Arhive pe etichete: primarie

PASIUNI 16, Puterea gândului

Chiar dacă uneori am ezitări, sunt convins , din experienţa personală, de “puterea gândului”. Mi s-a reconfirmat zilele trecute, într-un mod absolut ezoteric.
Am povestit despre bătrâna de 92 de ani, căreia i-a murit fiul.Ei bine, soţia fiului acestuia, nepotului cum ar fi, sau poate în complicitate cu el, i-a furat bătrânei, buletinul, şi actele casei. Cu buletinul, îi încasa bătrânei pensia. Pe care nu i-o restituia, lăsând-o să trăiască din cerşit.

Cu actele casei, nu se dovedise nici o intenţie, dar mintea mea a construit un scenariu, asupra căruia mă abţin, neavând elemente decisive care să mi-o confirme.
Mă abţin, neştiind în ce măsură, aş fi capabil să încropesc o nuvelă, fiind destule de relatat.Deci, toţi asistam la nenorocirea bătrânei şi ne dădeam de ceasul morţii, că trebuie întreprins ceva.
M-am gândit să merg la Primărie, la comisia pentru protecţia bătrânilor, să merg la dirigintele poştei să-i solicit să –i interzică factorului poştal să înstrăineze banii bătrânei, să –i relatez cazul poliţistului de proximitate, despre a cărui eficienţă profesională am toată convingerea. Dar un soi de laşitate mă oprea din demersurile ticluite de mintea mea.
Discutam cu anumite persoane în intenţia să le sugerez , să întreprindă ceva în genul gândurilor mele altruiste, dar, se vede că aceeaşi laşitate le opaciza mintea, spre a nu porni vreun demers în favoarea bătrânei. A trecut peste o jumătate de an, de suferinţă pentru bătrână.
Ca săptămâna trecută, să vină poliţistul de proximitate, şi să mă întrebe, dacă apreciez că se poate discuta lucid, cu bătrâna.
Pentru că a primit o sesizare de la o rudă a acesteia, cum că o străină, îi dă târcoale bătrânei, care fiind vulnerabilă psihic, ei se tem să nu fie escrocată şi să i se ia apartamentul.
Mintea mi-a clipit, şi l-am abordat frontal. Bine, mergeţi fără grijă, ştiu cine este impostorul care v-a sesizat. Vă asigur, că bătrâna în afară de povara fizică a anilor, nu are nici o dificultate în a se înţelege cu cineva.
Dar ipoteza mea este alta: Cred că adevăratul escroc ar putea fi cel care strigă “hoţii”. Spre mai bună edificare, cereţi şi părerea vecinei de apartament a bătrânei, care asistă neputincioasă la brutalităţile exercitate asupra acesteia.
Cred că zvâcnetul meu de mânie l-a impresionat, şi mulţumindu-mi, a plecat spre bătrână.
Nu mai ştiu cum s-a continuat acţiunea. Cert este că mi s-a confirmat ipoteza justificării de ce i s-au luat actele de casă ale bătrânei. Dar pentru asta, poate va trebui să încerc să scriu o nuvelă.
M-am convins, astfel, şi de puterea pură a gândului, care nu s-a sfiit, încă nu ştiu cum, să ajungă la ceruri , acolo de unde grija divină să pogoare şi asupra bătrânei.
Succint, pot spune că poştaşului, i s-a pus în vedere că dacă mai înstrăinează banii bătrânei, cazul poate deveni destul de grav, până la a-şi pierde pâinea.
Iar după vizita PP(poliţistul de proximitate), la câteva zile, bătrâna în cauză, a venit însoţită de o doamnă distinsă, pentru a-şi plăti întreţinerea, din banii pe care poştaşul i-a dat direct, fără a se mai lăsa impresionat de tupeul infractoarei nepoatei-noră a fiului decedat.
Acum, ca în cazurile când punând întrebarea îţi vine şi răspunsul, cred că încep să desluşesc parcursul gândului. Este destul de simplu.
Dar continuarea, în încercarea de nuvelă, care va urma.
Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză

INVAZIA

Motto: ”Fiecare îşi urmează natura sa” – Propertius

Zilele trecute pe marginea unei demonstraţii a unor grupuri minoritari, împotriva Proiectului de Lege, care propunea să nu se mai spună rommi ci ţigani, un gură-cască, întâmplător la fel ca mine, îmi relatează următoarea păţanie, căreia nu-i dădeam crezare dacă nu era completată, pe alocuri, de soţia lui.

