Arhive pe etichete: poezie

Căutare …

În aşternutul de spital,
Sufletul, captiv, filozofează …

Ce resorturi mă împing,
Spre Acelea care, din datorie,
Pe mine mă veghează ?
Sa fie oare ancestrala,
Legătură maternală ?
Sau paiul pe care îl atinge,
În disperare, Insul ce se stinge ?
Dar, când pericolul dispare,
Ce mă reţine la externare ?
Ce oare mă-ncleşetează,
Cu fir de suflet şi de sânge ?
Recunoştinţă ?
Regăsire de sine ?

Sau Disperare,
Nevolnic descătuşată ?
Şi, neînstare să îşi reintre,
În firea iar revigorată ?
Sau necunoscuta făptură din mine,
Ce spre Păcat, perpetuu tinde ?
Dar ce-i Păcatul ?
Dorinţa ce şerpeşte mă cuprinde,
Facandu-mă să uit, că sufletul,
De-acasă, ce langă mine, la greu, a pătimit,
Aşteaptă fericit să mă revadă ?

P.S. Compusă înaintea unei externări, la pasiunea făcută pentru îngerul în halat alb !

? Onu Ionescu

Reclame

8 comentarii

Din categoria Credinţă, Poezie

Lumina …

Eu ştiu când vine ziua la Fereastra mea,
Chiar dacă ea Lumina nu vrea să-mi mai dea.
Arbustul din Fereastră adună Păsări multe,
Iar eu sunt Omul ce vrea să le asculte.

 

Ele imi aduc Lumina pe aripi de la stele,
Dar Steaua mea e rătăcită printre ele,
Sau poate Steaua mea e din cele căzătoare,
Şi a căzut demult pe-un drum spre Mare.

Lumina eu ştiam că-nseamnă Viaţă şi multă Primăvară,
Căldura din Lumina ne coace bobu-n Vară,
Chiar dacă Toamna şi Iarna sunt mai întunecate,
Ne bucură şi Frunza şi Fulgul de nea în palmă adunate.

Să nu închideţi Păsări în Colivii de preţ,
Le veţi schimba Cântarea şi Zborul în îngheţ,
Lăsaţi-le să vină la mine la Fereastră,
Să-ndepărteze Norii şi Ceaţa ce mă apasă.

Maria Măroiu

21 comentarii

Din categoria De acasă ..., Madi, Personale

Copacul …

Eu sunt un Copac dezgolit de Frunze,
Cu Muguri uscaţi şi Ramuri confuze;
Cineva mi-a turnat ceva Toxic la Rădăcină;
Şi mi-a rupt Cercul vieţii aflat în Tulpină.

Fraţii mei Merii n-au să rodească;
Iarba cea verde mai bine să mă-nrotească;
Brazii semeţi cresc pe culmi prea înalte,
Şi cum să-i ajung dacă afară e Noapte.

N-am să fiu niciodată Stâlp de sprijin la Casă,
Sau aşezat undeva într-un colţ de Masă,
Pe ea să pui un Blid de Pământ,
Să vii să mănânci când eşti flămând.

Sau poate-ai să faci din mine o Vioară,
Să-mi cânţi Vivaldi într-o seară de Vară,
S-atingi cu arcuşul Coroana de Soare,
Vântul şi Ploaia să nu mă-mpresoare.

Maria Măroiu

40 comentarii

Din categoria Personale

Cum Doamne ?

Cum Doamne ai adus aici o bucată de Soare ?
Cu câte Ulcioare ai adus atâta apă în Oceane şi Mări ?
Cum au crescut crestele Munţilor până în crestele Bolţii ?
Şi cum a crescut tocmai acolo Floarea de colţ ?

Cu ce fel de saci atâta Sămânţă ai adus ?
Şi cum în Pământ să rodească ai pus ?
Cum ai facut ca din iarba cea verde Floare Albastră să crească ?
Şi cum Floarea Albă de Măr, un Fruct să rodească ?

Cum ai putut pune în toate un El şi o Ea ?
Fără de care un Întreg nu ar exista ?
Frunza cea verde-i legată de ram,
Ramul este legat de Tulpină, tulpina de Rădăcină,
Iar rădăcina adânc înfiptă-n Pământ,
Căci altfel toate ar fi luate de Vânt ?

Cum ai făcut ca din Floarea Albă de Pom,
Să crească Mărul rotund ce hrăneşte un Om ?
Şi ce minunat e să priveşti, toate aceste Minuni şi Mister ?
Ştiu că vin de la Tine din Cer

Maria Măroiu

25 comentarii

Din categoria Personale

Părinţilor mei …

Motto: ” Mama ne-a dat viaţă, mama ne-a vegheat creşterea şi sănătatea, învăţătura şi educaţia, drumul spre realizarea de sine. Suntem aidoma chipului mamei. Dupa plecarea ei, rămânem singuri, debusolaţi; şi abia atunci, îi preţuim existenţa şi dăruirea. Fără prezenţa ei, viaţa noastră este suspendată într-un hău al durerii şi al nesiguranţei. Mama …este totul ! …este universul copilăriei, iluziilor tinereţii, reazemul încercărilor vieţii. Pentru mama, suntem mereu copii. Fără ea, suntem ai nimănui,  straini …” Madi şi Onucu

