Arhive pe etichete: soluţie imorală

Vox populi…

Un papiţoi de la un ziar online , moare de grija domnului Ponta, a mea, si a românilor.

Şi încearcă să ne instige pe unii împotriva altora.

Poate a şi reuşit , după „tirul de sictir” la care a fost supus.

„Sictir” la care am participat şi eu, în gând.

Am încercat prin copy-paste să reproduc parte din opiniile pe care citindu-le, fanariotul virtual, dacă ar avea jenă de mama care l-a rebutat, nu le-ar mai da prilejul de exprimare, indiferent cu cât va fi plătit, şi ce promisiuni de”soluţie imorală”, va fi ticluit.

S-o vrea şi avortonul ăsta, bun de groapa Glina, vre-un ctp?!

Onu

Reclame

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Pamflet.

P 81, Delicvenţă

Motto:”Măi, Doamna Judecător, Eu zic, că nu e bine!-Mihai Gâdea(Sinteza zilei, din 8 din 8octombrie 2014). Fără alte comentarii, mă simt obligat, să-i replic acestui cirac al lui Dan Voiculescu. Şi aş vrea să precizez:

–„pentru mine, şeful lor (Gâdea şi ai lui), nu este un fost securist, care şi-ar fi turnat o rudă plecată în străinătate, act despre care orice imaginaţie bolnavă poate născoci o „Antena 3 comedie”.

Şeful lor este ce a spus Traian Băsescu, „soluţia imorală”, la care a fost nevoit să recurgă politic, pentru a-l scoate pe Adrian Năstase, din poziţia dominantă în Parlamentul ales în 2004. Ce a avut în vedere Traian Băsescu prin

„soluţia imorală” nu ştiu, şi nici nu-mi pun imaginaţia la lucru. Prefer ariditatea aritmetică a faptului că „tovarăşul de drum electoral” al lui Adrian Năstase, l-a trădat în modul cel mai ordinar posibil, după ce acela, Adrian Năstase, luându-l ca aliat politic, l-a ajutat să intre în Parlamentul din 2004.

„Un trădător”, iar gustul trădării, noi românii, l-am gustat de-a lungul istoriei.

Aseară, un alt acolit al lui Mihai Gâdea, care vă mărturisesc, de când a invitat-o în emisiune pe Carmen Brumă, mi-este de-a dreptul simpatic, pentru felul studiat afectuos-neutru în care i-a vorbit. Este adevărat, şi feminitatea desăvârşită a invitatei, a contribuit la succesul comportamentului desăvârşit al gazdei.

Acest alt acolit, a reuşit să mă păcălească în chip diabolic, să-mi pierd timpul făcându-i rating. Tot ajutat de Gâdea, care am observat că are o adevărată slăbiciune pentru umorul de prost gust al acestuia.

Pentru „umor” sau naiba ştie pentru ce, că nu-l văd pe Mihai, un spirit aşa de jucăuş.

Nici nu l-ar prinde, cum perfect ştiu, că nici pe mine, nu mă prinde.

Aşadar, „umoristul” lui Mhăiţă, m-a păcălit, în secvenţa de final de la Sinteza zilei, promiţându-ne, nouă celor gură cască, asemenea mie, că ne va povesti cum Preşedintele a recunoscut într-un interviu acordat lui Sorin Roşca Stănescu faptul că-şi turna anual, familia la securitate.

Ştire, nu?

Adevărul care este însă?

Traian, pontos cum este când vrea să te ademenească, povestea despre formularele autobiografice anuale, pe care fiecare cetăţean cu o funcţie de conducere, era obligat să le completeze.

Şi în care vorbeai despre tine şi toate rudele, ca stare civilă, şi identitate înaine şi după căsătorie (sau înainte de deces, după caz).

Şi cu cât mai importantă funcţia, cu atât mai crescute exigenţele.

Nu-mi amintesc să se fi cerut ce mâncai sau ce beai(şi aci este abilitatea manipulatorie a Preşedintelui) .

