PREMIERUL ÎNCEPE COABITAREA

Sătul până peste cap, Victor Ponta, începe să impună rigorile coabitării:

În comunicatul Guvernului privind”privatizarea CFR marfă”,pune piciorul în prag, şi cere CSAT să se pronunţe asupra acţiunii. Mai mult, pentru a evita eschive imprevizibile, şi să oblige la responsabilitate asupra intereselor Patriei, în Comunicatul Guvernului, transmis prin purtătorul de cuvânt al acestuia, Radu Zaharescu, se afirmă categoric:

„Considerăm că, dacă CSAT s-a pronunţat în legătură cu această privatizare înainte de derularea sa, trebuie să se pronunţe şi cu privire la rezultatele negocierii. Guvernul aşteaptă o decizie în prima şedinţă a CSAT, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale neavând dreptul legal să exprime poziţii în numele CSAT (din a cărui componenţă nu face parte).”

Nu ştiu cum, TU,  cititorule,  vezi problema, dar eu, pasionat de străluirea istorică a lui Richelieu,  văd în gestul lui Ponta, ceva similar operei celebrului Cardinal, care ca sfetnic al lui Ludovic al XIII-lea, a jucat un rol decisiv, în procesul de centralizare a statului Francez, soldat cu devenirea Franţei, sub Ludovic al XIV-lea, ca prima mare putere europeană.

Cu alte cuvinte , un gest demn de Salus populi(în traducere liberă, “salvarea PATRIEI”)

Moment, cu atât mai oportun, cu cât unii îşi închipuie că, în civilitatea sa, românul, trebuie luat de slab.Onu

 

Publicitate

ÎN DEVANS

  Am marea şansă, de a scrie, un post, fără interferenţa altor antene.

În curând, are loc Congresul UDMR, la care premierul, va participa, ca atare.

 Nu ştiu dacă însoţit de o delegaţie a USL, şi nici cum au reacţionat alţi vectori de putere din Ţară.

 Cert este, că faţă de veleităţile iredentiste ale unor exaltaţi, în planul aprecierilor româniste, UDMR, se află într-un con de umbră.

De aceea poate comentariile altor exaltaţi, de ultimă oră, sa nu fie favorabile deciziei lui Ponta, de a onora cu prezenţa sa, Lucrarile Congresului UDMR.

Mi s-ar părea inadmisibilă o asemenea reacţie.

În afara spiritului democratic, despre care salivează toţi neaveniţii din politica românească.

Nu se poate vorbi despre democraţie, despre civilizaţie, evitând dialogul.

Justificarea Premierului Ponta, asupra participării ca invitat la acest eveniment, ca şi când ar fi fost nevoie,  am apreciat-o ca un gest, demn de Richelieu, faţă de d’Artagnan , sau faţă de ambasada Spaniei.

Este cred  momentul comportării bipede,  momentul, să facem pasul către interrelaţia umană civilizată, renunţând la ifosele puritane, şi la gestica patrupedă originară.

Atitudinea vindicativă, sub orice justificare, nu poate fi decât  o întoarcere către origini.

Nu pot pretinde cuiva, să mă respecte, dacă eu nu cunosc gestul respectiv.

Decizia Premierului, prin această prizmă, apreciez că nu poate fi decât un model de responsabilitate politică.

Şi îl salut, cu convingerea, că este un act  pilduitor, de renunţare la reticenţele comportamentale, în democraţie.

E timpul, să învăţăm să dialogăm!

                    Madi şi Onu

MILADI

Eroina lui Dumas, care ne-a dat atâtea emoţii la pubertate, mi-a părut mereu de neconceput.

Aseară însă, la Sinteza zilei, ascultând-o pe Roberta Anastase, am realizat, ce a însemnat Miladi pentru d’Artagnan, alias Radu Tudor, ca şi pentru Richelieu, în manevrele sale, contra Reginei. Ce oameni, ce evenimente! Păcat, că astăzi poate, doar Traian Băsescu mai apreciază feminitatea luptătoare a acestui spiriduş cu chip şi glas angelice (!?). Dar din câte am băgat seama, impetuosul muşchetar, a fost mai curtenitor…, ca un veritabil gentilom, cu superba malefică! Alte timpuri, alte moravuri!

