Arhive pe etichete: pisica

PUDOAREA PISICII

Ieri, în timp ce mă bărbieream la baie, Puşa, pisica mea, începe să miaune privindu-mă insistent.

Îi răspund, o întreb ce vrea, dar ea continuă, cu un ton parcă de alarmă.O rog să tacă, dar ea, miau şi miau. Mă enervez, bat cu piciorul ameninţător, se sperie şi fuge.  Soţia, mă ceartă, că nu mi-e milă de ea (de pisică).

Scena se repetă de câteva ori.

La ieşirea mea din baie, aud nisipul din cutia pisicii. Atunci, am înţeles. Ea  săraca, îmi spunea că are nevoie, şi să ies puţin.

Îi povestesc soţiei.Vezi, îţi spunea că îi este ruşine, şi te ruga s-o laşi să-şi facă nevoile. Da, măi, adaug eu, spre deosebire de unii nesimţiţi, depe stradă, care se rezolvă, pe sub ferestrele oamenilor, fără nici o jenă.

Într-un gest de regret, mă aplec spre pisică, şi o mângâi lăudând-o. Parcă înţelegând, toarce încetişor, şi mă împinge  uşor cu capul, fără nici o reticenţă.

Onu

Reclame

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Poveşti

DARUL PISICII

Sora mea, mare amatoare de povestiri mă ceartă . Pentru  neatenţia  de a nu fi publicat pe blog, de Sărbătoarea Naşterii Domnului, povestea care urmează, şi pe care i-am relatat-o azi la telefon.

De fapt, din cauza limbuţiei mele de a povesti, la întrebarea ei ademenitoare.

Ei ce-mi mai spui azi?

Păi, nimic special.Aia cu vecina ţi-am spus-o, nu?

Nu, mă provoacă ea, simţind că abia aştept să-mi dau drumul.Aaaa, a fost grozavă.

 În noaptea de Crăciun, aud bătăi şi ţipete în uşă. Veciine, sări, că mă mănâncă, deschide te rog ! Deschid, fără să mai întreb, şi vecina de vizavi, care-mi place destul de mult, pentru că nu este „top model”, îmi sare de gât, de parcă s-ar urca într-un copac, şi îmboldindu-mă cu toate proeminenţele, mă roagă să merg la ea, s-o salvez de fiară.

Chiar dacă-mi place insistenţa ei aplicată, merg în apartament, să distrug monstrul teribil , după spaima manifestată.

 Când colo, ce văd: lângă piciorul patului, un şoricel prăpădit, aproape mort. Abia mai mişca  lăbuţele  din spate.

Încerc să-l iau de codiţă, dar ea-mi răcneşte în ureche, că să nu sară pe ea.

Deocamdată, îi spun eu, ia dă-te dumneata jos din spatele meu, să nu cad şi eu, leşinat lângă bietul şoricel.

A sesizat comicul situaţiei, şi  s-a retras în camera alăturată. Aşa, am apucat să iau bietul animal,  de coadă şi să-l arunc pe fereastră

.Apoi, la un păhărel de vişinată, preparată chiar de ea, vecina, mi-a povestit toată tărăşenia.

Citea stând pe pat, când pisica ei iubită, probabil, într-un impuls creştinesc, i-a aşezat lângă picioare, fiara, şi a început să toarcă liniştită.

Atunci, îngrozită, s-a gândit la salvatorul din mine, şi a urmat toată scena de panică povestită.

Auzi tu ce să-mi facă. Şi a ridicat palma, parcă în gestul de a lovi.

Nu, am prins-o eu de mână. Poate ea, în gândirea ei ,  ţi-a dăruit o delicatesă.

Uite, cândva, am văzut următoarea întâmplare: un domn singur, de câte ori se aşeza la masă, punea câte un tacâm şi pentru pisică.

Într-o zi, spre stupoarea lui, a văzut în farfuriile respective, câte un şoricel mort, în timp ce pisica stând pe codiţă, torcea fericită! De unde ştii că pisicuţa ta, nu s-a gândit să te trateze la fel? Euforizaţi de vişinată, ne-am îmbrăţişat la despărţire.

Vâzându-mă destul de îmbujorat la faţă, soţia, mucalită, care asistase fără voie, la panica vecinei, îmi spune: ”ei, te-ai luptat din greu, i-ai vent de hac fiarei?

