Arhive pe etichete: Puşa

PATRIOTISM MATINAL

Cioc, cioc în uşă.

 Deschide soţia.

 – Sărut mâna! Doamnă, nu punem şi noi steagul României la bloc, să ne respectăm Ziua Naţională?

-Domnu Profesor, nu avem!

–Păi să cumpărăm, se găsesc în pasaj la Universitate, lângă metrou!

Nu costă decât 100 lei.

-Posibil, dar nu am în bani în casă, nici să plătesc facturile curente.

Dar dacă vă chinuie atât de mult emoţia patriotică, de ce nu cumpăraţi cu banii dv?

 Sau, ştiţi ceva? Vorbiţi cu vecinul, care este restanţier cu întreţinerea pe câteva luni, să facă şi el un gest patriotic, să şi-o achite, în semn de respect, faţă de Ziua Naţională. Măcar o parte!

-Ei, nu pot, poate nu are bani, şi-apoi, de ce să mă bag eu în treburi care nu mă privesc.

 –Dar văd că steagul vă priveşte, dacă nu-i cu implicarea dv:- cu bani sau cu atenţionarea datornicului privind obligaţiile cetăţeneşti.

 Uimit, vecinul, profesor, o priveşte pe soţia, şi dă să plece.

–Sau dacă vreţi, punem pe jumătate, şi luăm împreună un steag, să-l arborăm şi noi.

Cu ochii holbaţi de parcă ar fi văzut  ditamai nepatriotul, a plecat, îngăimând un Sărut mâna”, ca o muşcătură.

În timp ce scriu postul, Puşa, miaună patriotic, după costiţa afumată, din mâna soţiei.

Onu

Reclame

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

ŞOBOLANUL

Farmecul lumii copilăriei, a basmului, este de neimaginat.

Sclipirile jucăuşe ale gândului,  fac totul posibil . Lumea basmului, reînvie, zburdăm fermecaţi de şotiile imaginaţiei.

Acum câteva zile, am trăit cele de mai sus, într-o euforie, de-a dreptul incredibilă.

Puşa, pisica mea, îndrăgostită pur şi simplu patetic de mine, în imaginaţia ei felină,mi-a făcut o demonstraţie de DISCOVERY.

Stau absorbit la calculator, când aud un chiţăit răguşit de şobolan speriat.

Tresar, la rându-mi, când o văd pe Puşa, la picioarele mele, cu coşcogeamitea şobolanul în gură. O întreb ce-i cu el, încearcă să-mi răspundă, dar şmecherul profită de slăbirea strânsorii şi o şterge.

A vrut să intre tiptil, pe geamul deschis de la  bucătărie, îmi spune Puşa, în timp ce sare ca un arc, în urmărirea lui. După câteva ture, ca-n poveste, reuşeşte să-l înhaţe.

Mi-au trecut, primii fiori de spaimă îngreţoşată.

Îmi pun nişte mănuşi de piele vechi, şi prudent, îl prind de ceafă. Disperat, se zbate, de mai, mai  să-mi scape. Îi spun:

-dacă nu te potoleşti, te înec, în cadă. Şi iar îl mai strâng puţin.

-Nu, dacă mă laşi, îţi voi spune de ce am vrut să intru, şi tot ce-mi vei mai cere.

-Fii atent, îi spun, în timp ce deschid robinetul la cada din baie, la jet maxim. Te ţin sub apă, până-ţi încarc plămânii cu ea.

Îi simt fiorul ce-i străbate trupul, când îl apropii de cada în care, deja, aburii fierbinţi, pluteau ca  o ceaţă groasă.

Începe să –mi fie milă, dar ştiu, că odată copleşit de duioşie, risc şansa de a afla, ce voia de la mine.

Iar îl apropii de apa învolburată, când brusc, corpul i se destinde.

A leşinat.

Îl aşez într-o cursă veche, de şoareci, şi aştept să-şi revină.  Când de-odată, începe :

 -vin din apartamentul de vizavi, ca să te spionez.

Cum ? mimez eu surpriza, dându-mă un pas înapoi.

-Da, la bătrâna Covaci, s-a organizat un centru duşmănos, împotriva doamnei preşedinte, şi a doamnei administrator,ca să le schimbe cu Dănescu şi Creţu.

Dar eu cred că sunt nişte borfaşi fricoşi,  amândoi. De aceea,  sunt neliniştiţi de tăcerea ta, şi m-au trimis să trag cu urechea.

Tot ei m-au  învăţat să sar pe geamul din bucătărie. Mi-au spus că e deschis, spre seară.

Aflasem despre niscaiva bârfe, din partea celor doi, aşa că am astfel, o oarecare confirmare.

