ANATOMIE. SCROTUL. METODA MUSASHI/NINJA

Ideea articolului, mi-a dat-o Dana Grecu, vorbind revoltată de faptul că la casa Naţională de Sănătate, nu s-ar fi luat încă măsuri de reglare a conturilor, privind lipsurile exorbitante din fondurile acesteia.

O cred pe Dana,  că este vorba de o ezitare sufletească, din partea USL.

N-au mână, cum se spune în  practica artelor marţiale, de sorginte extrem-orientală. Ninja, mai precis.

N-au mână, pentru că mâna este instrumentul de aplicare a metodei Musashi.

Samurai celebru, neînvins, zice-se niciodată, în cartea sa autobiografică, Musashi, povesteşte că într-un complot, i s-a ascuns sabia . Dezarmat, ca un resort brusc eliberat, când a apărut agresorul, Musashi, l-a apucat de scrot, şi a strâns.

Ce a urmat, este lesne de închipuit: cu ochii ieşiţi din orbite, într-un vaier neomenesc, victima s-a prăbuşit, zbătându-se ca o găină  cu capul tăiat.

Şocaţi, restul agresorilor, a luat-o care încotro, protejindu-şi disperaţi  zona şliţului pantalonilor.

În caz că nu m-am exprimat clar, scrotul, în definiţia  dicţionarului, limbii române actuale, este”sacul în care sunt cuprinse testiculele”

Se ştie, testiculele, dor ucigător, când sunt strânse.

M-am convins, văzând, şi trăind, ce înseamnă durerea de testicule. Este insuportabilă, precum durerea la ficat, în urma unui upercut , aplicat de Lucian Bute.

Probabil la cele 24 de KO-ri  ficatul adversarilor, şi-a spus iremediabil cuvântul.

Am văzut, pe viu, la un prieten armean, la Moscova. Mergeam într-un autobuz , spre bibliotecă naţională. Aglomerat, ca o conservă de sardele, autobuzul, la o frână forţată, ne-a proiectat, pur şi simplu, spre cabina şoferului. Peste mine, armeanul, cu faţa crispată, nu scotea o vorbă.  Leşinase. Panicat, am urlat, de s-a făcut gol în jurul nostru. Scos  pe braţe şi dus cu Salvarea la Spital, am aflat ce se întâmplase. Prins între spătarul unui scaun şi mulţimea din spate, aproape îi fusese strivit un testicul.Doar unul, nu amândouă!

Despre mine. Cochetam cu judo. La un antrenament, un coleg de sală a încercat procedeul de a mă proiecta, cu ajutorul unui picior, strecurat între ale mele.Neîndemânatic, m-a lovit cu călcâiul, în scrot. N-a mai trebuit să mă proiecteze pe saltea. Fulgerat de durere, am căzut trăznit.

Vaaai, scriind, mă întreb cutremurat, de ce o fi simţit domnul Ilie Sârbu,  socrul Premierului Ponta, când arma de vânătoare i-a pulverizat un testicul.

Dar mai bine, nu mă gândesc. Mă întreb, de ce nu foloseşte domnul Ponta, „metoda Musashi”, dacă este ignorat ca un nimeni?

Nici nu îndrăznesc, să-mi imaginez, ce i-ar face „pitbull-ii” din PDL, dacă ar fi în postura sa!

 Dar cred că şi basmul despre” fata moşului şi fata babei”, în care „recuperarea” punguţei cu doi bani, joacă un rol hotărâtor, împotriva boierului hain, i-ar putea servi de lecţie.

În concluzie îi recomand domnului Ponta:

”Ca să nu fie sugrumat, să aplice, fără scrupule, (de care, văd că se cam împiedică), metoda ninja!”

Madi şi Onu

Publicitate

ZIUA DE DUPĂ …

Motto: “Foaie verde PDL, care-a fost  şi nu mai e” 😀 – Adrian Năstase

Citind, m-am necajit, că domnul Adrian Nastase, poate fi atât de aspru, când e vorba de sfârşitul cuiva.

Memoria, m-a atenţionat însă prompt …

Aminteşte-ţi de: ”Adriane, nici nu ştii, cât de mic, începi să fii !”

Atât de mic, încât din cele „patru case”, a căror calomnie, n-a demolat-o la timp, va fi posibil, să încapă într–o celulă, pe vreo doi ani.., se pare.

Deci,  ar putea fi egalitate !

Astfel:

CE AU FOST ? UMPLUTURĂ

CE AU AJUNS ? FIRIMITURĂ (11%)

 Madi si Onu

OARE CE-ŞI REPROŞEAZĂ?