Acu, mă întreb şi eu, nedumerit:

”ce-o fi fost în sufletul pisicii?”

 

Madi şi Onu

Un comentariu

Din categoria Diverse ...

CULOARE ŞI SUFLETE

Zarva copiilor din spatele blocului, s-a topit misterios …

Întrebări şoptite, priviri scrutătoare prin plasa care împrejmuieşte spaţiul din spatele blocului. Nedumerit, întreb:

– Măi copii, ce căutaţi aici ? Cinci glasuri de copil, imi răspund în cor:

– Nene, vrem sa îngropăm un pisoi, călcat de maşină.

– Care pisoi măi, întreb eu ca ars ?

Parcă  purtaţi de o undă, cu mânuţele întinse, se bulucesc, să-mi arate locul tragediei.

– Staţi că vin şi eu.

– Îl îngropaţi dumneavoastră ?

– Da, mergeţi liniştiţi, mă ocup eu. 

Într-adevăr, unul din copii Albişoarei, cel numit “lăbuţe diferite” strivit de o maşină, fusese tras lângă zidul blocului. Era al treilea care a sfârşit astfel. Au mai rămas doi: negrişor şi lăbuţe albe.

Altă zi, aceiaşi copii, cu o cutie de carton în braţe, mă strigă:

– Neneeeee, ne ajutaţi ?

Mă uit curios în cutie. Patru pisoi, cu ochi, se zvârcolesc înfometaţi. La strigătul lor aproape sfârşit, iau o seringă, puţin lapte călduţ şi încerc să-i hrănesc.

– Ar trebui un biberon, spune o fetiţă din grup.

– Nu am, nu cred să existe.

– Poate au la Pet Shop, spune o fetită, mai răsărită. Încerc să-i hrănesc, mai mult chinuindu-i, dar tot au mâncat ceva. Aparu o femeie.

– Mamaaa, îi luăm noi pe ăştia doi, uite ce drăguţi sunt !?

– Nuuu mamă, au pureci, şi apoi, cine-i hrăneşte ?

– Îi spălăm noi de pureci şi îi hrăneşti tu. Cu noi, cum ai facut ?

– Dar voi n-aţi fost pisoi ! …încearcă femeia să scape.

– Te rugăăăm mamăăă, şi se prind de fusta ei.

Mişcată, mama mi se adresează: oare or avea biberoane de pisici, la Pet Shop ? Dau din cap, în semn că nu ştiu.

– …..Bine mamă, îi luăm, dar să nu-i chinuiţi ! Bucuria salvării a doi din cei patru pisoi este de nedescris. Continui să-i hrănesc pe cei doi rămaşi, spre entuziasmul celor trei băieţi, asistenţi, rămaşi, după plecarea fetiţelor. La final, stabilim să ne întâlnim, pentru cina pisoilor, la ora şapte, după ce ei vor fi bătut mingea, în curtea şcolii. Înainte de ora hotărâtă, merg la cutia cu pisoii rămaşi.

Văd nişte lucruşoare albe, un maieu si chiloţi , sub ei, ca aşternut.

Îi întreb pe cei trei muşchetari. Eu le-am pus, să doarma pe moale, îmi răspunde unul, Alex, dacă n-au mămică să-i mângâie. Îi privesc,duios, tenul smead. Simte emoţia, şi se pierde  la rândul lui. Oare cine i-o fi abandonat ? Ce oameni răi !

Marian, cel mai mic dintre ei, fratele lui Mihai, îmi spune că sunt biberoane pentru pisici, şi costă 9 lei. Îi dau 10 lei şi îmi cumpără unul. Alex, vine cu lapte. Îl încălzesc, pe aragaz, umplu biberonul şi i-l întind, spunându-i: “ai fost aşa de bun cu aşternutul…, cred că meriţi să-i hrăneşti tu. Vrei ?” Atenţia mea îl încânta şi răspunde prompt: da, eu mai am pisici şi căţei, am şi porumbei, şi papagali..! Privesc, fără să-mi vină să cred, minunea de fiinţă smeadă din faţa mea. S-a legat subit, un crâmpei de prietenie.

Da, da, îi plac animalele, îi va îngriji, întăresc Mihai şi frăţiorul lui Marian. Însufleţirea din privirea lor, mi-a inspirat titlul:

Culoare şi Suflete

Madi şi Onu

20 comentarii

Din categoria Din lume ...

