PARTICIPARE …

Motto: ”Uneori, drumul spre iad, e pavat cu bune intenţii” – proverb românesc

De parcă mi-ar fi citit postul „ROMÂN ADEVĂRAT”, Radu  Tudor, a renunţat la ideea absenteismului, care ar da câştig de cauză puterii, şi destul de îngrijorat, încearcă o mobilizare la vot, împotriva sugestiei subliminale,  într-o clipă de orgoliu necugetat.

Mi-a înseninat Crăciunul, revenirea lui la raţionalitate !

Şi ascultându-l, m-am întrebat, cum să particip, spre a-i putea asigura reuşita încercării. Ca în Legea Atracţiei, soluţia, mi-a venit, recitindu-mi postul „GLOATA DE HRAM”.

Simplu, ca în politica de proastă calitate românească. Anume, parlamentul să promită facilităţi la produsele NEVÂNDUTE, cu toate promoţiile pentru  gloată, celor care au votat.

Pentru a preveni însă entuziasmul debordant, ca la Iaşi, Brăila, Galaţi, Olteniţa, la Sfinte Moaşte şi pe unde s-a mai demonstrat spiritul întreprinzător românesc, de căpătuială, în suferinţă, să se precizeze că măsura se va aplica, după votare, pe baza ştampilei VOTAT, din buletin.

Măsura ar fi necesară, spre a evita  degradarea uşilor şi geamurilor secţiilor de votare, ca şi prevenirea stării de stres, când ştampila ar putea fi aplicată pe pereţii cabinei de votare, ceea ce ar fi tot absenteism şi ar ieşi tot cine nu vor Antenele Domnului Voiculescu.

Precizez, că sugestia nu este PRO DOMO, eu fiind vegan.

 DOAMNE AJUTĂ, VOTANTUL ROMÂN !

Madi şi Onu

 

Publicitate

Norocul Prostului !

 Vorbesc de mine , desigur ... 

N-aş face referire asupra altcuiva; surorile mele, mi-ar întoarce spatele.  Am primit de la mama, o educaţie perfectă, dar dupa mine păguboasă. Mă comport însă ca atare, pentru că, “7 ani de la mama” nu se uita niciodată ! (vezi, Postul)

 

De fapt, care-i problema ? Conform titlului, ziarul Gândul de ieri, 7 iunie, mi-a sugerat  ideea unui post, pe marginea Întâlnirii de la Snagov, care în imaginaţia mea înseamnă  de fapt, Întâlnirea înaintea Sfârşitului. Mai precis, primul simptom al Pieirii Răului. Pentru că, marţi 15 iunie  se votează Moţiunea de cenzură, care oricum am lua-o, tot un sfârşit înseamnă …al cinismului, al răbdării oamenilor, al existenţei Naţiei. Privitor la răbdare, am un reper infailibil, dat de muza mea mediatică, Gândul, care reproduce esenţialul pentru mine, al cuvântului senatorului PDL de Prahova, Georgică Severin, respectiv: ” sunt ferm convins de onestitatea şi tragedia premierului Boc. Din păcate, şi-a asumat un rol în care regizorul este la Cotroceni …”

 Sunt foarte curios, cum îi clipea ochişorul dezvăluitului. Oricum, sigur, i s-a ivit o lacrimă de tămâie şi otravă, ca la …„dragă Stolo” , asemenea salivei caimanului de Comodore. Referitor la cinism, am mostra mesajului de o prostie sinucigaşă, al fostului PNL-list zburător, Gh. Flutur, respectiv:  ” Celor de la PSD le chiorăie maţele de foame. Le e dor de putere. Nu vă lăsaţi călcaţi în picioare. ” Ne mai trebuie vreo dovadă asupra oportunismului acestui cameleon devenit din galben, portocaliu ? Şi în general asupra acestui spectru ? Cât priveste existenţa Naţiei, prin condamnarea la mizerie, ascult îndemnul Wandei, o fetiţă indigo, care are o vorbă: ”nu mai spune, că se-ntâmplă” mă  limitez doar la ce-am spus în introducere.