Încerc s-o redau întocmai

Într-adevăr, nu aduce anul, ce aduce clipa” …

Stă omul liniştit în casă, soneria zbârnâie, deschide uşa civilizat şi o brunetă cu cărnurile revărsate prin strânsoarea hainelor ţipător colorate, i se adresează cu o voce dorit mieroasă şi autoritară: suntem pentru dezinsecţia în apartamente, din partea Primăriei; este gratuită ; vă rugăm, ne grăbim, mai avem multe blocuri de rezolvat !

Şi fără să aştepte un răspuns, îi stropeşte picioarele goale în papucii de casă. Nu este toxic, te linişteşte; nici pentru om şi nici pentru animale; dezgustat de contactul cu soluţia uşor mirositoare, te retragi din calea jetului care este insistent proiectat asupră-ţi la observarea neplăcerii pe care ţi-o produce. Matahala tuciurie profită de spaţiul creat şi se insinuează în bucătărie. Nu îndrăzneşti nici o opoziţie, cu toată insistenţa intempestivă a gestului; ai în faţă făptura delicată, care este femeia; o urmezi din grija de a evita şi alte neplăceri.

Foarte concentrată, stropeşte cu sârg tot ce-i iese în cale; înţeleg însă că sunt urmărit cu coada ochiului când, cu aceeaşi voce mieroasă îmi cere o sticlă cu apă să mai completeze rezevorul; o servesc şi nu văd cum vreo şapte-opt balabuste din holul blocului s-au şi strecurat în apartament.

Pe nesimţite, organizat cu talent; pentru că între timp un confrate de-al lor, sub pretextul obţinerii unor informaţii privind adresa Blocului, mi-a distras şi el atenţia de la uşa apartamentului. Aşa că, fără să fi sesizat invazia hoardei din holul blocului, m-am trezit, dintr-o dată, cu opt- nouă persoane în apartament, câte una-două în fiecare camera; abia atunci, m-am speriat de o eventuală agresiune, despre care văzusem destule la TV; şi m-am lăsat aparent, copleşit de moment.

Îndrumat însă de intuiţie, care-mi spunea că pericolul pluteşte în toată casa, am încercat, să fiu calm şi cu ochii pe ei. Zadarnic, însă; îmi distrăgeau atenţia, cu tot felul de solicitări şi întrebări: ba să le mai dau apă pentru rezervoare, ba dacă să mai pulverizeze pe ici şi colo, ba dacă sunt mulţumit de calitatea prestaţiei; acum, detaşat de eveniment, nu pot să nu admir măiestria în diversiune a haitei.

Călăuza lor mi-a cerut un talon de pensie, după care, mi-a precizat că fiind pensionar, mă costă dezinsectizarea doar zece lei (n-am sesizat că la început m-au anunţat că lucrarea este gratuită, şi nu mi-a dat prin cap că pe el îl interesa unde-mi ţin actele şi banii). Foarte ciudat, după câteva minute, mi-a restituit, cu o oarecare dezamăgire, şi talonul şi banii; pentru că a înţeles că avem un trai modest (eu şi soţia, desigur), nu se îndură să ne mai ia bani. Cauza amabilităţii era, ciudat, dezamăgirea că nu aflase ce-şi dorise.

M-am făcut că nu observ, i-am mulţumit şi am continuat pe aceeaşi linie de acceptare a situaţiei. Toata vizita (a se citi invazia) a durat cred, cam un sfert de oră; şi, ca la un semnal, au dispărut tot aşa de neobservat, cum s-au şi strecurat. Scăpat ca prin minune, mi-am aşteptat “foc şi pară” soţia, care întârziase la cumpărături; de fapt, era pretextul disperării şi al mustrării de cuget, că mă lăsasem în felul acela prostit, mai ceva ca un copil mic; oricine mi-ar fi putut reproşa că “dacă eram mai tânăr, nu m-ar fi fraierit astfel”.

