Motto:”Nu te băga în tărâţe, că te mănâncă porcii”-proverb românesc
Scriu postul din cauza dârelor de salivă, scurse la Antena 3, provocate de reacţia la ieşirea mânioasă a Robertei Anastase, faţă de „aprecierea cu bicicletele”, adresată acesteia de o altă doamnă, Mariana Câmpeanu.
Conform unui viitor moto, „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Cu alte cuvinte, doamna ministru a căutat ce-i place: replica-insultă, la calomnia cu bicicletele. Şi a primit-o cu vârf şi îndesat.
Ca feminist, îmi pare rău, să asist la ciondăneala promiscuă, a eternului feminin.
Ca procurorul din premier, nu pot decât să regret lipsa de civilitate,
-fie a reacţiei ministeriale, nejustificate, închipuit-motivată de lupta politică,
-fie chiar în cazul unui puseu suprarenalian, declanşat de sentimentul afrontului cinstei închipuite.
Era poate oportun, ca doamna ministru, cunoscând versatilitatea polemică a bârfitei, să caute dovezi indubitabile, de care să uzeze unde trebuie. Altfel…, „prinde orbul, scoate-i ochii”.
Sau poate, crezând româneşte, în bârfe, s-a lovit de proverbul, „ la pomul lăudat, să nu te duci cu sacul”, ori că „socoteala de acasă, diferă de cea din târg”.
A…, mai scriu postul, ca „patriotul român din mine”, să rămână acelaşi: obiectiv, demn, nedeturnabil, de propaganda de prost gust sau de sentimente meschin-revanşarde.
Ca un exerciţiu de „educaţie prin sine însuşi”.
Şi…, ca străinii: americani, englezi, ruşi, austrieci, germani, şi destui alţii, înaintea românilor, care-mi deschid zilnic blogul, să vadă , că nu suntem o masă informă, care ingeră tot ce-i serveşte o „media”, uneori, îndoielnic-obiectivă.
Madi şi Onu