Adrian Năstase a publicat in ziarul online, jurnalul.ro, la editorial, articolul:

Foaie verde PDL, care-a fost  şi nu mai e…

Articolul a stârnit reacţii, care prin natura comentariilor, denotă o încărcătură sufletească, mult prea otrăvită la “unii” dintre concetăţenii mei, ca să folosesc formula lui Nils Şnecher, cu “Preşedintele meu”.

Inspirat, premergătorul  din Podişul Sinai. Dacă preşedintelui, îi va fi bine, Nils,va avea gheşeftul nonagresiunii mediatice.

Dacă nu, se va şti că a fost o subţirime gazetărească, iar gheşeftul, sub formă “antenică”, îi va reveni, de asemenea. Ca unui vizionar, desigur!

Văzând atâta murdărie, deversată în comentarii, nu m-am abţinut, să nu mă revanşez, ca bun simţ ofuscat, şi am scris:”Worldofsolitaire

Doua chestiuni:
– cui foloseşte articolul, despre apele uzate, nereciclabile?
-si, cum s-ar numi spitalul, analog ospiciului, cu suferinzii de ura închipuirii?”

Dar cum zoile care te-au stropit, lasă ceva urme, m-am întrebat, ca în titlul postului:

”de ce nu, şi nişte autoreproşuri”, de genul:

-simţul estetic, pentru “chinezării”,

-înclinarea spre modernitate, precum”termopanele”

-dispreţul faţă de părelnici, ca în sloganul ”Năstase-patru case”, şi, de ce nu, în alte fabulaţii revanşarde,

-lipsuri, ca:

-ignorarea sugestiei Preşedintelui său, domnul Ion Iliescu, de impozitare cu  80 la sută, a averilor, neinvestite productiv, care antum, nu le ofereau decât perspectiva postumă a unui cavou, potenţial  exponat de muzeu,

-sau reluarea explicării “soluţiei imorale”, să se ştie, că nu suntem  chiar ce ne dăm, şi poate, prin “repetitio est mater studiorum”, ne mai moralizăm şi noi.

-ignorarea formării şi educării, în intenţia permanentizării spiritului de iniţiativă  antreprenorială, folosind corect, facilităţile financiare, oferite conjunctural,( fără  recurs, la tot soiul de scuze!)

Şi mai câte altele poate,  vizibile doar la “alţii!”

Madi şi Onu

GATA, CAMARILA A CĂZUT !

N-am să ascund, că la aflarea trecerii moţiunii, am plâns.

 De bucurie şi de ciudă !

De bucurie, pentrucă am simţit în PDL, un nou PCR, la fel de neruşinat, în împilarea bogăţiei spirituale a poporului român.

Sursa foto: Business24

Mai feroce decât Inchiziţia !

De ciudă, că după invazia de lăcuste a acestei secte, Ţara, Poporul, au sărăcit mai jalnic, decât după lăcomia sovietică, pretextând datoriile de război.

Mai sadic, decât ruşii pagubele de război, s-a invocat criza mondială, fără înţelegere pentru fiinţa Neamului, cu o cruzime vindicativă, fără precedent.

Slavă Domnului !

Madi şi Onu

INTELECT ŞI INTERES

Sunt iute la mânie. Mi-a spus-o toată lumea. Şi partea proastă este că îmi pierd uzul raţiunii, devenind necruţător faţă de sursa conflictului sufletesc.

Cele scrise, o demonstrează …

Spre exemplu,  aseară, mă pune păcatul să mă uit la tv 😀

 

Deschid,  îl văd pe academicianul Dinu C. Giurăscu şi un domn, uscăţiv, ca o stafidă, pe nume, tot Dinu, dar Zamfirescu, mare funcţie în PNL.

Mă voi explica de la început şi veţi înţelege pe parcurs, DE CE !

Când am scris INTELECT, m-am gândit la Excelenţa Sa, Academicianul, iar INTERES, la al doilea invitat.

Moderator, cine altcineva, decât Radu Tudor. Care, ca de atâtea ori, iar şi-a suflat nasul în fasole.Veţi vedea, de ce.

Foarte activ, preocupat de plitica guvernamentală a retrocedărilor, nu pentru că l-ar durea pe el undeva, ci pentru că e un nou pretext de   de a bălăcări  (că din asta creşte cota lui gazetărească), a prezentat un sondaj, privind părerea unora, asupra retrocedărilor. Răspunsurile erau în  majoritate  afirmative (probabil, întrebarea suna în genul:”nu-i aşa că pământul e rotund ?”), alţii parcă „poate”, pe locul doi, iar pe locul trei „nu ştiu”.

