SEPUKU

CRIN ANTONESCU a demisionat din functia de Preşedinte al Senatului.N-am înţeles motivul, dar cred că  nu  ar fi rău, dacă un lider expus unor momente de stres, pe care noi, obişnuiţii  liniştii ambientului familial, nu avem cum să le realizăm, ar avea alături de el, asemenea unei Eminenţe cenuşii, un psiholog strălucit, pentru momente de protecţia societăţii pe care aceştia îşi dau ifose, că ar deservi-o.

Tristeţea pe care mi-a declanşat-o, lipsa de justificare a gestului său, nu poate fi descrisă. Poate nu am motive, poate valoarea sa politica, este de domeniul lucidităţii posterităţii, dar mie, mi-a stârnit o mâhnire profundă.

Prin intervenţiile sale retorice, retrăiam epoca de glorie a Franţei, prin pleiada sa de voci strălucite: Mirabeau, Danton, Robespierre, Marat. Poate şi pentru că este dobrogean de-al meu. Scriu însă postul, pentru a evidenţia momentul intuitiv, premonitoriu al lui Mircea Badea, privind acest act nesăbuit.

 Dintr-o reluare a emisiunii acestuia,”În gura presei”, se pare că Mircea Badea ar fi avut cu Crin Antonescu, o discuţie  antologică.

După ce i-a explicat omului politic, ritualul Sepuku, finalizat cu scutirea de suferinţă a victimei, prin retezarea gâtului acesteia, Badea, i-ar fi spus:

”Domnule Antonescu, în cazul unui sepuku, al Dv.,aş vrea să fiu cel care să vă scutească  de ultimile clipe de suferinţă!”

În accepţia mea, suna în maniera :”în cazul unui gest stupid, de sinucidere politică, aş vrea să fiu cel care să vă decapiteze!”

Blestemată premoniţie!

Crin Antonescu, pentru demisia de ieri, meriţi decapitarea.

Onu

PS:Episodul 12 din „Dreptul de a zâmbi” al ELEI, va urma decapitării lui Crin Antonescu. Ludic vorbind!

Publicitate

PARLAMENT

Cu moş Ion, stau la gargară

Şi discutăm despre Ţară

-Moşule, Ţie îţi place

-, Cam cum la noi  treaba se face?

– Taică, drept să-ţi spun,

Ceva, cred că  nu e bun.

– De ce Nea Ioane,

Că avem : şi Parlament, şi Preşedinte, şi Premier

Şi câte mai trebuie ,ca să meargă totul, ca pe roate.

-Da măi Onu, bine spui,

Dar uite, că aşa, nu-i.

Că Şefii mari se-ncontrează,

Parlamentu vegetează, şi treaba-n ţară, stagnează.

Fiecare-i de capul lui ,

Parcă-i ţară nimănui

-Da de ce zici, aşa de Parlament

Că el doar îi pălăria

-Păi vezi, crescu ca bălăria,

Iar treabă mai puţin face.

-Da, el scoate însă legi,

Ca , vezi, tu să le respecţi

-Şi ce folos, că le scoate

Dacă toţi, îşi fac de cap,

Legea, nevenindu-le de hac.

-Ce vrei să spui?

-Păi uite, atâta s-a furat,

Şi-s toţi liniştiţi în pat.

Înainte de vot, mulţi răcneau de audit,

Şi-acu glasul le-a pierit.

Să fi fost tot, o minciună?

 -Nu cred bre,

Mai degrabă-s speriaţi

 -Da de ce, că-s apăraţi ?

De Lege imunizaţi

-Bre, nu e cum crezi mata

Mai contează şi burta

C-au venit cu ea cam goală

Cum când nu e carne-n oală.

Ştii mata, ce-i zeama chioară.

Crezi că asta nu contează?

-Onu, adevăr, spui tu

Dar când l-o ales românu.

La asta nu s-o gândit?

-De săracu, a ales ce i-a venit.

Şi-apoi, ăştia, ce să spui

Sânge îs, din neamul lui.

Născuţi, formaţi în România

Se poartă, cum au văzut acasă

La foame, iau tot ce-i pe  masă

Moşu se scarpină-n barbă, nedumerit, nevoie mare.

-Ştiu eu, Onu, ce să zic!