 În sfârşit, aş vrea să-mi exprim nedumerirea asupra tăcerii complice, a Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a cărui ieşire la rampă, ar demonta Minciuniada politicianistă, calomniatoare; cea mai recentă, îndatorirea ţării, până la înrobirea actuală, de către ex-premierul Tăriceanu, singurul politician demn, mai puternic decât Preşedintele Băsescu ! Poate că dl. Boc este instrumentul de supremă încercare a răzbunării maladive ?

În sfârşit, apropo de norocul prostului, din lectura comunicatelor, celei de a 4-a Puteri în stat, aflu cu deplină satisfacţie: Legea lustraţiei, a urii şi a dezbinării, cum mi s-a părut mie , a fost declarată neconsituţională.

Motivul: Sunt interzise condamnările colective. Şi când mă gândesc, un specimen, din această abominabilă categorie, recomandă parşiv, la adăpostul glumei, cum fac toţi laşii, aruncarea Curţii Constituţionale, în cocina porcilor, spre a-i proteja de stresul crescătorilor acestora. Probabil, omenirea va avea permanent, bolnavii săi de ură din frustrare !

 PS: Nu vreau să înciudez pe cineva, asupra faptului că mă mândresc de menţionarea unor probleme socio-economice, în posturile mele, pe care le văd preluate de forţe, mult superioare mie. Ce bine ar fi însă, dacă presa ar avea, faţă de societate, o autoritate cutumieră, de genul: veni, vidi, vici ! Adică: am urmărit (sesizările presei), am verificat (corectitudinea lor), am corectat (sesizările obiective). Lapidar spus: citit, verificat, vindecat !

Ce faci, Opoziţie ?

În ziarul Gândul, de ieri, 4 iunie, citesc despre noi reduceri de personal şi în 2011, cică pentru a reveni la o schemă normală de personal.

Atunci, am trăit, până acum în anormalitate ? Cine stabileşte normalitatea ?  Nu din necesitate socio- economică, au fost create ?

Ce face Opoziţia ? Sau îi trage înainte, ca un papagal bine dresat de Băsescu, cu anticomunismul ? Cuvinte goale, ca unora pe gust, să le sune ? Poate-am putea trăi şi pe-o jumătate din teritoriul Patriei ? Dacă reuşim aşa de bine să ne dezbinam ? Şi să avem un PIB …ca-n Hong Kong ?

Presa, a 4-a putere în stat, cum i- a zis Napoleon, a descoperit rezerve financiare imediate, car ar degreva rezonabil finanţele ţaării, demontând cu cifre incontestabile, minciuna politicianistă clientelară şi temperând astfel, zelul guvernanţilor de împrumuturi care să fie tot clientelar prăduite …

De ce nu foloseşte Opoziţia, eforturile presei ? De ce-şi pierde timpul, anihilându-se  reciproc în ambitii penibile De ce nu-şi dă mâna cu presa ? Sau au ei capacitatea s-o facă singuri ? Nu cred !

Liberalii, se duelează cu stafia anticomunistă, cântându-i în strună lui Băsescu si alor lui, dar nu se ocupă de valorificarea fondurilor nerambursabile europene şi cu organizarea ştiinţifică a agriculturii, pe baza principiilor economiei de piaţă, făcută praf de aceeaşi obsesie anticomunistă. Ce strategie liberală, coordonează “creierul” acestui partid, pentru implementarea mentalităţii inţiativei private, să crească PIB ?

Dar ei în frunte cu acerba lor conducere anticomunistă, realizează, esenţa pragmatică a  acestui acronim ? Să nu mai crească locurile de muncă bugetare ? Să fie cât mai mulţi întreprinzători particulari ? PSD-ul, al cărui preşedinte are chiar o profesie liberală, de ce nu se orientează, către paradigma socialismului liberal ? De ce stau unii faţă de alţii, cu coada-n sus, ca nişte capre râioase ? De ce nu-şi unesc forţele intelectuale, dacă le-or fi având, să arate oricărui român, că există rezerve de economii financiare, fără sacrificarea resurselor umane ? Sec, în cifre  incontestabile, fără pălăvrăgeli politicianiste ?

PS: Am greşit, ca oricare admirator de frumos, când m-am lăsat înşelat de aşa zisele valori retorice, ale unui Antonescu sau Ponta. VACS !  

