La mulţi ani, Onuţ !

Dragul meu, La mulţi ani !!!

Să fii sănătos, să ai parte de muuuuultă fericire, pentru că eu nu ştiu pe altul care să o merite mai mult. Să te bucuri în continuare de familia şi de prietenii tăi. În rest …rămâi la fel !!!

Mădişor

Publicitate

LESBIANA

Un subiect, care nu-mi face nicio plăcere, nici prin ce exprimă, ca aberaţie umană, nici prin amintirile de groază, pe care mi le declanşează. Este greu, să-ţi închipui un chip de înger de icoană,  pe un trup statuar marmorean, capabil să-ţi  răpească cel mai bun prieten.

Dintr-un grup de turişti elveţieni, l-a cunoscut pe Sorin, ghid de turism, în timp ce făceau turul oraşului Tulcea, ultima lor escală , în România. În etapa Tulcea era cuprinsă şi vizitarea Deltei. Nopţile de hotel, le-a petrecut cu Sorin, după ce,  în clipa fatală el,  i-a surprins privirea surâzătoare, plăcut impresionată de căldura vocii lui, pasionată de mirajul pe care-l conferă împărăţia apelor. S-ar zice că a fost dragoste  la prima vedere deşi, eu i-am spus, mai târziu, blestem, la prima vedere. Totul s-a petrecut cu viteza dezastrului. Printre îmbrăţişări, sărutări şi declaraţii, de nestăvilit, au hotărât să rămână împreună, până la capăt. El, nebănuind, că acest capăt este  necrezut de aproape. Nu ştiam nimic de drama care se desfăşura cu prietenul meu, până când, n-am primit un telefon, de la mama lui, plângând, să-i vizitez, că Sorin este în mare cumpănă. Când vii, îţi povestim tot, a fost încheierea convorbirii telefonice, încărcată de un dramatism, ce nu bănuiam să conţină în el, încărcătura tragediei. Când vii, afli tot; mi-au rămas în urechi,  ca un semnal prevestitor de clipe funeste, vorbele mamei lui Sorin. Am ajuns cu trenul pe seară, când el, surâzător, ca întotdeauna, m-a aşteptat la gară.

Avea băiatul ăsta, un zâmbet cald şi prietenos,  care-ţi împrăştia orice amărăciune, doar cât îl priveai. Iar când,  cu o voce melodioasă, blândă, proteguitoare, fără tonalităţi înalte,  parcă să nu deranjeze, începea să-ţi vorbească, erai învăluit de o senzaţie de încredere, ce n-ai fi dorit să se oprească, să nu te trezeşti din clipele de visare, în care te purtase. Am luat un taxi, şi am mers la el acasă; locuia singur, după ce îl părăsise a doua soţie. Fără să spun ceva, mi-a vorbit de Erika, noua lui prietenă; despre pasiunea care-i copleşise; că se hotărâse să meargă la ea, în Elveţia, unde părinţii ei deţineau o fermă zootehnică prosperă. Urma să renunţe la cariera didactică, unde ca profesor de fizică, era bucuria elevilor din clasele superioare. Deşi, relativ tânăr, călătorise şi predase mult în străinatate, de unde-şi însuşise maniera conversaţională elev-profesor, degajată, interactivă. Căpătase şi-şi dezvoltase deprinderea de a pigmenta lecţiile cu mici istorioare, de pe unde călătorise, aşa că  orele lui erau punct de atracţie, în şcoală, pentru amatorii de istorioare interesante din lume.

Îl ascultam şi nu-i înţelegeam pasiunea cotropitoare, care îl înlănţuise, fără drept de tăgadă. Încercările mele  de a-l determina să-şi tempereze înflăcărarea,  au fost zadarnice. A abandonat totul, pentru o pasiune mistuitoare, fără nici o judecată: a renunţat la catedră, şi-a înstrăinat lucrurile şi a dispărut, spre blonda lui elveţiană,  care, efectiv îi furase minţile. Câteva luni, mi-a scris, că este fericit şi nu regretă pasul făcut.

