Atracție…

Adeseori, m-am întrebat, de unde și până unde, atracția irezistibilă pe care o exercită  farmecul feminin asupră-mi.

Să nu trageți de aci, concluzia că aș fi o brută, care cu ochi cețoși se năpustește asupra  fragilului Univers feminin, sau că umblu bezmetic, sub atracția unei himere. Îmi cunosc statutul și măsura, astfel, ca să previn situații conflictuale.

Dar nu am încetat să caut explicații , uneori de natură biochimică, precum Principalele linii spectrale de absorbție-emisie atomică ale propriei mineralogii, care să ducă la momentele de rezonanță cu făptura care pare a te atrage irezistibil, către plăcerea așa zisului păcat, în termeni moralizatori religioși.

Aseară însă, cred că am găsit răspunsul. Atracția sexuală este în structura individuală.Cum am ajuns la acesastă banalitate? Simplu. Am auzit că Majestatea Sa Regele Mihai are un fiu, de care nu-și amintește nici   în ruptul capului. Nu vreau să insinuiez că și eu,aș avea pe undeva vre-un fiu, de care nu-mi amintesc. Accept prezumția de uitare, ca pe un fapt strict uman. Dar nu-mi scapă atenției, faptul că o ilustră față regală ar fi putut fi supusă acelui fenomen derezonanță.

Și atunci, concluzia:Să am eu față de regalitate? Să fiu cumva reîncarnarea  parțială a unei foste personalități monarhice? Sau în alchimia sufletului suntem cu toții o apă și-un pământ, indiferent de coroana pe care o purtăm?

Sincer să fiu, mi-ar fi plăcut să fi fost și eu cândva, vre-un REGIȘOR în lumea  aceasta!

Dar cine știe?

O exista reîncarnarea?.

Onu

Publicitate

PISICILE PACIFISTE

Astăzi, ca un făcut, nu am ce scrie. Adică idei. Mă plâng soţiei, care mă ia aşa, împrejur:

-” cum, cu atâtea puştoaice  în blogosferă, nu ai despre ce scrie?”Îmi vorbeai aseară despre ina15.

Te-ai liniştit?

– Măi, încerc  eu răbdător, după avatar, nu-mi dau seama cine este, şi, tu, mă cunoşti, nu mă entuziasmez după himere.

Dar lasă, voi folosi câteva reţete recomandate de ea, şi voi scrie, de să-ţi lase gura apă.

Încet, încet, tonalitatea discuţiei creşte, când brusc,

Puşa, pisica noastră,  dormind între noi, se ridică, se uită la mine cu ochi  ficşi, şi reci, şi miaună ameniţător.

Nu am motive să mă sperii, eu, fiind febleţea ei,  dar gestul hotărât, ne-a impus. Mai mult, ne-a făcut să pufnim în râs, redându-ne imediat, buna dispoziţie.

-Probabil, i-am stricat somnul, spune soţia.

-O fi crezut că ne certăm, şi ne-a pus la punct.., ne-a mediat, continui eu.

-Să ştii, răspunde soţia. Pisicile, sunt destul de pacifiste, deşi au multă personalitate.

Uite ce mi-a povestit sora ta, despre pisicile ei.

-Ce…?, ce?

-Păi, ea are două pisici, din care, una cam sperioasă, şi într-o zi, în timp ce discutau în casă, mai aprins, Sperioasa a apărut pe furiş, şi proptindu-se voiniceşte,  în prag a tras un mieunat scurt, autoritar, după care a dispărut.

Iar în altă zi,  Curajoasa, a sărit  pe pat, cu coada înfoiată, şi împungându-i cu capul, pe cei cu aparenţă de certăreţi, s-a aşezat între ei.

Semn evident, că nu mai sunt de capul lor!

Ne-am amuzat copios, de minunăţiile aflate, şi m-am apucat de scris, cele de mai sus.

Onu