Subtilităţi sentimentale, cum plin de dispreţ îi cataloga Lenin pe palavragii răsăriţi peste noapte, în pseudoelita comunistă ! Valoarea marilor discursuri politice, a fost dată mereu, de pertinenţa pragmatic social-utilitară !

Hai, că s-ar putea ! Totul, este să vrem !

Theodora, bloggeriţa, are o sintagmă:  “Hai, că se poate!”. Nu sunt sigur de efectul imperativului indus de expresia Theo, aşa că încerc să o îndulcesc, printr-un timid optativ, şi spun  …

“Hai, că s-ar putea ! Totul, este să vrem ! Adică să avem voinţa/dorinţa politică. Postul este de fapt, continuarea celui de ieri, “Pe bune !”  Pentru că, după ce am comis imprudenţa  de a-mi exprima veleitatea de Premier, ce mi-am zis ? Dacă Preşedintele, în căutările sale constituţionale, are o oră astrală, şi-mi propune funcţia, ce răspund ?

 Ca orice apucat, care-o ţine bezmetic pe-a lui, m-am pus pe gândit politic: Se poate ? Nu se poate ? Şi, mi-am reluat ideile: Prima era cu Austeritatea. Nu aveam ca suport decât altruismul naţional al Preşedintelui, în sensul că şi-ar evalua strictul necesarexistenţial, al Domniei Sale şi şi-ar dona Salariul, veniturile (că am înţeles, că tot noi îl plătim), în scopul redresării Finanţelor Ţării. Fiind sigur că aşa va face, mi-am spus că e început bun; că lucrul acesta cu austeritatea pornind de sus, este bun. Mai mult, mi-am zis, că Preşedintele îi va implora în genunchi, pe domnii Boc, Videanu, Berceanu, Blaga, care din respect obedint, nu vor spune nu.

Apoi, mi-a venit,un ajutor divin; cotidianul  naţional Financiarul de azi 4 iunie, care prezintă nişte salarii nesimţite, cum spunea cândva, Premierul. Şi, ca în proverbul yoghin, “când elevul este pregătit sufleteşte, apare şi Profesorul.” ; în cazul meu,” ideea călăuzitoare”, pentru a ajuta puterea, sa iasă din criza  financiară, în care-au adus-o predecesorii, fără birul asupra poporului român, mai aspru, ca al  Cotropirii Otomane !

Ideea: la câte  pensii de 600 de lei, s-ar acoperi reducerea de 15%, respectiv 90 de lei, prin reducerea  salariilor acestora ?

Din calcule, pe care nu le mai reproduc, pe motive de spaţiu şi timp, a rezultat, că numai salariile de la un minister, ale următoarelor servicii:  ministru, secretară, consilier de ministru, secretar de stat, director de minister, consilier juridic, specialist relaţii publice, şef de serviciu, femeie de serviciu, portar, şofer, ar putea fi scutite de reducere 1100 de pensii de câte 600 de lei. Imaginează-ţi, cititorule, la câte asemenea servicii,  sunt într-un minister, respectiv, total ministere, dacă s-ar reduce pe jumătate, câţi pensionari ar beneficia de şansa de supravieţuire ? Dar, conform tehnicii ”step by step”, s-ar descoperi, că nu mai este nevoie de birul neo-otoman !

În ziarul Financiarul, peste risipa de bani, din aceste servicii, tronează statura sfios zâmbitoare a ministrului Finanţelor, care spune ca nu  sunt rezerve de economisire a banului public. Nu ştie, sau uită, după ce-l instruiesc specialiştii ? Precum colegul său de Guvern, ministrul Învăţământului, căruia consiliera, sau ce-o fi mai  fost, îi sufla în văzul public, ce scuze să mai invoce ? Dar pentru această uitare, după un film, văzut despre un caz da Alzheimer, mă întreb, dacă  nu cumva bieţii oameni, nu se află într-un stadiu incipient, al acestui necaz ?  

Şi atunci, n-ar fi mai omenos, din partea Premierului, să se lipsească momentan, de aportul lor ? Ar fi cred, mai uman ! Dar, dacă or fi prea mulţi , ce se face Premierul ?  Îl va ajuta Preşedintele ? Nu cred, că avem dreptul, să-l sacrificăm; a încercat şi italianul Musolini, fără succes însă; aşa încât, sătui de prea marea lui închipuire, italienii, parcă i-au spus  ceva de genul: “Până când, Catilina ?“ asimilându-l conspiratorului roman, împotriva republicii. Aici, nu-mi dau seama; probabil Parlamentul, îi poate veni în ajutor !

