Arhive pe etichete: Prea Fericitul

ALTĂ VICTIMĂ

MAESTRUL MIRCEA DIACONU a demisionat.

Poate a gresit tactic, începându-şi activitatea cu osemintele lui Brâncuşi, iar nu cu nişte Sfinte Moaşte, pe care i le-ar fi indicat Prea Fericitul.

Era mai benefic pentru românul slăbit, suferind şi sărac, să se îmbulzească şi strivească, din ultimile puteri, pentru însănătoşirea gratuită, o dată cu atingerea victorioasă a raclei făcătoare de minuni.

Ce să mai spun, despre efectele asupra bugetului Sfintei Biserici?

Vă imaginaţi, de câtă recunoştinţă divină  s-ar fi bucurat  binefăcătorul  ministru?

De ce blesteme şi anateme, ar fi beneficiat detractorii Şefului său?

Sau poate simularea unei discuţiii cu Horia Patapievici? Nu vă cutremuraţi  la gândul revărsării de revoltă culturală, declanşată de intelectualitatea română ? Precis, însuşi Ceauşescu, s-ar fi speriat!

Bag seama, că Premierul are nevoie de consilierea unei Eminenţe Cenuşii, precum

Atotputernicul Richelieu.

O eminenţă,  prin templul minţii căruia, să-l îndrume spre cele mai lumeşti, ce-i vor sări necondiţionat în sprijin, întru demontarea oricăror ticăloşisme interne şi nemţeşti.

Probabil că doar astfel, Cancelarul, a reuşit  în lupta împotriva duşmanilor interni , inclusiv Ludovic al XV-lea, şi  externi, Spania, mai ales,  ai Ţărişoarei sale (care încă nu devenise grandioasa Franţă).

Madi şi Onu

Reclame

2 comentarii

Din categoria Râsu/Plânsu