Arhive pe etichete: Sorina Chirilă

AJUTOR!

Este un titlu-strigăt.

Pe care-l adresez matinal, cunoştinţelor virtuale, care vor să mă ajute în demersul meu iniţiatic, privind redevenirea de sine  din jalnica noastră mentalitate de a ne închipui că suntem deştepţi, cu orice preţ, chiar şi acela al autoumilirii prin autoînchipuire. Şi ca să fiu explicit, le rog pe Theodoratheo, şi pe Sorina Chirilă, să-mi completeze postul prin comentarii cu linkuri care evidenţiază această trăsătură naţională.

Al lui theo, vorbeşte despre autosuficienţă, prin reclama la băutura  „Dorel”,

iar al Sorinei, despre superficialitatea convingerilor religioase, la habotnicii noştri.

Abordez această temă, nu spre a o face pe deşteptul literar, ci pentru a-mi salva cugetul, de la cine ştie ce nerozii, pe care le-aş putea face, dându-mă „mare neam mare”.

Apelez la această manieră, care va arăta, precum muşiţa, şi viermii, pe o bucată de carne alterată.Prezenţa lor este edificatoare asupra gradului de descompunerea unui produs alimentar.Imagistic, prezenţa lor este decelabilă nu doar în unele reclame,  ci şi în producţii de aşa zis „divertisment” tv”, fără a încerca  o ascensiune pe scara ierarhiei democratice.

Mizez pe dezgustul de sine, conştientizând atavismul unor astfel de preocupări.

PS.Spre a evita orice licenţiozităţi, de care mi-am protejat blogul,  îmi rezerv dreptul, de a şterge acele linkuri, sau comentarii, care s-ar încadra în specificul „muşiţă şi viermi”.

Madi şi Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

TEATRU DE APARTAMENT

Dedicaţie SORINEI CHIRILĂ, pentru blogul său „Zâmbetul Soarelui” de o originalitate însufleţitoare!

Ca un zâmbet cald, câteva raze solare, strecurate printre perdele,dau viaţă unui titlu de ziar:”Teatru de apartament”.

Ideea mi se pare nostimă, dar subit, mă gândesc. Într-un apartament, locuiesc suflete, fiecare suflet  este un univers tainic, plin de surprize. De ce nu un teatru natur al vieţii?  Pilduitor pentru eroarea închipuirilor noastre?

Spre exemplu, următoarea scenetă, ca un episod dintr-o succesiune de variatiuni, pe aceeaşi temă.

Distribuţia: eu şi soţia.

Eu, soţul, mă trezesc bine dispus, îmi sărut jovial soţia, o întreb  cum se simte,  cum a dormit, şi îi spun că mi-a venit ideea unui post excelent.

-Poate-ţi vine şi ideea că ieri, n-ai rezolvat lista de cumpărături.

-Surprins, pentru că între noi nu au loc  asemenea tonalităţi, încerc  o scuză:

– Bine, dar ştii că ieri mi-a fost destul de rău, voiai să cad pe stradă, să fiu adus pe braţe  sau cu Salvarea?

-Ei, ţi-a fost rău. Pretext pt calculator!

E prea de tot, mă gândesc eu.

–Atunci, dacă nu mă crezi, te rog, măcar nu mă mai bârâi!

Şi simt cum un val de vrăjmăşie nestăpânită, se revarsă în mine.

-Am glumit şi eu, încearcă ea o scuză reparatorie.

-Păstrează-ţi glumele neinspirate, te rog, şi nu pune gaz peste foc!

Epilog.

Îmbufnată, soţia, pe care o înţeleg, tace.

Înciudat şi plin de impulsuri primitive, eu sunt incapabil să scot o vorbă de scuză, pentru împăcare.

Morala: Stăpânirea de sine,   măsura,  este  condiţia armoniei în familie, şi în general, între oameni!

Să nu ţinem cu orice preţ, la ultima replică!

Madi şi Onu

2 comentarii

Din categoria Educaţie, Pagini de Jurnal

EPILOG la “AZI, E TRIST!”

Nici nu mi-a venit bine  inima la loc, în urma ascultării link-ului transmis de Sorina, că apare omul de serviciu.

Supărat foc, îmi spune:

-Să ştiţi, că iar ne-au furat lacătul.

Cred că vagaboanda aia.., “mama ei, de nenorocită!”