Poate-ar trebui un pic,

Să-şi vadă şi de datorie!

Madi şi Onu

TATĂ ŞI FIICĂ!

Motto:”În mine, sunt doi oameni. Unul, numai inimă, iar altul numai cap.”-Napoleon

Mă uitam aseară, cu tristeţe, la nunta Ebei. Cred că pentru ea, a fost o bucurie înnegurată.

Probabil nu s-a aşteptat, că tătâne-su poate fi atât de neînsemnat.

Poate idolul ei, s-a prăbuşit în această zi, care trebuia să fie cea mai frumoasă, din viaţa ei.

Psihomental, am participat şi eu la dezamăgirea lor, a tatălui, şi a odraslei. Am perceput ciudat, momentul.

Intens aşteptat, şi dorit, de cei doi, dar ce decepţie!

Aştern aceste rânduri, ca părinte, în partea lui sufletească pură.

De ea, îmi pare rău.

În măsura în care este capabilă conştientizeze adevărul.

Sunt mândru, de tatăl meu, ÎNVĂŢĂTORUL .

Cred că şi ea, de al ei, Preşedintele

.Pe care eu însă, nu-l consider, încă din 2009, când simt că şi-a furat competitorul.

De aceea, nici nu-l percep, ca preşedinte suspendat.

Desigur, nu aşa, o gândi mireasa.

Dar e un punct de vedere, subiectiv. Pe lângă următorul:

”Personajul, pentru mine, nu este ceva deosebit, cum încearcă să-l fetişizeze unii, care nu disting valoarea. Nu este decât un arivist, care vorba aceluiaşi Napoleon, „subordonează totul, scopului propus”. Şi, ajuns aci, cred că şi nunta fetei, a fost o găselniţă arivistă, de a stârni mila oamenilor, aşa cum a reuşit cu mine, şi a trece hopul dezavuării românilor.

Numai că, mie, mila provocată, îmi exacerbează stările emoţionale potrivnice, aşa că efectul scontat, „nu se pune!”

Rămân acelaşi implacabil rival, al sperjurului, şi necinstei, de oriunde-ar proveni!

Oricum:

„Căsnicie fericită, Fiicei!”

 

Madi şi Onu

 

PS: Mândru, nevoie-mare, de opera mea,am citit-o  şi soţiei, care mi-a replicat scurt şi dur:

” Nu cred ca ea, să fi gândit ca tine: e la fel de egoistă, ca şi taică-său!”

Nici nu ştiu:

să-l mai public!?

 

A TRECUT DIN NOU…, SPERANŢA !

Motto:”Să nu uiţi, Darie – Zaharia Stancu

Dumnezeu să-l odihnească în pace, pe maestrul Emil Hosu, plecat în lumea  miracolelor. Secerat poate de zeul Soare, frământat  la rându-i de furtuni mistuitoare, actorul  a plecat fără să vadă rodul năzuinţelor sale patriotice.

E trist, şi mi-e trist, să văd molima neputinţei, infestând şi pustiind ogorul fertil al Ţării.

Sursa foto: Cotidianul.ro

Copleşit de evenimente, încerc să le înţeleg rostul, în tâlcul Constituţiei.

Citesc şi văd că dacă nu-mi place Preşedintele sau vreau să-i iau locul, trebuie să-l suspend din funcţie, cu ajutorul Parlamentului, pe motiv că a săvârşit fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei.

Şi dacă suspendarea a fost aprobată, trebuie să organizez un referendum pentru demiterea sa . (Dar, la referendum, dacă l-ar vota 4 din 5, ar reveni, că 80 la sută l-au votat).

Ori, tot cu ajutorul Parlamentului, pot încerca demiterea sa,  punându-l sub acuzare  pentru înaltă trădare .

 După ce l-am pus sub acuzare, până la data demiterii, Preşedintele este suspendat de drept. Competenţa de judecată pentru înaltă trădare, aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La data  rămânerii definitive a hotărârii de condamnare dată de ÎCCJ  Preşedintele este demis de drept.

Aaa, mai văd ceva: în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces, intervine aşa zisa „vacanţă a funcţiei de Preşedinte”, de la data intervenţiei  căreia, în termen de trei luni, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.

 Până atunci, interimatul se asigură în ordine de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei  Deputaţilor.

