Arhive pe etichete: romania

PARTICIPARE …

Motto: ”Uneori, drumul spre iad, e pavat cu bune intenţii” – proverb românesc

De parcă mi-ar fi citit postul „ROMÂN ADEVĂRAT”, Radu  Tudor, a renunţat la ideea absenteismului, care ar da câştig de cauză puterii, şi destul de îngrijorat, încearcă o mobilizare la vot, împotriva sugestiei subliminale,  într-o clipă de orgoliu necugetat.

Mi-a înseninat Crăciunul, revenirea lui la raţionalitate !

Şi ascultându-l, m-am întrebat, cum să particip, spre a-i putea asigura reuşita încercării. Ca în Legea Atracţiei, soluţia, mi-a venit, recitindu-mi postul „GLOATA DE HRAM”.

Simplu, ca în politica de proastă calitate românească. Anume, parlamentul să promită facilităţi la produsele NEVÂNDUTE, cu toate promoţiile pentru  gloată, celor care au votat.

Pentru a preveni însă entuziasmul debordant, ca la Iaşi, Brăila, Galaţi, Olteniţa, la Sfinte Moaşte şi pe unde s-a mai demonstrat spiritul întreprinzător românesc, de căpătuială, în suferinţă, să se precizeze că măsura se va aplica, după votare, pe baza ştampilei VOTAT, din buletin.

Măsura ar fi necesară, spre a evita  degradarea uşilor şi geamurilor secţiilor de votare, ca şi prevenirea stării de stres, când ştampila ar putea fi aplicată pe pereţii cabinei de votare, ceea ce ar fi tot absenteism şi ar ieşi tot cine nu vor Antenele Domnului Voiculescu.

Precizez, că sugestia nu este PRO DOMO, eu fiind vegan.

 DOAMNE AJUTĂ, VOTANTUL ROMÂN !

Madi şi Onu

 

Reclame

3 comentarii

Din categoria Politică, Râsu/Plânsu

POLIGLOT

 La nevoie, românul poate fi şi poliglot.

În Parlament, încearcă în “jagardeză”, la Europarlament, în “siliconeză”,  cu invitaţii străini, în “Sulaina Ceanăl”, la Bruxelles, cu Şefii din UE, în “Strong English”, pe Litoralîn”he, animal !”, iar în Piaţa Unirii, la sondaj, ca în clipul următor:

Madi şi Onu

 

7 comentarii

Din categoria Râsu/Plânsu, Ups & Downs

ROMÂNIA DEFĂIMATĂ

În loc de motto: ”Poţi defăima, compătimind !”Madi şi Onu

Adevărul supără şi reacţia poate fi necugetată. Mereu m-am întrebat, cine a avansat metoda criticii şi autocriticii, ca mijloc de dezbinare a oamenilor ? Aşa au apărut turnătoriile între tovarăşii ofensaţi de critică, aşa s-a născut Securitatea Comunistă. Mijloc de atac, şi contraatac, năravul criticii şi autocriticii, odată deprins, se perpetuează ca o molimă.

 Statuată de Constituţie, prin „libertatea de exprimare”, conform Articolului 30,  ca ori ce  aspect democratic, tinde să devină un abuz, perturbator de civilizaţie şi progres individual şi social.

Aştern aceste  gânduri, în urma unei emisiuni tv, concepută propagandistic-mercantil (spre a se împuşca doi iepuri, dintr-o dată): atac la Putere şi obţinere de audienţă, la rândul său, aducătoare de bani, prin publicitate. Nu aş fi deranjat, dacă prin aceste acţiuni, nu s-ar  aduce categorice deservicii caracterului meu, şi aşa penibil de slab şi înclinat spre solicitare de compasiune şi ajutoare de mijloace de subzistenţă, gratuite, volens nolens.

Adică, în loc să mă apuc serios şi responsabil de treabă, încep să-mi plâng de milă, în faţa aparatului de filmat, că mă vede şi mă căinează Ţara, aşa de prost ocârmuită de Puterea instaurată şantajist, prin „soluţia imorală”, numită de Traian Băsescu, Dan Voiculescu.

