P 59, Haiku regal

 Monarhişti?!

 Lingăi…, peste tot.

De Rege…, cred…, nu mai pot!

Oare de regat?!

Vis

Aş vrea Regat,

De Ponta, să fi scăpat

În Deal, la Palat

Onu

P 29, Saşii se întorc

Titlul, l-am preluat de pe Noutăţi Yahoo! România. În care se vorbeşte despre transformarea unui sat sibian, Richiş, amplasat într-o zonă colinară încântătoare.

Lectura îmi conferă o stare de confort de perspectivă.

Nu mă gândesc la originile mele mocăneşti sibiene(de prin Mărginimea Sibiului).

Eu mă consider român pur, din tată niculiţean şi mamă bârlădeancă, printr-o aritmetică genealogică simplă.

Mă gândesc însă la o experienţă existenţială.

Şi asta, de când noul PNL surogat a decis ca primarul Iohanis, să candideze pentru Prezidenţiale, în locul lui Crin Antonescu.

În fond, de ce nu, şi mai ales, să nu şi câştige?

Că doar, dacă în 1866, am preferat un principe german, devenit ulterior rege (în locul unui român de-al nostru), de ce la aproape un secol şi jumătate, timp în care am şi fost expuşi maltratării morale comuniste, cu consecinţe implicite, să nu alegem iar un neamţ, (dar de al nostru), fie şi ca preşedinte de republică?

Poate un transplant educaţional de natură germană, nu ne-ar pica rău!

Onu

 

 

 

 

 

 

 

Publicitate

MĂSCĂRICIUL DE DUZINĂ

În loc de motto:”Sătul de minciuni, scârbit de politicieni, avid de dreptate, mă duc spre literatură…un idealist, nu ? –Dorian’sBlog.

Aţi văzut vreodată un măscărici veritabil? Eu unul, nu prea.

Ba chiar deloc.

Şi credeam că dacă nu mai avem monrhie, veleitariii respectivi, s-au aciuat  pe unde au crezut că le va fi bine.

 Se spune că în politică, în măscări, şi în media. Până ieri, nu am crezut ipoteza respectivă, dar anumite evenimente,  m-au convins, că totuşi, ei există. Nu veritabili precum cei de la curţile regale.

Dar de duzină, pentru că  regele lor este altcineva. Este banul.

Pentru încântarea căruia, uzează de cele mai actual democratice tertipuri-găselniţe.Ei merg până la violentarea Codului moralităţii cetăţeneşti, CONSTITUŢIA, răstălmăcind fără jenă, Drepturile şi libertăţile fundamentale, dar ignorând Îndatoririle fundamentale, cu aceeaşi nonşalanţă, precum prostituatele stradale, amenzile Poliţiei.

Dar presupun, că aţi prins ideea, care nu poate fi legată decât de nerespectarea unor drepturi ale mele, din care unul, acela de a nu asista la  încălcarea bunului simţ, abuzându-se de nevoia mea spirituală de informare.

 Mi se va replica  prin posibilitatea de a nu asculta unele posturi tv.

 Dar atunci, mă întorc la vremuri desuete, când programul tv era practic violat de politic?

 Azi, banul-rating , a substituit politicul, şi sunt încorsetat să asist la un penibil de neimaginat  de către măscăricii veritabili.

Aseară, spre pildă, am aflat cu stupoare, că dacă nu agreezi intenţia de manipulare a Măscăriciului, rişti să fii dezavuat ca invitatul Tinel, la standul de măscări politice, Subiectiv.  Tema predilectă, reluată obsedant, insulta adusă Majestăţii sale regelui Mihai, de dezavuatul Antenelor, „Guvernatorul Traian Băsescu”. Ei bine, parlamentarul PDL, printr-un citat, insinuând şi o opinie personală, a bătut şaua să priceapă iapa emisiunii, că poate Băsescu  a speculat un aspect, pe care  dacă el Tinel, era rege, (opinia personală) l-ar fi evitat.

Tinel, nu s-a pierdut cu firea, în faţa canonadei de ironii, închipuit inteligente ale moderatorului emisiunii.

De aci, titlul postului, de aci, convingerea mea, ca: “O lumină ascunsă-n cuget”, ca să-l citez pe acelaşiDorian Stoianovici,că mentalitatea comunistă şi securistică, e-n aviditatea lăcomiei noastre de a parveni.   Închei, cu speranţa, că a fost subînţeleasă, nevoia mea cetăţenească, de a nu asista la răbufnirile comunist-securistice, pe care le sesizez, oricât ar încerca vreun măscărici, să se deghizeze.

 Pentru că, toţi apolgeţii Neadevărului, n-au decât un crez:

LĂCOMIA DE ÎNAVUŢIRE, PE ORICE CALE!

Onu

REVELAŢII

MOTTO: ” S-a adeverit în România, ca şi în alte ţări de altfel, că duşmanul şi rivalităţile politice personale erau mai puternice decât imperativele globale ale ţării, aflată într-o situaţie limită”  – Dinu C. Giurescu

În lucrarea sa de eseuri, pregătită pentru Adevărul Holding, Ion Cristoiu, scrie, despre ce a precedat ziua de 23 august 1944. Documentat, nu după imaginaţia sa, în care o găină poate naşte pui.

 Zice el, aşadar: ”Deschise după 1989, arhivele sunt categorice în stabilirea unui adevăr: în vara lui 1944, cu Stalin negociau toate forţele politice ale ţării. Negocia Mareşalul, încercând să mai îndulcească exigenţele ruseşti. Negocia Opoziţia, reprezentată de Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu.

