PREŞEDINTELE salvat de HUIDU

Aş fi pariat, că Preşedintele Băsescu nu va ieşi de pe ecranele RTV şi Antene.

Pariam, crezând în convingerea pentru binele României, din partea media. Dar o schimbare de 180 de grade, îmi atrage atenţia asupra aserţiunii lui Mircea Badea: „trăim în România, şi asta ne ocupă tot timpul !”

Într-un fel, şi el o sosie mediatică a lui Huidu.

 M-am hotărât să scriu acest post, incitat de adevărul afirmat de cineva, asupra lui C. T. Popescu. Anume, că probabil, a rămas la nivelul inginerului, care în loc să-şi facă meseria, clamată, spre a ne arăta cât este el de citit, de instruit, „de gânditor a la Hamangia”, repetând şabloane pe care probabil le-a tocit, până au devenit gazetărie.

Concret, inginerul nostru gazetar, nu poate ieşi din şablonul pseudoingineresc anticomunist, şi ţine  să ne îngreţoşeze perpetuu, cu stereotipiile lui de cunoscător al Ceauşismului. Mi se pare jalnică postura lui de papagal, închipuit cunoscător al cuvântului „ceauşism”, victimă a coliviei în care ţopăie, cu iluzia graţiei stilistice.

ii

Poate că dacă nu era doar inginer, avea mai multă imaginaţie  să constate  că la unii români, etica profesională, nu există, că măscările proliferate  pe sticlă de  o aşa zisă persoană publică, nu erau convingeri, trăiri morale, ci doar circul bufonului proletar, neavând nimic a face cu civilitatea. Şi atunci, ce să ne mai mire situaţia morală din Ţară ?

 Este cred sfidător, pentru moralitatea  media, să aflăm însfârşit, într-un moment tragic, despre cum un nenorocit dintre ei, sfida legea şi ordinea publică în circulaţia auto (concret, câteva atenţionări neglijabile ale Poliţiei rutiere,pentru depăşirea vitezei legale). Ce să mai pretinzi unora zişi „de doi bani”, dar „de gata”, civilitate sau, haaaaa ha ha, moralitate!?

Şi acum, după momentul atroce al crimei, se încearcă invocarea de circumstanţe atenuante, cum că Poliţia trebuia să-i fi retras permisul, sau medicul personal de familie, nu şi-a făcut datoria, să atenţioneze poliţia. Aceeaşi blasfemiantă ipocrizie. Au vuit ştirile, despre reţinerea carnetului unchiului lui Obama, dar nici o silabă , despre teribilismele vitezomane ale civilizatorului monstru „minigenocidar”. Nu mai îndrăznesc, să ridic degetul mustrător, asupra Preşedintelui. L-a salvat, descăunând-ul, Huidu !

PS: Cum de fapt, mi-a scăpat, şi Huidu ăsta, de care, n-a mai avut loc nici Preşedintele ?

 Madi şi Onu

Publicitate

HOUSE

Nu cunosc bine cuvântul …

 În engleză înseamnă: locuinţă, casă (de comerţ), sală de spectacol, cameră (în politică), casă de corecţi e (…of correction), spărgător(house-breaker).

 

L-am aflat de pe sticlă, la Realitatea TV, unde ştirista încerca să mă culturalizeze, cu ajutorul unui psiholog de duzină, întrucât secvenţa educaţională furnizată, de acesta, a pus-o în dificultate pe fata respectivă, uimită şi ea, de ce învăţături comportamentale, putem primi de la asemenea specialist, unde, am înţeles…, se recomandă să mergi cand nu stai prea bine cu echilibrul nervos.

Iar el, psihologul, cică prin sfaturile de comportare rezonabilă ce ţi le dă, te ajută să devii un membru onorabil al propriului interior corp-minte-suflet.

Poate, era un meseriaş post-revoluţionar, întrucât înainte de ’89, profesia de psiholog nu se mai pregătea, fiind considerată nesemnificativă, pentru formarea ”omului de tip nou”. Aşa o fi, dar nici ca psihologul care a lăsat-o ca la dentist, pe fata care transmitea ştirile.