 Pretutindeni, există nefericiţi. Şi vor exista. De aci şi mila religiei creştine, ori genialitatea fatidică  a unui Marx, omologul Domnului pentru  aceştia.

Cine a citit  Misterele Parisului, Germinal, Subteranele Londrei şi  despre viaţa promiscuă de sub podurile  nord americane, ştie că sărăcia e un flagel al lumii moderne şi contemporane, ce nu poate fi combătut decât prin muncă.

Ori, dacă la starea mea de spirit existentă, se vine cu tertipuri de genul: Vaaaai… , câtă  nefericire, câtă neomenie şi indiferenţă din partea celor înavuţiţi „nu se ştie cum”,  inducându-mi-se convingerea hoţiei neprinse, până la statuarea condiţiei de necinste aferente, impresia mea este că mi se joacă o farsă grosolană, profitându-se de înclinarea spre văicăreală şi pricopseală. Şi-mi ajunge atâta ipocrizie, în numele nenorocirilor mele !

De ce dar, să mă mir, că suntem ciuca batjocurii, franceze, italiene şi poloneze ?  Că ne resping din Spaţiul Shenghen ? Suntem exact, ca nenorocitul care-şi face nevasta prostituată, în faţa blocului, şi apoi jignit, se miră ce are lumea cu familia lui.

PS: Oare în câte ţări din lumea asta, unele televiziuni îşi pun poalele-n cap , ca la noi ?  „Într-adevăr, Românii, clovnii trişti ai Europei !”

Madi şi Onu

5 comentarii

Din categoria Politică, Râsu/Plânsu, SARCASM

ROMÂNIA ABANDONATĂ !

Motto: ” Operaţia a reuşit, pacientul a murit ” – Romanian Malpraxis

Ieri, Nokia ! Azi, Boc, iese ca un preşcolar naiv şi se arată surprins. Îl urmează Băsescu, în stil „mama Omida”, care prezice şi alte  plecări.

 Simt că încep să ajung la limita suportabilităţii privind incapacitatea acestor pinochio, de a-şi recunoaşte lipsa performanţei manageriale,  pe care, oricum ai privi-o, le conferă statutul de ilegitimitate pentru malpraxis. Ştiu că „drumul spre iad este pavat cu bune intenţii”, dar cred că este cazul să le strigăm plin de mânie daco-romană: ”Până când, Bubulina !?” Şi, cum ne-am convins că nu-i duce capul,  îi întrebăm : Dacă vă erijaţi în dreapta autentică, de ce nu valorificaţi potenţialul financiar al miliardarilor români, indiferent de orientarea ideologică a acestora, întru refacerea tezaurului agricol şi a capitalului de hărnicie şi îndemânare autohtonă, demonstrat de confraţii noştri în pribegia, la care i-aţi condamnat ? Orientativ, vă reamintesc, din istoria dreptei, pe care cu jenant cinism, o revendicaţi:

În noiembrie 1921, Congresul PNL la Bucureşti iniţiază principiul ”prin noi înşine” , în vederea valorificării bogăţiilor ţării, ”în primul rând prin munca ,iniţiativa şi capitalurile româneşti ”.

 Ce ziceţi, se poate ?

Şi aş mai reaminti, spusele  domnitorului Lăpuşneanu, bosumflatului Moţoc: Proşti,  Moţoace, dar mulţi !  

 PS: În sfârşit, un invitat, agasat de insistenţele moderatoarei Dana Grecu, a pus-o amiabil la punct, atrăgându-i atenţia, că prin insistenţele sale, face o bună mediatizare lui Boc şi aşa zisei consiliere Vass, pe care  el, din dezgust,  nici nu-i mai  priveşte.

Madi şi Onu

7 comentarii

Din categoria Politică

FANTASME

Motto: ”Trădarea-suferinţă incurabilă !” – proverb românesc

De câteva zile, observ la Sinteza Zilei, o relaxare a atacurilor adresate Preşedintelui Băsescu. Cum s-ar zice, se încearcă trimiterea sa, într-un con de umbră al uitării. Adică, îi lasă pe invitaţi să spună ce vor.