Azi este ziua mamei …

Ar fi împlinit un număr de ani. Încerc să-i suplinesc lipsa, cu amintirile bucuriilor copilăriei, petrecute în casa părintească. Revăd intrarea parcă de basm, în curtea acestora, aud în minte strigătele îngrijorate …să fiu atentă, să nu cad, să nu mă lovesc, să nu-i necăjesc pe bunici, cu năzdrăvăniile mele copilăreşti. Am fost o fetiţă foarte vioaie şi năzbâtioasă. Printre lacrimile amintirilor, mama mă ajută iar …găsesc o poezie, scrisă nu cu mult timp înainte de ziua ei. Mai corect, dictată nepoţelului ei Andrei. Reproduce atât de viu, de sensibil, atmosfera ambianţei casei bunicilor, casei copilăriei sale, încât, nu mă pot stăpâni să nu o public, printre şiroaie de lacrimi.

 Poezia se întitulează  ” Părinţilor mei ” şi o reproduc, după înregistrarea scrisă a Andreiaşului meu, de 18 proaspeţi anişori, la dictarea acesteia.

Păşesc cu sfială, pe pragul de piatră din poartă;
Atent şlefuit cu dalta de tata;
Întru grădina copilăriei;
Unde-amintiri şi arome dulci mă-mbie.

În dreapta, reginele nopţii, petunii, crăiţe;
Deasupra o boltă din codiţe de viţe;
În stânga o tufă de roşi tradafiri;
De unde mai ieri, îşi făceau buchete cei cinci miri.

Merg pe alee şi ajung la scările casei;
Prin uşa deschisă se vede măsuţa pătrată;
Pe ea e o vază cu flori şi o pâine coaptă pe vatră.

La capăt de-alee, ajung la fântână,
În jurul ei zorele frumoase, legate de o mână,
Cupele lor sunt pline cu lacrimi albastre,
Ce-au înflorit în amintirile noastre.

Mă întorc pe alee şi mă întreb,
Unde or fi mama şi tata ?!
Căci lângă zidul de piatră,
Deschisă e poarta.

Pe ea ieşind revăd fluturi în roi,
Iar ei, aşezaţi în care de flori,
I-au dus spre apus …
În urma lor, nori albi, o ceaţă au pus …

Iar eu mă apropii de poarta cu pragul de piatră,
Şlefuit cu dalta de tata …

Maria Măroiu – 26 August 2010

18 comentarii

Din categoria Personale

Copilărie

Aş vrea să fiu mereu copil
Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April
Trezindu-se din amorţeală.

S-alerg desculţă pe afară
În iarba umedă covor,
Să văd bondarul gras cum zboară
Legat de coada unui nor.

Să simt

.

.

.

 

parfumul florilor de tei
Şi mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte.

Să fac din preşuri colorate
Căsuţă fratelui cel mic,
râd cât pot, pe săturate
Şi să nu-mi pese de nimic.

Să sar cât vreau peste băltoace
Şi zmeul să îl trag de sfori,
Pisica s-o aud cum toarce

Cunună să îmi fac din flori.

Şi să mă joc de-a mama şi de-a tata

Sub geamul casei părinteşti
Şi să nu simt o clipă gata
Închisă cartea cu poveşti.

Să sar şotronul pe trotuar
Şi să mă cred o zână,
Să văd furnici în furnicar
Şi să le iau în mână.

Să prind fluturii de-aripă
Şi să-i agăt în insectar
Şi doar atât, pentru o clipă,
Să mă visez copilă iar.

Să plec vacanţele la ţară
Şi să mă sui de vreau, în dud
Şi-n gârla caldă, peste vară,
Cu ochii-nchişi, să mă cufund.

Să văd bunica împletind
Pentru nepoate şaluri,
S-aud copiii chiuind
Cu piatra-n apă să fac valuri.

Să stau pe prispă cu bunicu’
Şi cu mustaţa să m-alinte
Şi-n mâini să-l văd ţinâd ibricu
Să-mi toarne laptele fierbinte.

Să zburd prin ploaie şi prin vânt
Cu ochii sus la stele
Şi să miroasă pe pământ
A flori de micşunele

Să suflu florile de păpădie
Şi să pocnesc în mâini zorele
Şi struguri copţi şi mari din vie
Să-i strâng în coşuri de nuiele.

Să plâng o biată vrăbiuţă
Căzută prizonieră-n casă,
Să-nham dulăi la săniuţă
Şi să nu simt iarna geroasă.

Să nu mă fac vreodată mare
Şi să mă văd fetiţă în oglindă,
Să simt copilăria ca o floare
Şi împăcarea-ncet să mă cuprindă.

Copilărie – Lidia Batali

55 comentarii

Din categoria Diverse ...

Nu ştiu …

Nu ştiu, bucurie mai mare
Ca Madi, să fi cunoscut …


Iubire de tată şi mamă, exemplare
Doar la suroru-mi am vazut.

Nu ştiu, frumuseţe mai tandră,
Ca Madi, să fi văzut,
În scriitura-i, blândă, caldă
Afli Univers Nemaivăzut !

Nu ştiu, Vestire, mai mare,
Ca Madi, în viaţa-mi, de curând
Explozia din suflet, nu are,
Spaţiu de scris, pentru Gând !

Onu Ionescu

16 comentarii

Din categoria Madi