Arhive pe etichete: Sandra Stoicescu

P 88, Mentalitate

Părinţii fac orice pentru copii. Dar pentru bani eu aş face şi mai mult:

–aş cumpăra un interviu, care m-ar ajuta poate, să ajung Preşedinte;

–aş comenta defavorabil, un contracandidat, pentru multele lui case;şi asta pentru că dă bine, că la Matrimoniale, vin, nu suferinde de iubire sau de sex, ci mai ales, unele în căutare de locuinţă;

–mi-aş pune mama să spună că a facut Piaţa Universităţii, că poate încă dă bine la alegători.

Şi atunci, nu are dreptate Sandra Stoicescu să-şi extenuieze IQ-ul încercând să-l compromită pe contracandidatul Iohannis, pentru multele sale case?

Ba da, mai ales că o face din propria iniţiativă gândirească.

Numai că m-a cam deranjat aspectul mercantil al emisiunii.

Puteam să fi aflat de la ea, despre marea aniversare regală de azi

Probabil pentru ea şi anteniştii ei, nu are pondere mediatică, evenimentul.

Ce Castelul Peleş, casele lui Iohannis, ne aduc bani!

Deşi tema, ca tot ce plictiseşte, îmi produce un discomfort gastric, să ştiţi că îmi dă oarecare satisfacţie.

Îmi place să urmăresc eforturile intelectuale din greu. Îmi dau oareşicare satisfacţie, prin savurarea efectelor proverbului:

–„Nu te băga, într-un război mai mare ca tine!”

Ba chiar este distractiv, să le vezi mişcările disperate ale ochilor, în căutarea a ceea ce nu există.

Mi-l amintesc pe secretarul de partid comunist, cu ochii holbaţi, şi cu carotidele gata să-i pleznească, în justiţia proletară mânioasă, împotriva exploatării burghezo- moşiereşti, asupra proletariatului agricol.

Sinistre vremuri, sinistru prezent!

Spre bucuria mea patriotică, ultimul sondaj, cu toată intoxicarea cu casele lui Iohannis, îl arată pe Premier, pe locul al treilea.

Gândeşte poporul, nu?

Onu

Reclame

Un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu

PREFER ”LADY GAGA!”

Da, paradoxal…, dar prefer sclipirea pielii acesteia, decât înveşmântaţia în aura lor de închipuire, precum Oana Stănciulescu, Sandra Stoicescu ,Adrian Ursu, Răzvan Dumitrescu, de la Antena 3  a lui Mihai Gâdea!

Şi îi recomand respectuos, acestuia, să le mai verifice  inepţiile , oricât rating le vor fi aducând.

Noii proletziarişti, nu realizează, în căutarea lor de senzaţional, ajutorul subliminal  incomensurabil dat  celor pe care se fac a-i incrimina.

Sunt efectiv şocat, şi de complicitatea celor care le acceptă invitaţia de a participa la această mascaradă-propagandă fără egal, întâlnită  doar la hitlerişti, la bolşevici, la dictatoriii africani, şi la  cine mai ştie, din tenebrele istoriei.

E monstruos efectiv, să asişti la atâta paradă de inconştienţă jurnalistică!

Şi de n-ar fi nociv pentru România, m-aş uita la ei, ca la filme pornografice despre mintea şi conştiinţa umană, în evoluţia ei darwinistă.

Madi şi Onu

4 comentarii

Din categoria Diverse ...

Hai să dăm mână cu mână, Versus HOŢIA ROMÂNĂ!

Motto:”Mulţumesc lui Dumnezeu pentru oamenii proşti!

Datorită lor, noi, ceilalţi, părem deştepţi”.-Mark Twain.

Aseară, mi-a căzut în mână,  cartea „Controlul MINŢII” de HAHA LUNG. De acolo, şi motto-ul, care m-a făcut să mă întreb:”oare care-i gradul de dezvoltare cerebrală a PDL-iştilor şi a simpatizanţilor lor, de Traian Băsescu a început să pară mass media , aproape diabolic de iscusit în gândire?”