Apoi, normal, dacă vorbeşti de Majestatea Sa Regele, făcând apologia Monarhiei, nu-l poţi menţiona pe Preşedintele Băsescu. Este adevărat, nu încap două existenţe, în acelaşi spaţiu.

Ori Republică, ori Monarhie !

Mie, telespectator, emisiunea cu un asemenea algoritm, mi-a părut o tentativă de schimbare a macazului. Şi, fabulând, cred că nu este rău dacă se revine la Monarhie. Şeful realizatorului, ar deveni Premier, realizatorul, poate ministru la Culte, PDL-ul uitat, va recâştiga alegerile şi …„trai nineacă”.

Ce USL, ce naivul de Antonescu, orbit de mirajul Antenelor ? ce popor român, şi-aşa un nevolnic, ne înstare să renunţe la înclinarea de a se veseli din propria-i suferinţă, chiar dacă prin asta poate fi manipulat în mod penibil, către sinucidere.

Numai că, „naivul” de Antonescu, nu-i aşa imatur, cum îl vor Băsescu şi… alţii; deja, mi-a cam pleoştit mutrişora, cerându-mi, să mă hotărăsc, în ce luntre prefer.

Sau că imaturul, după Băsescu, Ponta strânge tot mai des, plin de autocontrol, din buze. Şi care oricât de arivist ar fi, nu poate uita cum binefăcătorului său Năstase i s-a întors spatele, şi PSD-ul a fost aruncat în opoziţie, când îi era lumea mai dragă. De s-a ajuns la nenorocirile de azi. Ba mai mult, discerne că i-aş duce de râpă, mirajul de prim- ministru, dacă voi vira iar ca atunci.

E tare grea viaţa, printre copii care au început să înţeleagă fatalitatea nevoii româneşti, de distracţie, prin tv-uri, la care, ratingul este raţiunea existenţei !

Madi şi Onu

8 comentarii

Din categoria Politică

Ştia ceva, Preşedintele !

Motto:

„Şi iatã monarhia şi monarhii,
Cari stând pe tron , cu cãpãţâna plinã
De-ale ‘nãlţimii fumuri , cred acum
C-ar fi domnind din graţia divinã.
Vã înşelaţi , o regilor prea buni”

Petofi Şandor – „Momâi şi momâlăi”

Gafa de proporţii a unui domn, zis Duda, privind “bazaconia de constituţie” şi reacţia de înfierare a acesteia, de către preşedintele Băsescu, a trecut prin Antena 3, precum hărmălaia canină, care însoţea altădată, ursarii veniţi prin sate.

Nu cred să fie nevoie să explic insulta ce mi-a fost adusă de acest favorit al soartei. A fost ca atunci, când un boschetar, întunecat de nespălat, înciudat pe statutul meu de intelectual, mi-a strigat, plin de venin: ”băi inginerule!”  Deunăzi, un vecin, căruia încercam să-i exprim un punct personal de vedere, mi-a strigat cu un aer revoluţionar: “băi comunistule !”.

Probabil, după acest post, mi se va striga:”băi pupăciosule !”

De fapt, ce vreau să spun, învârtindu-mă în jurul cozii ?

A…, da, este doar o reacţie la faptul că se încearcă să fiu prostit, uzând-se de libertăţile de exprimare. Ideea postului, mi-a dat-o Oana Stancu, cometa sosită de pe galaxia Realitatea TV.

De felul meu, sunt feminist, dar când o femeie exagerează, mă mâhnesc tare rău, deşi  reuşesc să-mi exprim surpriza, în manieră goetheană. Aşadar, tristeţe mare, pe justiţiara Oana Stancu, pentru corecţia făcută de  domnul Băsescu, asupra blasfemiei : “bazaconia de constituţie“ . Şi după cum arătam în postul meu: ”Pistolarii verbali Iliescu şi Băsescu”, domnul Băsescu are capacitatea exprimării punctuale; ceva în genul : “punct ochit, punct lovit”. Aşa că o cred pe ziarista respectivă, că i-o fi zis-o tare,  acelui injurios, Duda, la a cărui gafă verbală,  reporterul Mihai Gadea nu a schiţat nici o reacţie , cum  face faţă de de CNA. În ceea ce mă priveşte, aveam o oarece bănuială asupra insistenţei  liberale subite, ca în Parlament, să se citească un discurs, autoomagial, de către ex-regale Mihai. Mi-am frunzărit biblioteca, şi vă mărturisec: din cele spicuite, mi-a venit ideea titlului. Iată datele:

La 26 martie1881: Parlamentul votează transformarea României în regat;  Carol I se va încorona rege la 22 mai, acelaşi an. Anii au trecut.

La20 iulie 1927, moare regale Ferdinand I. Nepotul său, Mihai, este proclamat rege. Regenţa aleasă la 4 ianuarie 1926 pentru perioada  minoratului acestuia începe să-şi exercite atribuţiile. (Pentru cei care nu cunosc, la 4 ianuarie 1926,Parlamentul votează îndepărtarea prinţului Carol de la succesiune (“Actul de la 4 ianuarie”) şi recunoaşterea prinţului Mihai ca principe moştenitor al României. Pe timpul minoratului lui Mihai s-a instituit o regenţă formată din patriarhul Miron Cristea, preşedintele Înaltei Curţi de casaţie, Gheorghe Buzdugan, şi prinţul Nicolae de Hohenzollern).

Nota autorului: “Gurile tendenţioase comuniste au afirmat că prin acest act politic, liberalii (la acea dată, prim ministru era Ion I. C. Brătianu) sperau să-şi întărească şi mai mult poziţiile politice”.

 La 30 decembrie 1947, Regele Mihai I abdică. Prezentul se cunoaşte.

 Crin Antonescu, într-un cadru privat, s-a pronunţat în favoarea monarhiei în România.

USL se dovedeşte incapabilă să schimbe democratic, actuala Putere. Au urmat aprecierile, probabil deliberat, lipsite de tact, ale Preşedintelui. Intuise, sau aflase ceva, prea erau ca la Fight Klub.

 Aş spune, că a procedat precum Sun Tzu care afirmă:

” Întreaga artă a războiului este bazată pe înşelătorie”. A mers până la a simula iraţionalul, provocând indiscreţie  în fieful inamicului. A declanşat prin cineva, secvenţa cu  discursul omagial în Parlament. Ex-premierul, care a luat mereu plasă, a înghiţit nada. A propus momentul omagial în Parlament. Reacţii pro şi contra. Refuzul iniţial al PDL  a descoperit  verigile slabe, de care să se ferească. PNL a  înghiţit cârligul. Deconspirarea a fost absolută: Parlament, liberali, “bazaconie de Constituţie”. S-a edificat asupra mişcărilor, pe care le intuise, sau poate le aflase. Constituţia României, tratată de acel Duda, de la Palat, ca o “bazaconie” a devenit bumerang, în avantajul celui  care a fost mai inteligent, mai informat.

Personal, am un sentiment de deja-vu istoric. Prima etapă, etapa decisivă s-a consumat. Acu…, pe bune, nu văd ce finalitate ar fi avut  iluzia de o clipă.

PS: Spre  a evita confuzii de interpretare, aş fi plăcut impresionat, ca Preşedintele României, în perspectivă…, Crin Antonescu,  să îşi cedeze prerogativele, Casei Regale.

Ar fi o dovadă inimitabilă de ataşament patriotic.

              Madi şi Onu

6 comentarii

Din categoria Istoria, Politică, Râsu/Plânsu, SARCASM

BLOCUL

Locatarii blocului din poveste au apărut, în mare, ca urmare a politicii lui Ceauşescu de creştere a gradului de urbanizare a României.

Când s-a hotărât creşterea numărului de orăşeni, toată plebea satelor şi mai ales a împrejurimilor oraşelor, fapt de care n-a scăpat nici Capitala, au fost făcuţi peste noapte orăşeni.

