Un actor de tinichea….

Aseară, ca de obicei,
Desigur, la antena 3
Un actor VOCAL , cât o colecție de derbedei.
După limbajul folosit încă o dată m-a lămurit,
Că prin ifose,
Nu onorezi valoarea actoricească,
De în limajul folosit
Nu-ți stăpânești decent..,
Grohăirea mojicească.
Interesant e că moderatorul, încânat de-a tinichelei zăngănire
Nu l-a invitat, măcar discret, să-ș i vină-n fire
Și dacă la Antena 3 asemenea tinichea vor mai invita
Păcat de SCENA ROMÂNEASCĂ!
Onu

Publicitate

FLEACURI

Adică, diverse, încropite la o cafea matinală.

Am auzit, fără să cred,  că Internetul  crează  o dependenţă specifică, cronică. Este şi cazul meu. În timp ce-mi beau delicioasa cafea “cu aromă de suflet” preparată de soţia mea, călduţă, numai bună să alunece pe gât, fără să-l ardă, sau să-mi lezeze mucoasa gastrică, alerg “năuc”, vorba lui Mugur Ciuvică, pe internet, în satisfacerea viciului curiozităţii.

 Se pare, că după diagnosticul Sorinei, iar voi începe „să dau din casă.”

Dar nici nu-mi pasă, e plin de viu, ce mi-am amintit.

Şi cui, nu-i place viul?

Interesant însă, cum se leagă ideile.

Ieri, am citit o poezie, (VIS, parcă). La care am vibrat atât de puternic, încât, mi-a trezit amintiri erotice.

 Deşi, ce voi spune, nu are nici o legătură cu erosul, noţiune pe care nu o pot defini, aşa cum mi-ar fi imposibil, să explic emoţiile orgasmului.

 Este , mai degrabă, ceva ce poate fi asimilat fulgerului.

 Şi acum, mă cutremur, când îmi amintesc….

Eram în centrul vechi al capitalei sub o copertină a unui  gen de butic.

Ploua şi fulgera puternic.

 Mie, mi-e o teamă cumplită de fulgere.

Urmare a trăirilor copilăriei. Voi povesti despre asta, într-un post următor. Este instructiv, pentru baza educării curajului în viaţă.

Eram deci, pe scară , încercând să  mă feresc de fulgerele care brăzdau nestingherit cerul.

Fără voie însă, împingeam o doamnă, pe care, de frică nici nu o observasem.

Ca să scape,  involuntar, sau poate intuitiv, (cred mult, în intuiţie, şi rolul ei în şansa omului), m-a atins  cu gura, în dreptul gâtului.

 Doamneee, atunci, s-a produs declicul.

 M-am simţit cutremurat de un fulger, ce mi s-a scurs parcă pe şira spinării.

Groaza instinctului de apărare,  m-a împins nepoliticos, în doamna din faţă, care fiind cred o cunoscătoare într-ale limbajului corpului, mi-a citit spaima, şi nu s-a supărat pe mine.

De fapt, din acel moment, poate din compasiune, am plecat prieteni, după rafala de furtună, în urma căreia, ne-am descoperit.

Spun ne-am…, pentru că până atunci nu aflasem, despre ce ce “tezaur  erogen” este gâtul meu.

Am fost prieteni mulţi ani.

 Nu puteam renunţa la fulgerele care- mi străbăteau măduva spinării, la fiecare atingere a buzelor sale.

Dacă n-ar fi plecat în America, poate ne şi căsătoream, deşi, mereu am fost adeptul libertăţii păcatului intim.

Ahhh…, Sorino, ce bine m-ai intuit…, când mi-ai vorbit despre “datul din mine!”

Onu

HOŢII DE ENERGIE

 M-am trezit cu o senzaţie de greutate pe suflet. Ca să mă eliberez de ea, trebuie să-mi descarc neapărat sufletul de povară.   Iar povara este mâhnirea că în postul Bismark, am folosit greşit un cuvânt  care a indus poate sensuri şi senzaţii neplăcute. Este vorba de „poetic”, în loc de „liric”, fapt ce ar fi putut produce confuzie, în rândurile poeteselor mele preferate.

Şi mă refer, în special, la Eda, un suflet de o delicateţe frumoasă, dacă nu comit o greşeală lingvistică.