Este de fapt, o întrebare retorică, neinteresându-mă nici unul, nici alţii, decât într-o privinţă pragmatică.

Va fi capabil USL-ul  să recupereze hoţiile acestora?

Şi cum anume?

Da ,îl cred capabil, dar nu de unul singur, ci doar cu ajutorul presei, care a dezvăluit nereguli înspăimântătoare.

Şi, încerc o listare a acestor eminenţe cenuşii, care s-au distins, nu doar printr-o ascuţime spirituală, ci şi printr-o tenacitate pertinentă, bazată pe virtuţi româniste, susţinute  de un patriotism demn de minţile şi inimile strălucit ale făuritorilor ROMÂNIEI noastre,

în ciuda tuturor vicisitudinilor vremurilor netrebnice, prin care a trecut Naţia română.

Nu cred că sar peste cal,  exprimând această apreciere.

Cu puţină preocupare istorică, se vor reuşi găsi, exemple demne, să evidenţieze numele care urmează,  şi despre care, cred că guvernul Ponta, ar fi fi bine să ţină seama, ca de o oportunitate imperios necesară.

Am în vedere, câteva persoane, pe care premierul Ponta ar trebui să fie, şi în somn, focalizat.

Concret, mă gândesc la  ziarişti incontestabili, de investigaţie, capabili să facă lumină şi în cele mai tenebroase coclauri guvernamentale.

Aceste personalităţi, ar fi: Oana Stancu, Dana Grecu, Oana Stănciulescu, Sandra Stoicescu, Carmen Avram, Radu Tudor, Victor Ciutacu, Răzvan Dumitrescu, Adrian Ursu, şi neapărat Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, profesorul Ilie Şerbănescu,  precum şii „amfibianul” Bogdan Chireac,  sau domnul director de la Cotidianul.

Scuze, că nu m-am gândit decât la aceştia.

Dacă USL, vrea să ierbicideze Ţara de pirul paiaţo-pdlist, şi acoliţilor lor, ca Ea, România, să nu fie destructurată instituţional, ca iniţiativa antreprenorială legală, să se desfăşoare în toată plenitudinea virtuţilor sale social-liberale, să apeleze cu sârg,  bună credinţă, şi consecvenţă, la toate aceste personalităţi, cărora, aparent, nu le este indiferentă reabilitarea României.

Cum?

Simplu, să-i solicite şi să levalorifice banca de date  informaţional-infracţionale actuale, din ţară.

Cu un amendament însă: sub coordonarea directă a domniei sale, şi, mai ales, fără şefi.

Sindromul „şefitei”este marea metastază a românului.

Simptomul? „Părerita!”

Geme virtualul de visceralităţile  acestui simptom.

Madi şi Onu

6 comentarii

Din categoria Diverse ..., Educaţie

TORŢIONARII „MINISTERULUI MUNCII”

În loc de motto:”Clemenţa încurajează răul!”-Madi şi Onu.

Să vă spun, că fierb de mânie, când scriu acest post, este inutil.

Şi cât de plin de neputinţă, mă simt încercând să iau atitudine.

Concret, aseară, la Sandra Stoicescu, Doamna Mariana Câmpeanu, a ridicat un colţ al perdelei de neomenie, care a colcăit în Ministerul Muncii, până la înscăunarea dictaturii USL.

De fapt, sunt românisme, acţiuni inumane, făptuite tot de prea cuvioşii cetăţeni români, ajunşi în scaunul puterii.

Începute, atunci când Preşedintele care nu i-a minţit niciodată pe români, s-a năpustit, orbit de mânie pe statul social, năzuind desfiinţarea tuturor ajutoarelor sociale.

Dar, justificat, precum fir de evreu, nu a dispărut, fără motive fasciste.