De fapt, de bună credinţă, aceasta a prezentat câteva secvenţe de un primitivism şocant. Anume, pe manifestanţii, entuziast-urlători, adepţi ai fenomenului ”house”. Acoperţi doar prin fâşii de pânză, asemenea unor exaltaţi în cămăşi de forţă, sfâşiate de brutalitatea dezlănţuită. Leit o galerie de  fotbal, isterizată de rezultatul nedorit.

Să fi ingerat niscaiva etnobotanice ? 😀

Stupoare ! Întrebat cum i se pare manifestarea, aşa-zisul psiholog “şi-a suflat nasul în fasole.” E bine, este recomandabilă manifestarea, ca o dezinhibare, faţă de vicisitudinile pe care le întâmpină societatea noastră.

Mi-e peste mână, să caracterizez gugumănia individului, dar “am rămas interzis”/o expresie demnă de prestaţia lui.

PS: Nu cred că în manifestarea meschin revanşardă, trebuie să acceptăm soluţii degradante, comportamental. Şi mi-am amintit de manifestarea din Piaţa Palatului Victoria, când amărâţii de grevişti  s-au dezinhibat “housing”, ţopăind  penibil, după melodia ”Pinguinul”, uitând pentru ce veniseră.

Halal educaţie, întru lipsă de demnitate,“psihologule !”

Mai bine, îndeamnă-mă să nu maimuţăresc năravuri, din care nu am nimic bun de învăţat ! Sau să mă aplec responsabil, asupra lucrului bine făcut ! Abia atunci, vei avea un rost, în existenţa mea.

Madi şi Onu

COMPASIUNE

În loc de motto: ” Nu oricine, merită milă!” – MADI şi ONU

Deşi am decis să nu-mi mai irosesc timpul ascultând pălăvrăgelile de la TV, în dorinţa de a vedea o rază de speranţă către orizonturi neportocalii, sticla m-a atras irefutabil.

Doream sa văd cu ochi şi urechi personale, Monstrul, cu nume Cseke Atilla. Dar, vai, ce decepţie ! Un personaj care, ca într-un confesional, face mărturisirea indirectă, că el este doar avocat, străin de medicină.

Hăituit de întrebările  ucigătoare, fără răspuns, ale moderatorului emisiunii, atacat dur la fapte, de un Mihai Tatulici, acest Lucian Bute, al reportajului video-media, ca un băieţel, împins săgalnic, de Preşedinte, pentru gluma de lez-oficialitate, aşa-zisul ministru al sănătăţii, panonicul Cseke Atilla, prăbuşit jalnic, în fotoliul de invitat, al Realitatea TV, cu părul parcă brusc decolorat, sub spectrul groazei, doar că nu întreba printre lacrimi, pe moderatorul emisiunii: “Pot să răspund ?”

Era vorba de răspunsurile la întrebările, adevărate torpile la ficat, ale lui Tatulici, pe care nu l-am mai văzut atât de dezlănţuit, nici în timpurile lui, pro cine nu-mi făcea nici o plăcere.

Dezgustat de oroarea  pe care o incumbă brutalitatea de orice natură, am renunţat la emisiune, frământat de nedumeriri: de ce nu demisionează, dacă este evident, că a greşit ? De ce nu este convins că  a greşit ? De ce suportă umilinţa oprobriului public ? De ce nu-şi face harachiri ?

Să fi fost cumva obligat la gestul respectiv şi atunci, în sinea sa, se descarcă de orice răspundere morală personală ?

Cine l-ar putea obliga la această neomenie ? Premierul ? Dar pe Premier ? UDMR-ul ? Dar pe acesta, ce impulsuri oportuniste ? Să fie animat personajul de impulsuri  fundamentaliste ?

PS: N-am găsit răspunsul, dar mi-a trecut mila. Individul, din cauza căruia, au murit cu zile, câţiva români, ar merita un sfârşit, la fel de ingrat. Oricum, un AVC (accident vascular cerebral), era de dorit, să fi suferit, ca orice atentator la viaţa şi integritatea poporului roman !