Sau  de ce nu la Lala, prietena de admirat a Edei. Acum, când scriu, realizez, că  oricum, am greşit, nefiind problema mea,  preocupările nonsens sufleteşti ale semenilor, cât nu se gândesc  la rău, ca în cazul dezaxatului de Iaşi,  surprins cu o bombă artizanală, asupra lui, pentru a arunca în aer, Universitatea.

Dar conform proverbului, că „tot răul spre bine”, am descoperit cu această ocazie, că sunt citit de o lepădătură mocnind de invidie, nefiind probabil capabil să lege două cuvinte, fără să nu otrăvească ambientul în care-şi târâie existenţa imbecilă.

 De aci, titlul postului.

Gândul că această căpuşe, iar se va delecta cu textul meu,  îmi produce un dezgust insuportabil, şi mă trimite la ura  invidioasă a aşa zişilor politruci socialişti, împotriva acelora care-şi rostuiseră viaţa în mod onorabil.

Sper că se înţeleg scuzele implicite, adresate tuturor celor pe care poate le-am mâhnit, cu eroarea mea de exprimare.

La final, aş relata o întâmplare din copilărie, pe care nu ştiu s-o interpretez.

Eram în curtea părintească, plină cu orătănii. Un căţel, adus de mine, de pe stradă, din milă, a început să mănânce puişorii proaspăt ieşiţi din găoace.

Furios la culme, l-am bătut cu o jordie, plimbându-i pe sub bot, puiul proaspăt omorât .

 Am uitat incidentul, căţelul convins de bătaie, că nu-i prieşte gustul de pui.

Într-o zi, mă simt muşcat de picior, cu o furie de politruc comunist. Mârâind şi trăgând parcă în disperare, căţelul meu luat de pe stradă, dar dezvăţat cu jordia să mai atace puişorii de găină, parcă voia să mă termine.

 Până să iasă mama din casă, la răcnetele mele, scroafa din curte, l-a înşfăcat pe atacator, care urlând de durere, şi-a deşcleştat fălcile, şi mi-a dat astfel, drumul. L-am văzut îndepărtându-se, împlecitindu-se.

 Muşcându-l, scroafa, îi zdrobise bazinul. N-a mai fost nevoie să intervin. În câteva zile, a murit, urlând lugubru.

Mi-am amintit întâmplarea, după gunoiul politruc, de ieri.

 Nici azi, nu-mi explic, reacţia scroafei. Poate speriată de ţipetele mele disperate, într-un gest reflex, de mamă?!

Poate scărpinatul zilnic, pe coamă, la care grohăia uşor, mulţumită de plăcere.

Încă nu-mi explic. Dar nu uit!

Onu

Mai vine Moş Crăciun ?

Mai vine Moş Crăciun, sau nu mai vine,
E-o întrebare pentru cât eşti de bogat,
Nu pentru cât pe lume-ai făcut bine,
Şi nici, cuminte, câte ai răbdat –

Sunt sate unde Moşul nu mai vine,
Periferii în care e uitat,
Desculţi la care n-a adus botine,
Copii pe care nu i-a sărutat –

Şi câte nu-s anapoda pe lume,
Ce daruri aşteptăm, şi nu-s de noi,
Ce Moşi Crăciuni scriu opere postume
Din ce-am primi, de nu am fi fost goi –

Cum vin cu sănii, Moşii-n supermarket,
Cum renii-n galantare au sălaş,
Cum Moş Crăciun e-un bussines, şi un target
De financiare boom-uri, la oraş –

Şi cum nu vine el prin mahalale,
Prin bojdeuci, colibe, ori bordeie,
Cum n-au valoare nişte inimi goale
În Crăciuniada Lumii epopee –

Mai vine Moş Crăciun, sau nu mai vine,
E-o întrebare pentru cât eşti de părinte,
Să ai copiii lumii toţi, în minte,
Ca şi cum toţi, s-ar fi născut din tine –

Mai vine Moşul ? Cine să mai ştie ?
Şi poate că vei creşte într-o zi
În care ca un Moş vei împărţi
Doar la copiii tăi, o bucurie –

Iar ca să uiţi pe-acei, sperând, copii,
Ce-aşteaptă, şi nimic nu vor primi,

Vei face daruri surdo–mute poezii …

Liviu Florian Jianu

Colindă pentru Moş Nicolae

Nicolae, Nicolae, moş mitraliat,
Ce ne mai aduci în ghete, moş nevinovat ?
Ce uzine, ce spitale, blocuri, ce lumini
Să îţi răstignim, moşnege, dragostea în spini ?

