Arhive pe etichete: ortodoxie

Sfântul Apostol Andrei

Troparul Sf. Ap. Andrei (glasul al 4-lea)

Ca cel dintre Apostoli mai întâi-chemat și lui Petru frate adevărat, stăpânului tuturor, Andreie, roagă-te, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă.

Troparul Sf. Ap. Andrei (glasul1)

Fiu al Galileei şi frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat, iar de la mormântul tău din Patra chemi popoarele la Dumnezeu şi atunci ne-ai umplut de bucurie când în România iarăşi ai venit, unde pe Hristos Domnul L-ai propovăduit.

Sursa: † DOAR ORTODOX †

Anunțuri

17 comentarii

Din categoria Credinţă

Postul Crăciunului

Pentru Postul Crăciunului se lasă Sec în seara zilei de 14 noiembrie, iar dacă această dată cade miercurea sau vine­rea, se lasă Sec cu o zi mai inainte. Postul durează până în seara zilei de 24 decembrie inclusiv.

 

 

Postul Naşterii Domnului (al Crăciunului) a fost rânduit de Bi­serică pentru a-i pregăti pe credincioşi spre cuviincioasa întâmpinare şi serbare a marelui praznic al naşterii cu trup a Mântuitorului. El aduce aminte creştinilor de patriarhii şi drepţii din Vechiul Testament, care au petrecut timp îndelungat în post şi rugăciune, în aşteptarea şi nădej­dea venirii lui Mesia – Izbăvitorul.

Primele menţiuni despre practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi episcopul Leon cel Mare al Romei. La început unii posteau numai şap­te zile, alţii şase săptămâni ; unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor. Sinodul local din Constantinopol ţinut la anul 1166 (sub patriarhul Luca Chrysoverghi) a uniformizat durata postului Naşterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând de la 15 noiembrie.
Acest post ne aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dum­nezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Sursa: Creştinortodox

Scrie un comentariu

Din categoria Credinţă

Sfânta Paraschiva

„Cine va vrea să vină după mine, să se lepede de sine şi să ia crucea sa şi aşa să vină după Mine” (Marcu 8, 34)

Sfânta Parascheva

E ziua Ta, măicuţă, iată, darul
Ce ţi-l aduc, doar întrebări au fost:
Doar întrebând, găsim pe lume, rost,
Doar ascultând, îi indurăm calvarul –

Şi-Ţi mulţumim că încă, avem post …

Chestionar pentru Sfânta Paraschiva – Jianu Liviu Florian

Scrie un comentariu

Din categoria Credinţă