Asta nu cred că însemna să-ţi fi turnat rudele, cum este şi în cazul „soluţiei imorale”

Şi nu consider că obligaţia cetăţenească de a-ţi anunţa schimbarea de domiciliu este o preocupare comunistoidă.

Poate în cazul unui schizoid.

Şi ca în cazul unui şcolit într-ale diversiunii subliminale, păcăliciul meu, a reluat obsesiv pasajul respectiv, mirându-se şi ţăţăindu-se, ca o ţoapă cu mâinile-n şolduri de ce „minuni” auzise.

–„Cum, şi- a turnat-o pe Ebaaaa?”Şi Voiculescu pentrucă a fost întrebat de mătuşa lui, care plecase din ţară, era securist?

Şi tot circul, care nu cred că-l onorează pe Voiculescu, să fie apărat astfel!

Ajuns aci, îmi amintesc o vorbă inspirată de –a lui Richelieu:

–”Prefer un d’Artagnan loial, decât un tâmpit vocal.”

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu.

SĂ FIM CONDAMNAŢI, DELIBERAT, LA INVOLUŢIE ?

Motto: ”În loc să vezi paiul din ochiul vecinului, mai bine scoate bârna din ochiul tău!” – proverb românesc.

Adică, în loc să clamezi Hoţia Puterii, mai bine recunoaşte, cu aceeaşi  vehemenţă, că hoţia este un dat uman! La noi, se fură! Se fură capacele de fontă, de la gurile căminelor de canalizare, se fură voturi, se fură obiecte de metal, se fură pensiile morţilor.Se fură într-o complicitate generală.

Poate da, poate nu, dar în România se fură, şi trebuie recunoscut, sus şi tare, implicit necesitatea luării măsurilor coercitive necesare. Pentru că, aşa cum „românii au talent”, „aceiaşi români îşi pot însuşi talentat şi dezvăţul răului.

 Postul mi-a fost inspirat, de surpriza oferită de propagandistul  antenist, de serviciu, Răzvan Dumitrescu. Şi vorbeşte băieţaşul acesta „înspumat de repetiţii”, despre neregulile Oficialităţilor, mascate prin tot soiul de subterfugii. Ultima, ar fi, cum  că  neregulile de la fondul de pensii,  s-ar datora decedaţilor, întrucât nu mai ştiu ce sume, s-au primit,  în cazul unor pensionari decedaţi.

Şi vezi Doamne, Guvernul care face şi  drege, este vinovat, că nu are evidenţa strictă a morţilor.

Totul corect poate, până nu te întrebi: „dar dacă se vorbeşte de „hoţia unora”, a „celor din oficialităţi”, de ce nu se face o aluzie măcar, despre faptul că tot hoţie, este şi gestul românilor care se pretează să ridice necinstit acei bani necuveniţi? Şi atunci, de ce să încurajăm hoţia la români, prin omisiune, pretextând  lovituri date Puterii?

Sugerând că se pretează la necinste, acei care aduşi în sapă de lemn, de către putere, nu ar avea altă soluţie existenţială ?

Sunt profund revoltat de pierderea memoriei unora. Şi pentru a elimina orice ambiguitate, am în vedere uitarea „soluţiei imorale” care ne-a adus în această stare.

Aşa, nu vom ajunge o naţie superioară !

Iar paradigma ”soluţie imorală”, cu ajutorul acestor complicităţi, „nu este decât o excepţie, care întăreşte regula!”, şi care se va perpetua naţional, de-a pururi.

Cât timp, ne vom complace în a nu striga: ”uite hoţul/răul”, nu ne vom ameliora soarta !

Maladia oricărei  hoţii/răutăţi, trebuie tratată şi psihanalitic.

Poate, prin jocul astrelor, hoţul pensiei decedatului, sau progenitura acestuia, mâine, va ajunge parlamentar ?!

Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Educaţie

VIRUSUL SE IA, NICI O ÎNDOIALĂ!

Pedelistul Falcă se destăinuie. A fost contactat de colegi liberali, „care, („chipurile”)nu au încredere în PSD”, pentru o dreaptă puternică. Dar nu doreşte să dea numele celor care l-au contactat. Probabil, din premise etico- morale , democrat liberale.