Bine dispus, îi zgâlţâi cursa

.-„mă, dacă mă minţi, aci ţi-e sfârşitul!” şi zâmbind, continui:

-Uite cum facem: la noapte dormi aci, te ciufulim puţin, şi mâine, când , cu chiu cu vai, scapi, te întorci la ei, şi îi sfătuieşti, să mai aştepte, că eu am aflat deja, şi am de gând să chem Primăria.

m-ai şi auzit, vorbind la telefon, după care, eram  foarte mulţumit. Mai spune-le şi că Primarul  m-a invitat la el,  sâmbăta viitoare, să-l ajut la un material pentru un drept la replică, pentru A3.

– Da ce-i aia reppp…?

-Lasă, că nici ei nu ştiu, şi asta-i sperie, îi potoleşte!

-Da şefu, îmi mulţumi chiorţanul.

-Ce Şefu, că schimb foaia! Mă faci pe mine şobolan?

Puşa, relaxată, stă în braţele mele şi toarce fericită.

Simte, din mângâierea mea, că a făcut o lucrare deosebită.

Clipeşte languros, după care, sare  şi îşi mulează corpul, în jurul piciorului meu.

Onu

8 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Poveşti

PRO DOMO

Pizmuitorii mă acuză de senzualitate.

Nu-i contrazic. Ba, dimpotrivă, îmi confirm trăsătura, şi le sugerez, să încerce să fie şi ei ca atare.

Îi asigur chiar de multe momente speciale, nebănuite, pur şi simplu.

Însă, dacă mi s-ar fi cerut până azi, o descriere a stărilor mele de senzualitate, n-aş fi ştiut  să răspund decât prin: bucurie sau fiorul trăirii ei.

Fără alte conotaţii care pentru alţiii, căutate şi fabulate,  trăirile mele, nu ar fi decât atavisme. Dar înainte de a da cuvântul unui om într-adevăr de spirit, OSHO, vă relatez succinct, o mică istorioară, petrecută ieri.

. Merg să cumpăr hrană pentru Puşa, pisica mea, a cărei senzualitate faţă de mine,este debordantă. Voi încerca, să povestesc, într-un post, despre exteriorizarea ei, atât de entuziastă, încât, soţia impresionată, îmi reproşează:

”hai, măi, mângâi-o şi tu puţin,nu vezi cât de frumos te roagă.!?”

 De dragul soţiei, mă aplec, şi o mângâi . Entuziasmul manifestării, este de neimaginat.

Simt că nu aş avea harul, să-l descriu.

 Poate dacă eram Buffon, “naturalistul, şi nu fotbalistul”, cum cred, că tot senzual, mă corecta cineva, aş reuşi, documentat, să îi descriu efuziunile sufleteşti.

Pentru că, deşi nu sunt sigur de intelectul unor vieţuitoare, nu mă îndoiesc nici o clipă, de existenţa sufletului acestora.

Aşadar, cumpăr hrana Puşei, şi vorbăreţ cum sunt, îi spun vânzătoarei :

“- v-am văzut ieri, fumând.

–Pe mine? Nu cred. Şi cu un gest scurt, îşi desface halatul, de sub care, şi-a făcut apariţia ferm, un pepenaş de burtică. De când am aflat…, gata cu ţigările!

-Probabil era o însoţitoare de pacient; încerc eu evaziv.., o scuză.

V-am relatat cazul, tot ca pe o expresie a unei stări de senzualitate.

Aşadar, îl voi cita  pe OSHO.

Succint, că deja m-am cam întins la vorbă!

“Ce este senzualitatea? spune el.

Senzualitatea înseamnă că eşti deschis, că porţile tale sunt deschise, că eşti gata să palpiţi o dată cu existenţa.

 Dacă o pasăre începe să cânte, o persoană senzuală imediat simte cântecul rezonând în cel mai profund colţ al fiinţei sale.

Persoana lipsită de senzualitate nici măcar nu aude sau poate că percepe doar un zgomot venit de undeva; nu îi pătrunde în inimă.

Un cuc începe să-şi cânte chemarea-persoana senzuală, începe să se simtă ca şi cum cântecul nu ar veni dintr-un crâng îndepărtat, ci din profunzimea propriului suflet..

Devine propria chemare, propria tânjire după divin, propria tânjire după persoana iubită.

În acel moment, omul şi pasărea sunt una şi aceeaşi fiinţă.

Când vede o floare frumoasă înflorind, persoana senzuală înfloreşte o dată cu ea, devine o dată cu ea, floare.

Persoana senzuală este lichidă, curgătoare, fluidă.

Cu fiecare experienţă, devine chiar acea experienţă.