Că dacă o mai prind pe scară, o bat, de “se….  pe ea!”

-Taci! Cum, adică ne facem singuri dreptate ca ăia din Gheorghieni, pentru un cal sau ca huliganii care contestă “TRATATUL DE LA TRIANON”?

Şi – apoi,  dacă la Poliţie te-or bate, de-o să faci cum spui “c-ar face ea”.

Speriat, parcă se răzgândeşte.

-“Atunci doar o înjur!”   Da.., pe ăia cu Trianonul, nu-i trage nimeni de mânecă?

– Păi sper că o s-o facă domnul Băsescu, încerc eu un răspuns.

-CANCI!, mi-a replicat el, nerespectuos.

Nu cunosc semnificaţia cuvântului, dar după dispreţul de pe chipul lui, nici nu vreau să-l aflu.

Mi se pare o impoliteţe şi faţă de mine.

Ne despărţim în termini destul de reci!

 Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

ZÂMBETUL SOARELUI/SORINEI

Ieri, răpit de zâmbetul său tonic, mi-a scăpat, că numele blogăriţei este SORINA CHIRILĂ.

Astfel, comiteam o nedreptate. Priviţi-i tema blogului! Nu este fascinantă privirea căprui intens, a acestei fete?

Apoi, într-un alt post al său, apare o pereche de mâini.., minuscule, ai spune copilăreşti, dar din care radiază  o feminitate de neclintit.

Cine cunoaşte forţa imaginaţiei amintirilor, a acelui deja-vu, îmi va înţelege tresărirea la vederea lor. Veneam de la biblioteca unională Lenin, din Moscova. Lucrasem pentru dizertaţie, câteva ore în şir, cu pauzele aferente, şi eram destul de obosit. Până la căminul unde  locuiam, călătoream cu metroul, şi două autobuze,în general, aglomerate. În staţia celui de-al doilea autobuz, aştepta liniştită, ea. Furat de gândurile rămase după lecturile făcute, nu eram atent, la ce se petrece în jurul meu.

Când un şofer distrat, a trecut prea aproape, în îmbulzeala produsă, am văzut , că de vecinul de aşteptare, s-a sprijinut o mânuţă . Prea delicată, să fie de copil, am privit-o atent.

Atunci, am zărit-o pe ea. Scundă, de o frumuseţe, pe care ca s-o redau, am să-i spun simplu, ”slavă”, mi-a zâmbit, uşor jenată, de situaţia incomodă în care am observat-o.

Zâmbetul de înţelegere a situaţiei sale  ne-a apropiat, ca pe doi părtaşi, la aceeaşi peripeţie.

–Ufff, aşa păţesc zilnic, spune ea.

–Cunosc, merg deseori pe acest traseu.

Ne-am retras deoparte, să ne auzim doar noi. Avea obiceiul să comunice, prin gestica braţelor, ceea ce ducea la o atingere involuntară a interlocutorului.Îmi plăcea, desigur. Am uitat de maşinile aşteptate. Prezenţa ei, mă învăluia, într-o stare delicată şi caldă.

Poate că uitarea de sine, exprima o anumită reciprocitate. Pe măsură ce o cunoşteam, o simţeam tot mai apropiată sufleteşte. Relativ scundă, avea o conformaţie de amforă delicată, cu o mobilitate de nuia de salcie, din lunca Dunării, la adierile care învolburează discret apele liniştite ale împărăţiei acestora.

Însufleţirea conversaţiei noastre, atrăgea privirile celor din jur. Timid, de felul meu, am devenit rezervat, şi uşor speriat, mi-a părut prea frumoasă, încât să-mi îngădui să-i propun, să ne revedem,fie şi în staţie, aşteptându-ne. Când răceala timidităţii mele, s-a strecurat între noi, a urcat în primul ei autobuz şi a plecat. Câteva bezele, n-au fost suficiente să  ne  revedem.

Cu toate aşteptările mele îndelungi, poate…,  cine ştie…, va reapare. Pierderea legăturii cu ea, m-a întristat, puternic, până când lucrul intens, la dizertaţie, m-a îndepărtat de mine însumi. A rămas cicatricea sufletească, sensibilizată ieri, de blogul Sorinei Chirilă, Zâmbetul Soarelui.

Îţi rămân îndatorat, Sorina!

Madi şi Onu

5 comentarii

Din categoria Univers feminin