Arhive pe etichete: Şeful belicos

CE SĂ MAI CREZI?

Când Ponta l-a scos pe Geoană din  Şefia Senatului,

 l-am perceput (ocult), ca pe susţinătorul actualei Puteri, căreia-i ceda  şi ultima treaptă de viaţă democratică.

Mi-am spus că dacă o face la solicitarea lui Antonescu,

 (pe care nu-l bănuiam răzbunător ca Preşedintele), este vorba de „ înţeleaptă liberală strategie”.

Şi nicidecum,  „o culme de  prostie”.

Dar azi, viaţa mi-a arătat,

Că ei, capabili nu-s de rang înalt.

Că zisa lor ambiţie,

Un simulacru de potlogărie…,

(A ratat ocazia,  să schimbe Ţării situaţia).

Foarte clară pentru mine….

Că dacă Şeful  belicos, pe sticlă nu mai vine

(De frică mort, ori poate chiar  răpit)

Ar trebui urgent, să fie suplinit.

 Cu Primul din Senat

De Legea Legilor îndrituit

Dar cu cine?

Cu Blaga, pus în loc de Geoană?

Ar merge, dacă el ar fi bărbat,

Şi afrontul din Congresul PDL,

N-ar  fi uitat.

Aşa…, umil-de mine, Gâgă,

Azi, s-ar fi bucurat,văzând că Ponta- Crin,

Nu sunt de ignorat .

Madi şi Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Madi, Onu, Râsu/Plânsu