Văzând apusul soarelui, este apus.Văzând noapte, devine întuneric, Dimineaţa devine lumină.. Este tot ceea ce este şi viaţa.

Gustă viaţa din orice ungher şi colţişor. Astfel devine bogat; aceasta este adevărata bogăţie. Ascultând muzică este muzică; ascultând sunetul apei, devine acel sunet.

Iar atunci când vântul trece prin crengile copacilor şi prin trosnetele lor, nu este departe de ele.Se află în mijlocul lor, este unul  dintre ele-este o creangă.

Afi sensual, înseamnă a fi deschis la toate misterele vieţii.

Devino din ce în ce mai sensual şi renunţă la toate acuzaţiile.

Lasă-ţi corpul să devină o poartă.”

                 Onu

 

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Poveşti

PUDOAREA PISICII

Ieri, în timp ce mă bărbieream la baie, Puşa, pisica mea, începe să miaune privindu-mă insistent.

Îi răspund, o întreb ce vrea, dar ea continuă, cu un ton parcă de alarmă.O rog să tacă, dar ea, miau şi miau. Mă enervez, bat cu piciorul ameninţător, se sperie şi fuge.  Soţia, mă ceartă, că nu mi-e milă de ea (de pisică).

Scena se repetă de câteva ori.

La ieşirea mea din baie, aud nisipul din cutia pisicii. Atunci, am înţeles. Ea  săraca, îmi spunea că are nevoie, şi să ies puţin.

Îi povestesc soţiei.Vezi, îţi spunea că îi este ruşine, şi te ruga s-o laşi să-şi facă nevoile. Da, măi, adaug eu, spre deosebire de unii nesimţiţi, depe stradă, care se rezolvă, pe sub ferestrele oamenilor, fără nici o jenă.

Într-un gest de regret, mă aplec spre pisică, şi o mângâi lăudând-o. Parcă înţelegând, toarce încetişor, şi mă împinge  uşor cu capul, fără nici o reticenţă.

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Poveşti

PLAGIATUL – OBSESIE MANIACAL – VISCERALĂ

În Spania războiului civil, degradarea încrederii  reciproce, decăzuse până la stadiul de spionită.

Acuza de a fi spion, cu sau fără temei, devenise o stare obsesivă, nimeni nu mai avea încredere în nimeni, şi se acuzau reciproc, fără nici un temei moral.Nu ştiu dacă era opera unor Servicii,sau a aportului extern, dar viaţa spaniolilor, devenise uin infern. S-a stins, ca orice traumă morală, provocată de tehnici persuasive. Mi-am amintit faptul, aseară, când am auzit acuzaţia de plagiat, asupra procurorului general al Ţării.

Şi nu e o vorbă aruncată de domnul Boc şi asociaţii  asupra domnului Ioan Mang. Ci mult mai fundamentat, şi anume, anumeee.., dar nu mai ştiu, că Puşa, pisica mea, a început să miorlăie,  protestând, parcă :

”cum, dacă eu miaun ca toate pisicile, sunt o plagiatoare?” N-am mai putut asculta. Am închis tv-ul de gura ei, şi m-am retras în camera mea, să nu-i mai vină cine ştie ce idei.

Simţind că m-a necăjit, a venit după mine, să mă împace, torcându-mi şi împungându-mă ademenitor, cu capul.

Pe animale, nu te poţi supăra. Instinctul, nu le înşeală.. aşa că mângâind-o, şi legănat pe covorul ţesut de torsul ei (mulţumită de mângâieri), am revenit la Codruţa, procurorul general.

Dar  dacă  e tot un soi de spionită, şi s-a forţat nota?

Orice dizertaţie, nu începe cu capitolul de „referinţe bibliografice”, care trimit la evoluţia temei, spre o mai bună analiză?

Orice material documentar, indică sursele de informare sau de legătură cu subiectul abordat.

Însuşi OSIM solicită această parte, în dosarul depus spre brevetare.

Puşa simte că sunt pe drumul bun, şi mă încurajează  cu un mieunat alintat.

Da, despre asta pare a fi vorba, îmi spun.

Chiar îmi amintesc cum  „copy-paste-ul „incriminat, se referea la începuturile perioadei invocate în temă.

Tresar, şocat de micimea acuzatorilor de plagiat.

Furnicat de idee, dau să mă scarpin prin buzunar, dar subit, îmi retrag mâna. S-ar putea ca Puşa să–şi închipuie, că mă masturbez!?

N-ar fi exclus, în climatul maniacal- depresiv, declanşat de spionita „plagiatului”.

Madi şi Onu

2 comentarii

Din categoria Educaţie