Arhive pe etichete: socru

FLERUL

Încet, încet, constat , că flerul nu mă înşeală.

Iar ipotezele mele, nu sunt greşite. Desigur, sunt mândru de asta, dar ce folos!

 Referendumul, tot s-a pierdut, iar Ion Rus, rămâne în continuare, o cârtiţă, în PSD.

 Ba chiar în USL, că îl simt un Brutus pentru Premier.

E drept , Ponta nu-şi poate periclita căsnicia, amiciţia iluzorie, dintre Ilie Sârbu, socrul, şi cârtiţă, fiind  ca un virus perfid, bazat pe naivitatea socrului.

Când afirm astfel, eu judec lucrurile, simplu, reducându-le la esenţă.

Scenariul pe care mi-l imaginez, ar fi următorul: pornind din 2008, Geoană, ajuns preşedinte, prin uzurparea lui Iliescu, (ajutat de cârtiţă), acceptă negocieri secrete cu PDL,  ascunse faţă de Boc, la Cluj.

Solicitate de cine, dacă nu de Băsescu?

Solicitare, adresateă cui, dacă nu şefului filialei PSD  Cluj?

Intermediate, de cine, dacă nu de socru, după cum l-a luat apoi, gura pe dinainte, după alegeri?

Şi tot din cauza acestei luări „pe dinainte”, cârtiţa, debitează nevrute,

„ca apa care spală nisipul din fundaţia digului”.

Şi aşa, se ajunge la ideea unei coabitări cu „victima” referendumului.

Nu sunt convins, că expresia, îi aparţine lui Ponta.

A urmat probabil, tot via Cotroceni, Cluj, Ilie Sârbu, Ponta.

Astfel,  încep să cred că ultimul, va fi nevoit să aleagă între USL, şi căsnicie, dacă nu extirpă cârtiţa, din PSD.

Eu, dacă ar trebui să decid, aş prefera  posteritatea.

Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

DUPĂ STĂPÂN, ŞI SLUGA!

Titlul, poate ţine loc, şi de motto, dar ar mai fi destule proverbe româneşti despre prostie şi trădare!

Când o bubă, a prins coajă, nu o zgândări, să faci loc microbilor care abia aşteaptă. Adică, dacă USL, a prins o stabilitate a vârfului în sondaje, atunci, nu te apuci de remarci de genul:

cum este cu baronii locali, mai există? Din seva suptă de la localnici, o parte, nu se poate reîntoarce la ei, să nu mai fie nevoie de ajutorul lui Ungureanu?”

Sau, „de ce-şi petrece Paştele Victor Ponta, în Dubai?”Socrul său, parcă este preot, nu?

îşi întreabă una, cu un zâmbet strâmb, în colţul gurii, invitatul PSD-ist.

….Dana, ce pot să spun, este „că tupeul  lui Ungureanu, se trage de la discursul  lui Ponta, în  şedinţa de investitură!”,

a intervenit abrupt, Radu Tudor, privitor la acţiunea trădătoare de vânzarea Cuprumin, pe furiş. Cu ochii sticlind, şi o mişcare a capului, parkinsoniac-incipientă, te întrebi, uluit şi umilit, ce joc murdar, face personajul, împotriva USL, prin incriminarea lui Ponta!

Nu-ţi rămâne decât curiozitatea deplasată, asupra cum o fi arătat Stăpânul, în momentul aplicării „soluţiei imorale”.

Sau impresia: ”când trădează, stăpân şi slugă, tot un deşeu fiziologic!”

Ca la  final, să te întrebi derutat:”se conturează o nouă soluţie imorală?”

Poate că, liderii USL, ar trebui avertizaţi?

                                                           Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...