 Nu pare greu, dar…, „DOVADA”, cum în temeiul Constituţiei ştiute de ea, cerea cândva defuncta regimului roşu.

Poate că dacă aş fi fost inteligent, sesizam faptele imputabile Preşedintelui, îl atenţionam pertinent, din timp, ca Opoziţie, „să nu uite de democraţie”, după care, îi ceream în Parlament explicaţii, cu privire la cele ce i s-au reprosat, dar le-a desconsiderat.

Altă treabă, altă abordare.

Până atunci, dacă n-am făcut ce trebuie, mai pot încerca tăvălugul   nemulţumirii populare, dar conform legilor firii „fugit irreparabile tempus” ori, şansa ratată este definitiv moartă.

Sau…, ce mai, recunosc: „nu m-a dus capul !”

Madi şi Onu

SILICOANE

Aseară, mi-a fost rău. Un început de răceală.

M-am plâns asistentei mele medicale personale, Mădişor. Consultaţie pe messinger. Ceai de tei, îndulcit cu miere, zeamă de lămâie; eventual, dacă ai, un algocalmin, şi pernă înaltă.

Îmi plac recomandările: teiul linişteşte , lămâia este un antimicrobian excelent, algocalminul  pe lângă efectele analgezic şi antiinflamator, ştiu din experienţă personală, că este un hipnotic uşor, mierea transportă rapid în sânge substanţele benefice (pentru potenţarea efectului tratamentului prescris, folosesc două linguri de miere la ceai).

Cât priveşte perna înaltă (două, suprapuse), am o uşoră ezitare şi mă culc tot pe perna proprie, braţul drept, îndoit. Adorm imediat şi mă trezesc vindecat, ba chiar pus pe şotii.

Îi transmit un gând recunoscător lui Mădişor, şi în timp ce-mi fac un suc de varză roşie, bun împotriva catarului nazal, să consolidez efectul de sănătate obţinut, încropesc postul  de faţă, din amintiri şi impresii grupate.

Varza din mână, destul de grea, mă obligă să o ţin strâns, să n-o scap. O simt plină, de o tărie densă. Rămân surprins. Dacă n-ar fi rece, din cămară, aş zice că-i  vie.

Un gând smintit, mă fulgeră, şi o strâng din nou. O fi siliconată ?

Îmi amintesc două întâmplări.

Una, recentă, petrecută la butikul de unde-mi fac aprovizionarea. Nu-mi explic, dar gesticulând, am atins sânul vânzătoarei. L-am simţit mic şi tare. Observasem că nu prea are bust, dar n-am dat nici o atenţie. Am înţeles drama. Se siliconase, cu mijloace proprii. Atunci, am realizat drama femeilor, vitregite de natură, în privinţa sânilor nonexpresivi.

Alta…, mai veche, petrecută în Ukraina.

Plăcându-ne, ne-am apropiat spontan. Reflex, i- am atins sânul; nefiresc de mic, şi prea mătăsos. Acum când scriu, înţeleg.

Probabil,  îşi siliconase sutienul, cu niscaiva ciorapi de mătase. Fără nici o maliţie, cred că este tristă nevoia stringentă de expresivizare a bustului.

Şi o apreciez, ca pe tendinţa eternului feminin către frumos.

Nu înţeleg însă  exagerările. Cum ar fi buzele siliconate. Îmi amintesc, de un coleg de cămin, venit într-o seară cu gura  tot o rană. Parcă fusese tratat cu lipitori. Speriat, l-am întrebat, cine l-a maltratat. Cu surâs orgolios, mi-a răspuns, că doar fusese sărutat de o rusoaică. Ştiam cum este sărutul de rusoaică, dar nici chiar aşa ! O fi avut buze siliconate ?

Dacă era aşa, cum o fi un sărutat cu Eba ?

 Sau o fi avut gura ca de tapir, ca Andreea Pora ?

Oare cum sărută Andreea Pora ? Dacă intri în gura ei, o fi ca la colegul meu ?

 Mai bine, tac, nu spun nimic, nici de Preşedinte, nici de PDL.

 Paza bună…. !

                   Madi şi Onu

LEHAMITE !

