Arhive pe etichete: ostilitate

PASIUNI, 6

Cu sensibilitatea specifică unor anumite suflete, Dona, mă simte marcat de incident şi se apropie de mine. Cu palme puternice şi calde îmi cuprinde faţa, mă trage spre ea , mă sărută din vârful buzelor, şi-mi spune, rugător:
-Ştiu că te-am necăjit, dar m-ai speriat. N-aş fi reacţionat astfel, dar surpriza a fost prea brutală.
-Aşa este, Dona, îmi cunosc această meteahnă, de care vreau să scap, şi poate bine mi-ai făcut. Sunt mâhnit pe mine, tu nu ai nici o vină. Şi impulsul acesta dur, uneori manifest şi în conversaţiile mele tinzând a deveni o caracteristică distinctivă, îmi prejudiciază deseori şi la avizarea proiectelor, când suficienţa discuţiilor, mă face să izbucnesc, venindu-mi pe limbă, răspunsuri evident ostile sau jignitoare. Un exemplu indirect, ar putea fi şi reacţia faţă de colegul tău.
-În cazul colegului meu, nu ai dreptate, ai procedat corect, şi ai dat tuturor o lecţie de atitudine!…. Dar mă ierţi? hai, te rog, şi trăgându-mă delicat, mă îmbrăţişează, lipindu-şi faţa de mine, într-un gest de duioşie. Nu se poate rezista unor asemenea drăgălăşenii şi un fior prevestitor, îmi cutremură trupul. Simte, mă împinge uşor şi-mi şopteşte grijulie:

-Ai şi uitat ce mi-ai povestit?
-Aşa este, şi slăbesc strânsoarea îmbrăţişerii.

Derutantă,  rotunjimea coapselor. Odată trăită  instinctul primar s-a dezlănţuit şi mintea lucrează cu febrilitate.

O sărut aproape sălbatic.
Când ne-am revenit, intimitatea se desăvârşise.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin

UN BOB PROSTIE, IZVOR DE COMUNISM

Deseori, sora mea, mă atenţionează, pentru cuvântul proletar rostit cu un accent de ostilitate, zice ea.

 Aminteşte-ţi de educaţia de respect, şi blândeţe, primită de la părinţi, mai ales de la mama.

Şi în felul acesta, bobul de educaţie, la care ea apelează, devine motiv de ceartă frăţească.

Nu durează, desigur, dar este ca o pală de vânt, care-ţi ciufuleşte coafiura proaspăt făcută.

Îi spun câte ceva, după care ar trebui să urmeze trântirea receptorului în furcă, dar ea, care şi-a însuşit fiziologic educaţia părintească, n-o face.

Şi pentru asta, o consider superioară mie, şi mi-e tare dragă.

Seamănă mult cu mama, care după oricare afront, începea să plângă.

Eu, nu!

Am reţinut  de la tata, care nu suporta prostia celor din jur,  şi izbucnea, trântindu-le în nas, toată obida pe care o acumulase.

Iar de aci, vă imaginaţi, reacţia proletară.

Faţă de sora mea, eu nu procedez aşa, dar tot răbufnesc.

Păi, uite, măi soro, de aceea a prins ticăloşia comunistă, că am tolerat picăturile de prostie, care-au devenit ocean de nenorociri şi condiţie de blam, pentru pieţele care abia aşteaptă să ne înghită. Pentru că, orice prost, oricât ar fi de prost, tot consumă hrană şi îmbrăcăminte, în lăcomie nesăţioasă.

Iar neguţătorul  te îndoapă.., te îndoapă, să-şi burduşească buzunarele nesătule.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu