Ceva nou, promițător, se prefigurează în România…

Da, cred că în curând, vom asista la un reviriment  al normalității în Țara noastră.

Liberalii, cu toate convulsiile, și-au definitivat candidatul la Primăria Capitalei, și  zvonurile manipulatorii, privind altă candidatură, nu s-au adeverit,

problemele imobiliare Sibiene s-au reglementat,

Deputatul Ghiță și-a plătit cauțiunea,  procesul  împotriva unor anteniști, cică s-ar fi  mutat la Pitești, iar vigilența americană, îl ține pe Putin calm, amușinând probabil, pofticios, miresmele hotarului estic al României.

Gabriela Firea, pare a întruchipa programatic, dezideratul:

Primăria lucrului bine făcut.

Și, ar mai fi ceva.

În urma postului meu de ieri, deși  nu m-am ales cu numeroși  vizitatori, am scăpat fără urecheala aplicată de vigilența inerentă,  celor care găsesc  și ceva  bun, în Țara noastră.

Peste tot.., pare a fi spre  mai bine în ROMÂNIA.

Onu

Publicitate

DIN CITITE!

În loc de motto:”Oricărui  dulău, nu-i dai peste bot, te atacă din nou”-Anonim.

Nu iau în seamă, orice javră care mă latră. Când spun „mă”, am în vedere trei lucruri sfinte:eu,(ca român), românii şi România. Este motivul pentru care nu am dat mare importanţă protestelor unor oficiali maghiari, faţă de nu ştiu ce încercări teribiliste, privind un drapel, în aglomerarea secuiască.

Am văzut, mi-am  spus că şi alţii au tăietori de frunză la câini, şi mi-am continuat treburile.

Azi, citesc, înYahoo!News România informaţiile vicepremierului Liviu Dragnea, privind regionalizarea.

Firesc, urmează comentariile. Ceea ce fac şi eu, dar la mâna a doua.

Printre acestea, am observat câteva demne de atenţie.

Primul, ar fi următorul:

Giovaniro Giovani:“de aia is asa inflamati ungurii impotriva regionalizarii ca nu e una pe criterii etnice si miorlaie ca nu mai sint la putere sa foloseasca santajul !!! nu va convine baieti mars la budapesta si stati acolo abia ii cintati in struna lu orban si el voua !!!!”

Altul:

CMS:“o data cu regionalizarea ar trebui rupt acest ,,tinut secuiesc”. Din cele trei judete cu populatie majoritar hungureasca cate unul la fiecare regiune.”

Nu agreez limbajul folosit,dar cred că nu strică o punere la punct a unor exaltaţi, care prin gestul lor, se înscriu în categoria turbulenţilor ordinii publice, şi pe care-i întâlneşti, când ţi-e lumea mai dragă, dar cărora, din motive de civilitate, trebuie pus lesă.

În ceea ce mă priveşte, soţia mea, cu unul din bunici,  din partea tatălui, ungur, pot afirma că este desăvârşită, ca frumuseţe, intimitate, educaţie, mamă şi gospodină.

Deci nu aş avea motive să-i reproşez ceva, pe latura etnică.(Cu atât mai mult, pentru o unguroaică pur sânge).

Poate din spiritul  de turmă, pe care nu-l mai am.

Prin educaţie şi autoeducaţie, atavismele mi-au dispărut.

Madi şi Onu

CÂHHH!

Este printre primele cuvinte învăţate de copil, de la părinţi sau educatori.

În mintea lui, cuvântul echivalează cu ceva impur, de respins, din motive de pericol pentru sănătate.

Repetat şi repetat, el capătă valoare cutumiară.Dacă-i câhhh, e câhhh!

Ajunge să fie auzit, că aspectul  asupra căruia se adresează, devine ceva de valoare „câhhh”.

Unora, adulţi fiind, faţa li se schimonoseşte,  precum feţele marionetelor de la bâlci, de crezi că au crampe,  şi-i apucă voma.

Interesant, că la firile uşor manevrabile, cum este cazul celor manipulaţi, este suficient, la sfârşitul unei mistificări  facile, de genul unor bufonerii, să le aplici pe subliminal cuvântul câhhh!,  că la orice reluare a bufoneriei, faţa li se strepezeşte, de parcă ar bea soluţie de piatră acră.

Dar şi alte noţiuni, nu doar cea de alimentaţie periculoasă, au devenit funcţie de (câhhh!).

Una, pe deplin justificată în raport cu suferinţele sufleteşti produse omenirii, este şi comunismul, sub forma intelectuală nouă de „anticomunism” paravan arivist, multora, pentru parvenitism.

Dar nu numai!