Dar cine erau aceştia ?

Oameni fără nici un căpătâi, fără pământ (puţinul avut, fiindu-le luat   prin colectivizare), fără nici o cultură şi educaţie a muncii; dacă ar fi avut-o ar fi rămas să lucreze la colectiv, pe zile muncă prestate.

Ce deosebire este, în afara grandomaniei de a deveni orăşean, între caracterul social al muncii la ţară şi cel al şantierului, fabricii sau al oricărei întreprinderi din oraş? Sau, măcar, adaptează-te noilor condiţii de civilizaţie. Îmi amintesc, în legătură cu acest aspect, că o aşa-zisă, să-i spun tehniciană, pripăşită nu ştiu cum prin proiectare, îmi spunea ofensată, că din moment ce –şi terminase studiile(sâc!) (adică, după scoala din comuna unde se născuse, absolvise un curs de pregătire agricolă, de trei ani, într-o şcoală  dintr-o localitate suburbană Capitalei), nu mai avea rost să locuiască la ţară; aşa că, prin diverse  relaţii tovărăşeşti, a ajuns în Bucureşti, ”mare proiectantă”.

”. Cât despre calitatea prestaţiei ei intelectuale, numai nervii exasperaţi ai celor nevoiţi să lucreze cu ea, prin forţa împrejurărilor, o puteau spune. Nu  aveai ce face, trebuia sa-o suporţi, cu tot tupeul şi meritele  ei de clasă conducătoare.

Au fost puţini cei cu brăţara de aur şi în consecinţă cu o comportare civilizată.

Asupra condiţiei noilor bucureşteni, poate fi revelator faptul că unii au descins la bloc, direct din  căruţa cu coviltir.

Căruţa cu coviltir era expresia nomazilor care cutreierau prin sate, fără alt căpătâi decât căruţa, marginea şanţului sau câmpul, direct sub cerul înstelat. Nu cred să fi avut un asemenea statut coviltirenii care s-au mutat în blocul nostru. Cert este, că atât ei cât şi mulţi alţii aciuaţi prin bloc au adus la sosire, o asemenea zestre de necivilizaţie încât au transformat viaţa la bloc, într-un gen de fermă, greu suportabilă, neavând ce face.

Despre coviltireni îmi amintesc, din copilărie, un moment destul de semnificativ: treceau prin sate, în căruţe vai de capul lor, şi aveau foarte multe păsări; găini  în special, ţinute în cuşti improvizate din şipci de lemn sau plasă de sârmă, ataşate la spatele căruţelor cu coviltir, pline la rândul lor, cu tot soiul de lucruri, şi cu suflete de toate vârstele şi genurile. Că erau în vizită unii la alţii, n-am aflat nicicând.

Totodată, în timp ce bărbaţii cutreierau prin sat după lucrări de spoitorie, femeile şi copiii mai mari ademeneau păsările de pe stradă, cu boabe de porumb, legate la capătul unei aţe mai rezistente; şi când acestea înghiţeau aţa, o dată cu bobul legat la capătul ei, coviltirencele le trăgeau încet, spre ele; apoi, cu  iscusinţa experienţei, le prindeau  şi le închideau  în cuştile amintite. Sătenii nu prea intrau în panică, cei afectaţi de vânătoarea de păsări descrisă, fiind oameni cu stare, şi pe care nu-i deranja dispariţia câtorva găini.

Oamenii cu stare aveau gospodăria de-a lungul şoselei, iar şoseaua, era calea de acces a coviltirenilor,  în peregrinările lor misterioase. Nu cred că păsările astfel obţinute erau vândute; mai degrabă, erau folosite pentru hrana necăjiţilor  respectivi.

Presupun că noii bucureşteni ceauşişti nu erau dintre cei văzuţi de mine în copilărie. Cert este că din amintirile unora dintre primii locatari, câteva dintre familiile venite la bloc, au sosit în căruţe cu coviltir; poate împrumutate de oameni de bine, din sat, poate vreo moştenire,  până atunci neglijată în fundul ogrăzii. Trist, este că pe lângă sărăcia lucie au adus cu ei avatarurile comportamentale suferite în cursul existenţei lor precare.