Nicolae, Nicolae, moş preaîncolţit,
Ca pe porc, vine Crăciunul, să îţi dea cuţit –
Şi rămân în urmă ghete de cizmari de soi
Ce au încălţat o ţară , însă cu noroi –
Nicolae, Nicolae, moş mitraliat,
Ai plecat, şi-ai luat cu tine viaţa de la stat –
Şi-a rămas în urmă-n ghete, fără tălpi şi aţă,
Viaţa cu-amintiri de pâine, viaţa de pe piaţă –
Nicolae, Nicolae, moş batjocorit,
Vinovat eşti, Nicolae, că nu ai murit –
Tot mai bântui pe planetă, pe la creditori,
S-achiţi ţării, datoria, şi apoi să mori –
Nicolae, Nicolae, moş analfabet,
Pe planeta de gunoaie, tu erai Poet –
Şi cu saci de mâna-a doua, de zaharicale,
Încălţai fără zgârcenie, talpa ţării tale –
Nicolae, Nicolae, moş vitriolat,
Ce ne mai aduci în ghete, ce decret de stat ?
Ce programe, şi ce fapte, că ai copii mulţi,
Şi-au rămas şi fără carte, flămânzi şi desculţi –
Nicolae, Nicolae, moş ciumat şi rău,
Ce-o fi fost, nebun şi-n moarte, şi pe capul tău ?
Condamnat să aduci daruri, ţării tale, mort –
Ţi-au acoperit calvarul foile de cort –
Nicolae, Nicolae, sub drapelul roş,
Ţi se vede, goală puşcă, crucea ta de moş –
Vino, moşule, şi drege, ce mai e de dres –
Că pe-afară tragem linii, doar după deces –
Nicolae, Nicolae, dac-ai înviat,
Cântă internaţionala limbii de la sat –
Că ai fost şi tu, ţărane, moşule de soi,
Doar un drept al ţării tale, ţara de apoi –
Nicolae, Nicolae, mort, dar vrednic eşti
Să ne bâlbâi despre mame, şi copii, poveşti –
Şi în ghetele curate, să ne pui, în dar,
Câte-un loc de muncă, frate, şi-un abecedar –
Nicolae, Nicolae, şi ţi-aş mai ura
Dar nu-i ţara poftei tale, ci a altora –
Măcar, moşule, din ceruri, să ne pomeneşti –
Căci de daruri, avem darul limbii româneşti –
Şi de nu ne-aduci nimica, e pentru că n-ai,
Moşule cu traistă mică, un sălaş în rai –
Dar împarte cu noi, frate, banii care scad,
Şi Crăciunul, moşulică, tot cu noi, în Iad …

Liviu – Florian Jianu – 5 decembrie 2008

IDEOLOGIA, PRO şi CONTRA …

În versuri, parcă-i mai uşor,
Să transmiţi ce-ncerci gândi,
Te lepezi de cuvinte sterpe,
Ce doar te pot împletici,
În cele ce voi arăta,
Doresc să fiu bine-nţeles !

De Salus Populi aş vrea,
Să mă exprim prin al meu vers.
Ades, mă-ntreb, de-ntreg poporul,
De necazu-ne-i vinovat,
Sau dacă nu şi Parlamentul,
În arivismu-i poluat,
În timp ce eu,
Zâmbind tembel, cu tâmpla-n palmă,
Mă erijez nevinovat.
Fără sincer a fi, măcar de formă,
Dar oare cine-i pur în astă Ţară,
Unde, sub chip  divers de Avatar ?
Şi colorat portocaliu,
Te poţi masca în Salvaţar.
Roşu, Galben şi Albastru,
E al nostru Tricolor,
Îngemănare de politici,
Şi de vai, bietul Popor,
Roşul, comunism, în faşă,
Galben, spirit liberal fantoşă,
Albastru, frustrare portocalie,
Şi deunăzi…, nebunie,
Din roşu–galben, un exaltat,
Portocaliu i-a înserat.
A durat însă puţin,
Pâna-au trecut aburii de vin,
Mă opresc acum, un pic,
Să mai strâng oleac venin …

