzat câteva persoane, şi-mi făceam de vorbă cu gazda, care era şi şeful fetei cu ochii trişti…. Dansaţi ?  mă întreabă cineva,  şi, fără să aştepte un răspuns,  cu o mână fermă mă trage spre ringul de dans. Era tristuţa noastră. Şi, în unduirea languroasă a unui tangou, mi-a şoptit însufleţită: ştiţi, v-am minţit dimineaţă, nu mă durea măseaua; mă gândeam că iar nu mă va vedea nimeni; şi nu ştiu cum să vă mulţumesc, decât fiind sinceră! Bucuria perechii învăluite de tandreţea ritmului, era exprimată  doar de strălucirea caldă a ochilor.

33 comentarii

Din categoria De pe bloguri ..., Univers feminin