Ubi bene ibi patria

”Unde e bine, acolo e patria”

Titlul  este un eufemism, al altui titlu: ”România aceasta, crizată şi coruptă, nu este ţara mea !”. Şi constituie un protest faţă de asemenea exprimări denigratoare, din partea unora, care-şi contestă, prin asemenea opinii indecente sorgintea românească !

Este evident, cu asemenea gândire bolnavă, nu se poate însănătoşi  mentalitatea unei ţări, în care plozilor, li se bagă în cap paradigme de genul: ”căţeluş cu părul creţ/ fură raţa din coteţ;/ şi se jură că nu fură/ când l-am prins cu raţa-n gură.” Educaţi în acest spirit, plozii de ieri, declamă ritos azi, titluri, precum cel de sus ! Şi România, sărmana, crescută în acelaşi spirit, îşi suportă resemnată, progeniturile; sunt opera ei; şi-şi votează într-un entuziasm orgasmic, cu mai putin de 50%, Preşedintele !

Nu mă mai mir, că din aceeaşi stirpe, un specimen asemenea, sugera aruncarea Curţii Constituţionale, într-o crescătorie de porci, spre nestresarea acestora; sau aprecierea (aiurea) a calităţii de ”cristal”  atribuită acestei insulte, de către altul, din aceeaşi specie, probabil ! Conform art. 142 din Constituţia României, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei. Dacă în condiţiile acestui nerespect, bântuie indivizi, care-şi spun români, şi care se comportă ca atare, salivând crocodilian, după mirajul străinătăţii, unde cetăţenii respectivi, n-au asemenea manifestări rabice când îşi fac datoria conştiincios şi fidel, faţă de condiţia lor existenţială, ce pot face un Preşedinte şi Guvern, bălăcăriţi, la orice colţ de stradă ? Ce poate face un Cioban, a cărui turmă behăie toată ziua, în loc să dea laptele şi lâna necesare ? Apropo, Articolul 54 din Constituţie, alin.(1) hotărăşte clar: ”Fidelitatea faţă de ţară este sacră”. De ce sacralitate pentru ţară, să fie capabili acei perverşi, care-şi fac semnul crucii, înainte de a se îmbulzi, ca o turmă însetată, pentru o porţie de agheasmă, de la Sfintele Sărbători ?  Sau când în mijloacele de transport, în timp ce-şi fac teatral, mari cruci făţărnice, rămân insensibili, la gravida, mama cu copilul în braţe, bătrâna sau bolnavul în picioare, de lângă scaunul în care ei se lăfăie, într-o imbecilitate morbidă ?

PS: Prezentul material, se doreşte un protest personal ferm, faţă de asemenea manifestări anticetăţeneşti, antiromâneşti ! De care mi-e ruşine şi sunt dezgustat !

Sine ira et studio.

 

Rugăciune de 1 Decembrie

 

Din răbdarea Ta fără hotare,
Mare ca răbdarea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă răbdare sfântă la români !

Din înţelepciunea ta nemuritoare,
Ca înţelepciunea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă înţelepciune la români !

Din smerenia Ta izbăvitoare,
Mare cât smerenia unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă smerenie sfantă la români !

Din iubirea Ta ostenitoare,
Mare cât iubirea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă iubire sfântă la români !

Din dreptatea ta indurătoare,
Mare cât dreptatea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă dreptate sfântă la români !

Din iertarea ta izbăvitoare,
Mare cât iertarea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Da iertare sfântă la români !

Din milostivirea-Ţi iubitoare,
Mare cât zidirea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel mare,
Dă milostivire la români !

Din Sfinţenia Ta îndurătoare,
Mare ca sfinţirea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă Sfinţenie veşnic la români !

Din Treimea binecuvântată,
Da, Părinte sfinte, la români,
Dă-le-n veci, cu mâinile de Tată,
Binecuvântarea unei pâini !

Jianu Liviu – Florian