Apoi, corespondenţa, s-a rărit, şi nu mai avea entuziasmul primelor zile; după care, a încetat. Ca într-o noapte, spre ziuă, soneria de la apartament, să zbârnâie prelung. Trezit brusc, şi speriat, prin vizorul uşii, parcă îl văd pe Sorin. Nu-mi cred urechilor, când îi aud vocea. Deschid şi bunul meu prieten, se prăbuşeşte istovit, în hol, îngăimând ceva de genul că nu mai poate. Îl ajut să ajungă la pat, aproape adormit. Nu s-a trezit 48 de ore, de nu ştiam, dacă mai trăieşte. Am chemat Salvarea. După  trecerea şocului, a catadixit să-mi spună, că într-o noapte, s-a trezit în pat, cu o femeie, între el şi blondă. Şocul, l-a distrus; s-a îmbrăcat în fugă, şi nu s-a oprit decât în tren. Au urmat momente grele. Întors, spre bucuria părinţilor, i s-a găsit din compasiune, un loc de muncă. Din şocul trăit, a dat în patima băuturii. Alcoolul în exces, i-a distrus ficatul. A sfârşit, în comă alcoolică,  fără nicio şansă de revenire.

Ioan Ionescu – 09.10.2009

Bunu – Bunicul meu din partea mamei

Bunu locuieşte într-un bloc de lângă Parcul Tineretului. În spatele blocului este un teren plin cu pisici de ale vecinilor şi bunicul are grijă de acele pisici. El este un pasionat cititor de cărţi şi întotdeauna, mă încurajează şi mă laudă,  zicând că eu sunt un copil indigo. Indigo înseamnă un copil foarte deştept. Când aveam patru ani mă jucam cu el de-a magazinul de ceaiuri şi le vindeam părinţilor şi bunicii mele. După un an, l-am întrebat … de ce ne-a făcut Dumnezeu pe Pământ ?. Întrebarea mea l-a impresionat şi asta l-a convins că eu sunt un copil indigo. Acum el este captivat de blogul său, unde scrie lucruri interesante şi mai vrea să scrie o carte. Îl numesc Bunu pentru că aşa îl alint eu.

PS: Bunu, precizează: Wanda are 9 anişori, şi este în clasa a treia . Şi cred efectiv, că este un copil indigo; o mică mostră, poate fi şi această compoziţie, scrisă la şcoală, ca temă de clasă. Am multă încredere în dotarea ei spirituală. Întrebările pe care le pune, frizează uneori înţelepciunea. Sunt, într-adevăr, mândru de ea, şi ca doi Vărsători, avem o compatibilitate, până la confortul stării de bine !

Portocala

 

 

Ajunsesem din nou într-un loc al cărui nume nu vreau să îl pronunţ. Doare. Mihaela, soţia mea, mă imploră să nu îl mai amintesc. Oricum, dragă cititorule, este un loc ca oricare altul, în care poţi trăi aşa cum simţi, aşa cum suferi, aşa cum uiţi, aşa cum doreşti.

Eram singur în cameră. Mama îmi trimisese prin fratele meu o pungă cu mâncare şi două portocale. Camera în care stăteam îmi aducea aminte de primul meu popas aici. Lipseau Florin Olteanu şi părintele Mihală Oprea. Am ales patul care prima dată era liber. Lângă fereastră. Eram liniştit …  Niciodată nu am fost mai cuminte. Nu am deranjat personalul. Nu am ieşit nici măcar pe coridor. Am mâncat portocalele una câte una şi m-am întins pe pat. De ce am ajuns aici ? Asta mi se datorează numai mie. Trăiam fără instinct de conservare. Trăiam programarea ca un copil mare.