Doar Bogdan Chireac, nu şi-a pierdut prestanţa seniorală.

Madi şi Onu

PREŞEDINTELE ÎN DERIVĂ

Motto:” o, dar cu toţii suntem un neam de deştepţi! ştim cum şi ce, dar mai ales de pe margine”-almanahe blog.

Mărturisesc, spăsit, comentariul compatrioatei noastre, la postul meu, SINE IRA ET STUDIO, parcă m-a arătat cu degetul! Iar amânarea deciziei de către  CCR, privind referendumul, până pe 12 septembrie, chiar dacă îi dă dreptate lui almanahe blog,  mi se pare , meritorie de posteritate. O consider cel puţin demnă   de Richelieu.

Rămâne ca, Ponta şi Antonescu, să se dovedească la înălţimea înţelepciunii  discrete a acesteia. Adică?

Simplu: să deparaziteze posturile de decizie, imediat.

Sociologul Marius Pieleanu, a sugerat numirea unei somităţi, un profesor, nu-i reţin numele, în fruntea INS.

Azi, doar azi, nu-i 31 august.

Apoi, să lămurească internele.

Dacă gafeorul din fruntea acestuia nu-şi dă demisia, înseamnă că este cum se spune în spionaj, o cârtiţă. Eu aş spune o căpuşe, pe trupul guvernului, şi în organismul USL. Vor plânge soţia  şi socrul!?

Să se hotărască domnul Ponta!

Ajuns aci, nu pot uita, că prealabil alegerilor parlamentare din 2008,  după cum, însuşi tata socru, s-a fălit,( cu participarea), au avut loc negocierile dintre PSD. (se ştie, preşedintele PSD, era “finul” domnului Ion Iliescu), şi domnul Băsescu, la iniţiativa acestuia, fără încunoştiinţarea ignoratului Boc.

Să nu fi rămas vreo sechelă de complicitate, între negociatori? Băsescu, Ilie Sârbu, poate Ioan Rus, poate Dâncu!?

Nu vreau să devin ridicol, vorba lui almanahe, din motto, dar reiterez sugestia sociologului Marius Pieleanu.

Cât priveşte, neglijenţa complice, a unor primari, domnul Ponta, ar trebui să intre în posteritate, ca Premierul AMENDĂ!

Mă justific!

Autoritatea necontestată a lui Napoleon, s-a datorat unei convingeri aplicate. El spunea:

”Frica şi interesul, sunt cele două pârghii, care pun în mişcare oamenii!”.

Sper ca domnul Ponta, să fi înţeles, cum pot fi disciplinaţi şi conştientizaţi asupra datoriei, slujbaşii din guvernarea sa!

Out! şi Fine!

Trebuie să fie regula pentru neregulile în activitate.

Iar dacă depriderile sănătoase se formează, cum spune Psihologia, într-o lună, vom da de gândit, Europei!

Madi şi Onu

ALTĂ VICTIMĂ

MAESTRUL MIRCEA DIACONU a demisionat.

Poate a gresit tactic, începându-şi activitatea cu osemintele lui Brâncuşi, iar nu cu nişte Sfinte Moaşte, pe care i le-ar fi indicat Prea Fericitul.

Era mai benefic pentru românul slăbit, suferind şi sărac, să se îmbulzească şi strivească, din ultimile puteri, pentru însănătoşirea gratuită, o dată cu atingerea victorioasă a raclei făcătoare de minuni.

Ce să mai spun, despre efectele asupra bugetului Sfintei Biserici?

Vă imaginaţi, de câtă recunoştinţă divină  s-ar fi bucurat  binefăcătorul  ministru?

De ce blesteme şi anateme, ar fi beneficiat detractorii Şefului său?

Sau poate simularea unei discuţiii cu Horia Patapievici? Nu vă cutremuraţi  la gândul revărsării de revoltă culturală, declanşată de intelectualitatea română ? Precis, însuşi Ceauşescu, s-ar fi speriat!

Bag seama, că Premierul are nevoie de consilierea unei Eminenţe Cenuşii, precum

Atotputernicul Richelieu.