Ei, acu-i acu.

Răstălmăcirea pătimaşă, gazetărească. Cei mulţi, cu „da”, exprimau bunul simţ românesc, privind necesitatea imperioasă a retrocedării, cei nedecişi, cu „poate”, reprezentau nostalgicii comunişti iar cei cu „nu ştiu”,  nu mai reţin …

căci  după  interpretarea lui „poate”,de a fi fost cotat aprioric, de „nostalgic comunist”, am luat foc.

Calomniat de cine !? De  o minte gazetărească, blocată în fundătura prejudecăţii mercantile, (dă bine, la mulţime, să fii anticomunist; atrage audienţă).

Onorabilul academician, a încercat o corecţie, de bun simţ, dar nu cred că a fost înţeles.

În ceea ce mă priveşte, am apreciat rezultatul sondajului,  astfel: cei mulţi, cu „da”, exprimă papagalicismul unora, din graba de a se da cu orice preţ deştepţi, cei cu „poate”, exprimă încercarea de a gândi, neacceptând manipularea, iar ce cu „nu ştiu”, puţinii, din categoria lui „poate”, echilibraţii, care-şi rezervă marja de a discerne, conştienţi de responsabilitatea lor spirituală.

Vă întrebaţi probabil, de ce m-a încins, aprecierea polilogului !

Ei bine, faptul că aş fi fost cotat de „nostalgic comunist”, în condiţiile în care  răspundeam poate, tot cu „poate”.

Concret, regimul comunist, mi-a terorizat politic, familia din partea mamei, (doi unchi ai săi),  prin temniţă specifică şi chiar domiciliu forţat, după ispăşirea condamnării. Mai mult, li s-au luat un imobil cu aer aristocratic, (despre care puţini din flencăii de astăzi or fi avut habar) şi terenuri (inclusiv clădirea-conac aferentă), a căror fertilitate a îngăduit înfiinţarea unei staţiuni de cercetări agricole.

Iar mama, unică  moştenitoare, nu a catadixit, să solicite vreo retrocedare …

Şi nici noi copii, aşa cum îl auzeam pe domnul liberal Dinu Zamfirescu decis să recupereze nu ştiu ce imobil.

Poate.., caractere şi caractere, părinţii mei… şi onorabilul menţionat.

Oricum, după victoria USL,  întrevăd o preocupare liberală certă: RETROCEDAREA !

Să te ţii atunci, masacru, că va fi conform legii !

Madi şi Onu

MIZA ACTUALITĂŢII !

N-am crezut că voi fi atât de nerabdător, să aflu momentul şi modul demisiei regretabile, a Preşedintelui României.

Când .., şi cum …, se va produce …

Ştiu că nu va fi în curând, dar parcă văd scena: aplecat proteguitor, asupra României în derivă, îşi va şterge, pe furiş studiat, o lacrimă de grijă, pentru destinul acesteia, după plecarea Domniei Sale de la cârma ei.

Momentul îmi aminteşte de o carte, citită cândva (parcă Pescăruşul, de Ethel Voynich) care începea în acelaşi registru dramatic: sprijinit pe umărul Italiei, reprezentată într-o clasică formă statuară, un om necăjit, aparent în echilibru instabil, plângea.

Iar din vuietul mulţimii valurilor, ce se spărgeau ameninţătoare de ţărmul stâncos, se auzeau printre sughiţuri icnite vorbele pline de grijă ipocrită, ale nenorocitului: „ce te faci tu, fără mine, dacă plec ?! ”

Madi şi Onu

PDL = LIBERALISM REAL ?

Motto: ”Prin noi înşine” – Principiu liberal, enunţat la Congresul PNL din 21 noiembrie 1921

De fapt, prin acest post, voi striga  protestatar, PDL-iştilor: “respectati-vă închipuirile !” din componenta liberală, pe care o clamaţi până la penibil.

Concret, la Congresul amintit, Partidul Naţional Liberal, a decis  valorificarea bogăţiilor ţării, prin munca, iniţiativa şi capitalurile româneşti, urmărindu-se consolidarea poziţiilor capitalului industrial şi financiar autohton.

Şi cum liberalism, inseamnă preluarea a tot ce este bun în ţară, poate că pilda PNL, din 1921, ar trebui  urmată, în sensul îndemnării capitalului privat românesc, să fie investit pentru valorificarea   bogăţiilor  solului şi subsolului autohton. Probabil, vor exista rezerve, în aplicarea acestei iniţiative, pur politice.

În acest caz, pe lângă facilităţile stimulative, nu ar strica alt gen de  măsuri, cum ar fi:

– obligativitatea investirii de fonduri private, în economie.