Obişnuit să-mi alung gândurile neplăcute, printr-un simplu, dar ferm: ”anulează !”, “anulează !”, m-am redresat din starea apăsătoare şi am început să-mi aştept în linişte soţia, ca pe un salvator. Cufundat în căutarea de gânduri pozitive, n-am auzit imediat, vocea melodioasa a acesteia, când s-a întors de la magazin.

Liniştit, mai degrabă, spăsit, i-am povestit cu sufletul la gură păţania amar-arămie, trăită în timpul plecării sale. Alertată de ştire, a început să caute înfrigurat, prin locurile unde ne ţinem actele: personale şi ale casei; de bani nu se punea problema, fiind uşuraţi de ei de către nişte investiţii recente.

Abia atunci am înţeles dimensiunea dezastrului invaziei; nimic nu rămăsese nerăscolit: biroul meu, posibile locuri de ascuns obiecte de preţ, fuseseră întoarse şi cotrobăite. În şifoniere, se controlase cu disperare furioasă: lucrurile erau scoase şi aruncate pe jos, pe unde nimereau; o canapea, fusese trasă de la perete atât de brutal, încât nu se mai închidea cum trebuie. Speriaţi, am verificat să nu se fi ascuns cineva prin şifoniere, sau să nu fi lăsat intenţionat ferestrele deschise, pentru o vizită nocturnă. Ne-am panicat puţin, amintindu-ne că în timp ce mă ţinea de vorbă, acelaşi individ, m-a întrebat dacă ferestrele se închid bine; că …“ştiţi, gândacii roşii migrează (sic!) de la vecini şi pot pătrunde prin acele spaţii libere“. Aşa că, ne-am baricadat cu toate resursele unor oameni cinstiţi.

Au trecut câteva zile până să ne revenim din spaima latentă trasă. Atunci, am înţeles ce înseamnă dezastrul sufletesc al unui viol asupra femeii şi, mai mult, gravitatea decăderii Puterii Administrative actuale, în prezenţa căreia, asemenea specimene, îşi pot permite să organizeze astfel de acţiuni, fără teamă de consecinţele cuvenite.

Culmea tupeului şi sarcasmului, invadatoarele mi-au promis că vor reveni peste câteva luni, pentru urmărirea efectului dezinsectizării. N-au mai apărut. Acum, după ce totul a trecut cu bine, realizez cât de periculoşi pot fi aceşti indivizi, şi ce uşor am scăpat. Mă înfior la gândul că dacă nu eram cooperant în timpul INVAZIEI, lucrurile ar fi scăpat de sub control şi ar fi degenerat într-o tragedie.

PS: Interlocutorul meu a oftat prelung, şi, parcă retrăind momentele de groază ale Invaziei, şi-a făcut cu un gest larg, semnul Crucii,spunând: “Doamne, scapă-ne de ăştia!” Apoi, cuprinzând-o atent pe soţie pe după umeri, a plecat cu o înclinare de respect …

N-am înţeles, de cine să ne scape Doamne – Doamne !

Onu Ionescu

25 comentarii

Din categoria De acasă ..., Politică

Scrisoare deschisă, de blog !

  Madi şi Onu caută soluţii de blog: una, ar fi, Scrisoarea deschisă de blog, adresată unor personalităţi,  de impact socio-politic.

 Dar cum să arate personalitatea celui, căruia i se adresează ? După îndelungi dezbateri telepatice, au ajuns la următoarele trăsături …

1. Persoana, să fie prin sine, o individualitate politică distinctă: adică, să deţină o funcţie publică, în care să se fi dovedit fermă, intransigentă, dăruită cauzei politice pe care o serveşte;

2. Să aibă acces, în Olimpul Politic, direct la Zeus, fără intermedieri de natură structurală, ca mesajul, să nu suporte denaturări, în esenţa sa.

   Odată criteriile stabilite, i-am căutat corespondentul, în practică, cel puţin, pentru prima implementare pragmatică liberală.