Madi şi  Onu

AŞ VREA …

Onu, ce faci, nu scrii ?
Madi, scurt, mă-ntreabă.
Şi nu mă supăr,
Că astfel ea, la lucru mă îndeamnă.
Madi, încerc eu, sfios, răspunsul,
Aş vrea să scriu ceva,
Ce nu s-a mai văzut,
Cum în Istoria-ne actuală,
Mizeria s-a petrecut.
Dar cui …?!
Cui să te plângi ?!
Când mulţi din ei, se poartă,
Ca un popor de slugi !
Privesc, nedumerit, la RTV,
Cum creditele UE,
Nerambursabil, acordate,
Se irosesc în acte,
Ignorant abordate,
Iar mai departe, cum
Aplicarea lor, se întârzie,
In cea mai fraternă, duşmănie !
Parcă-i mai bine cu FMI,
Că ştie hibe a găsi,
Şi nu ezită să  le spună,
Chiar dacă-s din Guvern, minciună,
Cât despre Şefu, ce să zici,
Când peste nas, îi dau cu plici,
Chiar Omologi europenici,
Dar mă consolez cu Crin,
Care, în cel mai mârlan stil,
Ca istoric inspirat,
Pe Ponta…, sec, îl gratulează,
Cu ”impertinent …frustrat !”

Onu Ionescu – 27.11.2010

PS: Madi şi Onu, dedică această încercare poetică, Marinei Almăşan, realizatoarea emisiunii, ”Ne vedem la TVR”, având ca temă Regiunea Clujului, splendori naturale şi umane. Locaţia emisiunii, Salina Turda. Din această emisiune, se poate vedea şi adevărata ROMÂNIE, nu promiscuitatea “divertismentului” posturilor tv private.

Căutare …

În aşternutul de spital,
Sufletul, captiv, filozofează …

Ce resorturi mă împing,
Spre Acelea care, din datorie,
Pe mine mă veghează ?
Sa fie oare ancestrala,
Legătură maternală ?
Sau paiul pe care îl atinge,
În disperare, Insul ce se stinge ?
Dar, când pericolul dispare,
Ce mă reţine la externare ?
Ce oare mă-ncleşetează,
Cu fir de suflet şi de sânge ?
Recunoştinţă ?
Regăsire de sine ?
Sau Disperare,
Nevolnic descătuşată ?
Şi, neînstare să îşi reintre,
În firea iar revigorată ?
Sau necunoscuta făptură din mine,
Ce spre Păcat, perpetuu tinde ?
Dar ce-i Păcatul ?
Dorinţa ce şerpeşte mă cuprinde,
Facandu-mă să uit, că sufletul,
De-acasă, ce langă mine, la greu, a pătimit,
Aşteaptă fericit să mă revadă ?

P.S. Compusă înaintea unei externări, la pasiunea făcută pentru îngerul în halat alb !

? Onu Ionescu

Lumina …

Eu ştiu când vine ziua la Fereastra mea,
Chiar dacă ea Lumina nu vrea să-mi mai dea.
Arbustul din Fereastră adună Păsări multe,
Iar eu sunt Omul ce vrea să le asculte.

 

Ele imi aduc Lumina pe aripi de la stele,
Dar Steaua mea e rătăcită printre ele,
Sau poate Steaua mea e din cele căzătoare,
Şi a căzut demult pe-un drum spre Mare.

Lumina eu ştiam că-nseamnă Viaţă şi multă Primăvară,
Căldura din Lumina ne coace bobu-n Vară,
Chiar dacă Toamna şi Iarna sunt mai întunecate,
Ne bucură şi Frunza şi Fulgul de nea în palmă adunate.

Să nu închideţi Păsări în Colivii de preţ,
Le veţi schimba Cântarea şi Zborul în îngheţ,
Lăsaţi-le să vină la mine la Fereastră,
Să-ndepărteze Norii şi Ceaţa ce mă apasă.

Maria Măroiu

Copacul …

Eu sunt un Copac dezgolit de Frunze,
Cu Muguri uscaţi şi Ramuri confuze;
Cineva mi-a turnat ceva Toxic la Rădăcină;
Şi mi-a rupt Cercul vieţii aflat în Tulpină.

Fraţii mei Merii n-au să rodească;
Iarba cea verde mai bine să mă-nrotească;
Brazii semeţi cresc pe culmi prea înalte,
Şi cum să-i ajung dacă afară e Noapte.

N-am să fiu niciodată Stâlp de sprijin la Casă,
Sau aşezat undeva într-un colţ de Masă,
Pe ea să pui un Blid de Pământ,
Să vii să mănânci când eşti flămând.

Sau poate-ai să faci din mine o Vioară,
Să-mi cânţi Vivaldi într-o seară de Vară,
S-atingi cu arcuşul Coroana de Soare,
Vântul şi Ploaia să nu mă-mpresoare.

Maria Măroiu