Iar  acestea, care la unii se menţin aproape intacte şi astăzi sunt în linii generale aproape subumane: nerespectarea semenilor, a liniştii în general, în special în orele de odihnă  care pentru ei erau inexistente ; noaptea, pe unii îi  cuprindea criza curăţeniei, cu aspiratorul sau cu maşina de spălat rufe.

Nu ştiu ce nevoie existenţială o constitui asemenea criză psiho-mentală, demnă de un studiu neuropsihiatric; ştiu însă că privind emisiunea Animal Planet, acolo, în lumea animalelor, unor impulsuri, fireşti , li se dă curs imediat, chiar din mers: urinează, se baligă, râgâie, evacuează cât mai zgomotos gazele, urlă, latră, nechează, scot răgete înfiorătoare. Să fie vreo deosebire între cele enumerate din viaţa animalelor şi infernul din unele apartamente? tropăituri de dans sau de mers negândit, urlete muzicale la maximum de decibeli, uşi şi ferestre trântite, bruscarea uşilor liftului şi a altor uşi de folosinţă comună (ghene, intrarea în bloc, spălătorie) ; vorbit tare până la strigăte, în apartamene şi în spaţiile commune (hol bloc, casa  scării) târârea şi trântirea de obiecte mari şi grele prin apartamente (spre sfâşierea nervilor celor obligaţi să le suporte), vâjâitul apei de la baie şi din bucătărie.

Apropo, povestea cineva la tv, că în Elveţia, după ora 22, pe tot timpul nopţii nu se mai folosesc băile, liber consimţit, din grijă pentru liniştea vecinilor. Am crezut că nu aud bine. Ce diferenţă între egoismul sălbatic al unora din blocul nostru  şi educaţia civică elveţiană! Cum să nu aibă o economie prosperă, când existenţa lor se desfăşoară în limitele bunului simţ şi al respectului de sine ?

Dar nu cred că se poate vorbi de civilizaţie în condiţiile euforiei de junglă, declanşată în  Capitală, în furia invaziei asmuţite de politica ceauşistă de urbanizare. Nu cred că ni se poate  pretinde asemenea standard de civilizaţie. Ar fi ca şi cum i-ai  cere băutului să ţină drumul drept.

Sunt convins, ca nu se poate prospera economic fără o educaţie impusă; permanent şi riguros urmărită, asupra  comportamentului  civilizat faţă de muncă, de semeni; şi de  sine însuşi, privind autocontrolul propriilor manifestări vizavi de respectul muncii şi civilităţii; spre a renunţa la superficialitatea: “fie ce-o  fi, banul să iasă”.

Ca şi la  ,,impulsurile primare haotice”, gen Animal Planet, generate de gândirea lui “mie să-mi fie bine”, şi să-mi fac treaba” , după impulsul comenzii de moment a nevoilor instinctuale spontane care ne caracterizează. Viaţa în ferma de la bloc, s-a ameliorat în timp, odată cu primenirea structurii acestuia, cu locatari de condiţie evoluată  care au pus piciorul în prag spre o comportare cât de cât, mai civilizată; adică, din cocioabă  la etaj.

Momentan s-au rărit chefurile cu chiuituri, strigături şi cutremurături de tavane în paşi de hore şi sârbe îndrăcit urbanizate. Persistă însă mentalităţile de conduită neglijentă faţă de colocatarii blocului.

PS:  Ce să mai spun, dacă “nişte artişti” cică, au făcut un film;  care după mine, promovează non civilitatea; e drept cu actori din altă lume, a delincvenţei. Parcă, “eu dacă vreau sa fluier, fluier”. Oare străinaşii care l-au premiat, ce-or fi vrut ? Asta să ne fie societatea ? De ce n-or fi făcut-o pentru ai lor, care fluieră ?

Madi şi Onu

3 comentarii

Din categoria Din lume ..., Râsu/Plânsu