 Motto: “Dintre toate popoarele pământului, nu cred că ne întrece vreunul la pasiunea de a ne vorbi de rău ţara.”  – Florin Negrutiu

De ce lehamite ? Pentru că aserţiunea lui Florin Negruţiu este dezolant de realistă. Pentru că de prea multă regurgitare, mă doare stomacul. Pentru că, aseară, am asistat la o adevărată canonadă mediatică, din partea Antenei 3.  A început cu Răzvan Dumitrescu, întrebându-se subiectiv, de ce-i aşa de scurt comunicatul privind vizita Preşedintelui Băsescu în SUA.

 

 Îl va întâlni sau nu, Obama ? Vezi Doamne,  România, prin exponentul său (Preşedintele României reprezintă statul român, statuează articolul 80 din ConstituţiaRomâniei)  nu  este demnă să fie respectată  de Preşedintele Americii.

A continuat cu Sinteza Zilei, unde cu tenacitate de misionar, promotorul acesteia, penibil în contextul emisiunii “antipreşedinte” mimează indignarea faţă de “batjocurile” la adresa României, declamate de nişte posturi, probabil similare, francez şi german.

Culmea absurdului, (nu degeaba îl percepea atât de bine Eugen Ionescu) seara, mentorul spiritual (sâc) al Antenelor, se dădea de ceasul morţii, că trebuie transmisă riposta cuvenită insultei aduse poporului român.

Înainte de a striga:”Până când, Catilina ?”, mă întreb derutat:”Oare ce-i putred în Danemarca ?”. Colac peste pupăză, citesc în revista Libertatea pentru femei, interviul luat lui Ali Campbell(exUB40). Printre întrebări chinuit căutate, ajung la următoarea:”Imaginea ţării noastre nu este dintre cele mai bune. Dacă cineva te-ar întreba, tu cum ai descrie-o?”

Răspuns Ali Campbell: “Cred că  deşi România a fost influienţată de comunism, au trecut totuşi 20 de ani, deci destul timp ca românii să se emancipeze. Mă refer şi la libertatea femeilor, nu? (râde).Cred că e timpul să se gândească  pozitiv despre România, să se schimbe felul în care este văzută de restul lumii” Fericit de răspunsul dat, caut să văd cine-i  autoarea întrebării. Nu reuşesc să aflu, dar citesc pe o foto: “Redactorul Corina Stoicescu şi Ali Campbell”. Îmi este  de ajuns. Spontan, îi zâmbesc  lui Ali.

Madi şi Onu

VARII !

EROARE !

Aseară, la Sinteza Zilei, cineva făcea apologia inteligenţei Preşedintelui.
N-aş zice !
Inteligent este cel care-şi înţelege greşelile …şi nu le repetă. Dacă era aşa, personajul nu atingea momentul critic-penibil de a  se ascunde, cu ocazia festivităţii Zilei Marinei !

FARSELE MEMORIEI

Tot aseară, Mihai Gâdea a spus: să revenim la personajul viu ! (sarcastic, desigur). Automat, mi-am amintit titlul cărţii CADAVRUL VIU a lui L.N.Tolstoi. Nu coteaza, despre ce cadavru este vorba …probabil acelaşi.

GROTESC

Tot aseară, la Constanţa, ceremonia de înmânare a carnetelor de membri PDL, transfugilor din PNL. A participat, de la Centru, Roberta Anastase. Păcat de chipul edenic al acesteia, printre noile figuri danteşti, din sală !

GURA PĂCĂTOSULUI …

Cornel Nistorescu, tachinează (franţuzeşte?) colăceii Elenei Udrea. Bogdan Chireac, replică: “ba mie-mi place cum arată!” …Cornel rămâne ca la dentist 😀

De gelozie ? 😀

Madi şi Onu

NU CRED !

Motto: ”Când am plecat de-aci, v-am lăsat săraci şi proşti; iar cand am revenit, v-am găsit şi mai săraci, şi mai proşti !” – Constantin Brâncuşi

Pentru mine, geniul lui Brâncuşi, nu se poate înşela. El care a însufleţit piatra, prelucrând-o până la perfecţiunea simţirii. Şi mi-o dovedesc aspectele zilnice ale decăderii civice actuale.