Şi, l-am găsit, în personalitatea domnului Chiliman, Primarul Sectorului 1 Bucuresti, preşedintele Organizaţiei PNL Bucureşti. Funcţiile, îl recomandă a corespunde celorlalte atribute avute în dezideratul nostru. Cât priveşte fermitatea şi calitatea de a nu se lăsa impresionat de diverse demonstraţii de forţă, au fost argumentate, în cazul demolării pavajului trotuarului efectuat fără autorizaţia Primăriei locale,  pe Aleea Alexandru. Şi în sugestia, pe care în mod respectuos, i-o facem, este nevoie implicit de această fermitate şi tărie, de a nu se lăsa influienţat în aplicarea ideii.

 Dar, care este ideea ?  Simplă, viabilă şi realizabilă neîntârziat: anume, ajutorarea producătorilor agricoli individuali, riverani capitalei, cu obţinerea de tarabe de vânzare directă în piaţă a produselor lor. Astfel, vor fi protejaţi de situaţia neplăcută, de a-şi înstrăina marfa, încă înainte de a ajunge la piaţă. Apoi, să se încerce ajutorarea lor antreprenorială, prin organizarea unor asocieri de valorificare comercială a trudei lor, pe baza principiului liberal, prin noi înşine , sau organizatoric, prin  mijloace de transport adecvate, aprovizionării zilnice a pieţei cu produse proaspete, şi de calitate.

 Consecutiv, vor apare iniţiative private de valorificare a fondului agricol, prin solicitarea de credite europene nerambursabile, cum ar fi în cazul organizării de sere legumicole, de micro- ferme zootehnice, de activitate industrială agricolă locală.

Şi treptat către organizarea de mari ferme agricole vegetale şi animale. Astfel, agricultura, va intra în programul practic, de formare a iniţiativei privat economice, liberaliste. Iar antamarea astfel realizată, să continuie, în forme adecvate, pe scară naţională, urmărindu-se formarea spiritului de initiaţivă privată, implicit, aplicarea  acestuia nemijlocit în existenţa noastră socio-economică.

33 comentarii

Din categoria Politică

Salus populi suprema lex esto !

Un titlu sugestiv, în prima pagină a ziarului Gândul din 29 martie 2010, afirma:”Ai o  amendă neplatită, primăria îţi blochează salariul. Statul începe Marea Executare Silită”.

Cuvintele, mi-au amintit expresia … ”Salus populi suprema lex  esto”, în sensul că “interesul  poporului/ patriei, trebuie fie legea supremă” (să aibă întâietate faţă de cele particulare). De aci, altă zicere: ”… unde se deliberează despre salvarea patriei, nu trebuie să existe nici o consideraţie, nici de just, nici de injust,  nici de milă, nici de cruzime, nici de lăudabil, nici de ignobil, ci, dimpotrivă, lăsând orice la o parte, să fie urmat acel partid care îi salvează viaţa, şi îi menţine libertatea”.

A sp­us-o Niccolo Machiavelli, istoric şi om politic italian, prozator şi dramaturg  de vază. Ştirea, m-a tulburat puţin: ce mă fac eu, care nu-s învăţat să respect legea şi ordinea, care nu dau doi bani, pe forţa publică, pe civilitate, şi alte asemenea subtilităţi sentimentale, din ignorarea cărora mă simt, şi mi-e atât de bine? Ce dacă, prin această măsură de disciplinare silită,  se crează o nouă paradigmă a simţului civic, o reorientare a spiritului meu mioritic, spre valenţe de civilizaţie şi prosperitate la standarde, către care, chiar acum, îmi  curg, pur şi simplu ochii? Şi, mă mai frământă ceva, dar cu cine să mă sfătui, dacă am idei preconcepute, asupra situaţiei politice actuale, care nu-mi îngăduie să accept în sinea mea, măsurile politice care se preconizează? ( deşi, îmi dau seama că nu există altă rezolvare, să mă civilizeze?)

Oare, ce-i de făcut ? Să mă las executat silit ? Sau să-mi fac datoria, onorabil ?

16 comentarii

Din categoria Politică