PISICA VRACI

Zilnic, la ora 18, dau mâncare pisicilor maidaneze, din spatele blocului. S-au aciuat la noi, simţind şansa salvării. Acum, când scriu, gândul mă trimite la acea însuşire specială, cum  că ar avea calităţi vindecătoare.

Probabil un soi de glandă/chakră, prin care percep energiile aşa zis negative, din organismul suferinzilor, spre a le capta, ajutându-i astfel să se liniştească, iar ele rezolvând o carenţă specifică. Un soi de simbioză energetică ? Gest involuntar desigur, dintr-o nevoie naturală de astfel de vibraţii, altfel, neexplicându-se altruismul lor.

Citisem într-un mail transmis mie, persoana ştiindu-mă atent faţă de pisicile blocului, dar nu eram prea încrezător în cele relatate. Fantezii, mi-am spus amuzat ! Până zilele trecute, când cineva, observând cât de prietenos mă port cu pisicile, zâmbindu-mi, mi s-a adresat de parcă ne cunoaşteam din copilărie:

– Ştii, că au însuşiri vindecătoare, ca un fel de vraci ?
– Am citit, dar nu sunt convins !
– Ba să crezi, uită-te la mine ! Eu sufăr de inimă. Într-o zi, îmi era tare rău, mă durea în piept, respiram greu şi nu aveam nici o plăcere să ma uit la pisica mea, la care ţin mult, ca la un prieten de viaţă.
– Dar cum arată pisica dumneavoastră ? Întreb eu, complezent.
– Păi e tânără, o am din februarie, luată de pe stradă, din milă. Dar să vă spun, mai departe.
– Da, vă rog, răspund eu îndatoritor.
– Când a văzut că nu-i dau atenţie, pisicuţa mea, a început să tragă, torcând parcă rugător, pledul de pe mine şi s-a aşezat pe pietul meu, continuând să toarcă. Am adormit, liniştită de sunetul monoton şi blând, al torsului ei. Când m-am trezit, răul de la inimă, îmi trecuse.
– Şi credeţi, că a avut vreun amestec pisicuţa dumneavoastră ?
– Sunt sigură, că a  fost ceva. Mai întâi, faptul că a simţit că mi-e rău. Apoi, tragerea pledului şi aşezarea pe zona dureroasă.  În sfârşit, torsul liniştitor, parcă alinându-mă, urmat de dispariţia greutăţii dureroase din piept.

M-am uitat indulgent, şi, după ce a plecat, am avut o criză de ipohondrie. Oare, pisicuţele mele, mame sau copii, dacă simt nevoia să le mângâi, înainte de mâncare, sa perceapă vreun disconfort în organismul meu şi preluându-l prin intermediul mângâierilor respective, să-şi rezolve nişte carenţe energetice ?

Grija mi-a trecut , dar cazul auzit, părându-mi-se interesant, l-am povestit amuzat, unei vecine, împătimită aproape de grija faţă de pisici. Cu ochiii strălucind, mi-a spus că având reumatism la un genunchi, pisica ei, doarme  lângă acel genunchi, când la schimbări de vreme, are dureri chinuitoare,  care parcă se mai liniştesc. Incitat de coincidenţă, relatez cazurile, unei prietene, asupra obiectivităţii căreia, nu am nici un dubiu. Care, culmea, îmi spune că într-o seară, fiindu-i urât singură şi resimţindu-se din cauza unor dureri abdominale, a împrumutat pentru o noapte pisica vecinei. Ce credeţi, unde s-a cuibărit pisica ? Pe zona cu pricina, de unde, parcă  până dimineaţă, a absorbit, pur şi simplu, durerea.

PS: Aceste coincidenţe, să fie credinţe populare, placebo ? Să fie miracole nedesluşite ale Viului ? Divinul îşi face simţită prezenţa pretutindeni !

Madi şi Onu

18 comentarii

Din categoria De acasă ..., De sănătate ...

MATERNITATE FELINĂ

În postul: Minunile naturii – Pisica mamă, am vorbit despre nobleţea de caracter a acestor faimoase vietăţi cu dramele lor mute.

Azi, un aspect din relaţia afectuosă mamă-copii: micul dejun al celor cinci odrasle primăvăratice. Eroina Albişoara cu micuţii  ei: Negrişor, Roşcoţel, Lăbuţe albe, Lăbuţe diferite şi Codiţă stufoasă.