M-am ridicat şi privirea mi-a căzut pe noptieră. Printre cojile de portocală , am zărit o portocală întreagă. Era posibil să mă înşel. Poate mama îmi trimisese trei portocale. Poate trimiţându-mi trei, eu mâncasem numai două. Sau poate le mâncasem pe toate trei. Îmi aduc aminte că eram uimit de apariţia unei portocale întregi. Priveam cu uimire apariţia noii portocale, după ce – după ştiinţa mea, redusă acum, când aştern pe hârtie această povestioară, la memorie – mâncasem tot ce era portocală din pungă. Stăteam pe marginea patului şi contemplam portocala, calm şi raţionalist ca un maimuţoi pe o ramură trofică. Ce s-a întâmplat ? Nimic nu s-ar fi întâmplat dacă nu mi s-ar fi părut …

Această istorioară nu ar fi apărut dacă nu mi s-ar fi părut. Pe vremea aceea fumam, aşa cum fumez şi acum. Şi mi-am zis: să analizăm darul şi condiţiile apariţiei. Poate mi-a fost teleportată de extratereştrii. Dar de ce tocmai mie ? În ce scop ? Era o posibilitate. Alta: mi-au expediat-o americanii. Se ştie că în zilele noastre ştiinţa a realizat progrese remarcabile. O altă posibilitate. Întrebarea era: pentru care merite ? De ce mie ? Sunt eu buricul pământului ? Nu. Şi aici ? Aici menajezi un om, nu îl supui la experimente care îl pot scoate urlând pe coridor. Să presupun atunci că portocala mi-a fost expediată de Dracul. Eu, unul, nu am întâlnit niciodată un drac în carne şi oase. Asta , probabil , pentru că dracii nu se văd. Şi nu au nici carne , nici oase. Aşa se explică de ce nu am simţit pe nimeni aducându-mi-o. Să analizez acum intenţia. A fost adusă portocala cu gânduri bune sau rele ?

Îmi amintesc că – fără prea multă vorbă – am desfăcut portocala şi am mâncat-o. A fost foarte bună. Chiar îmi doream una înainte de a o primi. Şi am continuat … Păi, eu chiar mi-o doream. Dar eu pot să doresc lucruri bune sau rele. Oricum, o portocală nu mi se pare un lucru rău. Dar dacă este o ispită ? Oricum, este o ispită care nu mă afectează decât pe mine. Asta mi-ar mai lipsi , să-i spun lui naşu , care este autoritatea locului , că am primit o portocală din neant. Şi apoi, eu fumam …  O portocală mâncată taie pofta de fumat … Deci intenţia a fost bună. Prin urmare, dracul poate fi eliminat din cauză, dacă nu devine prea insistent în viitor cu drăgălăşeniile. Şi chiar dacă devine , pot presupune că eu mă înşel , şi vinovatul este un îngeraş bănuit pe nedrept de rele intenţii. Pot trage concluzia că mai există cineva pe fir care doreşte să nu mai fumez. Asta vreau şi eu. Dar nu pot. Şi pentru că simţeam nevoia să fumez , am ieşit pe coridor , imediat la dreapta , apoi pe terasă. Am tras un sfert de ţigară şi mi-a părut imediat rău. În condiţiile în care providenţa doreşte să mă las de fumat, eu perseverez. Am intrat din nou în cameră. Şase zile cât am mai stat cuminte în locul victoriilor ratate nu am mai fumat …

Uneori, se întâmplă stranietăţi banale. Nu pot face distincţia între realitate şi simţurile cu care o percep. Viaţa mea este o carte pe frunze: se citeşte după ce nervii au intrat în pământ …
Cred că El , Scriitorul , aşa cum face cu vieţile noastre , ale tuturor , lăsându-ne să le scriem singuri , după cum ne este voia, dacă nu îi simţim când ne atinge, respiraţia, a scăpat intenţionat, din toc, deasupra mea, o portocală.
S-ar putea să nu mă înşel …

Dacă mă înşel , trăiesc …

Jianu Liviu-Florian   3 ianuarie 2000
( o amintire din 1998)