Sau vrea să protejeze viruşii respectivi, în cazul în care, prin reducere la absurd, faptul s-ar fi petrecut, aievea.

Dacă da, rezultă că PNL, mai are rezerve, pentru încă un PDL.

Trist, foarte trist!  În cazul, în care, nu este o nouă diversiune, model „soluţie imorală!”, dacă ţine!                              

   Madi şi Onu

4 comentarii

Din categoria Diverse ...

SĂ FIE BĂSESCU INVINCIBIL ? PONTA MĂ FACE SĂ CRED CĂ DA !

Motto: ”Gloria este soarele morţii”- BALZAC

Nu ştiu, dacă în disputa cu Geoană, Ponta va fi glorios. De dimineaţă aflu din virtual, că Mircea Geoană va fi exclus din PSD. Nu mă prăpădesc după Geoană, dar îl consider mai capabil politic, decât Ponta. Câteva argumente, cu care nu mă mândresc: i-a scos din varii competiţii, pe Ion Iliescu, pe Adrian Năstase, pe Miron Mitrea.  

L-a promovat în vicepreşedintele Senatului, în detrimentul lui Miron Mitrea, pe Dan Voiculescu. Faptul în sine, m-a indispus; şi nu pentrucă, acesta este suspectat de securism; în fond şi Securitatea era o profesie; trebuia omul să-şi asigure existenţa (sâc!)

Dar nu pot uita, nici în ruptul capului, că l-a obligat pe ingenuul nostru  Preşedinte, (prin trădarea alianţei care-l făcuse parlamentar), la Soluţia imorală, spre a accede la putere.

În concepţia mea morală, TRĂDAREA este un act abominabil, pe care cred că nici mentalitatea Infernului, nu-l acceptă. Mai este interesant, faptul cum Legea atracţiei Universale (factorul X) acţionează ca un bumerang implacabil. Geoană, l-a obligat pe Năstase, să plece de la Şefia Camerei Deputaţilor, l-a făcut pe Ion Iliescu să piardă Şefia Partidului. Ponta i-a luat locul ca Preşedinte, şi îl scoate din Şefia Senatului. Poate îl şi exclude, cum se zvoneşte.

Factorul X este ca un cutremur. Acumulează energie şi te astupă în propriile tale rămăşiţe, când ţi-e lumea mai dragă. Ca mâine, văd că vine Vanghelie, în locul lui Ponta. Ba ajunge şi Premier. (Asta ne-ar mai lipsi !). Dar nu este exclus. Dacă prin necugetarea de a-l exclude pe Geoană, acesta  şi-ar face Partid, Preşedintele Băsescu  l-ar ajuta să poată participa la alegeri, şi  atunci, prin  disiparea voturilor între mai mulţi,

ADIO USL majoritar, adio Ponta premier, şi Antonescu Preşedinte. Poate Vanghelie premier, dar nu cred, Geoană este prea ahtiat după o Funcţie, prea este mistuit de flacăra violet, chiar dacă nu poartă cămaşă sau cravată pe măsură, ca Emil Boc. Să vedem, poate zvonurile nu se confirmă, şi  nu se va crea un nou partid.

Până atunci, încerc şi eu o meditaţie pe chakra a şaptea, de culoare violet, să-i readuc la realitate Sinele lui Ponta,  întru inegritatea USL.

 PS: Ce ţi-e şi cu zvonistica asta. Abia am terminat postul şi vecinul , surâzător, îmi arată un titlu, într-un ziar: ”La PSD se coace debarcarea antipaticului Ponta”… Nu ştiu dacă e aşa, dar certamente, prin desfăşurarea evenimentelor  din ultimile zile, mi-a amintit de cuvântul „imatur”, folosit de Băsescu, nu de mult.

Câtă capacitate de percepere a esenţei umane, are şi omul acesta !

Madi şi Onu

5 comentarii

Din categoria Politică, Râsu/Plânsu, SARCASM