Determinarea s-ar putea realiza prin ceva de  genul:

– facilităţi fiscale:

– scutirea progresivă de impozit pe capitalul investit şi pe venitul realiza;

– o impozitare majorată, pe depozitele existente, nevalorificate investiţional.

– sau comerciale, cum ar fi:

– asigurarea desfacerii producţiei, pe Piaţa internă, inclusiv limitarea importurilor, (nu în genul: ”nu cumpăraţi cartofi olandezi”) în detrimental valorificării acesteia, (produsele agricole);

– dezvoltarea de activităţi productive conexe, în vederea bunei aprovizionări a  proceselor din producţia internă;

– politici de stimulare a calităţii şi randamentului producţiei.

Toată această iniţiativă, va fi însoţită rezonabil de acţiuni de descurajare a lăcomiei evidente. Desigur, nu derapând în mentalităţi socialistoide, ca până acum. Perspectiva creării locurilor de muncă este implicită !

Este capabil PDL, de aşa ceva ?

 Să redevenim noi înşine ?

Poate demonstra, Preşedintele nedemisionar prin facta non verba, aceste valenţe ale liberalismului, de care face atâta caz ?

     Madi şi Onu

SILICOANE

Aseară, mi-a fost rău. Un început de răceală.

M-am plâns asistentei mele medicale personale, Mădişor. Consultaţie pe messinger. Ceai de tei, îndulcit cu miere, zeamă de lămâie; eventual, dacă ai, un algocalmin, şi pernă înaltă.

Îmi plac recomandările: teiul linişteşte , lămâia este un antimicrobian excelent, algocalminul  pe lângă efectele analgezic şi antiinflamator, ştiu din experienţă personală, că este un hipnotic uşor, mierea transportă rapid în sânge substanţele benefice (pentru potenţarea efectului tratamentului prescris, folosesc două linguri de miere la ceai).

Cât priveşte perna înaltă (două, suprapuse), am o uşoră ezitare şi mă culc tot pe perna proprie, braţul drept, îndoit. Adorm imediat şi mă trezesc vindecat, ba chiar pus pe şotii.

Îi transmit un gând recunoscător lui Mădişor, şi în timp ce-mi fac un suc de varză roşie, bun împotriva catarului nazal, să consolidez efectul de sănătate obţinut, încropesc postul  de faţă, din amintiri şi impresii grupate.

Varza din mână, destul de grea, mă obligă să o ţin strâns, să n-o scap. O simt plină, de o tărie densă. Rămân surprins. Dacă n-ar fi rece, din cămară, aş zice că-i  vie.

Un gând smintit, mă fulgeră, şi o strâng din nou. O fi siliconată ?

Îmi amintesc două întâmplări.

Una, recentă, petrecută la butikul de unde-mi fac aprovizionarea. Nu-mi explic, dar gesticulând, am atins sânul vânzătoarei. L-am simţit mic şi tare. Observasem că nu prea are bust, dar n-am dat nici o atenţie. Am înţeles drama. Se siliconase, cu mijloace proprii. Atunci, am realizat drama femeilor, vitregite de natură, în privinţa sânilor nonexpresivi.

Alta…, mai veche, petrecută în Ukraina.

Plăcându-ne, ne-am apropiat spontan. Reflex, i- am atins sânul; nefiresc de mic, şi prea mătăsos. Acum când scriu, înţeleg.

Probabil,  îşi siliconase sutienul, cu niscaiva ciorapi de mătase. Fără nici o maliţie, cred că este tristă nevoia stringentă de expresivizare a bustului.

Şi o apreciez, ca pe tendinţa eternului feminin către frumos.

Nu înţeleg însă  exagerările. Cum ar fi buzele siliconate. Îmi amintesc, de un coleg de cămin, venit într-o seară cu gura  tot o rană. Parcă fusese tratat cu lipitori. Speriat, l-am întrebat, cine l-a maltratat. Cu surâs orgolios, mi-a răspuns, că doar fusese sărutat de o rusoaică. Ştiam cum este sărutul de rusoaică, dar nici chiar aşa ! O fi avut buze siliconate ?

Dacă era aşa, cum o fi un sărutat cu Eba ?

 Sau o fi avut gura ca de tapir, ca Andreea Pora ?

Oare cum sărută Andreea Pora ? Dacă intri în gura ei, o fi ca la colegul meu ?

 Mai bine, tac, nu spun nimic, nici de Preşedinte, nici de PDL.

 Paza bună…. !

