Arhive pe etichete: porci

CONEXIUNI!

Dimineaţă, l-am ascultat pe deputatul PDL de Galaţi , M.Toader, aberând, încercând să mă prostească.

Nimănui nu-i place să fie luat de prea prost. Şi mie, la fel!

Am închis, supărat pe  credulitatea mea, că mi s-ar adresa cu astfel de scorneli, cum că din cauza guvernării USL, uite la ce s-a ajuns.

Tipul are ghinion, că dacă USL însemna numai PSD, dar  nu şi PNL,  aş fi avut dubii.

Întrucât, această alianţă are pentru mine, virtuţi homeopatice, care transformă întregul în ceva cu totul nou şi diferit, cu valori de elixir pentru România.

Mai mult, adept naturalist, ştiu că prin altoire, se obţin specii roditoare absolut noi.

Adică, PSD este portaltoiul , iar PNL altoiul.

Am închis, pur şi simplu, cu o înjurătură oribilă, de soţia m-a luat scurt:

”nu ţi-e jenă măcar de mine?”

I-am prezentat inutil scuze, răul fiind deja făcut, şi m-am întins în pat, cu gândul la inocenţa copilăriei. Mi-am amintit de  porcii crescuţi de părinţi, spre a fi siguri, că nu vor avea trichineloză, să le îmbolnăvească odraslele.

Îmi plăceau porcii, cât timp, nu mă loveau cu râtul.

Atunci, îi plezneam peste bot, să-i liniştesc. Dar unii, fideli genei lor porcine, uitau repede, şi mă obligau să-i troznesc, din răsputerile mele de copil.

Atunci, guiţau puternic, mama mă certa, eu plângeam, iar ca să mă liniştească,îmi spunea:

”lasă-l în pace mamă, porcu-i porc, până-l tai!”.

Dă-i cu jordia peste bot, şi fă-te că nu-l observi!”.

Odată, însă, unul m-a muşcat rău de tot.

La care, mama n-a mai fost îngăduitoare.

A doua zi, a chemat un om din sat, şi gata, cu porcul, care nepedepsit, m-ar fi muşcat mereu.

În timp ce-l pârleau, mă uitam la fălcile lui, ce-mi păreau imense. Aceeaşi impresie de enormitate, mi-o dau  buldogii şi rechinii.

Cu lacrimi de milă pentru porc, şiroindu-mi pe obraj, mi-am întrebat mama, dacă buba îmi va trece, după tăierea porcului.

Da, puiul mamei, îţi va trece! Păcat, că nu l-am tăiat mai demult.

Probabil aşa trebuie procedat cu toţi porcii, când încearcă să te muşte:

dat peste rât şi terminaţi!

Madi şi Onu

Reclame

6 comentarii

Din categoria Onu, Proză

ARIA CALOMNIEI ŞI PROVERBELE

Motto:”Nu te băga în tărâţe, că te mănâncă porcii”-proverb românesc

Scriu postul din cauza dârelor de salivă, scurse la Antena 3, provocate de reacţia la ieşirea mânioasă a Robertei Anastase, faţă de „aprecierea  cu bicicletele”, adresată acesteia de  o altă doamnă, Mariana Câmpeanu.

Conform unui viitor moto, „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Cu alte cuvinte, doamna ministru a căutat ce-i place: replica-insultă, la calomnia cu bicicletele. Şi a primit-o cu vârf şi îndesat.

Ca feminist, îmi pare rău, să asist la ciondăneala promiscuă, a eternului feminin.

Ca procurorul din premier, nu pot decât să regret lipsa de civilitate,

-fie a reacţiei ministeriale, nejustificate, închipuit-motivată de lupta politică,

-fie chiar în cazul unui puseu suprarenalian, declanşat de sentimentul afrontului cinstei închipuite.

Era poate oportun, ca doamna ministru, cunoscând versatilitatea polemică a bârfitei, să caute dovezi indubitabile,  de care să uzeze unde trebuie. Altfel…, „prinde orbul, scoate-i ochii”.

Sau poate, crezând româneşte, în bârfe, s-a lovit de proverbul, „ la pomul lăudat, să nu te duci cu sacul”, ori că „socoteala de acasă, diferă de cea din târg”.

A…, mai scriu postul,  ca „patriotul român din mine”, să rămână acelaşi: obiectiv, demn, nedeturnabil, de propaganda de prost gust sau de sentimente meschin-revanşarde.

Ca un  exerciţiu de „educaţie prin sine însuşi”.

Şi…, ca străinii: americani, englezi, ruşi, austrieci, germani, şi destui alţii, înaintea românilor, care-mi deschid zilnic blogul, să vadă , că nu suntem o masă informă, care ingeră tot ce-i serveşte o „media”, uneori,  îndoielnic-obiectivă.

Madi şi Onu

2 comentarii

Din categoria Educaţie