Bazat pe aceste aspecte dramatice, trag concluzia că duşmanii ţării, nu vor cădea. Simplu, au susţinerea duşmăniei noastre intrinseci, născută la fâlfâirea zvonului.

Câteva exemple stradale: în autobuz, un bătrânel revoltat de povestea cu voievodizarea Preşedintelui, strigă revoltat: nu-i ajunge, că ne omoară cu zile,  vrea să ne distrugă şi ţara ?

Alături, în picioare, una cu pretenţii de doamnă, vopsită neglijent,  îi strigă:”ciocu mic, tataie, că ne doare capul; ştie Băsescu ce face !

Bătrânelul, surprins, se opreşte, o cântăreşte din priviri, o citeşte, şi-şi continuă păsul. Interesant, că în toată virulenţa sa repetă cele auzite la televizor, aproape şi intonaţia. Cucoana, se mută ostentativ, doi paşi mai încolo. Poluarea sonoră, deranjează totuşi. Încerc să îl rog să vorbească mai încet, dar nu ajung.

Alt călător, cu aer de domn scăpătat din cauza comunismului, strigă: da de Iliescu, de ce nu sufli o vorbă…, că a adus minerii in Bucureşti, să  lichideze Piaţa Universităţii ?

De ce nu spui că Băsescu, încearcă să repare dezastrul făcut de guvernarea Iliescu ? Bătrânelul vrea să-i răspundă, dar nu apucă; un bărbat cu aer proletar, se adresează scăpătatului cu un accent mai dur ca al mineriilor: “ce dezastru, măi tembelule, că dacă nu era Iliescu, Tokeş, îşi atingea scopul şi Ardealul era pierdut, pe apa sâmbetei !” Ai văzut ce i-a făcut iredentistul lui Avram Iancu ? Eşti chior…, nu vezi ce se zbat ungurii să refacă regiunea autonomă maghiară ?

Şi nu vezi că Băsescu tace, în loc să le dea peste bot ? Mai ales că…, are dreptul, şi obligaţia, prin Constituţie ! Se-ngroaşe gluma, îmi zic. Începe “manifestaţia paşnică” şi poliţiştii daţi afară nu ne pot apăra. Trebuie s-o facem cu mijloace proprii şi-mi strâng convulsiv pumnii a încălzire în vederea unei “încăierări paşnice”. Dacă Doamne fereşte sunt în autobuz şi câţiva, din cei 260 de secui, de care vorbea senatorul Dan Şova ?

Dacă  scăpătatul îndârjit, mai spune ceva., precis proletarul îl pocneşte muncitoreşte, şi porneşte răzmeriţa-n autobuz. Oricum, după proteza care-i dansa de să-i sară din gura, temerea mea nu era departe. Brusc, o mamă cu un copil în braţe, strigă revoltată:

“Da mai potoliţi-vă, şi lăsaţi-i în plata Domnului, pe Iliescu şi Băsescu, cu ungurii lui. Ce, vreţi să-mi speriaţi copilul ? Parcă, sărindu-i în ajutor.., sau speriat de strigătele mamei, copilul se porneşe pe nişte ţipete de plâns, asurzitoare.

S-a făcut linişte…. românul are totuşi un suflet duios.

PS: Tocmai din cauza acestei duioşii, nu cred că vor cădea Băsescu şi-ai lui. De milă, alegătorii văzuţi de Constantin Brâncuşi îi vor realege, dacă cineva specializat în trucuri electorale , îşi va stoarce câteva lacrimi, fie şi de crocodil, ca să-i impresioneze.

Madi şi Onu

PÂNĂ CÂND… ?!

O femeie a fost ucisă de câini vagabonzi, din Sectorul 5.  Din câte ştiu, răspunzător, este stăpânul câinilor.  Stăpânul în sectorul 5 este primarul Marean Vanghelie. O lua ceva măsuri preventive, domnul Primar ? Se va sesiza cineva din oficiu ?

Dacă va fi atacat PREŞEDINTELE ? Ce ne-am face fără Preşedinte ? Cu FMI-ul pe capul nostru ?

Dar cu javrele, ce se va face ? Vor fi adoptate de PDL-iştii buni la suflet ? Că n-or fi atâţia câini vagabonzi, cât populaţia sectorului !

MADI şi ONU

Hai, că s-ar putea ! Totul, este să vrem !