Eu cred că în spatele acestui câhhh, se ascunde o încercare mârşavă de a fi distrus România, nu doar economic.

De aci, agricultura noastră este la pământ, industria o mai găseşti în articolele istorice ale academicianului Giurăscu, comerţul prin Pieţele şi Silozurile gemând de importuri, iar Subsolul, vai de mama lui, în ce-or mai scrie Rapoartele ultrainteresate ale marilor companii industriale internaţionale.

De fapt, ideea acestui articol, mi-a dat-o soţia  lui Victor Surdu, Angela Similea, auzind-o vorbind despre condiţiile de autovigilenţă faţă de vicisitudinile la care ar fi fost supuşi, de ororile cenzurii comuniste,  cântăreţii de muzică uşoară, din acele timpuri,  vitrege nu chiar pentru ei.

Vezi, Doamne, „autovigilenţa”, le-a permis să  evolueze în condiţii limită.

GREŢOS gestul, celei care nu s-a sfiit să-l ia de soţ, pe un exponent politic activ al comunismului, despre  care vorbea probabil, cu piele de gâscă.

Mi-a părut rău pentru memoria lui Victor Surdu, blamat postmortem cu un câhhh anticomunist, indirect, de cine, de soţia sa, care l-a luat „de bunăvoie, şi nesilită de nimeni!” , în ciuda trecutului  lui comunist.

Acu, aşa o fi fost????

Madi şi Onu

SANCTUARUL ROMÂNIA!

Motto:”Nu oricine, face ce vrea în România!”-Premierul Ponta

Recent, un personaj necontrolat, din Parlamentul Ungariei, a făcut referiri ireverenţioase, la adresa Ţării noatre.

Motivul: nu s-a acceptat înhumarea unui aşa zis scriitor, despre care memoria istoriei  noastre, nu are  nici un cuvânt de laudă.

Replica Premierului Ponta,(cea din motto), a fost fără echivoc.

L-am apreciat, pentru promptitudinea faţă de demnitatea României.

Să ştie, orice neavenit, să-şi recicleze halena, faţă de românitate!

Îmi amintesc.., parcă a fost ieri.

În timpul premieratului său, Teodor Stolojan, la un incident similar, a tăiat-o sec:

”Există noţiuni sfinte, precum cea de Patrie, cu care nu ne putem juca!”

Acum, când revolta colcăie în mine, simt un sentiment de preţuire, pentru acel care, cândva, nu a acceptat povara  unui Premierat, trădător de Neam şi Patrie, la comandă.

Madi şi Onu

SĂ FIM CONDAMNAŢI, DELIBERAT, LA INVOLUŢIE ?

Motto: ”În loc să vezi paiul din ochiul vecinului, mai bine scoate bârna din ochiul tău!” – proverb românesc.

Adică, în loc să clamezi Hoţia Puterii, mai bine recunoaşte, cu aceeaşi  vehemenţă, că hoţia este un dat uman! La noi, se fură! Se fură capacele de fontă, de la gurile căminelor de canalizare, se fură voturi, se fură obiecte de metal, se fură pensiile morţilor.Se fură într-o complicitate generală.

Poate da, poate nu, dar în România se fură, şi trebuie recunoscut, sus şi tare, implicit necesitatea luării măsurilor coercitive necesare. Pentru că, aşa cum „românii au talent”, „aceiaşi români îşi pot însuşi talentat şi dezvăţul răului.

 Postul mi-a fost inspirat, de surpriza oferită de propagandistul  antenist, de serviciu, Răzvan Dumitrescu. Şi vorbeşte băieţaşul acesta „înspumat de repetiţii”, despre neregulile Oficialităţilor, mascate prin tot soiul de subterfugii. Ultima, ar fi, cum  că  neregulile de la fondul de pensii,  s-ar datora decedaţilor, întrucât nu mai ştiu ce sume, s-au primit,  în cazul unor pensionari decedaţi.

Şi vezi Doamne, Guvernul care face şi  drege, este vinovat, că nu are evidenţa strictă a morţilor.

Totul corect poate, până nu te întrebi: „dar dacă se vorbeşte de „hoţia unora”, a „celor din oficialităţi”, de ce nu se face o aluzie măcar, despre faptul că tot hoţie, este şi gestul românilor care se pretează să ridice necinstit acei bani necuveniţi? Şi atunci, de ce să încurajăm hoţia la români, prin omisiune, pretextând  lovituri date Puterii?

Sugerând că se pretează la necinste, acei care aduşi în sapă de lemn, de către putere, nu ar avea altă soluţie existenţială ?

Sunt profund revoltat de pierderea memoriei unora. Şi pentru a elimina orice ambiguitate, am în vedere uitarea „soluţiei imorale” care ne-a adus în această stare.