Şi citea Doamna ministru Câmpeanu, dintr-un raport parvenit întâmplător, din haosul arhivistic, primit ca dotă, de la fosta guvernare.

Cică, s-ar fi constituit comisii de expertiză medicală,spre a verifica furăciunile făcute sub pretextul ajutorului social-medical (de handicapat), de către aşa-zisul stat social.

Pe scurt, cu aproximaţie, că de revoltă, nu mai reuşeam să-mi stăpânesc mânia, este vorba, printre altele,de două categorii de verificări.

Pentru cei cu handicap locomotor, expertiza consta în da, celor examinaţi, aflaţi în capătulde sus al  unei scări,  un ghiont în spate,  spre a se constata gradul lor de stabilitate şi de mobilitate,  în mişcare.

Cei cu handicap respirator, recte cazuri asmatiforme, erau trataţi mai uman. Erau strânşi de nas, spre a li se vedea pe loc, fără dubiu, capacitatea respiratorie.

Sau ceva în genul acesta!

Poate tulburat sub impresia patetismului Doamnei ministru am recepţionat exagerat şi eronat, aspecte ce-mi apar de un sadism demn de torţionarii comunişti, în strădania lor de a-şi extermina oponenţii care le-ar fi strigat convins:

”Afară, din Ţară, Javră comunistă, ordinară!”

Poate şi alţii, au recepţionat asemenea mie, intervenţia Doamnei ministru.

Poate da! Poate nu!

De aceea cred că se impune imperios, o clarificare asupra acestor bestialităţi!

Precum şi unde s-au dus banii, muuuulţi, muuulţi, economisiţi din privarea acelor năpăstuiţi ai sorţii!

Poate au fost furaţi, poate dosiţi!

Şi asta, imediat!  vorba cu spume, la gură a justiţiarului Blaga!

Consider oportună măsura, şi sub aspect educativ etico-moral, naţional.

Să ştim, fiecare, că orice delict, la adresa omeniei, va fi taxat fără jenă, de colectivitatea/societatea românească, la prima ocazie.

Madi şi Onu

5 comentarii

Din categoria Politică

PLÂNS

Uneori, putem fi paradoxal ludici.  Bunăoară, ieri, văzând durerea nordcoreenilor, la moartea Conducătorului, am fost impresionat. Dar la privirea rece a lui Gâdea, mi-a trecut… , cum mi-a venit.  Este drept, am şi gândit: dar dacă sunt bocitori plătiţi ? Că se obişnuieşte şi la noi.

Nostim, însă  gândurile au luat-o razna.

În cazul decesului Seniorului Voiculescu, Mihai Gâdea ce funeralii îi va organiza ? Va tocmi bocitori şi bocitoare, cum o face chipurile, de mila suferinţelor poporului român ? Vor fi aceiaşi, care mă intoxică zilnic ?  Încerc să m-il închipui pe Marele Patron, dus pe gânduri, trist, din cauza  zâmbetului Preşedintelui, parcă făcându-i cu ochiul:  „Ei, na, că nu m-ai suspendat, şi nici n-ai s-o mai faci !”

Iar jos, la poalele mesei „prea Întristatului”, înghesuiţi de durere plătită, în aceeaşi cohortă antiputere, cu gestică de pantomimă nordcoreeană:

Oana Stancu, cernită, ca de cortegiu funebru, plânge reţinut, cu inflexiuni grave, numai de investigaţiile ei, ştiute.

Adrian Ursu, cu maxilare puternice ca în filmul FĂLCI, şi obrajii roz bucălaţi de patimi culinare neostoite, de grija celor căinaţi, suspină îngândurat, cu priviri pierdute, asupra viitorului. Epoca anticomunistă, instaurată ca o ”soluţie imorală” a devenit desuetă. Ce rating, îi mai rezervă viitorul ?

Dana Grecu, vizibil afectată, roteşte ochii printre lacrimi, parcă implorând ajutor.