Theodora, bloggeriţa, are o sintagmă:  “Hai, că se poate!”. Nu sunt sigur de efectul imperativului indus de expresia Theo, aşa că încerc să o îndulcesc, printr-un timid optativ, şi spun  …

“Hai, că s-ar putea ! Totul, este să vrem ! Adică să avem voinţa/dorinţa politică. Postul este de fapt, continuarea celui de ieri, “Pe bune !”  Pentru că, după ce am comis imprudenţa  de a-mi exprima veleitatea de Premier, ce mi-am zis ? Dacă Preşedintele, în căutările sale constituţionale, are o oră astrală, şi-mi propune funcţia, ce răspund ?

 Ca orice apucat, care-o ţine bezmetic pe-a lui, m-am pus pe gândit politic: Se poate ? Nu se poate ? Şi, mi-am reluat ideile: Prima era cu Austeritatea. Nu aveam ca suport decât altruismul naţional al Preşedintelui, în sensul că şi-ar evalua strictul necesarexistenţial, al Domniei Sale şi şi-ar dona Salariul, veniturile (că am înţeles, că tot noi îl plătim), în scopul redresării Finanţelor Ţării. Fiind sigur că aşa va face, mi-am spus că e început bun; că lucrul acesta cu austeritatea pornind de sus, este bun. Mai mult, mi-am zis, că Preşedintele îi va implora în genunchi, pe domnii Boc, Videanu, Berceanu, Blaga, care din respect obedint, nu vor spune nu.

Apoi, mi-a venit,un ajutor divin; cotidianul  naţional Financiarul de azi 4 iunie, care prezintă nişte salarii nesimţite, cum spunea cândva, Premierul. Şi, ca în proverbul yoghin, “când elevul este pregătit sufleteşte, apare şi Profesorul.” ; în cazul meu,” ideea călăuzitoare”, pentru a ajuta puterea, sa iasă din criza  financiară, în care-au adus-o predecesorii, fără birul asupra poporului român, mai aspru, ca al  Cotropirii Otomane !

Ideea: la câte  pensii de 600 de lei, s-ar acoperi reducerea de 15%, respectiv 90 de lei, prin reducerea  salariilor acestora ?

Din calcule, pe care nu le mai reproduc, pe motive de spaţiu şi timp, a rezultat, că numai salariile de la un minister, ale următoarelor servicii:  ministru, secretară, consilier de ministru, secretar de stat, director de minister, consilier juridic, specialist relaţii publice, şef de serviciu, femeie de serviciu, portar, şofer, ar putea fi scutite de reducere 1100 de pensii de câte 600 de lei. Imaginează-ţi, cititorule, la câte asemenea servicii,  sunt într-un minister, respectiv, total ministere, dacă s-ar reduce pe jumătate, câţi pensionari ar beneficia de şansa de supravieţuire ? Dar, conform tehnicii ”step by step”, s-ar descoperi, că nu mai este nevoie de birul neo-otoman !

În ziarul Financiarul, peste risipa de bani, din aceste servicii, tronează statura sfios zâmbitoare a ministrului Finanţelor, care spune ca nu  sunt rezerve de economisire a banului public. Nu ştie, sau uită, după ce-l instruiesc specialiştii ? Precum colegul său de Guvern, ministrul Învăţământului, căruia consiliera, sau ce-o fi mai  fost, îi sufla în văzul public, ce scuze să mai invoce ? Dar pentru această uitare, după un film, văzut despre un caz da Alzheimer, mă întreb, dacă  nu cumva bieţii oameni, nu se află într-un stadiu incipient, al acestui necaz ?  

Şi atunci, n-ar fi mai omenos, din partea Premierului, să se lipsească momentan, de aportul lor ? Ar fi cred, mai uman ! Dar, dacă or fi prea mulţi , ce se face Premierul ?  Îl va ajuta Preşedintele ? Nu cred, că avem dreptul, să-l sacrificăm; a încercat şi italianul Musolini, fără succes însă; aşa încât, sătui de prea marea lui închipuire, italienii, parcă i-au spus  ceva de genul: “Până când, Catilina ?“ asimilându-l conspiratorului roman, împotriva republicii. Aici, nu-mi dau seama; probabil Parlamentul, îi poate veni în ajutor !