Aşa, nu vom ajunge o naţie superioară !

Iar paradigma ”soluţie imorală”, cu ajutorul acestor complicităţi, „nu este decât o excepţie, care întăreşte regula!”, şi care se va perpetua naţional, de-a pururi.

Cât timp, ne vom complace în a nu striga: ”uite hoţul/răul”, nu ne vom ameliora soarta !

Maladia oricărei  hoţii/răutăţi, trebuie tratată şi psihanalitic.

Poate, prin jocul astrelor, hoţul pensiei decedatului, sau progenitura acestuia, mâine, va ajunge parlamentar ?!

Madi şi Onu

CADE ? NU CADE !? CADE ? NU CADE !?

Recunosc spăsit, aseară domnul Gâdea, m-a păcălit, ca şi domnul Băsescu pe alţii, cu „Să trăiţi bine !”  Simplu, genial. A spus ce-mi doream să aud: Căderea Guvernului Boc.

 

A recunoscut, nu era din sursă a-ntâia, dar măcar promitea ceva. Am aşteptat în zadar…, până am adormit. M-a trezit zgomotul căderii unui corp. Am scăpat sticla cu apă minerală, mi-a alunecat din mână, spune soţia, impresionată de tresărirea mea. Dau să strig uraaaa, crezând că, gata, a căzut Guvernul, dar brusc, realizez, cum la dimensiunea Premierului, nu avea de unde atâta zgomot. Clipesc alene, şi adorm iar …poate mâine, îmi spun …

Ca un făcut însă, un ochi, îmi rămâne întredeschis, şi la pâlpâirea ecranului tv-ului, gândurile-mi aleargă halucinant.

De ce nu demisionează oare, Premierul ? Să fie un Cesare Borgia ? Să fie mâna Preşedintelui,  prin Aliodor Manolea, care l-a îmbrobodit şi pe  Geoană, la Prezidenţiale, de s-a dus  vrăjit, călare pe băţ, la chemarea lui  Vântu ?

Azi, întâmplător, văd o poză, în Jurnalul National, în care, Preşedintele, parcă îl atenţionează pe domnul Boc, cu arătătorul, în genul:”să nu te pună păcatul, să demisionezi, că ne ia Gaia, pe toţi !” Am înţeles. Premierul nu-i „cineva”, ci un fricos, conştient de  răspunderea pe care o poartă pentru tot răul făcut Neamului românesc.

Şi, dintr-odată, mi-e clar. Cu cât rezistă mai mult,  cu atât se exacerbează gestul  autopedepsirii, pentru ambiţiile sale, de a fi fost un om mare. Păcat, în momentele extreme, ale cuiva, o milă creştină, mă copleşeşte !

Dumnezeu să-l ierte !

       Madi şi Onu

MIZA ACTUALITĂŢII !

N-am crezut că voi fi atât de nerabdător, să aflu momentul şi modul demisiei regretabile, a Preşedintelui României.

Când .., şi cum …, se va produce …

Ştiu că nu va fi în curând, dar parcă văd scena: aplecat proteguitor, asupra României în derivă, îşi va şterge, pe furiş studiat, o lacrimă de grijă, pentru destinul acesteia, după plecarea Domniei Sale de la cârma ei.

Momentul îmi aminteşte de o carte, citită cândva (parcă Pescăruşul, de Ethel Voynich) care începea în acelaşi registru dramatic: sprijinit pe umărul Italiei, reprezentată într-o clasică formă statuară, un om necăjit, aparent în echilibru instabil, plângea.

Iar din vuietul mulţimii valurilor, ce se spărgeau ameninţătoare de ţărmul stâncos, se auzeau printre sughiţuri icnite vorbele pline de grijă ipocrită, ale nenorocitului: „ce te faci tu, fără mine, dacă plec ?! ”

Madi şi Onu

PARTICIPARE …

Motto: ”Uneori, drumul spre iad, e pavat cu bune intenţii” – proverb românesc

De parcă mi-ar fi citit postul „ROMÂN ADEVĂRAT”, Radu  Tudor, a renunţat la ideea absenteismului, care ar da câştig de cauză puterii, şi destul de îngrijorat, încearcă o mobilizare la vot, împotriva sugestiei subliminale,  într-o clipă de orgoliu necugetat.

Mi-a înseninat Crăciunul, revenirea lui la raţionalitate !

Şi ascultându-l, m-am întrebat, cum să particip, spre a-i putea asigura reuşita încercării. Ca în Legea Atracţiei, soluţia, mi-a venit, recitindu-mi postul „GLOATA DE HRAM”.