Radu Tudor e mai departe, la capătul rândului, nu o poate sprijini. Personalitatea sa dezinvoltă, cu ochii adânciţi în orbitele inundate de stropi milităroşi, nu o zăreşte pe Dana, în restriştea ei.

Repetând obsesiv, ca la Subiectiv,”de ce…, „Şefu”, de ce ? Răzvan Dumitrescu plânge în pumni, precum gânditorul de la Hamangia.

Sandra Stoicescu, prezenţă fizică inedită, privind la  Mircea Badea, care pare a nu da doi bani, pe spectacol. Poate, Mircea gândeşte tot în lacrimi, dar în stilu-i specific, ireverenţios:”asta-i tot, alt şef, altă comandă!”

Pe Mihai Gâdea, nu-l văd. Probabil se ocupă de lotul doi, de bocit( meditat ritos de profesorul Valentin Stan, dacă mustrările de cuget, de a-şi fi înfruntat Stăpânul în lipsă, cu câteva zile în urmă, îi vor permite).

Aş vrea să-i văd faţa lui Mihai, alungită de o tristeţe teologic simulată.

Oare ce face Andrei Pleşu ? Se va afla ceva în Dilema, despre toate aceste tristeţi ?

Madi şi Onu 

3 comentarii

Din categoria Râsu/Plânsu, SARCASM

SECVENŢE 3

– Nu aduce USL-ul, ce aduce Antena !

Zilele trecute, Sandra Stoicescu exulta. Urmare dezvăluirilor Antenei, domnul Boc a demis-o din funcţie pe ex-soţia ex-soţului Alexandrescu. Aş fi făcut-o şi eu, dacă nu  mi-ar fi părut rău, pentru ideea de a lovi o femeie. Apoi, întrucât se spune că Doamna Secretar General, fusese înscăunată la sugestia Preşedintelui, care, se ştie, nu suportă să sufere vreun afront, ce va urma ?

Într-un caz similar (Lăzăroiu parcă)  am văzut urmarea…,  prin arestarea primarului de Cluj, fapt care lasă  ceva umbre de îndoială asupra corectitudinii Premierului. Cine va urma, după scoaterea secretarului general al Guvernului ? Premierul însuşi ?

 – Doi, dintr-o lovitură.

Pistolarul verbal Băsescu, iar a ţintit decar. Două muşte, dintr-o lovitură ! Cu concursul turnătoriilor infantile ale presupus-liberalului Antonescu, la credulul social-democrat Ponta, Şefia Senatului care aparţinea Opoziţiei, a intrat pe mâna Puterii, recte PDL-istului Vasile Blaga.

 Absolut previzibil !

Cum vor reacţiona cei doi aşa-zişi preşedinţi ?

Vor demisiona din funcţie pentru lipsă de discernământ politic ?Calitate esenţială unui lider politic ?  Dar eu le sugerez să n-o facă ! Nu trebuie uitat, eşecul lui Blaga la Congresul PDL ,urmare ajutorului dat duşmanilor interni ai acestuia, de către actualul Preşedinte.

Iar o istorie din lumea giganţilor minţii, spune că Newton, umilit de colegul său de clasă, s-a revanşat, luându-i aceluia premiul la învăţătură. Dacă va proceda la fel şi Vasile Blaga, luându-i Preşedintelui  locul ? Aşa…, într-o reciprocitate care pe care. Presupun că spontan, tot USL-ul îi va sta la picioare pentru ajutorul nesperat dat.

Şi să vezi atunci, Apocalipsă politică românească. Dar poate povestea cu Newton este doar o romanţare ? Şi poate, UDMR-ul nu va prelua  jocul  de-a “Uite România, nu e !”, tot cu concursul finilor Preşedintelui ?

   Madi şi Onu

3 comentarii

Din categoria Politică, Râsu/Plânsu, SARCASM