      Madi şi Onu

5 comentarii

Din categoria De acasă ...

Minunile Naturii – Pisica mamă

Cele ce urmează, sunt fapte de viaţă; din viaţa pisicilor mame, traiul cărora, dacă nu se găseste un binevoitor să le ajute, este destul de vitreg. Ca al oricărei vietăţi, fără căpătâi, de altfel ! Mă îndrept către pisici, şi anume, pisicile- mamă, cu un  devotament faţă de progeniturile lor, de neaşteptat. Celor, care nu–l cunosc, şi nici măcar nu şi l-au închipuit, sper să le facă plăcere. Pentru mine, ele sunt modele de suflet, care, se zice, este apanajul omului. Nu contest, dar corectez, nu numai al omului.

Această prezentare necesită JavaScript.

Câteva întâmplări …

O vecină, îmi bate la uşă,  să  închid geamurile de la apartament; arătându-mă mirat, îmi explică: am văzut o pisică cu un pisoi în gură; să nu vi-l aducă în casă. O ascult … Era dimineaţă. Spre seară, aud lovituri în geamul pe care-l închisesem. O pisică, destul de sfrijită, se trântea de el, parcă să-l spargă, şi mieuna disperată. Curios, îi deschid; ea intră vijelios, spre un colţ dintre canapea şi perete, după care, aud chiţăituri palide, însoţite de mârâiturile pisicii; cand mă uit, culcată şi ghemuită, cu capul vioi, asemenea unei mâini, îşi aduna puii, patru ghemotoace negre, către ea, la supt. Înduioşat de gest, am mângâiat-o, şi m-am lăsat la rându-mi, în voia alinturilor ei toarse, de mămică recunoscătoare. Nu am alungat-o; gestul ei, a fost prea convingător, să-mi îngădui o asemenea ostilitate.

O maşină, calcă un pisoi; la strigătul lui, o altă mămică, fuge disperată, spre locul accidentului, îl ia în gură, dar fiind destul de măricel, îl aduce lângă mine târându-l, apoi, privindu-mă, miaună tânguitor, în timp ce încearcă să-l ajute, lingându-i lăbuţa zdrobită. Nu am cum să ajung la veterinar. A murit lângă noi, prea strivit de roata care-l călcase. Deşi fără lacrimi,  din tânguirile triste, din felul agitat, în care-i aşeza bietului muribund, blăniţa răvăşită de accident,  am trăit măreţia sufletului de mamă, în toată disperarea pricinuită de pierderea odraslei iubite.

La strigătul disperat, al unui pisoi, constat, că acesta căzuse într-un cămin de vane, plin parţial  cu apă. Nu ajung la el, şi resemnat, îl văd, cum istovit, încearcă să se menţină deasupra apei nepăsătoare. Incredibil, mama lui, care de obicei mă evita, sare în apă, pe lângă mine, îl apucă de cap, îl duce pe o zonă uscată, şi începe să-l lângă mârâind, parcă dojenindu-l că  în joacă, imprudent, intrase în pericol.

 Când le arunc  pe ferestră, ceva de mâncare, una dintre mămici, duce puilor bucata respectivă, chemându-i în limbaj specific, să se hrănească. Iar dacă faci imprudenţa să atingi pisoiaşii, nou născuţi, în aceeaşi zi, sau noapte, pentru a-i proteja, mama lor îi mută pe rând, în locuri ştiute de ea, sigure. Interesant este modul în care îşi cheamă puii, printr-un mieunat de o anumită tonalitate. Şi atunci, aceştia, apar  în fugă, de pretutindeni. Fiecare mamă, are sunetul ei specific, doar pentru copiii săi, la care, ceilalţi pisoi, nu reacţionează.

Specificul tandreţii , se manifesta şi într-o modalitate, de la care se poate invăţa; când le duc mâncarea, unele dintre pisicile maidaneze, “din preajma blocului” , nu  încep să mănânce, până nu le mângâi, pe cap, pe spate şi pe coadă, vorbindu-le, prietenos.

Un spectacol special, oferit de pisicile mamă, este alungarea câinilor, din preajma pisoilor, într-o solidaritate, care n-ar trebui de neglijat, faţă de măsurile anticriză, propuse de Boc şi Vlădescu, în cazul pamperşilor bebeluşilor.

19 comentarii

Din categoria Din lume ...