Simplu, ca în politica de proastă calitate românească. Anume, parlamentul să promită facilităţi la produsele NEVÂNDUTE, cu toate promoţiile pentru  gloată, celor care au votat.

Pentru a preveni însă entuziasmul debordant, ca la Iaşi, Brăila, Galaţi, Olteniţa, la Sfinte Moaşte şi pe unde s-a mai demonstrat spiritul întreprinzător românesc, de căpătuială, în suferinţă, să se precizeze că măsura se va aplica, după votare, pe baza ştampilei VOTAT, din buletin.

Măsura ar fi necesară, spre a evita  degradarea uşilor şi geamurilor secţiilor de votare, ca şi prevenirea stării de stres, când ştampila ar putea fi aplicată pe pereţii cabinei de votare, ceea ce ar fi tot absenteism şi ar ieşi tot cine nu vor Antenele Domnului Voiculescu.

Precizez, că sugestia nu este PRO DOMO, eu fiind vegan.

 DOAMNE AJUTĂ, VOTANTUL ROMÂN !

Madi şi Onu

 

POLIGLOT

 La nevoie, românul poate fi şi poliglot.

În Parlament, încearcă în “jagardeză”, la Europarlament, în “siliconeză”,  cu invitaţii străini, în “Sulaina Ceanăl”, la Bruxelles, cu Şefii din UE, în “Strong English”, pe Litoral,  în”he, animal !”, iar în Piaţa Unirii, la sondaj, ca în clipul următor:

Madi şi Onu

 

ROMÂNIA DEFĂIMATĂ

În loc de motto: ”Poţi defăima, compătimind !”– Madi şi Onu

Adevărul supără şi reacţia poate fi necugetată. Mereu m-am întrebat, cine a avansat metoda criticii şi autocriticii, ca mijloc de dezbinare a oamenilor ? Aşa au apărut turnătoriile între tovarăşii ofensaţi de critică, aşa s-a născut Securitatea Comunistă. Mijloc de atac, şi contraatac, năravul criticii şi autocriticii, odată deprins, se perpetuează ca o molimă.

 Statuată de Constituţie, prin „libertatea de exprimare”, conform Articolului 30,  ca ori ce  aspect democratic, tinde să devină un abuz, perturbator de civilizaţie şi progres individual şi social.

Aştern aceste  gânduri, în urma unei emisiuni tv, concepută propagandistic-mercantil (spre a se împuşca doi iepuri, dintr-o dată): atac la Putere şi obţinere de audienţă, la rândul său, aducătoare de bani, prin publicitate. Nu aş fi deranjat, dacă prin aceste acţiuni, nu s-ar  aduce categorice deservicii caracterului meu, şi aşa penibil de slab şi înclinat spre solicitare de compasiune şi ajutoare de mijloace de subzistenţă, gratuite, volens nolens.

Adică, în loc să mă apuc serios şi responsabil de treabă, încep să-mi plâng de milă, în faţa aparatului de filmat, că mă vede şi mă căinează Ţara, aşa de prost ocârmuită de Puterea instaurată şantajist, prin „soluţia imorală”, numită de Traian Băsescu, Dan Voiculescu.

 Pretutindeni, există nefericiţi. Şi vor exista. De aci şi mila religiei creştine, ori genialitatea fatidică  a unui Marx, omologul Domnului pentru  aceştia.

Cine a citit  Misterele Parisului, Germinal, Subteranele Londrei şi  despre viaţa promiscuă de sub podurile  nord americane, ştie că sărăcia e un flagel al lumii moderne şi contemporane, ce nu poate fi combătut decât prin muncă.

Ori, dacă la starea mea de spirit existentă, se vine cu tertipuri de genul: Vaaaai… , câtă  nefericire, câtă neomenie şi indiferenţă din partea celor înavuţiţi „nu se ştie cum”,  inducându-mi-se convingerea hoţiei neprinse, până la statuarea condiţiei de necinste aferente, impresia mea este că mi se joacă o farsă grosolană, profitându-se de înclinarea spre văicăreală şi pricopseală. Şi-mi ajunge atâta ipocrizie, în numele nenorocirilor mele !

De ce dar, să mă mir, că suntem ciuca batjocurii, franceze, italiene şi poloneze ?  Că ne resping din Spaţiul Shenghen ? Suntem exact, ca nenorocitul care-şi face nevasta prostituată, în faţa blocului, şi apoi jignit, se miră ce are lumea cu familia lui.

PS: Oare în câte ţări din lumea asta, unele televiziuni îşi pun poalele-n cap , ca la noi ?  „Într-adevăr, Românii, clovnii trişti ai Europei !”

Madi şi Onu