O eminenţă,  prin templul minţii căruia, să-l îndrume spre cele mai lumeşti, ce-i vor sări necondiţionat în sprijin, întru demontarea oricăror ticăloşisme interne şi nemţeşti.

Probabil că doar astfel, Cancelarul, a reuşit  în lupta împotriva duşmanilor interni , inclusiv Ludovic al XV-lea, şi  externi, Spania, mai ales,  ai Ţărişoarei sale (care încă nu devenise grandioasa Franţă).

Madi şi Onu

MARII BOLNAVI

 Una din cărţile bibliotecii mele, scrisă de Pierre Accoce şi Dr.Pierre Rentchwick este: “Aceşti bolnavi care ne guvernează”. Interesant, ca o primă impresie asupra cărţii,  Marile Puteri precum America, Germania, Franţa, au avut în fruntea lor, la guvernare, şi mari bolnavi. America, i-a avut pe Franklin, Roosevelt, într-un cărucior cu rotile şi pe J.F.Kennedy, cu o coloană vertebrală susţinută de atele. Germania, pe un Hitler, impotent şi complexat, dar pe care multe nemţoaice, îl doreau, în intimitate, poate cine ştie, îl vor retrezi la viaţă, deşi, aflaseră probabil, că starea respectivă, l-a şi dus la perversiuni sexuale.

Probabil,  respectivele, frigide de felul lor, aşteptau senzaţii mai tari. Franţa, pe Richelieu, care recunoştea că avea crize de slăbiciune, după specialişti, asemănătoare crizelor de epilepsie. Ei bine, aceşti mari bolnavi, au făcut dovada unei sincerităţi absolute, faţă de medicii lor, care au reuşit astfel, sa-i trateze şi îngrijească, sfârşind conform evoluţiei bolii respective. Cu anumite excepţii, de care istoria nu cruţă pe nimeni. Kennedy a fost împuşcat, Hitler s-a otrăvit în bunkerul, de unde a nenorocit Europa. A mai fost un Stalin, bolnav de ură şi de răzbunare, căruia se pare că i-a venit de hac, Beria. Ca şi un sensibil, precum Boris Elţân, care, din paharele date pe gât, pentru a-şi stinge focul eşecurilor politice din Rusia, a căpătat dependenţă şi apărea într-un echilibru instabil din cauza băuturii, chiar în societate; o secvenţă a şi fost imortalizată pe peliculă de film.

Aflu, de curând, că sinceritatea bolii, a atins cinismul, nu de a ieşi beat, în public. Un alt aşa zis Preşedinte, din nu ştiu ce ţară a Spaimei de comunism, ales tocmai în acest scop, într-o discuţie cu unul de-ai săi, ar fi declarat că în momentul unei afirmaţii socio-economice, era entuziasmat bachic. A facut-o în dispreţul ideii,  că probabil, dacă infractorul, acţionând sub influenţa băuturii, beneficiază de circumstanţe atenuante, el, de ce n-ar fi avut acest drept civic, mai ales într-o constituţie care oricum, trebuie schimbată pentru asemenea lacune privind normalitatea ! Faptul, este mort, cum în curând vor fi morţi, ca într-un genocid şi cei care şi-au ales personajul să-i scape de molima comunistă.

De fapt, nu contează dacă mori din cauza unui inconştient beat, care dă cu maşina  peste tine, de foame, din decizia unui dementizat alcoolic, sau din cauza şocului anafilactic, provocat de înţepătura unei albine. Important este să mori  ca luptător anticomunist, abrutizat de resentimente, moştenite sau induse. Nu ştiu, dacă se va sesiza cineva de această anomalie, dar sunt foarte curios, cum va acţiona determinismul istoric !

Dacă J.F.Kennedy a murit împuşcat, Hitler s-a otrăvit, Stalin a murit fără asistenţă medicală, interzisă de apropiatul său, micuţul Beria, cum va sfârşi cinicul autor al declaraţiei, sus amintite ? Ce vor zice atotsperiaţii de comunism ? Vor da ortul popii, aplaudând la fel de încântaţi legea urii şi a dezbinării ?