Arhive pe etichete: pacat

Luminiţa

E tânără, e un copil
Născută, abia, cam prin…’zeci
Dar din făptura-i crudă-mi vin
Simţiri ce n-am avut în ani…’zeci.
Genunchii fragezi de copil
Îmi tulbură privirea încântată
Şi aş vrea şansa iar tânăr să fiu
Să pot iubi această fată.
În ochii ei vioi, citesc de-acum
Sclipiri de viaţă pătimaşă

E trist, că timpul meu

Mult prea grăbit la drum
Mi-a spulberat Speranţa,
De a struni eu însumi firea ei poznaşă

****
Dar zâmbetu-i nevinovat
Surâsul sincer şi curat
În toate…, zglobia ei mişcare
Mă ruşinează-n al meu gând plin de păcat
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Poezie

PĂCATUL NEGLIJENŢEI

 Motto:”Nu lăsa pe mâine, ce poţi face azi”-proverb

Zilele trecute, citeam despre drama unui tânăr din Târgu Neamţ, a cărui soţie, a decedat la un spital local.

Ziaristul care anunţă cazul, specific oamenilor mărunţi, îşi începe miniopera, cu aprecieri nefavorabile asupra corpului nostru medical. Nu le mai reiau.

Procedeul acesta al reluării ariei calomniei echivalează cu metoda reconstituirii unei violenţe fizice, reprodusă asupra victimei.

Inuman, atât mental, cât şi fizic.

Pe lângă aprecierile anapoda, autorul , din felul în care-şi organizeaeză materialul, se dovedeşte nu doar  tendenţios, ci şi haotic.

Din lectura mâzgălelii lui, am dedus (ipoteză personală), că nu corpului medical  îi revine partea grea a cauzei decesului, cum se plânge,  învinuind  direct sau aluziv, soţul victimei.

Amărâtul, cu toată compasiunea, presupun, că singur, şi-a sortit soţia pierzaniei.

De fapt, preluat ca un pretext imbecil pentru dezavuarea corpului medical, cazul, reconstituit de mine, din fredonările calomnioase  a doi exponenţi ai transmiterii informaţiei, poate constitui o regulă de viaţă pentru fiecare dintre noi.

 Anume, că nu ne putem permite să ignorăm simptomele riscului bolii, oricare ar fi ea.

Concret, la începutul săptămânii (luni), viitoarea victimă, acuză dureri abdominale atroce.

Nici ea, nici soţul, nu se sesisează, şi abia sâmbătă, merg la dispensarul medical.

 Fără efectul antidurere, scontat imediat, în cazul tratamentului prescris, ca şi cum medicul ar fi însuşi Dumnezeu, soţul îşi duce, în disperare de cauză, soţia la spital, gest ce-l putea face de marţi-miercuri.

 Medicina, iar se dovedeşte mai prejos de Dumnezeu. În urma unei hemoragii de nestăvilit, provocată poate de o biopsie(ipoteza scribălăului local), femeia face stop cardiorespirator.

Fatal, în condiţiile  nedotării spitalului respectiv, cu aparatura adecvată.

Remarc iar, ce specialişti insidioşi, suntem în a găsi şi arunca vini, în toate părţile.

Ajuns aci, mă întreb,  nu fără nedumerire, de ce  oportunităţi medicale, o fi fost lipsită inima regelui Cioabă!?

Concluzia evidentă, cu care nu ne putem nici măcar  permite glume, este că la primele semnale de dezordine în sănătate, să nu  amânăm consultarea medicului.

NEAMÂNAREA, ar trebui să ne  devină necesitate  de viaţă, precum  respiraţia.

Este se pare, apanajul tuturor învingătorilor!  

Onu

7 comentarii

Din categoria Educaţie, Pagini de Jurnal

Căutare …

În aşternutul de spital,
Sufletul, captiv, filozofează …

Ce resorturi mă împing,
Spre Acelea care, din datorie,
Pe mine mă veghează ?
Sa fie oare ancestrala,
Legătură maternală ?
Sau paiul pe care îl atinge,
În disperare, Insul ce se stinge ?
Dar, când pericolul dispare,
Ce mă reţine la externare ?
Ce oare mă-ncleşetează,
Cu fir de suflet şi de sânge ?
Recunoştinţă ?
Regăsire de sine ?

Sau Disperare,
Nevolnic descătuşată ?
Şi, neînstare să îşi reintre,
În firea iar revigorată ?
Sau necunoscuta făptură din mine,
Ce spre Păcat, perpetuu tinde ?
Dar ce-i Păcatul ?
Dorinţa ce şerpeşte mă cuprinde,
Facandu-mă să uit, că sufletul,
De-acasă, ce langă mine, la greu, a pătimit,
Aşteaptă fericit să mă revadă ?

P.S. Compusă înaintea unei externări, la pasiunea făcută pentru îngerul în halat alb !

? Onu Ionescu

8 comentarii

Din categoria Credinţă, Poezie

Nedumerire: Ce …?

În aşternutul de spital,

Captiv… , sufletul, filozofează:


Ce resorturi, îl împing,

Spre feţe, care-n datorie,

Atent, bolnavul îl veghează ?

Să fie, tainic-legatura maternală ?

Sau paiul, pe care îl atinge

În disperare, Insul ce se stinge ?

Dar, când pericolul dispare,

Ce îl reţine … la externare ?

Ce oare-l încleştează

Cu fir de suflet şi de sânge ?

Recunoştinţa, regăsire de sine ?

Ori disperarea, nevolnic, descătuşată ?

În neînstare … să revină,

La firea nou, revigorată ?

Sau, străina făptură din sine,

Ce spre păcat, perpetuu, tinde !

Dar, ce-i Păcatul ?

Dorinţa, ce şerpeşte, îl cuprinde !

Făcându-l inuman, să uite,

Vai, Sufletul de-acasă,

Ce pentru el, din greu, a pătimit,

Şi-acum, să îl revadă, aşteaptă fericit ?

Scrie un comentariu

Din categoria Univers feminin