Negociau Palatul şi generalii conspiratori. Negocia Gheorghe Tătărescu. Negocia în Mexic, prin ambasadorul rus, Carol al II-lea. Negocia, pe cont propriu, şi Mihai Antonescu. Fiecare negocia însă pentru el, gândindu-se nu la soarta ţării, ci la ajungerea la Putere. Mihai Antonescu se dă bine pe lângă Rege în speranţa că-i va lua locul lui Ion Antonescu.

 Iuliu Maniu amână la nesfârşit scrisoarea de încredere cerută de Mareşal pentru a accepta condiţia renunţării la Basarabia şi Bucovina, socotind că, de iese rău, el va apărea în ochii românilor drept cel care n-a avut nicio legătură cu dezastrul. Gh. Duca încearcă, în numele camarilei, să-i convingă pe ruşi că Ion Antonescu nu-i un partener serios.

 Regele se grăbeşte să încheie el Armistiţiul sau, mai bine zis, să accepte capitularea fără condiţii. Sfătuit de „băieţi”, cum li se ziceau derbedeilor din jurul lui, că, de nu se grăbeşte, Mareşalul va rămâne mult şi bine în fruntea ţării”.Referitor la documentul citat, acelaşi spune:

”Documentul pe care mă bazez când înfăţişez cititorilor şi Varianta Mareşalului asupra întâlnirii (până la apariţia lui, istoricii au avut la dispoziţie doar Varianta Regelui Mihai) transcrie pe scurt ce a zis Ion Antonescu pe parcursul a două ore cel puţin. Şi cum Mareşalul se referă la negocierile de Armistiţiu pe care le-a încercat el cu Aliaţii, mai întâi, şi cu sovieticii, mai apoi, simt nevoia să recitesc lucrările dedicate de istoricii noştri perioadei premergătoare lui 23 august 1944”.

Este, dacă bine înţeleg, vorba de egalitatea de şanse, pe care încearcă să o acorde autorul, pentru obiectivitatea la care doar se mimează (prea ades), în  mentalitatea noastră serafică.

 Şi…, ce mai…, eram dezamăgit, la gândul, că în scurt timp,  un produs de import  execrabil, precum “pseudosocialismul sovietic” ne-ar fi alterat atât de dureros şi trist, aproape metastazic, buna credinţă strămoşească.

O altă”găselniţă” de-a lui Ion Cristoiu care mi-a dat de gândit, ar fi argumentul întru consolidarea aserţiunii din motto, când scriitorul afirmă:”Aşa cum s-a dovedit ulterior, toţi s-au iluzionat. Şi Mareşalul, şi Mihai Antonescu, şi Carol al II-lea, şi Regele, şi Iuliu Maniu. Ruşii angajaseră negocieri cu fiecare, lăsând fiecăruia impresia că-l preferă.

De preferat se preferau pe ei înşişi sau, ca să fim mai exacţi, pe singurii oameni de care erau siguri: comuniştii. Diferă acest moment de altele din istoria ţării ? Diferă de anii când boierii mergeau la Istanbul ca să intre ei în graţiile turcilor pentru a-l da jos pe Domnitor ? Diferă de anii lui Carol I, când politicienii români se duceau cu pâra la Viena şi Berlin ? Diferă de noiembrie 1938, când Carol al II-lea face sluj la Berlin pentru a avea mâinile libere în lichidarea lui Codreanu ?

Diferă de anii 1945-1947, când Iuliu Maniu cere condamnarea lui Gh. Tătărăscu în calitate de criminal de război, iar Gh. Tătărăscu, drept răspuns, intra în guvernul prosovietic al lui Petru Groza ? Diferă de 1952, când Dej merge la Stalin pentru a obţine dreptul de a-şi lichida adversarii numiţi Ana Pauker şi Vasile Luca? Diferă de anii 1970-1971, când foştii stalinişti devin instrumentele Moscovei în complotul împotriva lui Ceauşescu?

Diferă de anii postdecembrişti ? Merită de recitit constatarea lui Ion Cristoiu.

Vedem, cum Gabriel Oprea, are un predecesor justificat (sâc )moral- politiceşte…, pe Gh. Tătărăscu, şi poate în curând, M. Gioană, Miron Mitrea, şi cine ştie ce mai mocneşte în jarul USL-ist.

Apoi, pentru că mă întreb dezamăgit: să fi fost complot şi nu revoluţie ? Iar să-şi fi strecurat ruşii coada ?

 Şi privind duios, la paharul golit de Merlot-ul roşu, demidulce, preferatul nostalgiei mele bahice niculiţene, îngân oniric:

 C-aşa-i  românul

De o veşnicie

De când dăinuieşte

 Pe această Glie.

Madi şi Onu

 

CA LA BARĂ

Motto: ”… de Ţară iubitor, şi-apărător de Ţară.”  – Imn

În lipsă de teme, Românii fiind deja fericiţi, reporterul RTV, nedumerit de motivul agitaţiei stârnite în PDL,  prin propunerea  PNL  de omagiere a Majestăţii Sale Regele Mihai I în Parlament, cu ocazia  împlininirii  venerabilei vârste de nouăzeci de ani, se adresează distinsei Doamnei avocat, Paula Iacob, să-şi exprime părerea.

Sursa foto: Mediafax

Răspunsul este emoţionant, prin următoarea pildă: ”la o recepţie, cu ocazia revenirii Majestăţii Sale, îl priveam atentă şi am observat cum, dintre bunătăţile servite, s-a îndreptat spre platoul aburind cu sărmăluţe !”

Duios…, românesc.

      Madi şi Onu