MADI şi ONU

REVOLTĂ

Motto: ”Adevărul supără” – proverb românesc

Ieri, m-a pus păcatul să mă uit la Realitatea TV. Un post, pe care,  nu-l înţeleg, şi de aceea mă atrage. N-am înţeles, spre exemplu, de ce au făcut atâta caz, de gesturile unor şefi de stat, în convorbirea lor cu Preşedintele nostru. Mie, mi s-a părut, că-l admonestau, destul de nediplomatic. Unul din gesturi, ameninţător-moralizator,  iar altul, în genul … „e la mintea cocoşului”. Deşi, Şeful, n-are treabă cu cocoşul. Privind, mi-am amintit de un coleg politic, care nu-mi spunea că-s tâmpit, decât prin acelaşi gest, pe care unul din cei doi, îl repeta obsesiv, vorbindu-i Şefului. Ca să mă consolez, mi-am spus, că făcea referire la celălalt, cu gestul de admonestare.

Apropo de colegul meu, un prieten de-al lui, mi-a spus că e bolnav, că suferă de sindromul maniaco-depresiv şi că …să-l înţeleg. Cum să înţeleg măi, un dezaxat ? I-am replicat prietenului. Ţie ţi-ar place să-şi perforeze tâmpla şi aşa bolnavă, insinuând că eşti ca el ? Poate că nu scriam dacă nu mă gândeam că cineva din lumea asta, nu ne iubeşte şi încearcă să ne denigreze, începând cu asemenea gesturi la adresa Şefului.

Ca să mă liniştesc, mi-am amintit de un film românesc, premiat,cu mare pompă: “Eu, dacă  vreau sa fluier, fluier!” Un film, prin a cărui  tematică, mi s-a părut o încurajare a delincvenţei. Dar nu contează, ce mi se pare mie, că n-am dreptate. Premiile valoroase, curg ! Dovadă, de curând, aflu de o altă capodoperă cinematografică românească, despre “viaţa unui locatar de ghenă”. Şi, ca ignorantul ce sunt, în lumea artei, mă întreb: oare premiatorii, cumva, ne încurajează la o coborâre a ştachetei artistice, văzând că ne pretăm la momeala lor ? Să fim astfel, mai uşor de prostit, şi de cumpărat ?

Avem personalităţi de elită: profesori, medici, cercetători, olimpici, sportivi. Preşedintele SUA, Barack Obama, a premiat o româncă, cercetătoare din America, declarând că prin rezultatele muncii ei, şi ale altor străini,  America va beneficia, iar noi facem filme, despre aspectele sociale imunde ? Ce urmează ? Pe când, Misterele Bucureştiului ? Ale Promiscuităţii Politice ? Ale Anticomunismului ? Ale Încălcării Constituţiei ? Ale Limbajului Suburban Parlamentar ? Ale celei mai corupte Ţări din UE ? Când vom începe să facem curăţenie, prin noi înşine, făra această sinucigaşă autodefăimare românească ? 

Onu

Dan Puric

„Credinţa mi-a schimbat felul de a privi viaţa.
Parcă am intrat într-o baie de lumină”  

Actor, scenarist, regizor şi dansator, autor de spectacole aplaudate în ţară şi în străinătate, artist multipremiat şi decorat pentru servicii excepţionale în cultură, Dan Puric n-are nevoie de prezentări.

INTERVIU CU DAN PURIC – EDIŢIE SPECIALĂ DE PAŞTE !

Există, totuşi, o latură mai puţin cunoscută a vieţii sale, care îi depăşeşte preocupările artistice, deşi se recunoaşte în ele, ca picătura de apă într-un ocean …credinţa. Într-un moment de cumpănă a vieţii, Dan Puric s-a întors cu faţa … spre Dumnezeu.

„L-am aflat pe Dumnezeu
într-un târziu, dar nu prea târziu”