                   Madi şi Onu

CA LA BARĂ

Motto: ”… de Ţară iubitor, şi-apărător de Ţară.”  – Imn

În lipsă de teme, Românii fiind deja fericiţi, reporterul RTV, nedumerit de motivul agitaţiei stârnite în PDL,  prin propunerea  PNL  de omagiere a Majestăţii Sale Regele Mihai I în Parlament, cu ocazia  împlininirii  venerabilei vârste de nouăzeci de ani, se adresează distinsei Doamnei avocat, Paula Iacob, să-şi exprime părerea.

Sursa foto: Mediafax

Răspunsul este emoţionant, prin următoarea pildă: ”la o recepţie, cu ocazia revenirii Majestăţii Sale, îl priveam atentă şi am observat cum, dintre bunătăţile servite, s-a îndreptat spre platoul aburind cu sărmăluţe !”

Duios…, românesc.

      Madi şi Onu

 

ALZHEIMER

În loc de motto: ”Să nu închidem uşa…, închizătorilor de spitale !”  – Madi şi Onu

Recent, un tendenţios funest, a lansat răutăţi impardonabile la adresa Preşedintelui nostru drag: cum că ar fi bolnăvior, dar nu se poate afla, că vezi Doamne, ce ne facem noi, dacă nu ştim, măcar să povestim, dacă altceva nu reuşim pentru salvarea Statului nostru social.

Uneori, avem înclinaţii de îngrijorare, în speranţa că soarta ne va întinde o mâna neaşteptată, de ajutor. Dar divinul din noi, refuză să muşte din fructul otrăvit al ispitei  lui Mefistofeles, „diavolul originar”, ciudat, pus tot de Domnul, spre verificarea noastră.

Oooooo, vaaaaai…, suspiciune celestă ! Şi să nu dau crezare tunetelor presei, întru răspândirea diabolică a veştii ? Cu nici un alt scop, poate, decât a provoca sincerităţi nostime, de genul: „- Gigele, tata e acasă ?- Da, dar mi-a cerut  să spun că nu e!”

Om sunt, şi nu pot rămâne insensibil la auzul veştii cu nuanţe sataniste. O reiau în gând, şi nu observ simptomele cutremurătoare ale afecţiunii Alzheimer,  „boală  neurodegenerativă legată de vârstă, caracterizată prin alterarea persistentă şi progresivă a funcţiilor cognitive: memoria, capacitatea de învăţare, atenţia, orientarea, calculul, limbajul şi gândirea. Acestea pot fi precedate sau însoţite de tulburări ale controlului emoţional, modificări ale personalităţii, tulburări de comportament.” Faţă de simptomele medicale, nu pare a fi Alzheimer.

Poate dacă ar fi să dea bacul, chiar şi în două sesiuni, poate dacă ar recalcula tăierile de venituri, salarii, pensii, ajutoare sociale,  reducerea tva, pentru o reevaluare a crizei, poate dacă s-ar bîlbîi , poate dacă s-ar repeta „23 August 1944”, ori Putin şi Sarkozey ar claca, să suspectez o alterare cognitivă.

Cât priveşte repetarea nodului de plâns în gât, nediscernerea maturităţii liderilor Opoziţieii PONTA şi ANTONESCU, neparticiparea la Ziua Flotei, la meciul România-Franţa, nu pot fi tulburări evidente de comportament. Mă îngrijorează însă pierderile de memorie din rândul fruntaşilor PDL:

– uitarea de către Boc, Preşedintele acestuia, a cifrelor FMI raportate,

 – uitarea  depunerii actelor despre Congresul partidului, de către noul Secretar general Olteanu,

– uitarea aritmeticii la numărătoarea voturilor  pentru Legea pensiilor văzută de o Ţară întreagă, a preşedintei Camerei deputaţilor,

– uitarea baremului de bunăstare al veniturilor românilor, de către aşa- zisul ministru al muncii, unul, cică… sociolog, pe nume Lăzăroiu.

Mai nou, alt element de necontrol emoţional, sunt şiroaiele de lacrimi ale  ex-secretarului general, Vasile Blaga, supranumit de Preşedinte buldogul,  dar nu ştiu cărui fapt să le atribui.Poate a devenit un nou curent, model Cotroceni !?

Sper însă, ca Justiţia să-şi aducă aportul de recunoştinţă, faţă de PDL şi să nu-l radieze de pe lista partidelor.

Că vezi … „rău cu rău, dar mai rău fără rău!”

PS: Bine că măcar aparent, nu-i vorba de Alzheimer. Doar, în masă, la Boc, acasă/PDL, nu poate fi.

Nimeni nu va recunoaşte !

Madi şi Onu